Leontin Păun – Paintings and Sculptures

Expoziție inedită, “Paintings and Sculptures”, a artistului vizual Leontin Păun la Comisia Europeană, Bruxelles

Artistul român Leontin Păun reprezintă România pentru a doua oară la Bruxelles, cu o expoziție inedită de pictură, grafică și sculptură în sediul Comisiei Europene. Expoziția va fi deschisă începând cu 15 martie până la data de 15 aprilie, putand fi vizitata la Beaulieu 5, Atrium, fiind în fapt o odisee prin culoare, linie si forma, în care drumul este un pretext pentru descoperire.

Leontin Păun este un artist cu o vastă recunoaștere națională și internațională, cu peste 35 de expoziții personale și de grup, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, cadru universitar la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași.
Leontin Păun propune un regal de grafică, pictură, sculptură cu suprapuneri din materiale non-convenţionale (cuie, bijuterii, chei, fragmente metalice) pe suprafeţe a căror duritate sau inexpresivitate o îmblânzeşte. Artistul consideră că fiecare lucrare pe care o crează își alege singură persoana potrivită fiindcă oameni frumoși încă există iar aceștia găsesc ceva unic, liniștitor, frumos, cald, agresiv, înșelător, onest în arta sa.
Despre acest artist plurivalent criticul de artă Maria Bilașevschi nota: “Deşi preferă îmblânzirea volumelor prin sculptură, evidenţiind detalii care acţionează ca o forță luminoasă, în grafică şi pictură artistul ni se relevă ca un descoperitor pentru care întoarcerea la originar, la rădăcini, se face cu o spontaneitate nedisimulată. Pictura lui Leontin Păun este trăire pură. Descendent al lui Victor Brauner, artistul caută să ofere dovezi ale existenţei omului interior si a frământărilor ce-l compun.”

Expoziția “Paintings and Sculptures” a artistului Leontin dorește, și cu siguranță va reuși, să trezească în fiecare privitor o stare, o senzație, o trăire.

Mircea Vremir – Fețele luminii

Expoziție retrospectivă în două locații

Vernisaj: 22 martie 2017
18:00 – Muzeul de Artă Cluj-Napoca – pictură

curator: Dan Breaz
Cocktail: 19:00 – Galeria Quadro – grafică şi sculptură

curatori: Portik-Blénessy Ágota, Székely Sebestyén György, Vécsei Hunor

Cuvânt de deschidere: Lucian Nastasă-Kovács, manager, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu și Székely Sebestyén György, director, Galeria Quadro

Expoziție: 22 martie – 14 aprilie

Expoziția găzduită de Galeria Quadro cuprinde peste patruzeci de creații grafice, precum și sculpturi în lemn realizate de către Mircea Vremir, familiar publicului larg în principal ca pictor, își propune să prezinte o latură mai puțin cunoscută a operei artistului.

Mircea Vremir este unul dintre acei artiști la care se poate observa, în perioada anilor `60, modernizarea limbajului vizual care se îndepărtează treptat de realismul socialist. Relativ devreme, încă din primii ani ai carierei, își dezvoltă un limbaj formal specific, al petelor de culoare, ce amintește de urmele lăsate de daltă și ale cărui origini se pot regăsi în tehnica linogravurilor realizate la sfârșitul anilor `50.

Temele relevante ale operei de-o viață apar și în graficile sale: lumea Deltei Dunării și existența de zi cu zi a pescarilor, peisajele transilvănene de munte, rurale și industriale, portretele expresive și naturile moarte stilizate, trimițând spre arta abstractă.

Mircea Vremir a dorit să iasă din starea statică, de studio, a picturii și a îmbrățișat cu nerăbdare toate acele materiale și forme expresive care l-au ajutat să creeze într-o armonie dinamică și activă cu natura. Manifestarea concretă a acestei arte ce se integrează naturii și care transformă viața – pe lângă obiectele cotidiene ridicate la rang de artă – o găsim în barca pe care însuși artistul a construit-o pentru familia sa.

Galeria Quadro
str. Napoca nr. 2-4, etaj I, ap. 64
marți – sâmbătă | 10:00 – 13:00, 14:00 – 18:00

Petru Ilie Birău – Artă, istorie și tradiție din România

Galeria Ianza-Art din Marktrodach (Kleinvichtach 17, Germania)
Vernisaj: marți, 21 martie 2017, ora 17. 30
Curator: Cristian-Sergiu Ianza

Expoziția va consta din picturi și fotografii artistice ale artistului, cât și costume populare  momârlănești. Evenimentul, fiind sigur unul inedit pentru germanii din nordul Bavariei, în cunoașterea artei, culturii și tradițiilor din România.

Petru Ilie Birău s-a născut în 1966 la Cimpa, jud. Hunedoara. Absolvent al Universității ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, secția Pedagogia Artelor Plastice și Decorative. Master în pictură la Universitatea de Vest din Timișoara. Doctor în Arte Vizuale la Universitatea de Vest din Timișoara. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Târgu-Jiu. Începând cu anul 1993 a avut mai multe expoziții personale în România și Franța.

Comunitatea momârlanilor, sursa de inspirație a artistului, dăinuiește pe dealurile și munții Văii Jiului din vremuri străvechi. Denumirea provine din termenul maghiar ,,maradvany” care înseamnă rămășiță sau rămașii. (Adică dacii rămași, aproape neschimbați din timpul lui Decebal. Vestimentația lor este asemănătoare cu a celor de pe basorelieful Columnei lui Traian din Roma). Momârlanii au câteva obiceiuri unice în spațiul românesc, pe care Petru Ilie Birău le prezintă cu acribie în lucrările sale.

