Salonul de artă fotografică hunedoreană ÎnSEMNE fotografice 4

Avem deosebita plăcere de a vă invita să participaţi cu lucrările dvs. la cea de-a 5-a ediţie a Salonulul de artă fotografică hunedoreană „ÎnSEMNE fotografice 4”.

Expozițiile din 2013 („Sentimente ilustrate”), 2014, 2015, 2016 („ÎnSEMNE fotografice 1,2,3”) rămân, prin numărul participanţilor, reprezentative în agenda culturală a judeţului Hunedoara, fiind o „radiografie” a importanţei pe care o ocupă fotografia în arta şi cultura hunedoreană.

Tema: Liberă
Organizare / Condiții de participare:
Salonul de artă fotografică hunedoreană, „ÎnSEMNE fografice 4” este deschis fotografilor amatori sau profesioniști ce s-au născut, trăiesc sau locuiesc în județul Hunedoara (indiferent unde se află acum) și au pasiune pentru arta fotografică.

Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional „Decebal” Deva în parteneriat cu Atelierul de fotografie (AF), Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), Clubul Lions Deva Sarmizegetusa şi artavizuala21. Toți cei care doresc să participe la această expoziție vor trimite o singură lucrare digitală sau digitalizată color sau alb-negru. Insistăm pe faptul de a alege din toate lucrările dvs. o singură lucrare pe care să o trimiteți la dimensiunea de 45 X 30 cm (5315 x 3543 pixeli, 300 dpi) la adresa artavizuala21@gmail.com. În funcţie de numărul de lucrări o parte dintre acestea vor fi printate şi lucrările trimise vor fi proiectate în timpul vernisajului. Toţi participanţii vor primi un E-mail de confirmarea a participării.
Vă rog să semnalaţi dacă nu aţi primit e-mailul de confirmare a lucrării!
Datorită participărilor numeroase şi de calitate la ediţiile anterioare, salonul nostru a demonstrat că este cel mai reprezentativ eveniment expoziţional de artă fotografică hunedoreană. Prin intermediul acestui eveniment dorim să facem cunoscută arta fotografică şi artiştii din judeţul Hunedoara.

Termen: Lucrările pot fi trimise până pe data de 5 septembrie 2017.
Denumirea imaginilor (format jpg):
Exemplu: Popescu_Ion-titlul lucrării.jpg

Vă rugăm nu semnați lucrările deoarece vom realiza etichete ce vor conține numele autorului și titlul acesteia.
Nu se percepe taxă de participare.

O lucrare poate fi eliminată dacă, în mod justificat, se consideră că nu este conformă cu regulile şi condiţiile expoziţiei. Autorii îşi asumă autenticitatea propriilor lucrări. Lucrarea printată rămâne în proprietatea Colegiului Național „Decebal” păstrând drepturile de autor ale participantului. Pentru expoziție vom alege 30 de lucrări din totalul celor primite, lucrări care vor fi printate și expuse în Sala festivă „Jean Monnet” din cadrul Colegiului Național „Decebal” cu ocazia deschiderii noului an școlar.

Cu ocazia împlinirii a 5 ani de existenţă Atelierul de fotografie vom realiza, în acest an, un catalog tipărit pe care îl vor primi toţi prietenii AF, participanţii la expoziţie şi la vernisaj. Data şi ora vernisajului o vom anunţa după ziua de 5 septembrie.
Curatori: Grigore Roibu și Andrei Rosetti, profesori în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva.

Evenimentul îl găsiţi pe şi pe paginile artavizuala21 G+ şi facebook: https://www.facebook.com/artavizuala21/photos/gm.838392929672438/679486338927077/?type=3&theater

Anunțuri

FotoSINTEZE, expoziție AAFH la Cluj

Foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”
7-21 iunie 2017
Prezentare publică: joi, 13 iulie 2017, ora 18:00

Membri Asociaţiei Artiștilor Fotografi Hunedoreni au fost invitați de către colegii de la Asociaţia ArtImage Cluj-Napoca să prezinte o parte a preocupărilor lor din domeniul artei fotografice în fața publicului clujean. În perioada 7- 21 iulie vă invităm în Foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj (Str. Dorobanților nr. 104) pentru a vedea 40 de lucrări, prezentate la dimensiunea de 50X70 cm. Expoziția „FotoSINTEZE” încearcă, așa cum ne spune titlul, să sintetizeze preocupările fotografice diverse a 21 dintre membri AAFH.

În prezentarea publică a expoziției, eveniment care va avea loc joi, 13 iulie 2017, ora 18:00, vor lua cuvântul prof. universitar Dorel Găină, de la Universitatea de Artă și Design Cluj, ing. Mircea Albu, A.FIAP, președinte al Asociației ArtImage și prof. Grigore Roibu, A.FIAP, președinte AAFH. Cu această ocazie Asociația ArtImage și AAFH vor semna un protocol de colaborare în care cele două asociații își propun să promoveze întemeierea unei culturi vizuale autentice prin intermediul fotografiei în rândul tinerilor.

Expun: Grigore ROIBU, Adrian STOICA, Ovidiu MANOILESCU, Alexandru POPA, Andrei ROSETTI, Marius ISFAN, Marius PEPTAN, Florin Marius CAZAN, Raul POENAR, Cosmin STAN, Ioana Cristina RUSU, Traian URIEŞ, Iulian SOLDA, Horea Ştefan TRÂNC, Ovidiu RAŢIU, Helga LANDT, Daniel I. IANCU, Ioan TODOR, Cristian RUS, Larisa CRISTEA, Radu MUNTEAN.

