BIG-AR-01
Galeria Delta Arad
10 noiembrie 2012 -10 ianuarie 2013
Aflat la început de drum, BIG-AR-01 (Prima Bienală Internaţională de Grafică mică – Arad 2012) îşi propune, începând cu aceasta prima ediţie, două obiective majore: racordarea la cele mai importante centre în care sunt studiate şi dezvoltate artele grafice şi promovarea şi susţinerea artiştilor participanţi (prin mass media, catalogul evenimentului etc).
BIG-AR-01 demarează, am putea spune, în forţă, ţinând seama de numărul mare al artişilor participanţi – 200 reprezentaţi printr-un număr de 465 de lucrări. Printre ţările de origine ale artiştilor care au răspuns pozitiv invitaţiei organizatorilor se numără: Portugalia, Italia, Polonia, Ungaria, Ucraina, Grecia, Brazilia, Japonia şi România. Curator Adrian Sandu
Alexandru Lupşe – Boudoir
Galeria Arcade-24
Marţi, 6 noiembrie 2012 cu începere de la ora 18.00, UAP Bistriţa va inaugura Galeria „Arcade-24” cu expoziţia personală de pictură intitulată „Boudoir” a artistului Alexandru Lupşe.
Evenimentul are sprijinul Consiliului Local, al Primăriei Bistriţa, al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” şi al Centrului Judeţean pentru Cultură. Despre artist şi arta sa va vorbi curatorul expoziţiei, criticul de artă Oliv Mircea, preşedintele UAP Bistriţa.
Arta şi pictura recentă din Italia
Sorin Scurtulescu
discurs vizual
Facultatea de Arte şi Design Timişoara
Joi, 1 noiembrie 2012/ ora 14.00
O prezentare, mai mult vizuală decât vorbită, despre ceea ce se poate vedea azi în Italia, în domeniul picturii şi al artei contemporane. O prezentare despre câţiva pictori italieni din secolul al XIX-lea şi al XX-lea, mai deloc cunoscuţi la noi în ţară.
Omul Cotidian
Duminică, 28 octombrie 2012, orele 11, la Casa TRIADE, Calea Martirilor nr.51/45, are loc decernarea Premiilor JUVENTUS pe anul 2012, premii aflate la a 10-a ediţie.
Manifestarea va avea loc în cadrul vernisajului expoziţiei-concurs de pictură cu tema „Omul Cotidian”.
Cuvânt de deschidere: Peter HOCHMUTH, preşedintele Clubului Economic German, Willi GROMATZKI, Clubul Economic German, prof. dr. Daniela CONSTANTIN, Facultatea de Arte.
Parteneri: Clubul Economic German Timişoara şi Facultatea de Arte şi Design.
Vă invităm cu drag să onoraţi acest eveniment prin prezenţa dumneavoastră.
A dumneavoastră, Sorina Jecza
Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 28 octombrie -1 decembrie 2012.
Iosif Kiraly
În căutarea momentului decisiv. Între document şi ficţiune
Curator: Ileana Pintilie
Vernisaj: 25 octombrie 2012, ora 19.00, la Jecza Gallery, Calea Martirilor 51/52-53, 300774 Timisoara / RO
Expoziţia prezintă lucrări din perioada anilor ’80 până în prezent ale cunoscutului artist de fotografie şi instalaţie Iosif Kiraly, unul dintre membrii grupului subREAL.
Curatoarea Ileana Pintilie a selectat lucrări din perioada timpurie de performance şi instalaţie a artistului şi a decis să le expună alături de lucrări mai noi de fotografie.
Ana Ruxandra Ilfoveanu – Paradis
Calpe Gallery, Timişoara
02.10 – 20.10.2012
Cum arată Paradisul?
Vă invit să vedeţi la Calpe Gallery, marţi 2 octombrie ora 19.00.
Vernisaj
Ana Ruxandra Ilfoveanu – Paradis
Prezintă Alexandra Titu.
