Povești, în fotografii, la munte

Vacanța la schi, pe lângă plăcerea practicării sporturilor de iarnă, ca pasionat de fotografie, mă detemină să caut oamenii, mișcarea, emoția și comunicarea. Pentru marea majoritate dintre fotografi o ieșire la munte, pe timpul iernii, reprezintă momentul oportun pentru realizarea unor peisaje în care amestecul de lumină rece, a zăpezii, cu cea caldă, a răsăritului sau asfințitului, devine un exercițiu de surprindere a realității.

Asemenea fotografiilor realizate pe stradă, fotografiile executate în stațiunile de schi sunt, într-o mare măsură, asemănătoare, cu precizarea că oamenii se mișcă în jurul tău cu o viteză ceva mai mare. Pe pârtiile de schi găsim tineri care practică diverse sporturi de iarnă, uneori extreme, persoane care se plimbă, stau pe trase sau care, pur și simplu, admiră spectacolul naturii. În activitatea de fotografiere de pe marginea pârtiilor, atât obiectivele cu deschidere mare, care presupun apropirerea de subiect, cât și teleobiective, transformă realitatea în imagine, de cele mai multe ori, spectaculoasă.

Capturarea imaginilor cu schiori temerari, care se avântă pe pârtiile abrute după căderea unui nou strat de zăpadă, nu este simplă. Cu răbdare, oprindu-te de fiecare dată pentru a căuta un loc ideal de stație, de cele mai multe ori scufundându-te în zăpada proaspătă până la brâu pentru a-ți pregăti aparatul care trebuie scos din rucsac, imaginile surprinse cu oameni în plină viteză, sărind cu schiurile sau placa, devin instantanee atrăgătoare, dar deloc ușor de realizat.

La munte vremea este capricioasă. Ploaia şi lapoviţa de la altidudini mici se transformă în zăpadă la altitudini mari. În această mini-vacanță, petrecută în Alpi, am avut parte de cer noros și multă ninsoare, soarele fiind „scump” la vedere. Condițiile atmosferice extreme sunt spectaculoase în imagine, dar devin repede un partener incomod. Ceaţa, care se lasă peste văile din josul pârtiilor, contribuie la crearea unei atmosfere dramatice, fiind un fundal expresiv și mijloc creativ în conceperea compoziției. Umezeala poate fi dușmanul fotografului, datorită ceții focalizarea devenind ceva mai dificil de controlat, dar, tot ea, poate deveni un prieten a fotografului, accentuând ideea de depărtare și de mister, asemenea tehnicii sfumato din pictura Renașterii. Cei care merg frecvent pe munte cunosc aceste momente care, uneori, te pot surprinde pe creastă. Pe munte vremea se poate schimba de la un minut la altul. Spun acest lucru fără a exagera… Lumina care pătrunde printre nori conferă o imagine spectaculoasă doar câteva secunde, după care soarele „se ascunde” lăsând loc efectului de softbox. Modificările climatice sunt spectaculoase, dar incomode datorită frigului și vântului. Hainele se umezesc, fiind ca după ploaie, ochelarii aburesc şi, apoi, îngheaţă.

Față de fotografia de stradă, unde dotat cu un echipament minimal și o geantă de umăr se pot obține fotografii spectaculoase, la munte pe lângă îmbrăcămintea groasă care îngreunează mișcările, echipamentul foto trebuie transportat în siguranță. Orice greutate în plus devine incomodă așa că este necesară o planificare corectă a obiectivelor, filtrelor și acesoriilor care urmează a fi transportate. A anticipa o fotografie bună însemnă să fii întodeauna pregătit.

Atmosfera, zăpada troienită, oamenii și detaliile crează o ambianță unică. Pasiunea pentru fotografia montană o descoperi în momentul în care urci pe munte. Muntele, și oamenii acestuia, nu sunt ușor de fotografiat, dar imaginile surprinse la înălțime, din pozițiii favorabile, sunt spectaculoase. Cromatica subtilă a cerului, griurile colorate și albul dunelor de zăpadă cu umbre prelungi, în opoziție cu îmbrcămintea colorată a oamenilor conferă imaginii contraste cromatice puternice. Trăsăturile unei forme de relief sunt determinate de structură și forțele interne și externe care se confruntă în modelarea ei. Din acest motiv formele geologice aparent statice, aflate la mari altitudini, au un dinamism interior ce izvorăște din energiile modelatoare.