Cristian-Sergiu Ianza

Expoziție Gheorghe Berindei

Pictura / martie-aprilie 2017
Lucrări din colecția Elisabeta Patuleanu

GALLERIA 28 /Timisoara/ Brancoveanu 28/
galleria@upcnet.ro /0722503028
Deschiderea: Luni, 20 Martie 2017, ora 19.00

comisarul expozitiei pictorul: Mihai Sarbulescu
organizatori GALLERIA 28 regizorul Ionut Totu

Având primită îngăduința Fiicei, privesc spre lumea pictorului Gheorghe Berindei.

Nu l-am cunoscut. Poate că acum, e rânduită întâlnirea, dincolo de timp și spațiu, dincolo de convenții.

La Galleria 28, pe simeze, douăsprezece lucrări cum n-am mai văzut. Caut să intru, caut punctul care îmi permite să mă adaug lumii din Pânză, citind rândurile semnate de doamna Pătuleanu,  fiică a pictorului.
Mă bucur parcurgându-le cu așezată curiozitate, când descopăr evocarea lui Paul Gherasim, Horia Bernea, enumerarea bunilor prieteni din gruparea Prolog, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu.

Mă așez mai confortabil în paginile, nu puține la număr și mă cuprinde o bucurie puternic învăluitoare. Ah, sunt acasă îmi spun, deși niciodată nu m-am văzut cu tatăl doamnei care scrie textul/scrisoare, cum de altfel nici cu dânsa.

Îmi sunt atât de apropiate acele seri cu povești citite de tatăl Berindei, pentru că și tatăl meu, la vremea cuvenită, exersa calitatea de părinte iubitor al fetelor lui (noi eram doar două), prin citirea seri de-a rândul a poveștilor grozave, cele nemuritoare. Apoi vacanțele mult așteptate, luarea deciziilor, stabilirea traseelor în circuit cât și a bugetului necesar…
Da, mi-am zis, aparținem unui timp, timp în care eram trup lângă trup cu părinții noștri, pe atunci tineri și foarte tineri… În felul acesta am aflat portița de intrare. Doar că Pânza, transbordă traseele noastre reale sau imaginare și te închide deschizându-te în același timp, altei lumi.

Pictorul, vârful acelor cu care exersa pictura, culorile, universul, altul de cât cel al serilor în familie, al călătoriilor.
Singurătatea  crescătoare, tainică a punctului de culoare, coborârea a cărei dinamică o intuiesc vibrează în fața mea.
Niciodată și nimeni nu va cunoaște cu adevărat “Înlăuntrul”  pânzelor
Pictorului. Dar ele ne pot primi, nu ne vor respinge, dacă ochiul inimii noastre va reuși să vadă.
Atunci bucuria va fi pe măsură.
Laolaltă și singuri, dar nu însingurați, înglobăm culorile picturii și-l cunoaștem.
Asta cred că mi s-a întâmplat mie de fiecare dată în astfel de situații și expoziții(vezi Horea Mihai).
Mă sfiesc. Nu mi se cuvine să rostesc, să șoptesc. Doar să aduc aceste zece lucrări  în fața celor care vor privi.
Gestul mărunt al fiecărui anonim cu nădejde în Hristos.
Un arc peste timp care face posibilă bucuria întâlnirii cu Pictura lui Gheorghe Berindei.

Marie-Jeanne Bădescu, Galleria 28, 15 ianuarie 2017, Timișoara.

Pictorul Berindei Ilie Gheorghe (George)

Tata

Un om aparte, care *te citea* de la distanta, *dupa calcatura*, nu prea poate fi conturat in cateva cuvinte. Trecut prin multe in viata, dadea deoparte cu mare atentie tot ce nu subtia spiritul si nu apropia de Dumnezeu. Dupa o viata plina, concluziona si transpunea in lucrarile lui ceea ce avea pe dulapul cu pensule si culori primite in dar, de cele mai multe ori, de la cativa prieteni care ii treceu pragul casei. Aceste carti erau baza teologiei, Biblia, toate Filocaliile, PSB-urile, Dogmatica, Morala si altele.

Asa cum spuneam la inceput, indiferent cat de vesela intram in casa, el numai cu o privire te citea si auzeam *Nona du/te vezi ce/i cu Berta ca e tare necajita* – de unde stia, imi era ciuda dar, ma si fascina in acelasi timp.

Un orator cum rar am intalnit, ne citea povestile Fratilor Grimm asa cum nu le citea nimeni si asta cand mama era plecata in delegatie. Ne aseza de/a dreapta si de/a stanga cu capetele pe pieptul lui si prin rotatie (ca sa apucam sa stam aproape toate trei) alegeam cate o poveste (le alegeam pe cele mai lungi) si ne schimbam locul langa el, in functie de a cui poveste era la rand si incepea sa citeasca si sa fabuleze si atunci toate protestam pentru ca le stiam pe dinafara si el se amuza si continua si iar iesea din poveste si adauga de la el si asa ne gasea mama, nehranite dupa ore in sir de povesti.