Ioan Pop Prilog – Expoziția de pictură

Galeriile Muzeului de Artă din Satu-Mare

Ne aflăm în călătoria în care Ioan Pop Prilog ne-a îmbarcat rădicând catargele navei sale din atelier și întinzând velele pe simezele muzeului, pentru că uriașe sunt pânzele ce ni le așează în fața privirii ca o selecție a unei retrospective de 30 de ani de creație artistică pe meleaguri sătmărene.

Pictorul, născut la Prilog de unde și-a încondeiat și numele de artist este absolvent al Facultății de Litere, secția Arta Decorativă și Design, specializarea  pictură şi a Şcolii Superioare de Artă și Design Reims din Franța.

Membru UAPR și unul dintre membri fondatori ai Asociației Artistice Buna Vestire din Negrești Oaș .Cu un bogat palmares artistic, cu expoziții personale și de grup, participant la expoziții naționale și internaționale IPP este și un pictor monumental,fiind autorul a numeroase fresce, vitralii sau mozaicuri la biserici sau clădiri publice în țară precum și în Serbia, Statele Unite, Austria sau Franța.

Impresionantă ca volum, șocantă poate în prezentare, expoziția de față este un eveniment de anvergură ce a luat locul evenimentului internațional MICUL PRINȚ, care i-a cedat spațiul muzeului, o casă a profesioniștilor ce își merită cu prisosință numele găzduind astfel de festinuri artistice.

Pictura lui Ion Pop Prilog este gest şi culoare. O culoare a luminii si deopotriva o culoare a umbrelor.O paletă ofertantă de culori calde, solare dar și a griurilor ce  generos acoperă pânzele sale. Echilibrul căutat este mereu provocare și rezultat. Semnele cromatice, dacă vreți, se îmbină într-o efervescență continuă creând și recreând lumi a căror părinte este artistul. Pe câmpurile de culoare, lumină, căldură sau umbră (cu infinit de multe griuri colorate), el aruncă cu un gestualism ce îl caracterizează ca manieră de lucru, accente, și notează semen grafice de o sensibilitate adâncă. Așa descoperim urmele aripilor de îngeri pe care el îi folosește cu predilecție în discursul său artistic .Aripile sale sunt protectoare, strigăt, zbatere, vis sau binecuvântare. Ele bat deasupra unei rapsodii, se confunda cu o sonată, dansează în sol major, devin fantasme sau explodează în spectacole piroforice.

Un alt semn este corpul uman, fragment, crochiu sau studiu, el punctează  tablourile sale, ceea ce denota că omul este omniprezent în exprimările sale. Schematică sau studiată,ființa are mesaje ludice sau de o profunzime incitantă. Ioan Pop Prilog ne poartă într-o lume a văzduhului sau a realului provocându-ne imaginația prin a ne lua de mană cu a sa imaginație debordantă. Focul, aerul, lumina,ori terestrul sunt suporturile pe care notează impresii, aruncă strigăte și semnale de alarma. Ele sunt vii, dure, uneori și în culoare și în imagine,dar găsesc de fiecare dată echilibrul în a ne mărturisi arderile sale.

El este un vulcan ce clocotește, un risipitor ce spune, ce caută și descoperă, un revoltat și un împăciuitor artist ce are cerul și pământul în atelierul său. Manifeste, pledoarii, fantasme, zboruri de păsări în flăcări, phoenixuri ce nu sunt altceva decât arderile unui artist ce cu generozitate ne-a invitat la ceas aniversar să îi fim părtași. Acolo unde omul îşi hrănește la cote maxime arderile, unde povestea devine imagine, unde culoarea și desenul se împrietenesc pentru a pune semnătura IPP.

6 iunie 2017, Cristina Gloria Oprişa

Paul Gherasim @ Galeria Romană

joi | 6 aprilie 2016 | ora 19.00

Expoziția este o retrospectivă a „lucrului” lui Paul Gherasim, în care sunt adunate piese reprezentative din perioada anilor 1960-2016.

În deschiderea expoziției va vorbi istoricul Petre Guran.

Continuând tradiția ca în apropierea Paștilor să organizeze câte o expoziție, Paul Gherasim este prezent și acum în inimile apropiaților și iubitorilor artei sale. Peisaje, câmpuri proaspăt primenite, țarini, muguri și flori, țăranul lui iubit ca arhetip al neamului, logos, început și lumină, toate acestea revin, cu suflu mereu viu, în fața privitorului.

Om cald, plin de bunătate și înțelepciune, intransigent pe alocuri, a reușit să strângă laolaltă artiști și oameni de cultură importanți, diferiți ca stil dar preocupați de aceleași căutări și împărtășind aceleași valori. A creat o școală de gândire, prin care a îndemnat la căutarea lucrului simplu, la vederea spre descoperire a marii cărți a naturii, spre darul credinței.

vederea și tăcerea…deosebirea și subțirimea…străvezimea…darul…lumina și credința…

„În orice clipă, Dumnezeu ne așteaptă. Dumnezeu e întotdeauna înainte, ne așteaptă. Nu ne întoarcem la credință; credința e tot timpul înainte, e înaintea noastră, nu e în urmă.”