Demersul fotografului merge de la formă la sens. O imagine are menirea de a informa și inspira, de a pune în lumină relația dintre noi, natură și societate. Figura umană surprinsă în cadru fotografic conferă o nouă dimensiune imaginii, subliniind relația dintre trecut și prezent sau dintre o cultură sau alta. Postura subiectului, atitudinea și expresia facială au efect major în mesajul pe care îl transmitem prin intermediul imaginii. Ninsoarea este un element ce conferă fotografiei o frumusețe aparte. Cerul, pentru mine, este cadru pentru o scenă dar nu un subiect în sine. Surprinderea clară a fulgilor de zăpadă presupune un timp de expunere scurt. Încercarea de a stabili un raport cu subiectul este importantă. Să nu uităm faptul că fotografia, în ultimă instanță, are rolul de a reda înfățișarea unei persoane sau a unui lucru, dar, în același timp procesul este unul de creație imagistică.

Încercarea de a evidenția și a comunica ceea ce alții nu au posibilitatea să vadă, prin intermediul fotografiei, presupune asumarea unui mesaj, un mesaj care oferă identitate, o poveste a realității subiective, un dialog plăcut și surprinzător. Având conștința relației cu fotografia, oferind privitorilor posibilitatea de a descoperi imaginile noastre, nu ne rămâne decât să simțim bucuria de a trăi cu adevărat. Pentru această bucurie, în finalul articolului țin să mulțumesc celor care au făcut posibilă, în acest an, aventura mea. (Grigore Roibu)

Nicolae Comănescu: DNA: Dust Narrative Analysis

Zorzini Gallery/ 15 martie 2012, ora 19.00.
Curator: Adina Zorzini

În data de 15 martie a.c, se deschide în Bucureşti Zorzini Gallery, un nou spaţiu dedicat artei recente şi contemporane: situată pe Str. Thomas Masaryk la nr. 31, galeria Zorzini se înscrie în categoria galeriilor comerciale şi este condusă în parteneriat de Adina Zorzini (director artistic şi programe culturale), Roxana Gamarţ (director PR şi comunicare) şi Andreea Mogoşanu (director administrativ şi marketing).

Zorzini Gallery se axează în primul rând pe introducerea şi promovarea artiştilor din România în circuitul artei internaţionale, dar este preocupată secundar şi de prezentarea punctuală a unor artişti internaţionali în contextul artei româneşti, iar din portofoliul acesteia fac parte momentan, fie în regim de exclusivitate fie de co-reprezentare, artiştii: Nicolae Comănescu, Andrei Gamarţ, Oana Lohan şi Floriama Cândea.

În proiectul DNA : Dust Narrative Analysis, Nicolae Comănescu prezintă cele mai recente lucrări din perioada Praf şi Pulberi, totodată şi ultimele din această serie caracterizată prin materialele de lucru neconvenţionale utilizate în pictură, care au inclus de-a lungul ultimilor cinci ani o varietate de prafuri şi pulberi obţinute manual de către artist din cenuşă de ţigări sau lemne, muştar, caramidă şi lut, pământ, noroi sau pulberi vegetale de diferite provenienţe, etc.
Din perspectiva formală, pe lângă trăsăturile caracteristice perioadei Praf şi Pulberi, lucrările prezentate în deschiderea galeriei Zorzini conţin şi trăsături stilistice şi cromatice specifice perioadei Rostopasca, grupare artistică activă între anii 1997 şi 2001, din care Nicolae Comănescu a facut parte ca membru fondator; proiectul DNA: Dust Narrative Analysis se situează astfel la limita dintre realismul prafului şi a pulberilor şi expresionismul rostopasc.
Cele 11 lucrări concepute pentru deschiderea galeriei Zorzini vor fi integrate unei scenografii murale care va acoperi toate suprafeţele de expunere, ca o dublă transgresie a unei realităţi specifice şi a unui timp concret şi, care dau întregului proiect o dimensiune teatrală, de baroc contemporan; astfel, prima transgresie rezidă în încălcarea cadrului pânzei pictate şi continuarea reprezentării pe zidurile galeriei, în timp ce a doua constă în trecerea de la o imagine de sine stătătoare la un timp pasager al reprezentării, respectiv de la imaginile de lungă durată ale pânzelor la pictura pereţilor care va dispărea odată cu încheierea expoziţiei.

