Jason Hess: Wood fired ceramics

Plinth Gallery, New Work
6-29 aprilie 2012
Vernisaj: 6 aprilie 2012, orele 6-9 PM.

Jason Hess este un ceramist pasionat al arderilor tradiţionale cu lemn, fiind numit „un avid incendiator al lemnului” şi profesor în Arizona, la Northern Arizona University. În cei 15 ani de cercetări el s-a concentrat pe alchimia obţinerii glazurilor prin arderi reducătoare, proces în care culoarea suprafeţelor este o consecinţă a dispersiei cenuşii din cuptor.

Suprafeţele lucrate astfel sunt imposibil de obţinut prin alte modalităţi. Producţiile ceramice ale lui Jason Hess, arse la temperaturi ridicate, sunt obiecte utilitare. Artistul foloseşte, pentru a face vase funcţionale, o varietate de texturi şi culori. El configurează, apoi, cu ajutorul obiectelor obţinute compoziţii dinamice, grupate după formă şi dimensiune, compoziţii care invită privitorul să se bucure de natura tactilă oferită de suprafaţa fiecărui obiect în parte şi modul în care se completează ca ansamblu.

Ceramica lui Jason Hess a fost prezentată în peste 125 de expoziţii din întreaga lume. Hess a participat ca rezident la Archie Bray Foundation, în Montana şi la un workshop, „The Pottery Workshop in Jingdezhen”, în China. A primit, de asemenea, numeroase granturi de cercetare de la Nord Arizona University pentru construirea de cuptoare şi deţine o diplomă MAE de la Utah State University.

În data de 7 aprilie 2012, Jason Hess va demonstra tehnicile sale de construcţie pentru ceainice şi forme înalte într-un workshop care va avea loc la Plinth Gallery (3520 Brighton Blvd Denver CO 80216).
Mai mult pe www.plinthgallery.com

Nicolae Comănescu: DNA: Dust Narrative Analysis

Zorzini Gallery/ 15 martie 2012, ora 19.00.
Curator: Adina Zorzini

În data de 15 martie a.c, se deschide în Bucureşti Zorzini Gallery, un nou spaţiu dedicat artei recente şi contemporane: situată pe Str. Thomas Masaryk la nr. 31, galeria Zorzini se înscrie în categoria galeriilor comerciale şi este condusă în parteneriat de Adina Zorzini (director artistic şi programe culturale), Roxana Gamarţ (director PR şi comunicare) şi Andreea Mogoşanu (director administrativ şi marketing).

Zorzini Gallery se axează în primul rând pe introducerea şi promovarea artiştilor din România în circuitul artei internaţionale, dar este preocupată secundar şi de prezentarea punctuală a unor artişti internaţionali în contextul artei româneşti, iar din portofoliul acesteia fac parte momentan, fie în regim de exclusivitate fie de co-reprezentare, artiştii: Nicolae Comănescu, Andrei Gamarţ, Oana Lohan şi Floriama Cândea.

În proiectul DNA : Dust Narrative Analysis, Nicolae Comănescu prezintă cele mai recente lucrări din perioada Praf şi Pulberi, totodată şi ultimele din această serie caracterizată prin materialele de lucru neconvenţionale utilizate în pictură, care au inclus de-a lungul ultimilor cinci ani o varietate de prafuri şi pulberi obţinute manual de către artist din cenuşă de ţigări sau lemne, muştar, caramidă şi lut, pământ, noroi sau pulberi vegetale de diferite provenienţe, etc.
Din perspectiva formală, pe lângă trăsăturile caracteristice perioadei Praf şi Pulberi, lucrările prezentate în deschiderea galeriei Zorzini conţin şi trăsături stilistice şi cromatice specifice perioadei Rostopasca, grupare artistică activă între anii 1997 şi 2001, din care Nicolae Comănescu a facut parte ca membru fondator; proiectul DNA: Dust Narrative Analysis se situează astfel la limita dintre realismul prafului şi a pulberilor şi expresionismul rostopasc.
Cele 11 lucrări concepute pentru deschiderea galeriei Zorzini vor fi integrate unei scenografii murale care va acoperi toate suprafeţele de expunere, ca o dublă transgresie a unei realităţi specifice şi a unui timp concret şi, care dau întregului proiect o dimensiune teatrală, de baroc contemporan; astfel, prima transgresie rezidă în încălcarea cadrului pânzei pictate şi continuarea reprezentării pe zidurile galeriei, în timp ce a doua constă în trecerea de la o imagine de sine stătătoare la un timp pasager al reprezentării, respectiv de la imaginile de lungă durată ale pânzelor la pictura pereţilor care va dispărea odată cu încheierea expoziţiei.