In ciuda faptului ca a participat la razboi fiind ofiter, povestea despre razboi cu mult haz, dar si cu greutate, avea sa ne spuna de fiecare data ca razboiul l/a facut cu o carte de rugaciuni imbracata in plastic negru intr/un buzunar si cu biblia in celalalt si ca asta l/a salvat nu o data cand obuzele cadeau langa el si nu explodau. Ororile razboiului l/au determinat ca la terminarea lui, sa isi doreasca sa se retraga la manastire, facand chiar o cerere de primire in monahism, dupa ce, mergand la Prislop l/a intalnit pe Parintele Arsenie Boca, cel care, atunci cand l/a vazut cu ranita in spate, i/a propus sa faca schimb de carti, stiind ca tata avea in ranita (asa cum numai Parintele Arsenie stia) un tratat despre spiritism, iar Parintele avand in mana cartea Asemanarea cu Domnul Hristos (Imitatio Christi) versiunea noua alui Al. Lascarov-Moldovanu cuprinzand si *meditatiile* lui J. Lamennais. Carte pe care tata a pastrat/o cu mare grija avand dedicatie scrisa de Parintele Arsenie pt el.

Dorinta lui de a se calugarii nu s/a materializat pentru ca, staretul manastirii l/a citit asa cum o facea tata apoi cu noi si l/a trimis sa duca o scrisoare anticipand ca il va rapi lumea, ceea ce s/a si intamplat.

Ceea ce insa a pastrat cu mare rigurozitate indiferent de cum era vremea si *timpurile* era Sfanta Liturghie la care participa in fiecare Duminica fara exceptie. Lucru pe care ni l/a transmis. Ne scula dimineata si dupa un drum destul de lung de acasa, ajungeam la Biserica Sf. Spiridon Nou unde, eram la locurile nostre inainte de venirea preotilor. Aici, ne/am dat seama dupa ani, veneau oameni mari, din vechea generatie, oameni care se intelegeau din priviri si aveau ceva aparte, am aflat in timp ca multi dintre ei fusesera inchisi in puscariile comuniste si amintesc doar cativa, Parintele Staniloae pe care il salutam cu mult respect. Cu toate ca era marunt la stat, era mare la sfat, transmitea ceva special, Dl. Radu Ciuceanu cu care tata se saluta discret, Dna Bratianu, avocata Antoaneta vesela si plina de enegie, se ducea in fata de tot si spunea de fiecare data ca vrea ca cei ce intra sa verifice daca merge la biserica sa fie nevoiti sa intre pana aproape de Altar ca asta o sa le faca bine si multi altii.

Pictorul Berindei lucra asa cum traia, simplu, foarte ordonat, cu greutate insa, fara inflorituri, mergea la esenta si nimic fara prezenta divina. Nu/si explica niciodata lucrarile, indiferent cat de mult am fi insistat, ne spunea ca daca nu vedem ce face el inseamna ca nu putem deci, sa mai incercam. Nu/i placea sa il privim in timpul lucrului si picta noaptea. Punea culoarea pe panza cu varful unui ac mare de cusut. Culoarea o prepara pe o sticla optica si in creuzete de laborator, noapte de noapte intr/o liniste deplina.

Lucra pentru el si daca nu ii placea stergea tot ce facea si o lua de la capat. Panzele si cartoanele si le prepara singur si era tare exigent cu el pana nu reusea sa le faca asa cum ii placeau nu se apuca sa puna culoare. Intotdeauna i/am admirat mainile de/o frumusețe, caldura si expresivitate aparte, foarte curate le trecea peste panza si dupa, incepea lucrul.

Toate lucrările sunt curate, pe spate niciodata nu lipea sau mazgalea nimic.

Putini stiu ca are tablouri la care a lucrat cu lac de unghii, cu oja. Bucuria noastra, cand am vazut atatea sticlute cu diferite culori si ca sa fie bucuria si mai mare, am avut surpriza sa le primim pe toate dupa ce a terminat de lucrat si ne/a combinat lacul cu ce culori ne/am ales fiecare, mare fericire, la care participa asa cum numai el stia.

In ciuda greutatii subiectelor alese si a lucrarilor in sine, tata mergea de fel la astfel de mici glume daca le putem numi asa. Asta ma face sa imi amintesc de faptul ca odata ne/a cumparat guma de mestecat sub forma de tigarete in pachete asemanatoare tigarilor pe care le fuma si ne/a indemnat sa bagam in gura cate putem sa mestecam si cand ne/a vazut cu gurile pline ne/a facut sa radem ca sa fie mama aproape de lesin. Sau cand a pictat peretii in casa ne/a pus, sa punem palmele ca sa vedem daca e uscat si se amuza de urmele ramase. La el limita intre foarte serios si joaca era extrem de subtire si asta datorita vietii care il trecuse de la extaz la disperare e mult spus si straina lui total disperarea.

Era fascinat de simplitatea copiilor si in acelasi timp de legatura lor directa si foarte teapana (cum ii placea sa spuna) cu Dumnezeu. Proba asta si de fiecare data era sigur ca invingatori ies copii si avea dreptate. Cand locuia in Batistei, a pus/o pe Domnica sa mearga pe o bucatica de zid cat o foaie A4 intre doua terase la etajul 10 spunandu/i ca el o asteapta in acelasi loc. Domnica a mers fara probleme convinsa fiind ca nu se intampla nimic daca el sta acolo, lucru care confirma ceea ce am spus mai sus, referitor la increderea in Dumnezeu. El o experimentase pe front.

Foarte ordonat, se rezuma la ce/i era strict necesar, debarasandu/se de tot ce era umplutura si in viata de zi cu zi si in ce facea, nu umplea casa, timpul si sufletul cu ce nu era de folos. Calculele lui erau exacte si cand punea o problema era asa de evident raspunsul ca nici nu/l mai asteptai. Cand nu era de acord cu ceva nu spunea categoric NU ci incepea invariabil cu *bine, dar…* si cand auzeam acest *dar* stiam ca nu avem nici o sansa sa/l convingem sa accepte ceea ce propuneam.