Paul Gherasim

Expoziția este deschisă la Galeria Romană (Bucureşti – Piața Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr.1) în perioada 6 aprilie – 6 mai 2017, iar programul de vizitare este: Luni-vineri: 10:00-18:00 / Sâmbăta: 10:00-15:00.

Expoziție Gheorghe Berindei

Pictura / martie-aprilie 2017
Lucrări din colecția Elisabeta Patuleanu

GALLERIA 28 /Timisoara/ Brancoveanu 28/
galleria@upcnet.ro /0722503028
Deschiderea: Luni, 20 Martie 2017, ora 19.00

comisarul expozitiei pictorul: Mihai Sarbulescu
organizatori GALLERIA 28 regizorul Ionut Totu

Având primită îngăduința Fiicei, privesc spre lumea pictorului Gheorghe Berindei.

Nu l-am cunoscut. Poate că acum, e rânduită întâlnirea, dincolo de timp și spațiu, dincolo de convenții.

La Galleria 28, pe simeze, douăsprezece lucrări cum n-am mai văzut. Caut să intru, caut punctul care îmi permite să mă adaug lumii din Pânză, citind rândurile semnate de doamna Pătuleanu,  fiică a pictorului.
Mă bucur parcurgându-le cu așezată curiozitate, când descopăr evocarea lui Paul Gherasim, Horia Bernea, enumerarea bunilor prieteni din gruparea Prolog, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu.

Mă așez mai confortabil în paginile, nu puține la număr și mă cuprinde o bucurie puternic învăluitoare. Ah, sunt acasă îmi spun, deși niciodată nu m-am văzut cu tatăl doamnei care scrie textul/scrisoare, cum de altfel nici cu dânsa.

Îmi sunt atât de apropiate acele seri cu povești citite de tatăl Berindei, pentru că și tatăl meu, la vremea cuvenită, exersa calitatea de părinte iubitor al fetelor lui (noi eram doar două), prin citirea seri de-a rândul a poveștilor grozave, cele nemuritoare. Apoi vacanțele mult așteptate, luarea deciziilor, stabilirea traseelor în circuit cât și a bugetului necesar…
Da, mi-am zis, aparținem unui timp, timp în care eram trup lângă trup cu părinții noștri, pe atunci tineri și foarte tineri… În felul acesta am aflat portița de intrare. Doar că Pânza, transbordă traseele noastre reale sau imaginare și te închide deschizându-te în același timp, altei lumi.

Pictorul, vârful acelor cu care exersa pictura, culorile, universul, altul de cât cel al serilor în familie, al călătoriilor.
Singurătatea  crescătoare, tainică a punctului de culoare, coborârea a cărei dinamică o intuiesc vibrează în fața mea.
Niciodată și nimeni nu va cunoaște cu adevărat “Înlăuntrul”  pânzelor
Pictorului. Dar ele ne pot primi, nu ne vor respinge, dacă ochiul inimii noastre va reuși să vadă.
Atunci bucuria va fi pe măsură.
Laolaltă și singuri, dar nu însingurați, înglobăm culorile picturii și-l cunoaștem.
Asta cred că mi s-a întâmplat mie de fiecare dată în astfel de situații și expoziții(vezi Horea Mihai).
Mă sfiesc. Nu mi se cuvine să rostesc, să șoptesc. Doar să aduc aceste zece lucrări  în fața celor care vor privi.
Gestul mărunt al fiecărui anonim cu nădejde în Hristos.
Un arc peste timp care face posibilă bucuria întâlnirii cu Pictura lui Gheorghe Berindei.

Marie-Jeanne Bădescu, Galleria 28, 15 ianuarie 2017, Timișoara.

Pictorul Berindei Ilie Gheorghe (George)

Tata

Un om aparte, care *te citea* de la distanta, *dupa calcatura*, nu prea poate fi conturat in cateva cuvinte. Trecut prin multe in viata, dadea deoparte cu mare atentie tot ce nu subtia spiritul si nu apropia de Dumnezeu. Dupa o viata plina, concluziona si transpunea in lucrarile lui ceea ce avea pe dulapul cu pensule si culori primite in dar, de cele mai multe ori, de la cativa prieteni care ii treceu pragul casei. Aceste carti erau baza teologiei, Biblia, toate Filocaliile, PSB-urile, Dogmatica, Morala si altele.

Asa cum spuneam la inceput, indiferent cat de vesela intram in casa, el numai cu o privire te citea si auzeam *Nona du/te vezi ce/i cu Berta ca e tare necajita* – de unde stia, imi era ciuda dar, ma si fascina in acelasi timp.

Un orator cum rar am intalnit, ne citea povestile Fratilor Grimm asa cum nu le citea nimeni si asta cand mama era plecata in delegatie. Ne aseza de/a dreapta si de/a stanga cu capetele pe pieptul lui si prin rotatie (ca sa apucam sa stam aproape toate trei) alegeam cate o poveste (le alegeam pe cele mai lungi) si ne schimbam locul langa el, in functie de a cui poveste era la rand si incepea sa citeasca si sa fabuleze si atunci toate protestam pentru ca le stiam pe dinafara si el se amuza si continua si iar iesea din poveste si adauga de la el si asa ne gasea mama, nehranite dupa ore in sir de povesti.