Tema aleasă de Nicolae Comănescu pentru acest solo show este peisajul post industrial pe care comunismul l-a lasat în urmă pe întreg teritoriul României, ca o moştenire lugubră a impulsului schizofrenic de a construi, a maniei compulsive de urbanizare: arhitecturile mutante grefate pe terenuri naturale, structurile megalomanice din interiorul oraşelor precum Bucureştiul, ruinele bizare şi deteriorate ale elanului constructivist abandonat după ’89, se regăsesc toate în DNA: Dust Narrative Analysis şi toate produc o naraţiune halucinantă a panoramei arhitectonice din istoria recentă a României. (Adina Zorzini)

Ceramica cu scop umanitar a familiei Stephenson

Lutul poartă semnătura omului din
timpuri străvechi

Lutul este asemenea unei semnături pe care omul a lăsat-o imprimată în obiectele pe care le-a făurit. Prin intermediul ceramicii, de-a lungul veacurilor, amprenta personalităţii creative a fost transmisă generaţiilor următoare. Diverse etape ale culturii noastre, poveşti din viaţa umanităţii, vorbesc despre legătura dintre om şi pământ ca fiind una veşnică, o relaţie care a străbătut secole pentru a ne comunica miracolul însufleţirii argilei prin intermediul focului. Prin percepţia asupra celor văzute şi trăite producţiile artistice nu pot fi disociate de termenii conceptuali care au dat naştere unor modele de referinţă pe baza cărora ceramica s-a structurat, în modernism, ca ştiinţă în cadrul şcolilor de învăţământ artistic. Lucrul cu ajutorul lutului a devenit expresia unei activităţi ce este din nou în actualitate pentru artiştii timpurilor noastre, fiind o reflecţie a prezentului care urmează să se proiecteze în viitor.

John Stephenson este artist şi profesor în Ann Arbor, Michigan de peste treizeci şi cinci de ani şi a studiat expresivitatea lutul şi a glazurilor colorate. El şi-a început cariera didactică în domeniul ceramicii la Universitatea din Michigan, în anul 1959, după ce a primit un MAE din partea Academiei de Artă Cranbrook.
John Stephenson este cunoscut acum peste tot în lume. Artistul a expus la nivel naţional şi internaţional încă de la începutul carierei sale. Munca lui este inclusă în colecţiile de la Alfred University, Ohio State University, Muzeul de Artă din Portland, Muzeul de Artă Cranbrook, Eastern Michigan University, Institutul de Artă Detroit, Muzeul de Artă Contemporană din New York City, Muzeul Faenza (Italia), Muzeul de Arte Decorative (Praga), Muzeul Keramion (Germania), Muzeul Benaki (Atena), Ichon World Ceramic Center (Coreea) şi multe alte colecţii private din Statele Unite ale Americii. Angajamentul lui John Stephenson faţă de comunitatea internaţională se manifestă prin realizarea unor „conexiuni” culturale şi artistice între China, Coreea şi Statele Unite. John şi soţia sa Susanne, ceramistă şi ea, ambii fiind membri ai Academiei Internaţionale de Ceramică, aflată la Geneva, au făcut dese călătorii în Asia. Atât John, cât şi Susanne sunt invitaţi în calitatea lor de artist, dar şi cea de dascăl, în multe instituţii unde au participat, şi mai participă regulat, la diverse conferinţe şi workshopuri ca educatori, formatori a tinerei generaţii şi creatori în domeniul ceramicii.

O serie de culori şi texturi realizate cu ajutorul glazurii se dezvăluie, la o privire mai atentă, în spatele formelor tridimensionale ale lui John Stephenson. Spre deosebire de pictură, unde vopselele cu ajutorul pigmenţilor intră în contact direct cu ochiul, imediat după ce culoarea a fost aplicată pe suprafaţă, munca cu ajutorul glazurilor colorate este una laborioasă, care necesită timp, o muncă ce implică cunoaşterea reacţiilor chimice ce se dezvoltă în atmosfera cuptorului cu ajutorul focului. Produsul final apare ca o „surpriză” a combinaţiilor cromatice, încântând privitorul abia după ce obiectele ceramice sunt scoase din cuptor. „În calitate mea de sculptor ceramist mă ocup cu spaţiul plin sau gol, în acelaşi fel în care un compozitor de muzică se ocupă cu tăcerea în absenţa sunetului. Eu mă joc transformând o formă tridimensională în spaţiu. Sunt atras de forma de melc. Melcul vorbeşte despre pământ, spaţiu şi dinamica acestuia. Argila este mijlocul perfect pentru a exprima forma vrăjită din viziunea interioară a minţii[1]”, spune John Stephenson.