Expoziţia rămâne deschisă în perioada 02.10 – 20.10.2012.
Orar marţi – sâmbăta: 16-20.
Titus Blaj – Acord într-un Infinit Ondulat
Galeria de Artă Forma
Vernisaj: miercuri, 5 septembrie 2012, ora 18.00.
Galeria de Artă „Forma” din municipiul Deva vă invită pe data de 5 septembrie 2012 la vernisajul expoziţiei de pictură a artistului hunedorean Titus Blaj, intitulată „Acord într-un Infinit Ondulat”. Evenimentul are loc la ora 18.00 şi este organizat de UAP România – Filiala Deva.
Titus Blaj este născut pe data de 19 septembrie 1956. A studiat la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, specializarea restaurare şi Facultatea de Arte Vizuale Oradea, specializarea pictură, după care a urmat cursurile unui master în pictură la Facultatea de Arte şi Design Timişoara. Participă la o serie de expoziţii naţionale şi internaţionale. În prezent, Titus Blaj este profesor la Clubul Copiilor din Haţeg.
Ferestre exterior-interior
Galeria Hegyvidek, Budapesta
Galeria Hegyvidek vă invită la expoziţia de final a taberei internaţionale de creaţie organizată de regiunea „Hegyvidek” din Budapesta (un sector al oraşului).
Ideea taberei a fost realizarea unor lucrări inspirate din arhitectura regiunii Hegyvidek, mai precis a ferestrelor clădirilor. Expoziţia poate fi văzută la galeria Hegyvidek, str. Városmajor nr. 6, Budapesta. Participanţii taberei sunt pictori, graficieni şi un ceramist. Pe invitaţie este prezentată lucrarea ceramistului Koncz-Münich András, o lucrare inspirată de turnul Elisabeta (Erzsébet kiláto), aflat pe un deal împădurit (János hegy).
Curatorul expoziţiei şi conducatorul taberei de creaţie este pictorul Breznay András.
Thorma János
Expoziţie itinerantă
Vă recomandăm cu căldură Expoziţia itinerantă Thorma János, un eveniment retrospectiv major organizat în 3 ţări şi 7 locaţii:
Kecskemét | Cifrapalota | 01.06.2012 – 29.07.2012 Baia Mare | Galeria Millenniul II | 9.08.2012 – 9.09.2012
Kiskunhalas | Thorma János Múzeum | 17.08.2012 – 15.09.2012
München | Künstlerhaus | 30.09.2012 – 19.10.2012
Stuttgart | Ungarisches Kulturinsitut | 23.10.2012 – 30.11.2012
Berlin | Botschaft von Ungarn | 6.12.2012 – 27.03.2013
Budapest | Magyar Nemzeti Galéria | 01.02.2013 – 02.06.2013
Totodată, Consulatul General al Ungariei la Cluj vă invită cu drag la prezentarea şi lansarea de carte Viaţa şi activitatea lui Thorma János, miercuri, 8 august 2012, Hotelul Agape, Sala Heltai, Cluj.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi site-ul thomasjanos.hu
Cu deosebită consideraţie,
Székely Sebestyén György, director Galeria Quadro
Thorma János şi-a început cariera în 1887 la Budapesta, la Székely Bertalan, apoi şi-a continuat-o în 1888 la şcoala Hollósy din München şi la Academia Regală Bavareză de Artă în 1889. Thorma János este, în 1896, unul dintre fondatorii coloniei de artişti din Baia Mare şi, timp de decenii, a fost aici dascălul multor artişti.
Modern & Contemporary Art
Artexpert Gallery
C.F. Daubigny, Ştefan Luchian, Pericle Capidan, Aurel Ciupe, Theodor Harşia, Vladimir Frimu, Liviu Bordeaaux, Bene Jozsef, Csikos Antonia, Ioachim Nica, Simion Gyorgy, Ion Pacea, Andreea Radu, Andreia Cismaşiu, Marian Furtună, Peter Elkan, Nicolae Todea, Emil Chendea.