In ciuda faptului ca a participat la razboi fiind ofiter, povestea despre razboi cu mult haz, dar si cu greutate, avea sa ne spuna de fiecare data ca razboiul l/a facut cu o carte de rugaciuni imbracata in plastic negru intr/un buzunar si cu biblia in celalalt si ca asta l/a salvat nu o data cand obuzele cadeau langa el si nu explodau. Ororile razboiului l/au determinat ca la terminarea lui, sa isi doreasca sa se retraga la manastire, facand chiar o cerere de primire in monahism, dupa ce, mergand la Prislop l/a intalnit pe Parintele Arsenie Boca, cel care, atunci cand l/a vazut cu ranita in spate, i/a propus sa faca schimb de carti, stiind ca tata avea in ranita (asa cum numai Parintele Arsenie stia) un tratat despre spiritism, iar Parintele avand in mana cartea Asemanarea cu Domnul Hristos (Imitatio Christi) versiunea noua alui Al. Lascarov-Moldovanu cuprinzand si *meditatiile* lui J. Lamennais. Carte pe care tata a pastrat/o cu mare grija avand dedicatie scrisa de Parintele Arsenie pt el.

Dorinta lui de a se calugarii nu s/a materializat pentru ca, staretul manastirii l/a citit asa cum o facea tata apoi cu noi si l/a trimis sa duca o scrisoare anticipand ca il va rapi lumea, ceea ce s/a si intamplat.

Ceea ce insa a pastrat cu mare rigurozitate indiferent de cum era vremea si *timpurile* era Sfanta Liturghie la care participa in fiecare Duminica fara exceptie. Lucru pe care ni l/a transmis. Ne scula dimineata si dupa un drum destul de lung de acasa, ajungeam la Biserica Sf. Spiridon Nou unde, eram la locurile nostre inainte de venirea preotilor. Aici, ne/am dat seama dupa ani, veneau oameni mari, din vechea generatie, oameni care se intelegeau din priviri si aveau ceva aparte, am aflat in timp ca multi dintre ei fusesera inchisi in puscariile comuniste si amintesc doar cativa, Parintele Staniloae pe care il salutam cu mult respect. Cu toate ca era marunt la stat, era mare la sfat, transmitea ceva special, Dl. Radu Ciuceanu cu care tata se saluta discret, Dna Bratianu, avocata Antoaneta vesela si plina de enegie, se ducea in fata de tot si spunea de fiecare data ca vrea ca cei ce intra sa verifice daca merge la biserica sa fie nevoiti sa intre pana aproape de Altar ca asta o sa le faca bine si multi altii.

Pictorul Berindei lucra asa cum traia, simplu, foarte ordonat, cu greutate insa, fara inflorituri, mergea la esenta si nimic fara prezenta divina. Nu/si explica niciodata lucrarile, indiferent cat de mult am fi insistat, ne spunea ca daca nu vedem ce face el inseamna ca nu putem deci, sa mai incercam. Nu/i placea sa il privim in timpul lucrului si picta noaptea. Punea culoarea pe panza cu varful unui ac mare de cusut. Culoarea o prepara pe o sticla optica si in creuzete de laborator, noapte de noapte intr/o liniste deplina.

Lucra pentru el si daca nu ii placea stergea tot ce facea si o lua de la capat. Panzele si cartoanele si le prepara singur si era tare exigent cu el pana nu reusea sa le faca asa cum ii placeau nu se apuca sa puna culoare. Intotdeauna i/am admirat mainile de/o frumusețe, caldura si expresivitate aparte, foarte curate le trecea peste panza si dupa, incepea lucrul.

Toate lucrările sunt curate, pe spate niciodata nu lipea sau mazgalea nimic.

Putini stiu ca are tablouri la care a lucrat cu lac de unghii, cu oja. Bucuria noastra, cand am vazut atatea sticlute cu diferite culori si ca sa fie bucuria si mai mare, am avut surpriza sa le primim pe toate dupa ce a terminat de lucrat si ne/a combinat lacul cu ce culori ne/am ales fiecare, mare fericire, la care participa asa cum numai el stia.

In ciuda greutatii subiectelor alese si a lucrarilor in sine, tata mergea de fel la astfel de mici glume daca le putem numi asa. Asta ma face sa imi amintesc de faptul ca odata ne/a cumparat guma de mestecat sub forma de tigarete in pachete asemanatoare tigarilor pe care le fuma si ne/a indemnat sa bagam in gura cate putem sa mestecam si cand ne/a vazut cu gurile pline ne/a facut sa radem ca sa fie mama aproape de lesin. Sau cand a pictat peretii in casa ne/a pus, sa punem palmele ca sa vedem daca e uscat si se amuza de urmele ramase. La el limita intre foarte serios si joaca era extrem de subtire si asta datorita vietii care il trecuse de la extaz la disperare e mult spus si straina lui total disperarea.

Era fascinat de simplitatea copiilor si in acelasi timp de legatura lor directa si foarte teapana (cum ii placea sa spuna) cu Dumnezeu. Proba asta si de fiecare data era sigur ca invingatori ies copii si avea dreptate. Cand locuia in Batistei, a pus/o pe Domnica sa mearga pe o bucatica de zid cat o foaie A4 intre doua terase la etajul 10 spunandu/i ca el o asteapta in acelasi loc. Domnica a mers fara probleme convinsa fiind ca nu se intampla nimic daca el sta acolo, lucru care confirma ceea ce am spus mai sus, referitor la increderea in Dumnezeu. El o experimentase pe front.