Expert în munca cu ajutorul lutului şi a glazurilor colorate, aplicate pe obiecte ceramice, activitatea lui John Stephenson pare una individuală, care se manifestă în cadrul atelierului de creaţie. El caută şi găseşte „o stare plastică prin care lutul poate exprima o viziune interioară”, apoi dă formă argilei, pentru ca în final culoarea să consolideze forma, camuflând suprafeţa şi transformând obiectul în formă tridimensională cu valoare artistică autonomă. Producţiile lui artistice transmit o mare putere şi energie vizuală fiind destinate pentru a fi privite ca un aspect al complexităţii vizual-plastice care exprimă elemente identitare în contextul percepţiei culturale. „Ceramica contemporană este precum un pod care face legătura între pictură şi sculptură”, spune Stephenson. „Acesta invită pictura să ia formă tridimensională. (…) Lutul a fost o semnătură pentru om din cele mai vechi timpuri, furnizându-ne date despre viaţa lui la un anumit moment dat. Lutul, ca material de lucru pentru artiştii de azi, va deveni o reflecţie a timpurilor noastre în viitor”, adaugă John Stephenson.
Atât John, cât şi soţia lui Susanne lucrează în domeniul educaţiei vizuale, ei având statutul de profesor Emerit la Universitatea din Michigan.

Susanne Stephenson este, de asemenea, artist şi educator în Ann Arbor, Michigan, de peste treizeci şi cinci de ani. Ea a început să predea la Eastern Michigan University în anul 1963, la doar câţiva ani după ce a absolvit Academia de Artă Cranbrook. Susanne a expus atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Începutul carierei sale artistice se face  remarcat în critica de specialitate prin două prezenţe expoziţionale la Ceramics National at the Everson Museum. Munca ei artistică este inclusă în colecţiile muzeelor şi galeriilor din toată lumea, cum ar fi, de exemplu, Los Angeles County Museum of Art, Museum of Decorative Arts (Praga), The Everson Museum of Art (Syracuse), American Craft Museum (New York City), Victoria and Albert Museum of Art (Londra, Anglia), The Detroit Institute of Arts, Loket Porcelain Museum (Republica Cehă), Crocker Art Museum, Cranbrook Museum of Art, Downey Museum of Art (Canada), Mint Museum of Craft and Design (North Carolina, SUA), Ariana Musee (Geneva, Elveţia), George R. Gardiner Museum of Ceramic Art (Toronto, Canada), Foshan/ Nanfeng Museum and San Bao Collection (China), International Ceramic Center (Denmarca), Benaki Museum (Atena, Grecia).

Pentru Susanne, piesele din lut apar ca un gest. „Argila este un gest”, spune artista. Calităţile tactil-plastice sunt gesturi fizice care iau naştere după ce pământul a fost înmiuiat în apă, precum în natură şi, apoi, forma prinde viaţă cu ajutorul pigmenţilor, culori care acoperă suprafaţa creând peisaje abstracte în urma contactului cu focul. „Eu nu sunt interesată în crearea unei iluzii a spaţiului. Forma de lut, pentru mine, este un gest care poartă culoarea aplicată. Pentru a obţine toate implicaţiile de gest nu este nevoie de trei dimensiuni. Energia exprimată în fluxul de apă din natură este un exemplu de gest. Pentru a include această idee a peisajului într-un bol sau vază este necesară o înţelegere a gestului. Dacă acest gest l-aş exprima pe o pânză, din punctul meu de vedere, aş apela la o modalitate rigidă care m-ar limita[2]”, spune Susanne Stephenson.