Punea deoparte bani din salariu pentru concedii si avea grija sa fie suficienti pentru a face concediul de neuitat, lua spre exemplu circuit prin tara cu opriri cat mai multe si se straduia, sa fie cat mai frumoase locurile alese. Asa am vazut intreaga tara. Inainte de/a pleca in concediu, scotea toti banii adunati, ii punea pe masa, ne aduna si ne intreba de parca noi am fi hotarat, daca vrem sa ne cumpere masina sau, mergem in concediu si vedem multe locuri frumoase si tot el spunea ca masina trebuie luata cu tot cu sofer si nu sunt bani si pt sofer asa ca punea langa o harta si stabilea traseul. Ne intreba invariabil, ca atunci cand alegeam povestile, ce alegem sa vedem si incerca sa includa in traseu obtiunea fiecareia, iar mama, se amuza cand ne vedea pe toti aplecati peste harta si ne zgandarea spunand ca e masa gata.

Veneau la noi aproape duminica de duminica, familia Gherasim si Vasile Varga cu Lori cum ii spuneam noi Eleonorei Costescu.

Dupa Sf. Liturghie plecam spre statia de masina impreuna cu Paul Gherasim cu care tata se contrazicea de fiecare data, pe cate ceva din predica ascultata si de aici se prelungea discutia acasa unde, mama punea masa pentru toata lumea, iar Steliana suna la familia Pavelescu si anunta invariabil ca sunt invitati la masa, la familia Berindei cu toate ca, mama le spunea ca nu a facut nimic special deci ii hraneste ca pe noi, nu/i invita ca nu s/a pregatit special. Lori ne era tare draga pentru ca era de/a casei deja. Dicutiile se prelungeau pana seara si erau foarte interesante cuprinzand multe domenii.

Seara, intotdeauna dupa ora 20, in timpul saptamanii suna si venea Bernea. Bucuria noastra pentru ca mama ne rostuia repede si cand venea Bernisor cum ii spunea ea, noi eram deja hranite si ne retrageam in camera noastra de unde ascultam ce vorbeau si adormeam de cele mai multe ori pe jos cu capul pe pat, ca sa fim mai aproape sa auzim mai bine. Bernea avea mereu subiecte frumoase si tata il indragea ca pe propriul copil. Ii ceda fotoliul in care statea el de obicei si il *aseza* cand se inferbanta iar mama il pondera pe tata. Discutiile se intindeau pana dimineata la ora 5. Cand lipsea o perioada mai lunga Bernea, plecat fiind din tara, mergeam in patru labe prin casa ca sa vina repede inapoi si sa avem musafiri. Ne lipsea. O perioada venea cu Paul Gherasim dar dupa un timp, il ruga pe tata sa nu/l cheme cand vine Gherasim pentru ca de fiecare data se certau si nu odata, l/am auzit spunanad ca parte din problemele cardiace pe care le are se datoreaza lui Gherasim. Au fost vacante petrecute la Poiana Marului unde Bernea era ca acasa si unde am stat in gazda la o familie unde in afara de doua vacute, gaini si o sura mare cu mult fan nu prea mai exista nimic. Pentru noi fascinant sa nu avem lumina, sa bem apa de unde beau toti de la singurul izvor unde intai miscai apa ca sa plece broscutele si cand te aplecai sa bei aveai surpriza sa constati ca langa tine e un bot mare si umed al unei vacute care era la fel de insetata si care incerca sa nu te deranjeze, discreta si blanda. O viata rupta din alta lume, unde casele erau cate una pe un deal, oamenii aveau sub pat familii de arici care/i fereau de serpi, unde Bernea se scula dimineata si picta in curtea lui nea Ion si a Mariei doi oameni frumosi si la propriu si la figurat, straini de marile realizari ale PCR ului si de *omul nou*, bine ancorati in acele dealuri superbe pe care Bernea *le vedea* si le iubea tare. Singurul loc unde nu l-am vazut pe Bernea nervos ci dimpotriva asezat, vesel, dispus sa umble dupa noi dealuri intregi stigandu-ne cand ne-am *pierdut * in grajdul unei case, la curatat balegar.

Intr/o dimineata tata ne/a sculat devreme si ne/a dus sa vedem cum picteaza Horia si cand am ajuns, l/am gasit in curte cu o panza pe sevalet lucrand intr/o liniste deplina intr/un *dialog* special cu dealul din fata lui, sub umbra unui cires. Tata, care il indragea dar, il si provoca dupa ce si/a luat cateva cirese, i/a pus discret lui Bernea pe marginea panzei o cireasa si s/a retras, Bernea a mancat/o iar tata, a stat putin si a mai pus una, Bernea a mancat/o si pe a doua, evident deranjat, dupa care tata, a continuat cu a treia si atunci Bernea s/a intors nevos si l/a rugat apasat sa plece. Tata, a ras si i/a spus ca/l astepata cand termina la o discutie, urandu/i spor si am plecat. Au urmat zile in care am cutreierat dealurile si am facut bulboana intr/un loc unde numai Bernea stia sa ajunga, am tras cu sagetile, facute de el si ne/am jucat in apa. Horia tanjea dupa o familie ca cea pe care Gigiu (cum i se spunea lui tata), o avea. Fotografiile facute de el demonstreaza asta. Tata, stand langa mama si fumand, amandoi uitandu/se la noi cum ne jucam, simplu, asezat, normal. Ziua, viata, la Gigiu erau fieresti. Nu era niciodata nemultumit. Lua totul ca randuit, dat cu rost de Dumnezeu, incercand sa/i inteleaga rostul.