Foarte ordonat, se rezuma la ce/i era strict necesar, debarasandu/se de tot ce era umplutura si in viata de zi cu zi si in ce facea, nu umplea casa, timpul si sufletul cu ce nu era de folos. Calculele lui erau exacte si cand punea o problema era asa de evident raspunsul ca nici nu/l mai asteptai. Cand nu era de acord cu ceva nu spunea categoric NU ci incepea invariabil cu *bine, dar…* si cand auzeam acest *dar* stiam ca nu avem nici o sansa sa/l convingem sa accepte ceea ce propuneam.

Punea deoparte bani din salariu pentru concedii si avea grija sa fie suficienti pentru a face concediul de neuitat, lua spre exemplu circuit prin tara cu opriri cat mai multe si se straduia, sa fie cat mai frumoase locurile alese. Asa am vazut intreaga tara. Inainte de/a pleca in concediu, scotea toti banii adunati, ii punea pe masa, ne aduna si ne intreba de parca noi am fi hotarat, daca vrem sa ne cumpere masina sau, mergem in concediu si vedem multe locuri frumoase si tot el spunea ca masina trebuie luata cu tot cu sofer si nu sunt bani si pt sofer asa ca punea langa o harta si stabilea traseul. Ne intreba invariabil, ca atunci cand alegeam povestile, ce alegem sa vedem si incerca sa includa in traseu obtiunea fiecareia, iar mama, se amuza cand ne vedea pe toti aplecati peste harta si ne zgandarea spunand ca e masa gata.

Veneau la noi aproape duminica de duminica, familia Gherasim si Vasile Varga cu Lori cum ii spuneam noi Eleonorei Costescu.

Dupa Sf. Liturghie plecam spre statia de masina impreuna cu Paul Gherasim cu care tata se contrazicea de fiecare data, pe cate ceva din predica ascultata si de aici se prelungea discutia acasa unde, mama punea masa pentru toata lumea, iar Steliana suna la familia Pavelescu si anunta invariabil ca sunt invitati la masa, la familia Berindei cu toate ca, mama le spunea ca nu a facut nimic special deci ii hraneste ca pe noi, nu/i invita ca nu s/a pregatit special. Lori ne era tare draga pentru ca era de/a casei deja. Dicutiile se prelungeau pana seara si erau foarte interesante cuprinzand multe domenii.

Seara, intotdeauna dupa ora 20, in timpul saptamanii suna si venea Bernea. Bucuria noastra pentru ca mama ne rostuia repede si cand venea Bernisor cum ii spunea ea, noi eram deja hranite si ne retrageam in camera noastra de unde ascultam ce vorbeau si adormeam de cele mai multe ori pe jos cu capul pe pat, ca sa fim mai aproape sa auzim mai bine. Bernea avea mereu subiecte frumoase si tata il indragea ca pe propriul copil. Ii ceda fotoliul in care statea el de obicei si il *aseza* cand se inferbanta iar mama il pondera pe tata. Discutiile se intindeau pana dimineata la ora 5. Cand lipsea o perioada mai lunga Bernea, plecat fiind din tara, mergeam in patru labe prin casa ca sa vina repede inapoi si sa avem musafiri. Ne lipsea. O perioada venea cu Paul Gherasim dar dupa un timp, il ruga pe tata sa nu/l cheme cand vine Gherasim pentru ca de fiecare data se certau si nu odata, l/am auzit spunanad ca parte din problemele cardiace pe care le are se datoreaza lui Gherasim. Au fost vacante petrecute la Poiana Marului unde Bernea era ca acasa si unde am stat in gazda la o familie unde in afara de doua vacute, gaini si o sura mare cu mult fan nu prea mai exista nimic. Pentru noi fascinant sa nu avem lumina, sa bem apa de unde beau toti de la singurul izvor unde intai miscai apa ca sa plece broscutele si cand te aplecai sa bei aveai surpriza sa constati ca langa tine e un bot mare si umed al unei vacute care era la fel de insetata si care incerca sa nu te deranjeze, discreta si blanda. O viata rupta din alta lume, unde casele erau cate una pe un deal, oamenii aveau sub pat familii de arici care/i fereau de serpi, unde Bernea se scula dimineata si picta in curtea lui nea Ion si a Mariei doi oameni frumosi si la propriu si la figurat, straini de marile realizari ale PCR ului si de *omul nou*, bine ancorati in acele dealuri superbe pe care Bernea *le vedea* si le iubea tare. Singurul loc unde nu l-am vazut pe Bernea nervos ci dimpotriva asezat, vesel, dispus sa umble dupa noi dealuri intregi stigandu-ne cand ne-am *pierdut * in grajdul unei case, la curatat balegar.