Obiectele ceramice pe care cei doi artişti americani le creează nu sunt doar un gest artistic ca o tendinţă de a continua o veche tradiţie. Arta lor are şi un scop caritabil. Un concept umanitar, utilizat de mulţi artişti, a fost cel de a mobiliza lumea în vederea strângerii unor fonduri pentru combaterea foametei. Şi, care artă era mai potrivită pentru acest lucru, decât ceramica? Ceramica este arta care animă spiritul metaforic a vasului construit din lut. Ea a însufleţit pământul pentru a da viaţă obiectului utilitar. De aproximativ 15 ani, Guild Ann Arbor Potter şi Michigan Ceramica s-au asociat pentru a vinde diverse obiecte ceramice în vederea obţinerii unor venituri pe care le-au donat prin programul SOS Servicii Comunitare. Artista şi educatorea Susanne Stephenson a organizat standul de boluri şi vase pentru această acţiune încă de la începutul ei. Ea a aflat pentru prima dată despre SOS Servicii comunitare prin intermediul studenţilor la Eastern Michigan University şi a fost uimită de multele beneficii oferite unor comunităţi prin intermediul programului umanitar. „Anul trecut programul SOS a servit 5740 de adulţi şi copii care aveau nevoie de asistenţă alimentară”, a declarat Chelsea Clark, coordonatorul programului. „Acest eveniment caritabil ajută oamenii oferind hrană unor membrii ai comunităţii. Susanne este bine privită în comunitate şi prin urmare se bucură de sprijinul multor artişti locali care, în pofida timpurilor dificile economice prin care trecem, continuă să acorde, an după an, evenimentelor caritabile timp şi talentul lor”, conchide Chelsea Clark.(Grigore Roibu)
Mai multe imagini cu lucrări aparţinând celor doi artişti pe www.stephensonceramics.com.

---

[1] Prezentare Academia Internaţională de Ceramică, Muzeul Ariana, Geneva.
[2] Prezentare AIC, Geneva, www.aic-iac.org.

Peter Voulkos – 50 de ani de carieră artistică

Frank Lloyd Galerie
Perioada: 30 aprilie – 28 mai 2011.

O selecţie de 20 de lucrări, reprezentative pentru o carieră artistică de peste 50 ani, din creaţia lui Peter Voulkos sunt prezentate publicului, în cursul lunii mai 2011, la Frank Lloyd Galerie.

Peter Voulkos (1924-2002, pe numele adevărat Panagiotis Voulkos), este unul dintre cei mai importanţi artişti americani, reprezentant major al Expresionismul Abstract. Cunoscut pentru activitatea sa revoluţionară în folosirea lutului ca mediu artistic, prin intermediul căruia a trecut prin demarcaţia dintre ceramica tradiţională, meşteşug şi arta plastică, Peter Voulkos experimentează forme cu aspect geologic care au suprafeţe texturate şi incizate. Deşi cariera sa a început în domeniul turnării în bronz (ca profesor a înfiinţat o turnătorie de bronz off-campus în anii 1960), el nu a părăsit niciodată lumea argilei.

Peter Voulkos este cunoscut în special pentru activitatea sa de ceramist.  Expoziţia de la Frank Lloyd Galerie prezintă, pe lângă producţiile ceramice, o parte a lucrărilor lui Voulkos turnate în bronz şi o serie de schiţe şi desene. Peter Voulkos a avut de-a lungul carierei sale artistice, de peste 50 de ani, preocupări în domeniul picturii şi al graficii. Interesul lui major s-a manifestat în interdependenţa dintre calitatea suprafeţei şi cea a liniilor incizate, calitate a suprafeţei pe care Voulkos o definea ca „o îmbinare de linii alternative şi sinuose sau adânc incizate în placă, prin decapare, tehnică asemănătoare cu cea folosită în sgraffito”. Aceste elemente transmit un sentiment de dinamism şi lasă piesei ceramice o „urmă” a procesului tehnologic prin care a trecut, semne care rămân ca o amprentă specifică a producţiilor lui Voulkos. Ceramica se eliberează de „tirania” materialelor, ceramistul preferând întâmplarea în căutarea formelor complexe şi monumentale ce izvorăsc din originalitate, atitudine şi idee.

Imaginile desenate pe hârtie, o altă îndeletnicire a lui Voulkos, poate mai puţin cunoscută, erau studii pentru viitoare lucrări. Cu toate acestea, multe dintre desene nu au fost folosite ca plan de elaborare a lucrărilor lui, ele fiind, mai degrabă, o prelungire formală a creaţiilor ceramice, permiţându-i lui Voulkos să exploreze şi să dezvolte idei într-un format liniar şi bidimensional.
De-a lungul carierei sale, Voulkos a fost cunoscut ca un inovator. Ceramistul şi sculptorul Kenneth Price a declarat: „Într-un fel sau altul, el a influenţat toată lumea care face artă cu ajutorul lutului, deoarece el a fost principala forţă creatoare în eliberarea materialului, pe care l-a rupt din toate normele de până atunci pentru a stabili alte reguli”. Într-un necrolog pentru The New York Times, Roberta Smith a scris: „ferm în folosirea pământului ca un meşteşugar, Mr.Voulkos a continuat să reinventeze ceramica ca un motiv de întâlnire pentru pictură şi sculptură. În timpul carierei sale de 50 de ani, domnul Voulkos a fost un influent gânditor, profesor şi inovator neînfricat care a urmat un curs în continuă schimbare”.