Avea pe masa din casa doua poze, una cu Tovarasul Ceausescu imbracat cu un parpalac bej si cu o sapca in culoare intr/o vizita de lucru undeva, ceva de un prost gust desavarsit daca putem spune asa si lipita de acea poza alta, cu Regele Mihai drept, in uniforma, rasat, frumos, rafinat si toti se mirau cum de face asta pentru ca, erau interzise pozele cu Regele iar el radea si spunea ca, tocmai sa se vada ce vremuri traim, inversand aprecierile dupa caz, punanad *asa da*, tovarasului si *asa nu* Regelui si comentand cu noi cele doua fotografii, ne spunea ca *se vede ce vremuri cacanii* traim dupa culoarea in care e imbracat tovarasul, redea si adauga ca sunt acoperite cu sapca ca sa nu puta, dupa care avea grija sa ne spuna sa nu cumva sa comentam cu cineva asa si ne spunea si cealalata varianta si noi radeam.

La mare, in putinele randuri in care a mers cu noi, doar de dragul marii, pentru ca nu putea sta la soare, avand pielea foarte alba se umplea de rani indiferent cat de putin ar fi stat, isi lua bocanci, halat, ochelari si palarie si dupa ce se amuza copios de comentariile unora se retragea in camera si citea, iar cand veneam de la plaja ne povestea cu haz cum se mirau unii spunand *uite ba, la asta e in bocanci crede ca/i la munte*.

De cele mai multe ori ramanea acasa singur, umplea frigiderul cu iaurt isi lua cateva borcane cu miere si doua saptamani cat noi ne balaceam la mare el citea, picta si *cugeta* cum ne spunea cand il sunam si/l intrebam ce face.

O data, in aceasta perioada l/a vizitat Florin Niculiu si numai ei stiu cum, au ajuns sa puna pariu ca indiferent unde cauta in casa, toate lucrurile sunt la locul lor si a castigat, lasandu/l pe Nicului sa caute si in cutia cu ate unde toate papiotele erau puse in ordine, dupa care, au desfacut o sampanie ce sta marturie si astazi pe una din lucrari, pe care au stropit/o din greseala.

De Craciun, era o incantare la care, de obicei, luau parte si Lori si Vasile Varga iar tata era Mos Craciun dar, avea grija sa creeze un cadru special nu, numai pentru noi ci si pentru cei de fata care, se retrageau in bucatarie si plangeau. Nu a vrut sa ne recunoasca niciodata ca el era Mos Craciun dar mama, ne/a dezvaluit secretul. Primeam atatea jucarii ca nu mai aveam nevoie de nimic tot restul anului care venea, plus ca la fiecare jucarie pe care o scotea din sac, avea o poveste pe care ne/o spunea in asa fel ca, nu puteam sa nu ne/o amintim de fiecare data cand ne jucam. Avea grija sa fie an de an noi globuri in brad si surprize pe care ni le arata cu mare bucurie si ne indemna sa cautam pana vedea ca am descoperit tot ce era nou.

Concluzia este ca, am avut o copilarie cum putini au. Frumoasa, linistita, plina de esenta si de dragoste, fara lucruri inutile si asta se datora in mare parte lui Berindei.

Prieteniile lui erau putine dar frumoase, fara formalizme, directe, sincere. Spunea lucrurilor pe nume si il scoteau din sarite oamenii *fara coloana vertebrala*, refuza orice legatura cu cei pe care ii stia ca sunt adeptii comunismului fie ei si rude bune. Imi aduc aminte ca mama s/a tot rugat de el sa/si primeasca un var care detinea o functie destul de mare intr/un minister si care a tot venit la usa sa vorbeasca cu tata, sa/i propuna sa deseneze niste plante ca/l poate plati cu salariu mare, tata find atunci caraus intr/o fabrica, iar el, nu l/a primit si i/a spus ca ii e imposibil sa renunte la educatia pe care a primit/o ca sa se reeduce si ca nu face parte dintre cei care nu au nici un Dumnezeu. Era foarte mandru ca mama lui, a fost nepoata a primului Patriarh Miron Elie Cristea, motiv pentru care si el, a fost botezat Ilie, dupa numele patriarhului. Ne povestea cu mare placere cum mergea cu mama/sa la palat si era fascinat de personalitatea lui Miron si de faptul ca se intelegea foarte bine cu mama lui, pe care o invita destul de des la el, fiindu/i tare draga. Copilaria lui, i/a marcat intreaga viata si nu se putea impaca cu gandul ca oameni de nimic au ajuns sa conduca. Era revoltat ca dupa un razboi in care au murit atatia oameni rezultatul era dezastruos.

Voi enumera cativa din oamenii dragi lui si voi incepe cu Flaviu Dragomir la care se ducea acasa, cu Doru Bucur caruia ii spunea Dorucu, Dan Haulica , Daniel Turcea, Afane Teodoreanu, Sevastre, FlorinNiculiu, Vasile Varga, Horia Bernea pe care il considera copilul lui si spunea ca tot n/a avut decat fete, il are pe Bernisor cum ii placea sa/i spuna, Paul Neagu, Mihai Oroveanu, Paul Gherasim caruia ii spunea *Aiatolahul*, Doctorul Costina, Costion, Flondor, Ion Grigore, Mihai Sarbulescu, Pastina, Redlov pe care a incercat sa/l inteleaga si n/a reusit deplin niciodata si multi altii pe care i/a primit cu drag, dar, a avut si altii care au intrat o data sau, de doua ori si nu au mai trecut pragul casei.