Intr/o dimineata tata ne/a sculat devreme si ne/a dus sa vedem cum picteaza Horia si cand am ajuns, l/am gasit in curte cu o panza pe sevalet lucrand intr/o liniste deplina intr/un *dialog* special cu dealul din fata lui, sub umbra unui cires. Tata, care il indragea dar, il si provoca dupa ce si/a luat cateva cirese, i/a pus discret lui Bernea pe marginea panzei o cireasa si s/a retras, Bernea a mancat/o iar tata, a stat putin si a mai pus una, Bernea a mancat/o si pe a doua, evident deranjat, dupa care tata, a continuat cu a treia si atunci Bernea s/a intors nevos si l/a rugat apasat sa plece. Tata, a ras si i/a spus ca/l astepata cand termina la o discutie, urandu/i spor si am plecat. Au urmat zile in care am cutreierat dealurile si am facut bulboana intr/un loc unde numai Bernea stia sa ajunga, am tras cu sagetile, facute de el si ne/am jucat in apa. Horia tanjea dupa o familie ca cea pe care Gigiu (cum i se spunea lui tata), o avea. Fotografiile facute de el demonstreaza asta. Tata, stand langa mama si fumand, amandoi uitandu/se la noi cum ne jucam, simplu, asezat, normal. Ziua, viata, la Gigiu erau fieresti. Nu era niciodata nemultumit. Lua totul ca randuit, dat cu rost de Dumnezeu, incercand sa/i inteleaga rostul.

Avea pe masa din casa doua poze, una cu Tovarasul Ceausescu imbracat cu un parpalac bej si cu o sapca in culoare intr/o vizita de lucru undeva, ceva de un prost gust desavarsit daca putem spune asa si lipita de acea poza alta, cu Regele Mihai drept, in uniforma, rasat, frumos, rafinat si toti se mirau cum de face asta pentru ca, erau interzise pozele cu Regele iar el radea si spunea ca, tocmai sa se vada ce vremuri traim, inversand aprecierile dupa caz, punanad *asa da*, tovarasului si *asa nu* Regelui si comentand cu noi cele doua fotografii, ne spunea ca *se vede ce vremuri cacanii* traim dupa culoarea in care e imbracat tovarasul, redea si adauga ca sunt acoperite cu sapca ca sa nu puta, dupa care avea grija sa ne spuna sa nu cumva sa comentam cu cineva asa si ne spunea si cealalata varianta si noi radeam.

La mare, in putinele randuri in care a mers cu noi, doar de dragul marii, pentru ca nu putea sta la soare, avand pielea foarte alba se umplea de rani indiferent cat de putin ar fi stat, isi lua bocanci, halat, ochelari si palarie si dupa ce se amuza copios de comentariile unora se retragea in camera si citea, iar cand veneam de la plaja ne povestea cu haz cum se mirau unii spunand *uite ba, la asta e in bocanci crede ca/i la munte*.

De cele mai multe ori ramanea acasa singur, umplea frigiderul cu iaurt isi lua cateva borcane cu miere si doua saptamani cat noi ne balaceam la mare el citea, picta si *cugeta* cum ne spunea cand il sunam si/l intrebam ce face.

O data, in aceasta perioada l/a vizitat Florin Niculiu si numai ei stiu cum, au ajuns sa puna pariu ca indiferent unde cauta in casa, toate lucrurile sunt la locul lor si a castigat, lasandu/l pe Nicului sa caute si in cutia cu ate unde toate papiotele erau puse in ordine, dupa care, au desfacut o sampanie ce sta marturie si astazi pe una din lucrari, pe care au stropit/o din greseala.

De Craciun, era o incantare la care, de obicei, luau parte si Lori si Vasile Varga iar tata era Mos Craciun dar, avea grija sa creeze un cadru special nu, numai pentru noi ci si pentru cei de fata care, se retrageau in bucatarie si plangeau. Nu a vrut sa ne recunoasca niciodata ca el era Mos Craciun dar mama, ne/a dezvaluit secretul. Primeam atatea jucarii ca nu mai aveam nevoie de nimic tot restul anului care venea, plus ca la fiecare jucarie pe care o scotea din sac, avea o poveste pe care ne/o spunea in asa fel ca, nu puteam sa nu ne/o amintim de fiecare data cand ne jucam. Avea grija sa fie an de an noi globuri in brad si surprize pe care ni le arata cu mare bucurie si ne indemna sa cautam pana vedea ca am descoperit tot ce era nou.

Concluzia este ca, am avut o copilarie cum putini au. Frumoasa, linistita, plina de esenta si de dragoste, fara lucruri inutile si asta se datora in mare parte lui Berindei.

Prieteniile lui erau putine dar frumoase, fara formalizme, directe, sincere. Spunea lucrurilor pe nume si il scoteau din sarite oamenii *fara coloana vertebrala*, refuza orice legatura cu cei pe care ii stia ca sunt adeptii comunismului fie ei si rude bune. Imi aduc aminte ca mama s/a tot rugat de el sa/si primeasca un var care detinea o functie destul de mare intr/un minister si care a tot venit la usa sa vorbeasca cu tata, sa/i propuna sa deseneze niste plante ca/l poate plati cu salariu mare, tata find atunci caraus intr/o fabrica, iar el, nu l/a primit si i/a spus ca ii e imposibil sa renunte la educatia pe care a primit/o ca sa se reeduce si ca nu face parte dintre cei care nu au nici un Dumnezeu. Era foarte mandru ca mama lui, a fost nepoata a primului Patriarh Miron Elie Cristea, motiv pentru care si el, a fost botezat Ilie, dupa numele patriarhului. Ne povestea cu mare placere cum mergea cu mama/sa la palat si era fascinat de personalitatea lui Miron si de faptul ca se intelegea foarte bine cu mama lui, pe care o invita destul de des la el, fiindu/i tare draga. Copilaria lui, i/a marcat intreaga viata si nu se putea impaca cu gandul ca oameni de nimic au ajuns sa conduca. Era revoltat ca dupa un razboi in care au murit atatia oameni rezultatul era dezastruos.