S-a scris mult despre metodele folosite de Peter Voulkos în domeniul ceramicii, procedee de lucru ce au ridicat acest vechi meşteşug la nivel de mare artă. Producţiile ceramice ale lui Voulkos sunt renumite pentru greutatea vizuală liber-formată a construcţiei, agresivitatea şi energia decorului. Cea mai bună caracterizare a lucrărilor sale este cea de primitivism sălbatec, datorită formlor sculpturale a obiectelor, cât şi a metodelor tradiţionale pe care le folosea prin modelajului cu ajutorul roţii de olar şi a arderilor cu lemn. (vezi Ceramica între tradiţie şi experiment). Nu există la ora actuală nici un mare muzeu în America sau din lume care să nu deţină o lucrare de colecţie aparţinând lui Voulkos.

Frank Lloyd Gallery este o sursă importantă pentru colecţionari privaţi şi, de asemenea, funcţionează ca un muzeu de proiecte curatoriale şi achiziţii din domeniul picturii, sculpturii şi ceramicii contemporane. (Grigore Roibu)
SURSA: Artdaily

Chuck Hindes – estetica artei japoneze

În tradiţia arderilor tradiţionale Shigaraki

Oraşul Shigaraki este situat în inima insulelor japoneze, fiind unul dintre cele şase centre producătoare de obiecte ceramice, din capitala imperială.
Obiectele ceramice realizate aici sunt arse în cuptoare de tip anagama, cuptore ce aparţin unei vechi tradiţii japoneze.
„Estetica japoneză, cu referire la ceremonia ceaiului şi utilizarea produselor neglazurate, a fost principala mea sursă de inspiraţie. Problema de gest, de mişcare sau animaţie a fost importantă pentru munca mea, procese pe care le-am studiat ani de zile. Calităţile plastice şi gesturile din modelajul cu ajutorul lutului, trebuie subliniat, nu au distrus sau supus creaţia, ci au oferit noi teritorii de a experimenta transparenţele şi opacitatea obiectelor. În munca mea folosesc aceste combinaţii de culori naturale, create doar prin intermediul arderilor cu lemn”, afirma Chuck Hindes.

Chuck Hindes este un artist care foloseşte impresionant expresivitatea lutului, cu o vastă expertiză în arderile cu lemn. Născut în Muskegon, Michigan, SUA, în anul 1942, el a acumulat mai mult de 30 ani de experienţă în domeniul arderilor tradiţionale. Predă secretele artelor focului la Rhode Island School of Design şi Universitatea din Iowa.
Charles Hindes a primit un BFA de la Universitatea din Illinois şi un MAE de la Rhode Island School of Design. A fost invitat pentru a susţine cursuri în mai multe instituţii de învăţământ, cum ar fi de exemplu: Penland School of Crafts, North Carolina sau Academia de Artă Cranbrook, Detroit şi Michigan. A condus ateliere de lucru şi a ţinut prelegeri despre artele focului pe întreg teritoriul Statelor Unite şi cel al Canadei. A primit mai multe titluiri onorifice, cum ar fi de exemplu: National Endowment for Arts de la Archie Bray Foundation şi cel de Maestru emerit. Lucrările lui pot fi găsite în numeroase colecţii publice şi private din toată lumea.