Expoziţia este deschisă în perioada 25 iulie – 25 august 2012 (L-V, 9-17)
Artexpert Gallery, Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr 10
Contact: Silvia Suciu – 0264590041, 0740451789, www.artexpert.ro
GrowArt Talks
Muzeul de Artă Braşov
În data de 27 iulie 2012, ora 17.00, Asociaţia pentru Promovarea Artelor Contemporane, organizează la sediul Muzeului de Artă Braşov (B-dul. Eroilor nr. 21), partener al evenimentului, ediţia a patra de anul acesta a conferinţelor pe teme de artă, management şi politici culturale GrowArt Talks. Proiectul cultural este realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Intrarea este liberă.
Această ediţie va fi structurată sub forma unui seminar pe tema: proiectul artistic cu impact social. Invitaţii Growart pentru această ediţie sunt: Cosmina Dinu – manager de proiecte cu implicare socială, Olivia Niţiş – curator şi critic de artă şi Nona Şerbănescu, artist şi manager cultural. Conferinţa va fi structurată în două etape: prima va cuprinde prezentările vorbitorilor, studii de caz referitoare la proiectele artistice cu implicare socială, urmând apoi o discuţie liberă plecând de la ideile prezentate şi întrebările publicului.
Mai mult pe Muzeul de Artă Braşov
ArtFORest 2012 – Andezit
Simpozionul internaţional de sculptură „ArtFORest 2012 – Andezit” de la Sângeorz-Băi, proiect aflat la a XX-a ediţie se desfăşoară în perioada 20 iulie-10 august la Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz-Băi.
Scopul proiectului este de a continua tradiţia taberelor de artă plastică în cadrul Muzeului de Artă Comparată şi de a realiza lucrări pentru muzeul LandArt.
Proiectul este realizat în colaborare cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Complexul Muzeal Bistriţa–Nasăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Participanţi: Marius Bacriu, Gyori Csaba, Emil Cassian Dumitraş, Maxim Dumitraş, Nicolae Fleissig, Bogdan Hojbota, Nesrin Karacan, Alexandra Mureşan, Ozgur Ozberkan, Eugen Petri, Florin Purcaru
Invitaţi sunt criticul de artă Pavel Şuşară şi istoricul de artă Vasile Duda.
Expoziţia absolvenţilor
Pictură/ Sculptură
Halele TIMCO (Str. Circumvalaţiunii, Nr. 8-12)
Prezintă criticul de artă Ileana Pintilie
Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest prezintă miercuri, 4 iulie 2012, ora 18.00, expoziția absolvenților de la specializările Pictură și Sculptură, în cadrul Halelelor TIMCO – Spaţiu de Artă Contemporană asociat galeriei Calina.
Această expoziţie, care se desfăşoară anual la nivelul fiecărei specializări, aduce în faţa publicului lucrări ce însumează munca studenţilor şi profesorilor din decursul anilor de studiu.
Notiţe de pe suprafaţa pământului
Ratko Lalic şi Mihai Țopescu
În data de 3 iulie 2012, ora 18.00, la Palatul Parlamentului, Sala de expoziții „Constantin Brâncuși”(Intrarea Izvor 2-4), are loc vernisajul expoziţiei „Notiţe de pe suprafaţa pământului”.
Expun doi mari artiști ai genului: Ratko Lalic din Serbia – pictură şi Mihai Țopescu din România – sticlă.
Organizatorii evenimentului sunt: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Palatul Parlamentului, Camera Deputaților, Secretariatul General, Serviciul pentru Ambientare și Expoziții, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuși” Tg-Jiu.
La același eveniment veți putea găsi cărți despre viața și gândirea filozofică a marelui sculptor gorjean Constantin Brâncuşi. Sursa: UAPR