Tema aleasă de Nicolae Comănescu pentru acest solo show este peisajul post industrial pe care comunismul l-a lasat în urmă pe întreg teritoriul României, ca o moştenire lugubră a impulsului schizofrenic de a construi, a maniei compulsive de urbanizare: arhitecturile mutante grefate pe terenuri naturale, structurile megalomanice din interiorul oraşelor precum Bucureştiul, ruinele bizare şi deteriorate ale elanului constructivist abandonat după ’89, se regăsesc toate în DNA: Dust Narrative Analysis şi toate produc o naraţiune halucinantă a panoramei arhitectonice din istoria recentă a României. (Adina Zorzini)

O zi de iarnă pe Valea Mureşului

Fotoreportaj de Andrei Rosetti şi Grigore Roibu

Iarna şi-a prelungit existenţa mai mult decât în alţi ani. În aceste condiţii am hotărât, împreună cu Andrei şi mai mult la îndemnul lui, să ieşim la peisaj. Toate acestea datorită faptului că nu mai rezistam închişi în casă să stăm şi să privim pe ferestră cum omătul se aşterne creând forme spectaculoase în jurul nostru. Vroiam să vedem natura, aşa cum este ea vitregă şi maiestuasă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ne-am îmbrăcat cu haine groase, am pregătit pânze pentru pictură, am luat apartele de fotografiat şi ne-am întreptat spre Valea Mureşului, într-o provocare în care pictura plein–air vs fotografie aveau să se înfrunte în dorinţa noastră de a surprinde atmosfera scăldată în lumina unei zile de iarnă. Nu ne-am bucurat de cele mai bune momente ale zilei. Fulgii de nea căzuţi pe pânza de pictură făceau ca incompatibilitatea dintre apă şi ulei să devină uneori supărătoare. Lumina uniformă, a unui cer plumburiu din care fulgii de nea se „scurgeau” cu regularitate, nefavorabilă redării texturilor, ne obliga să căutăm prin vizorul obiectivului, în imensitatea de alb imaculat a dealurilor pline de zăpadă, pete de culoare. Ce a ieşit în urma aventurii noastre vă prezentăm în cele câteva imagini realizate. (Grigore Roibu)

Nanshan, dealul transformat în afacere de iarnă

Fotoreportaj de Dan Tomozei

Profitând de vacanţa Festivalului de Primăvară am evadat din aglomeratul Beijing pentru a respira aerul curat şi pentru a mă bucura de linişte, departe de oportunităţile de relaxare pe care le găseşti oriunde aici. La mai puţin de 100 de kilometri de Beijing, rulând comod cu peste 150 Km/h pe autostrăzile perfecte care leagă capitala Chinei de provincii, în câteva zeci de minute ajungi la unul dintre locurile preferate de iubitorii sporturilor de iarnă: Nanshan (Muntele de Sud).

Locaţia se află la Nord de Beijing şi încă din start trebuie să spun că, pentru câteva ore, am avut impresia că sunt undeva în Europa, în Alpi, într-una dintre staţiunile similare din Austria sau Elveţia.
Nanshan este un deal mai măricel, nicidecum un munte, înălţimea maximă de aici fiind de 1813 m. Însă, aici, tenacitatea chineză a demonstrat încă o dată că orice se poate, sau altfel spus că în China nu există „nu se poate”. E o chestiune de admirat în mai toate domeniile, încăpăţânarea chinezilor de a transforma ţara într-un spaţiu cu adevărat evoluat, modern, păstrând reperele tradiţionale fiind evidentă.