Estetica artei japoneze, cu trimitere la ceremonia ceaiului şi utilizarea tehnicilor de ardere, în care nu se folosesc glazuri colorate, este sursa principală de inspiraţie a creaţiei lui Chuck Hindes. Problema de gest, de circulaţie sau de animaţie este importantă pentru munca cu argila, pusă în valoare discret, folosind culori opace, transparente şi naturale, create în urma arderilor cu lemn. Hindes este o „lectură de foc”, citind indicii în fum şi în flacără, cu scopul de a ridica temperatura uniform pe tot parcursul arderii, temperatură care ajunge, uneori, până la 1300° Celsius. Prin manipulări aparent mici, cum ar fi: dimensiunea bucăţilor de lemn utilizate pentru a alimenta focul, frecvenţa cu care acestea sunt introduse în cuptor, folosirea unor esenţe diferite de pin, frasin sau stejar, deschiderea uşilor de aerisire pentru a obţine arderi oxidante sau neutre, lucrările lui Hindes sunt „marcate” în procesul de topire a silicaţilor cu cenuşa de lemn.
Spre deosebire de ceramica ornamentată cu ajutorul glazurilor colorate, pe suprafeţele acestui tip de ceramică, în funcţie de plasarea în cuptor şi a tipului de argilă folosit, apar diferite efecte, texturi şi cracleuri. Culorile obţinute sunt naturale şi oferă o paletă cromatică ce consolidează forma şi creează, în acelaşi timp, o imagine difuză a piesei ceramice.

Dar, în ce constă acest proces, această acţiune care dă o notă distinctă producţiilor ceramice prin intermediul focului cu lemne în cuptoare de tip anagama? Voi încerca să descriu pe scurt evenimentele din timpul construcţiei unui cuptor şi a arderii propriu-zise.
Chuck Hindes formează din bucăţi de piatră şi beton o bază pentru ceea ce va fi o movilă, în formă de pepene, în care urmează să fie arse piesele ceramice. El poartă mănuşi de culoare albastră, asemenea celor folosite la sudură. Sudoarea i se scurge pe fruntea murdară de praf. Încet-încet structura cuptorului se ridică. Mişcările trebuie să fie sigure şi precise. Pietrele sunt căptuşite cu pământ. Sunt realizate inelele din partea de sus a structurii, necesare pentru ca fumul să poată ieşi controlat. Hindes este în acelaşi timp profesor de artă şi de istoria artei. Mulţimea adunată în jurul lui, în infernul de foc şi fum, colegi sau studenţi, sunt atenţi la instrucţiuni şi tot ceea ce dascălul le spune. „Combinaţi pin şi stejar”, spune Hindes. Buştenii sunt stivuiţi pe cadrul uşii de metal din faţă cuptorului. Hindes introduce mai multe bucăţi de lemn în gaura de ardere şi controlează coşul de fum, o acţiune importantă pentru a realiza efectele cromatice scontate.

Descifrarea indicilor de ardere, din fum şi flăcără, cu scopul de a ridica uniform temperatura cuptorului la 1300°C, face ca procesul să fie controlat. Controlat în măsura în care se poate! Fiecare ardere este unică în felul ei. Spre deosebire de ceramica arsă într-un cuptor cu gaz sau electric, arderea cu lemne este o procedură de lungă durată, uneori cu acţiuni intense şi solicitante, în care procesul face parte integrantă din rezultatul final, contribuind la modelarea fiecărei piese din cuptor. Arderea poate dura până la şapte zile, la care se adaugă încă cinci zile pentru ca temperatura cuptorului să se răcească suficient pentru a putea vedea, pentru prima dată, rezultatul a tot ceea ce s-a întâmplat timp de mai bine de o săptămână.

Procesul arderilor cu lemn vine de mii de ani. A fost folosit peste tot în lume şi este utilizat în prezent pentru realizarea obiectelor din ceramica contemporană experimentală care face recurs la tradiţie şi istorie. Spre deosebire de ceramica decorată cu glazuri colorate, care are un aspect industrial, suprafeţele de ceramică care au suferit o ardere cu ajutorul lemnelor dobândesc culori unice, naturale, în funcţie de locul în care au fost aşezate în cuptor şi a tipului de ardere, reducătoare sau oxidantă, primind o patină asemănătoare obiectelor vechi.
Chuck Hindes explorează tradiţiile ceramicii japoneze, construind ceşti pentru ceai, ceainice, vase sau boluri, repunând oarecum în circulaţie o serie de piese care ţin de estetica construcţiei obiectului utilitar. Sintetizând teorii şi cunoştinţe sau utilizând abilităţile vechilor meşteri olari, Hindes se foloseşte în elaborarea principiilor estetice de calitatea eternă şi, în acelaşi timp, perenă a argilei. Informaţia înmagazinată în producţiile lui ceramice păstrează date ale unei arte care are o expresivitate aparte, chiar şi după trecerea a mii de ani. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Ceramica între tradiţie şi experiment; Vasele lui Ron Nagle; Rudy Autio – un reper în noul limbaj al artelor contemporane