Voi enumera cativa din oamenii dragi lui si voi incepe cu Flaviu Dragomir la care se ducea acasa, cu Doru Bucur caruia ii spunea Dorucu, Dan Haulica , Daniel Turcea, Afane Teodoreanu, Sevastre, FlorinNiculiu, Vasile Varga, Horia Bernea pe care il considera copilul lui si spunea ca tot n/a avut decat fete, il are pe Bernisor cum ii placea sa/i spuna, Paul Neagu, Mihai Oroveanu, Paul Gherasim caruia ii spunea *Aiatolahul*, Doctorul Costina, Costion, Flondor, Ion Grigore, Mihai Sarbulescu, Pastina, Redlov pe care a incercat sa/l inteleaga si n/a reusit deplin niciodata si multi altii pe care i/a primit cu drag, dar, a avut si altii care au intrat o data sau, de doua ori si nu au mai trecut pragul casei.

Lui Berindei ii placeau oamenii si/i placea nespus sa ii *vada*, ii citea efectiv ca pe o carte si cu mult umor ii descoperea si ii plasa exact in locul potrivit. Imi amintesc de zilele de Duminica atunci cand mergeam cu masina si oamenii se ridicau sa/i ofere locul lui Paul Gherasim iar tata lua foc si ii reprosa, ca e mult mai tanar decat el si ca nu a facut nici razboiul si nici nu semneaza condica in fiecare dimineata si totusi accepta sa stea pe scaun si de aici se deschidea o discutie la care asista toata lumea iar Gherasim isi vedea de treaba alaturandu/se surorii mele Ana care, intotdeauna ii lua apararea.

In zilele de vara, mergeam la Florin Niculiu atunci cand ne intalneam cu el pe strada, dupa ce ieseam de la Biserica si asta se intampla destul de des pentru ca, Niculiu locuia pe aceeasi strada cu biserica si aici erau cateva lucruri amuzante. Ajungeam la Niculiu, ne intampina Matei care, pleca atunci cand se umplea curtea si Mimi Podeanu care, il trimitea pe Niculiu dupa paine si noi ne bucuram pentru ca Niculiu venea dupa o ora cel putin deoarece, se intalnea cu cineva pe drum si uita ca noi suntem in curte, iar noi aveam timp sa ne pierdem prin toate colturile curtii care era pentru noi ca o jungla, plina de lucruri interesante si de plante de tot felul crescute in voie. In casa, mama nu ne dadea voie pe motiv ca trebuie sa stam la aer. Sa ne bucuram de curte dar, de fapt, atunci cand am *scapat* una dintre noi in casa, toata lumea a cautat/o pentru ca totul era fascinant si era mult de vazut asa ca, pana sa realizeze ca nu am plecat decat pentru putin timp in lumea lui Niculiu, ne/au cautat peste tot si prin vecini. O casa aparte, care definea perfect viata familiei care o locuia, era fascinanta in felul ei. Acelasi lucru pot spune si despre locuinta lui Paul Gherasim unde, tata, ne/a dus si ne/a lasat acolo pe toate trei, dupa o discutie cu Paul. Tipic tata, a luat la subtioara doua saltele gonflabile, pe noi de mana, cu mama care pregatea de obicei tot ce tinea de casa si de rostul casei si am purces la Gherasim ca sa vada cum e cu trei copii si sa inteleaga macar pentru o seara, ce inseamna sa ai responsabilitatea lor. Ne/a lasat acolo dupa ce mama ne/a salvat dintr/o mare incurcatura, pentru ca, sora mea tocmai mancase mai mult cu un corn decat era portia fiecareia si nu mai ieseau la socoteala cornurile Stelianei. Atunci mama, a renuntat la al ei si s/a rezolvat situatia, iar Ana a recunoscut ca ea l/a poftit si l/a servit, iar tata a ras copios si i/a urat lui Paul seara linistita, a luat/o pe mama de mana si au plecat, nu inainte de/a umfla saltelele si a ne asigura ca ne recupereaza a doua zi. Imi amintesc ca stateam a doua zi toate trei in pijamale pe un covor de tara, pentru ca nu erau scaune pentru toata lumea si asteptam in zadar canile cu lapte cu cacao pe care tata ni/l pregatea de obicei si inca cu cantec adica, umplea canile si ne spunea asa, * trei fetite pe tobite (aveam trei tobe de metal pe care ne asezam) trei canite la fetite, trei laptici in burtici * si noi beam laptele cat puteam de repede iar el, ne promitea ceva celei castigatoare, de obicei o poveste, iar la Paul lipsea tabietul asta cu desavarsire si noi eram triste. Lipsea veselia lui Berindei si cand au venit sa ne ia toate am sarit de gatul lor, de parca nu/i vazusem de cateva luni. Paul si Steliana erau obositi. Steliana ne recitase toate poeziile ei, pe care le publica acum Ioana Pavelescu, fata surorii Stelianei, Corina Pavelescu.