Am avut de parcat maşina într-una din cele patru parcări pentru maşini mici, la care se adaugă o altă parcare rezervată exclusiv microbuzelor şi autocarelor, parcări care cumulează, atenţie, 4000 de locuri! După înregistrarea la recepţiile organizate fie pentru situaţii individuale, fie pentru grupuri, am purces la preluarea harnaşamentului necesar: schiuri, clăpari, ochelari etc. totul aflat la dispoziţie în două „depozite uriaşe” în care mii de perechi de schiuri cu toate dotările îţi erau puse la dispoziţie în baza cardului electronic de acces primit de la recepţie. Cu acel card şi o legitimaţie pe care aveai trecute toate reperele orare legate de prezenţa în Nanshan, aveai acces gratuit pe toate pârtiile şi la toate telescaunele care te transportau pe vârfurile pârtiilor. Şi aici ai de ales între 16 pârtii amenajate pe două dealuri, cu diferite grade de dificultate şi pentru toate sporturile de iarnă, la care se adaugă un tobogan, pârtii de săniuş şi spaţii de joacă pentru copii. Peste tot se perindă monitori de schii, supraveghetori şi oameni care asigură primul ajutor. În mulţimea de iubitori de iarnă, am identificat rapid turiştii străini, nu puţini, majoritatea dintre ei preferând placa de snowboard.

Cu cardul de acces, la Nanshan turiştii au acces gratuit la toate facilităţile sportive, inclusiv la sistemele de curăţare a schiurilor sau plăcilor cu aer comprimat, fără să mai amintesc de telescaune, cabluri sau benzile de urcat pe vârfuri (12 în total). În mod firesc, am rămas plăcut surprins de experienţa de aici, gândindu-mă la investiţiile de zeci de milioane de euro din staţiunile montane de acasă, de care majoritatea celor care ajung acolo se plâng.
După câteva ore de schiat a venit şi nevoia de încarcare a bateriilor şi stomacului, aşa că, alături de prieteni, am abordat unul dintre cele două restaurante amenajate, suficiente pentru a asigura un flux continuu de clienţi şi o servire promptă. Preţurile, evident mai mari decât în Beijing, sunt totuşi rezonabile ţinând cont că suntem într-o staţiune. O ciorbă, o salată de crudităţi, o bere totul pentru mai puţin de 12 euro. Apoi, din nou pe pârtii, bucurându-mă de locul în care animalele sălbatice cum sunt iepurii, căprioarele, cerbii sau cocoşii de munte pot fi văzuţi alergând dincolo de plasele de protecţie.

Am aflat discutând cu cei care vin aici constant, că de mai mulţi ani locaţia a devenit NIKE Nanshan Park, pentru că aici sunt organizate multe competiţii internaţionale de iarnă, părţi dintre pârtii având un grad de dificultate ridicată, pe care nu am ratat ocazia să le testez şi fireşte să fac cunoştinţă cu zăpada.
Poate este interesant să dau câteva repere financiare, legate de ce înseamnă o zi pe pârtiile de la Nanshan, unde inclusiv pe timp de vară poate fi practicat schiul pe iarbă. Accesul pe pârtii, telescaune, schiuri (timp de patru ore) costa 80 de lei în timpul săptămânii, 130 de lei în weekend şi 140 în perioada Anului Nou Chinezesc – Festivalul de Primăvară. Cei care doresc să rămână aici pentru mai multe zile pot fi cazaţi la vilele care seamănă perfect cu cele din staţiunile din Alpi, multe purtând nume occidentale de genul „Norvegia”, „Canada”, „Finlanda” şi fireşte „Nanshan Plaza”.