Lui Berindei ii placeau oamenii si/i placea nespus sa ii *vada*, ii citea efectiv ca pe o carte si cu mult umor ii descoperea si ii plasa exact in locul potrivit. Imi amintesc de zilele de Duminica atunci cand mergeam cu masina si oamenii se ridicau sa/i ofere locul lui Paul Gherasim iar tata lua foc si ii reprosa, ca e mult mai tanar decat el si ca nu a facut nici razboiul si nici nu semneaza condica in fiecare dimineata si totusi accepta sa stea pe scaun si de aici se deschidea o discutie la care asista toata lumea iar Gherasim isi vedea de treaba alaturandu/se surorii mele Ana care, intotdeauna ii lua apararea.

In zilele de vara, mergeam la Florin Niculiu atunci cand ne intalneam cu el pe strada, dupa ce ieseam de la Biserica si asta se intampla destul de des pentru ca, Niculiu locuia pe aceeasi strada cu biserica si aici erau cateva lucruri amuzante. Ajungeam la Niculiu, ne intampina Matei care, pleca atunci cand se umplea curtea si Mimi Podeanu care, il trimitea pe Niculiu dupa paine si noi ne bucuram pentru ca Niculiu venea dupa o ora cel putin deoarece, se intalnea cu cineva pe drum si uita ca noi suntem in curte, iar noi aveam timp sa ne pierdem prin toate colturile curtii care era pentru noi ca o jungla, plina de lucruri interesante si de plante de tot felul crescute in voie. In casa, mama nu ne dadea voie pe motiv ca trebuie sa stam la aer. Sa ne bucuram de curte dar, de fapt, atunci cand am *scapat* una dintre noi in casa, toata lumea a cautat/o pentru ca totul era fascinant si era mult de vazut asa ca, pana sa realizeze ca nu am plecat decat pentru putin timp in lumea lui Niculiu, ne/au cautat peste tot si prin vecini. O casa aparte, care definea perfect viata familiei care o locuia, era fascinanta in felul ei. Acelasi lucru pot spune si despre locuinta lui Paul Gherasim unde, tata, ne/a dus si ne/a lasat acolo pe toate trei, dupa o discutie cu Paul. Tipic tata, a luat la subtioara doua saltele gonflabile, pe noi de mana, cu mama care pregatea de obicei tot ce tinea de casa si de rostul casei si am purces la Gherasim ca sa vada cum e cu trei copii si sa inteleaga macar pentru o seara, ce inseamna sa ai responsabilitatea lor. Ne/a lasat acolo dupa ce mama ne/a salvat dintr/o mare incurcatura, pentru ca, sora mea tocmai mancase mai mult cu un corn decat era portia fiecareia si nu mai ieseau la socoteala cornurile Stelianei. Atunci mama, a renuntat la al ei si s/a rezolvat situatia, iar Ana a recunoscut ca ea l/a poftit si l/a servit, iar tata a ras copios si i/a urat lui Paul seara linistita, a luat/o pe mama de mana si au plecat, nu inainte de/a umfla saltelele si a ne asigura ca ne recupereaza a doua zi. Imi amintesc ca stateam a doua zi toate trei in pijamale pe un covor de tara, pentru ca nu erau scaune pentru toata lumea si asteptam in zadar canile cu lapte cu cacao pe care tata ni/l pregatea de obicei si inca cu cantec adica, umplea canile si ne spunea asa, * trei fetite pe tobite (aveam trei tobe de metal pe care ne asezam) trei canite la fetite, trei laptici in burtici * si noi beam laptele cat puteam de repede iar el, ne promitea ceva celei castigatoare, de obicei o poveste, iar la Paul lipsea tabietul asta cu desavarsire si noi eram triste. Lipsea veselia lui Berindei si cand au venit sa ne ia toate am sarit de gatul lor, de parca nu/i vazusem de cateva luni. Paul si Steliana erau obositi. Steliana ne recitase toate poeziile ei, pe care le publica acum Ioana Pavelescu, fata surorii Stelianei, Corina Pavelescu.

Ne/a lasat tata si la Vasile Varga si la Lori (Eleonora Costescu) si am fost foarte fericite. Acolo casa era plina de lucruri interesante, multe carti si doua papusi cu cap de portelan cu care Lori ne lasa sa ne jucam putin, dupa care le puneam la locul lor. Aveau o pisica cuminte care batea in geam ca sa o lase sa intre si care disparea ziua si aparea seara cand eram in pat deci, nu era pericol pentru ea. Era curte unde ne jucam si Lori ne punea sa o ajutam la bucatarie adica sa ducem o solnita de colo dincolo si eram foarte mandre ca suntem de ajutor. La culcare, Lori ne/a bagat cu ea in pat si asta ne/a fascinat pentru ca seara se dadea cu crema si noi eram numai ochi, spuneam rugaciunea si ne culcam. La ei am fost de mai multe ori si ei veneau des la noi si chiar ramaneau peste noapte deci eram invatate cumva. De la ei avem multe diapozitive care surprind atmosfera casei. La un moment dat, chiar au vrut sa ne mutam undeva impreuna si sa cumpere ei o masina iar Berindei sa o conduca dar, totul a ramas la faza de dorinta, deorece tata ramasese fara carnet intr/o gara, la Praga cand a fost cu Doru Bucur la o expozitie si au coborat din tren sa fumeze o tigara si a plecat trenul iar ei, au ramas in gara fara nici un act si fara bagaje. Atunci a ramas si fara carnet si nici nu a mai vrut sa si/l faca spunand mereu ca nu isi doreste sa conduca si ca e mai bine ca a ramas fara. Interesant e ca, dupa ceva timp, mergand pe strada, in fata lui era un barbat imbracat cu hainele lui, iar tata a mers dupa el si s/a distrat teribil dar, nu i/a spus nimic, erau hainele din bagajul ramas in tren. Asta era Berindei vedea tot, radea si se bucura de lucrurile frumoase. Alta data pe strada, un vanzator de inghetata striga cat il tinea gura * ia inghetata Berindei, o gasesti oriunde vrei chiar si/n pantalonii mei * tata a inceput sa rada a scos buletinul si i l/a arata si vanzatorul a inghetat insa, tata i/a spus ca nu il deranjeaza si ca vrea si el inghetata ca sa vada cum e si ne/a luat si noua, dupa care am ras copios, iar vanzatorul n/a mai strigat si cand treceam pe langa, il saluta cu respect, tata cumparand inevitabil inghetata spre deliciul nostru.