Ne/a lasat tata si la Vasile Varga si la Lori (Eleonora Costescu) si am fost foarte fericite. Acolo casa era plina de lucruri interesante, multe carti si doua papusi cu cap de portelan cu care Lori ne lasa sa ne jucam putin, dupa care le puneam la locul lor. Aveau o pisica cuminte care batea in geam ca sa o lase sa intre si care disparea ziua si aparea seara cand eram in pat deci, nu era pericol pentru ea. Era curte unde ne jucam si Lori ne punea sa o ajutam la bucatarie adica sa ducem o solnita de colo dincolo si eram foarte mandre ca suntem de ajutor. La culcare, Lori ne/a bagat cu ea in pat si asta ne/a fascinat pentru ca seara se dadea cu crema si noi eram numai ochi, spuneam rugaciunea si ne culcam. La ei am fost de mai multe ori si ei veneau des la noi si chiar ramaneau peste noapte deci eram invatate cumva. De la ei avem multe diapozitive care surprind atmosfera casei. La un moment dat, chiar au vrut sa ne mutam undeva impreuna si sa cumpere ei o masina iar Berindei sa o conduca dar, totul a ramas la faza de dorinta, deorece tata ramasese fara carnet intr/o gara, la Praga cand a fost cu Doru Bucur la o expozitie si au coborat din tren sa fumeze o tigara si a plecat trenul iar ei, au ramas in gara fara nici un act si fara bagaje. Atunci a ramas si fara carnet si nici nu a mai vrut sa si/l faca spunand mereu ca nu isi doreste sa conduca si ca e mai bine ca a ramas fara. Interesant e ca, dupa ceva timp, mergand pe strada, in fata lui era un barbat imbracat cu hainele lui, iar tata a mers dupa el si s/a distrat teribil dar, nu i/a spus nimic, erau hainele din bagajul ramas in tren. Asta era Berindei vedea tot, radea si se bucura de lucrurile frumoase. Alta data pe strada, un vanzator de inghetata striga cat il tinea gura * ia inghetata Berindei, o gasesti oriunde vrei chiar si/n pantalonii mei * tata a inceput sa rada a scos buletinul si i l/a arata si vanzatorul a inghetat insa, tata i/a spus ca nu il deranjeaza si ca vrea si el inghetata ca sa vada cum e si ne/a luat si noua, dupa care am ras copios, iar vanzatorul n/a mai strigat si cand treceam pe langa, il saluta cu respect, tata cumparand inevitabil inghetata spre deliciul nostru.

Intr/o Duminica ne/a dus de la biserica, imbracat in costum cu batista la buzunar si noi imbracate frumos, la strandul de langa vechea Opereta, undeva langa Biserica Sfantul Spiridon Vechi, ca sa il ascultam pe Tudorica, un trompetist gras si negru care canta la trompeta, de obicei pe stadioane si la stand. Afara era cald, lumea era la soare in costum de baie iar noi, eram ca la teatru chicoteam si comentam cu el, figurile celor care treceau si se uitau la noi ca la urs, dar Berindei avea darul de/a te face sa nu/ti pese ba dimpotriva sa devina firesc ceva ce, pentru altii parea nefiresc. El dorea sa/l auda cantand pe Tudorica si nu/l interesa ce zice lumea. Intr/adevar Tudorica canta foarte frumoas si era cunoscut in tot Bucurestiul. Berindei spunea intotdeauna ca singurii carora nu le pasa de ce zice lumea sunt copii si ii asocia cu Adam si Eva care prin pacat si/au vazut goliciunea asa si ei, copii cat sunt mici nu pun pret pe ce nu are importanta, merg la esenta si cata dreptate avea.

Noi nu aveam perdele la geamuri, in ciuda faptului ca la cativa metrii in fata, era un alt bloc, geamurile erau larg deschise vara si iarna putin *crapate*, tata ne spunea mereu ca nu avem ce ascunde si ca sa ne faca sa radem, zicea ca e pacat sa/si strice vecinii ochii straduindu/se sa se uite prin perdele si ca macar sa se prinda ceva din ce discuta cu Bernea, fie si numai de unul din ei. Europa Libera o asculta la maxim, la un radio Cosmos pe care/l tinea langa el in pat. Trecut prin multe in viata nu il speria nimic, iar noi eram tare mandre de asta. Adevarul este ca ne/au oferit o copilarie aparte. Tinea in dulapul cu vopsele o cutie de pasteluri primita de la Regele Mihai, in perioada in care Miron Cristea (unchiul mamei lui Berindei) fusese Regent si prin intermediul lui Miron se vizita cu Regele fiind de aceeasi varsta si isi faceau mici cadouri, de aici si ruptura lui cu unele neamuri care, dupa plecarea Regelui au trecut in noua barca, de teama sa nu fie considerati burghezi, tradatori sau legionari depinde pe mana carui fabricant de dosar picai, lui nu i/a pasat, el si/a pastrat linia cu riscul de/a pierde partea materiala, nu a renuntat la cea spirituala si el, e cel care ne/a format. Ne spunea mereu ca de nimic si de nimeni nu trebuie sa ne fie teama, in afara de Dumnezeu. Se poate spune ca a fost o forta si asta se poate vedea si in lucrarile lui.

Elisabeta Patuleanu