Am părăsit Nanshan cu mulţumirea iniţiativei avute de prietenii mei din Beijing, dar şi cu regretul că Festivalul de Primăvară se apropie de final şi timpul liber va fi tot mai puţin. Dar, este cert, Nanshan a intrat în lista scurtă a recomandărilor personale reprezentative pentru modul în care chinezii ştiu să asigure nevoia de relaxare şi distracţie. (Dan Tomozei)
SURSA: O cărămidă din marele zid

Subiecte magice la munte

Peisaj la rece

Fotoreportaj de Grigore Roibu

Pentru cei pasionaţi de fotografie, vacanţa petrecută la schi aduce ocazia surprinderii „spectacolului” oferit de munte, pe lângă plăcerea practicării sporturilor de iarnă. Zonele înalte ale Alpilor francezi sunt uimitoare şi ideale pentru fotografiile panoramice sau de peisaj. Vederile largi şi zonele aglomerate, cu turişti şi sportivi îmbrăcaţi în haine călduroase şi viu colorate, sunt elemente care pot fi surprinse doar pe timpul iernii în staţiunile de schi.

De 4 ani îmi fac vacanţa de iarnă la sora mea, stabilită în Les Gets.
Les Gets este o comună din departamentul Haute-Savoie, în regiunea Rhône-Alpes din sud-estul Franţei. Primul teleschi a fost deschis publicului în anul 1938, iar primul telescaun, aflat pe Mont Chery, în 1954. Les Gets este situat pe un platou între Samoëns şi Morzine, la marginea de vest a Portes du Soleil, cea mai mare zonă schiabilă din Europa.

Pe parcursul celor 6 zile, cât am stat în Les Gets-Morzine, am avut parte de o vreme variată. În prima zi, ploaia şi lapoviţa mi-a fost un partener incomod, dar de care am profitat pentru a surprinde câteva cadre fotografice inedite. Ceaţa se lăsa peste văile largi, iar norii se „jucau” cu lumina în josul pârtiilor. Cei care schiază cunosc aceste momente care, uneori, te pot surprinde pe creasta muntelui. Sunt spectaculoase pentru peisajul oferit, dar incomode datorită frigului şi umezelii. Hainele sunt ude ca după ploaie, ochelarii aburesc şi, apoi, îngheaţă. Doar simplul fapt că trebuie să te opreşti pentru a scoate aparatul de fotografiat din rucsac, pe o vreme în care aşchiile de ghiaţă se „înfig” în faţa ta precum nişte cuţite, devine dificil. Un beneficiu sunt norii. Aceştia configurează forme uimitoare care prin perdeaua de ceaţă permit captarea unor lumini inedite.

Dotat cu îmbrăcăminte călduroasă, răbdare şi căutând locaţiile potrivite, în următoarele 2 zile ceaţa şi norii pufoşi mi-au oferit un alt tip de provocare. Brazii încărcaţi cu zăpadă şi cristalele de ghiaţă au transformat peisajul într-un monolit de culoare albă.

În cea de-a patra zi a ieşit soarele. Cerul era albastru şi senin. Ştiam locul unde trebuia să găsesc cu privirea vârful Mont Blanc, dar acesta nu se arăta. Norii de furtună îl acopereau, parcă pentru a nu se lăsa admirat. În cea de-a cincea zi vremea frumoasă mi-a permis să urc la altitudini mari, de peste 2000 de metri, vântul scăzând în intensitate. Şi, în sfârşit, marele vârf în formă de cocoaşă, mereu alb, pe care îl aşteptam să se ivească de atâtea zile, s-a arătat la orizont, la fel de impunător şi spectaculos ca de fiecare dată când l-am văzut.

Zona de schi din Les Gets constă, în principal, din pârtii albastre şi roşii, destinate începătorilor şi celor cu o experienţă intermediară. Există şi zone „negre”, uşor accesibile, cum ar fi, de exemplu „Yeti”, accesate prin intermediul telescaunelor. Mt. Chery, aflat pe cealaltă parte a satului, găzduieşte majoritatea competiţiilor de schi, având, de asemenea, pârtii cu diverse grade de dificultate.

Există multe puncte bune pentru off-piste schi şi snowboarding. Şansele medii de avalanşe în partea de sus a ascensorului Ranfoilly a transformat acest perimetru, conform evaluărilor, în una din cele mai bune zone cu zăpadă nebătută din afara pârtiilor.
Cei care doresc să surprindă imagini cu animale şi peisaje pot apela la un ghid turistic. Acesta te plimbă cu ajutorul rachetelor de zăpadă în zone mai puţin cunoscute, unde accesul se face cu dificultate. Cei care iubesc sporturile extreme practică parapanta. Turiştii pot alege, adresându-se unui instructor, o plimbare prin aer cu balonul sau parapanta.