Intr/o Duminica ne/a dus de la biserica, imbracat in costum cu batista la buzunar si noi imbracate frumos, la strandul de langa vechea Opereta, undeva langa Biserica Sfantul Spiridon Vechi, ca sa il ascultam pe Tudorica, un trompetist gras si negru care canta la trompeta, de obicei pe stadioane si la stand. Afara era cald, lumea era la soare in costum de baie iar noi, eram ca la teatru chicoteam si comentam cu el, figurile celor care treceau si se uitau la noi ca la urs, dar Berindei avea darul de/a te face sa nu/ti pese ba dimpotriva sa devina firesc ceva ce, pentru altii parea nefiresc. El dorea sa/l auda cantand pe Tudorica si nu/l interesa ce zice lumea. Intr/adevar Tudorica canta foarte frumoas si era cunoscut in tot Bucurestiul. Berindei spunea intotdeauna ca singurii carora nu le pasa de ce zice lumea sunt copii si ii asocia cu Adam si Eva care prin pacat si/au vazut goliciunea asa si ei, copii cat sunt mici nu pun pret pe ce nu are importanta, merg la esenta si cata dreptate avea.

Noi nu aveam perdele la geamuri, in ciuda faptului ca la cativa metrii in fata, era un alt bloc, geamurile erau larg deschise vara si iarna putin *crapate*, tata ne spunea mereu ca nu avem ce ascunde si ca sa ne faca sa radem, zicea ca e pacat sa/si strice vecinii ochii straduindu/se sa se uite prin perdele si ca macar sa se prinda ceva din ce discuta cu Bernea, fie si numai de unul din ei. Europa Libera o asculta la maxim, la un radio Cosmos pe care/l tinea langa el in pat. Trecut prin multe in viata nu il speria nimic, iar noi eram tare mandre de asta. Adevarul este ca ne/au oferit o copilarie aparte. Tinea in dulapul cu vopsele o cutie de pasteluri primita de la Regele Mihai, in perioada in care Miron Cristea (unchiul mamei lui Berindei) fusese Regent si prin intermediul lui Miron se vizita cu Regele fiind de aceeasi varsta si isi faceau mici cadouri, de aici si ruptura lui cu unele neamuri care, dupa plecarea Regelui au trecut in noua barca, de teama sa nu fie considerati burghezi, tradatori sau legionari depinde pe mana carui fabricant de dosar picai, lui nu i/a pasat, el si/a pastrat linia cu riscul de/a pierde partea materiala, nu a renuntat la cea spirituala si el, e cel care ne/a format. Ne spunea mereu ca de nimic si de nimeni nu trebuie sa ne fie teama, in afara de Dumnezeu. Se poate spune ca a fost o forta si asta se poate vedea si in lucrarile lui.

Elisabeta Patuleanu

Metafore Incandescente – Bienala Națională de Ceramică – Sticlă – Metal

Ediţia a V-a Cluj-Napoca – 2016
Periplu expozițional – 2017, la Bistrița și Tg. Mureș

Aflată la a VI-a sa manifestare ca manifestare expozițională de cuprindere națională, Bienala ”METAFORE INCANDESCENTE” de la Cluj-Napoca este singura din țară care reunește, de două ediții încoace, cele trei domenii ale artelor focului: ceramica, sticla și metalul, în toate formulele lor de manifestare. Bienala cuprinde o plajă largă de abordări plastice și conceptuale realizate la un înalt nivel artistic și tehnic, într-o scală dimensională ce începe de la mici și rafinate obiecte de bijuterie contemporană, piese de mare rafinament din sticlă sau mixaje ale sticlei cu metal sau lemn, până la piese din ceramică sau metal sculpturale cu puternice sugestii de monumentalitate.

În ediția sa ultimă și în această formulă deschisă celor trei domenii laolaltă, ce a atins o cotă de participare cu 50% mai largă decât precedenta, Bienala noastră a fost itinerată în încă două importante locații expoziționale din țară la invitația expresă a uniunilor artistice de aici.