Dimineţile şi apusurile, amestecul de lumină puternică, rece sau caldă, cu ninsoare şi soare a fost o provocare, în fiecare zi alta, de a surprinde cadre de peisaj. De multe ori nu ştiam ce să fac… Să mă opresc pentru câteva imagini  impresionante sau să continui să schiez, profitând de vremea frumoasă.

Viaţa de noapte este, la rândul ei, atractivă în staţiunile de schi, oferind un alt mod de a vedea lumea prin vizorul aparatului de fotografiat. Les Gets are multe pub-uri şi baruri, cu mese de biliard, un patinuar şi tarase unde pot fi ascultate concerte live. O mare parte a meniurilor oferite aici sunt specilizate în bucătăria locală Savoia.
De multe ori, în aceste baruri poţi întâlni personalităţi sportive internaţionale şi vedete de televiziune. Într-o seară am întâlnit o doamnă din Paris, stabilită de câţiva ani în Les Gets. Era pasionată de artă. Când i-am spus că predau studiul desenului în România şi sunt ceramist m-a întrebat care este salarul meu, convinsă fiind că am o meserie apreciată. I-am spus că în România un profesor câştigă aproximativ 200 de euro pe lună. „Dacă ai fi predat la Paris, ai fi avut de 15 ori salarul acesta”, mi-a răspun ea, lăsându-mă fără replică.

Lecţiile de schi pentru copii, avansaţi sau începători, sunt pe diferite categorii de cursuri, având 150 de monitori din cadrul Şcolii de Schi Franceze Les Gets (ESF Les Gets), care, deşi par mulţi, sunt insuficienţi pentru numărul de cereri. Toate acestea transformă staţiunea în una cu un turism extrem de atractiv pentru toate vârstele. Un turism care se bazează, începând din luna decembrie până în aprilie, pe oameni împătimiţi după sporturile de iarnă, oameni care sunt gata să cheltuiască oricât de mulţi bani pentru a se distra, măcar o săptămână.

Aici, în Les Gets-Morzine vin turişti din toate colţurile lumii. Uitându-mă pe Internet la momentul inaugurării unei noi pârtii din Braşov nu ştiam dacă trebuie să am un sentiment de revoltă sau tristeţe. Politicienii noştrii nu înţeleg cum se face turismul. Nu înţeleg cum să atragă turişti din toată lumea, oameni care iubesc muntele şi sunt deschişi la noi provocări în descoperirea unor locuri inedite. Nu înţeleg că din turism se pot câştiga sume importante de bani. Dacă în Les Gets cineva ar întrăzni să oprească un telescaun pentru simplu fapt că un politician este aşteptat la o inaugurare de pârtie, acesta nici nu ar mai călca în staţiune. Pierderile ar fie enorme şi de neconceput. În faţa unui bar de pe o pârtie era instalat un scaun de culoarea partidului aflat la putere în România. Ar fi bine ca Ministrul Turismului de la noi să meargă, măcar pentru două ore, să se instaleze comod în acest fotoliu şi să vadă cum se face turismul, la alţii…

Poate, atunci, nu ar ieşi oamenii în stradă datorită sărăciei în care au fost aruncaţi. Aceiaşi persoană, din restaurantul de care aminteam, mi-a spus că dacă în Franţa cineva ar fi îndrăznit să reducă salariile cu 25%, oamenii ar fi blocat întreaga infrastructură. Dar, din păcate, ţările la care cu invidie ne uităm, nu le vom putea ajunge din urmă nici dacă acestea s-ar opri din propria dezvoltare timp de 20 de ani. Sună dur, dar, gândind că în fiecare an, începând de acum, salarul unui angajat din România ar creşte cu 100%, ne-ar trebui 5 ani să ajungem la veniturile celor din statele pe care le numim civilizate. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Iarna, iarna vine iar vacanţa