Din motive obiective, ce țin de neprevăzuta prelungire a perioadei sale de expunere în această ediție, extinsă pe durata a aproape șase luni, în expozițiile Bienalei la Bistrița și Târgu Mureș au expus din cei 64 de artiști un număr de 52, la care s-au adăugat 3 invitați, după cum urmează, pe centre și în ordine alfabetică:

Alba-Iulia: Cristian Sergiu Ianza, Baia Mare: Raluca Veber Neagu, Bistrița și Năsăud: Vioara Dinu și Victorița Andreș, Brașov: Miruna Coman, Anca Valeria Sâmpetrean și Ioan Aron Țăroi, București: Adela Bonaț, Diana Butucariu, Lucian Butucariu, Vladimir Șerban Cioroiu, Sintia Ioana Costache, Andreea Cristina Gheorghe, Ovidiu Constantin Ionescu, Lucia Mihaela Lobonț, Nicolae Moldovan, David Leonid Olteanu, Dan Popovici, Ilie Rusu, Victor Triaire, Iuliana Turcu și Gheorghe Zaharia, Cluj-Napoca: Arina Ailincăi, Elena Amariei, Vasile Cătărău, Iordanka Cioti, Emilia Chirilă, Elena  Crișan, Zsuzsanna Irén Deák,  Andrei Florian,  Marius Silviu Georgescu, Simona Gabriela Kolozsi, András Koncz-Münich, Cristina Metea Quai, Cristina Munteanu, Ana Maria Nagy, Tudor Oltean, Oriana Pelladi, Felix Peter, Adina Toader Jurca, Anastasia Vdovkina și Gavril Zmicală, Deva – Grigore Roibu, Iași: Dan Sorin Purcariu, Cristian Gafițescu, Nicolae Gabriel Obreja, Oradea: Maria Bologa, Marta Jakobovits RâmnicuVâlcea: Corina Croitoru Necșuleu, Sibiu: Ion Tămâian, Timișoara: Gloria Grati, Florin Ivănescu,
Artiști invitați: București: Vlad Basarab, Cluj-Napoca: Agy Forro, Tîrgu Mureș: Mana Bucur

Le mulțumim tuturor pentru că ne-au acordat încrederea, onorându-ne invitația:

Galeria ”ARCADE 24”,  a UAP Bistrița
Piața Centrală, nr. 24,
19 ian.– 14 febr. 2017

Așadar, ulterior expunereii inițiale în Galeriile Muzeului de Artă din Cluj în 6-30 octombrie 2016, expoziția a fost prezentată în perioada 19 ian. -13 febr. 2017, în Galeria ”Arcade 24” din Bistrița, la invitația reputatului critic de artă Dl. Oliv Mircea, manager artistic al galeriei și Președinte al Asociației UAP Bistrița.

În această galerie de înaltă ținută, cu o configurație specifică pe două niveluri, situată într-o clădire medievală din centrul vechi al orașului, în spațiul căreia se află și atelierele artiștilor plastici profesioniști de aici, exponatele bienalei s-au bucurat de condiții de expunere deosebite. Galeria oferă condiții excelente unei expuneri de înalt nivel profesional, lucru care a făcut ca energiile benefice ale spațiului și ale exponatelor bienalei să se transleze reciproc îmbogățind atmosfera.

Pe întreaga perioadă a prezenței sale aici, începând chiar cu momentul vernisajului, expoziția s-a bucurat de marea apreciere și interesul unui larg și inițiat public bistrițean.

Mulțumim gazdelor și celor ce ne-au sprijinit efectiv în prezentarea evenimentului la Bistrița, dorindu-ne ca expunerea Bienalei aici să devină un eveniment permanent.

Au prezentat Bienala la vernisajul de la Bistrița:

– Dr. Marcel Lupșe din Bistrița, artist plastic pictor, Vicepreședinte al UAP Cluj-Bistrița,
– Dl. Oliv Mircea din Bistrița, gazda expoziției, critic de artă, managerul Galeriei ”ARCADE 24” și Președintele Asociației UAP Bistrița
– Conf. univ. dr. Andrei Florian din Cluj-Napoca, artist plastic ceramist, curatorul general al Bienalei Naționale ”Metafore Incandescente”- Cluj-Napoca

Galeria ”ART NOUVEAU”,  a UAP Mureș

Palatul Culturii Tg. Mureș, str. George Enescu nr. 2,

17 feb.– 14 martie 2017

Expoziția deschisă la Tg. Mureș la inițiativa și invitația D-nei Mana Bucur, artist plastic ceramist și Președinte al UAP Mureș, în 17 febr. deschisă până în 14 martie a.c., ne-a oferit marea șansă și privilegiul de a inaugura o galerie cu o configurație pe două niveluri cu o locație extrem de avantajoasă, din centrul municipiului.

Este vorba de Galeria ”ART Nouveau”, a UAP Mureș, situată la parterul și un nivel al Palatului Culturii care găzduiește Muzeul de Artă Tg. Mureș și sala de spectacole a Filarmonicii din oraș, un impresionant edificiu, un spațiu cultural deosebit, renumit prin frumusețea și valoarea vitraliilor pe care le posedă.

Această galerie prezintă avantajul unei proaspăt și impecabil realizate, renovări generale și a unor dotări tehnice specifice de iluminare, de ultimă generație. Toate acestea ne-au creat posibilitatea unei panotări și expuneri absolut deosebite, atmosfera expoziției astfel creată oferind publicului elemente, aproape ideale, în lecturarea optimă exponatelor prezentate aici.

Pentru tot ce a concurat la reușita totală a evenimentului bienalei la Tg. Mureș, mulțumim gazdelor pentru invitația și concursul generos dat în pregătirea și realizarea acestei importante expoziții naționale. Toată admirația pentru modul de administrare a acestei galerii

Au prezentat Bienala la vernisajul de la Tg. Mureș:

– D-na Mana Bucur, din Tg. Mureș, gazdă a expoziției, artist plastic ceramist și Președinte al UAP Mureș,
– D-na Arina Ailincăi din Cluj-Napoca, artist plastic ceramist, laureata Premiului UAPR pentru Ceramică, 2016,
– Dl. Oliv Mircea din Bistrița, critic de artă, manager al Galeriei ARCADE 24, Președintele Asociației UAP Bistrița,
– Dl, Nagy Miklos Kund din Tg. Mureș, scriitor și cronicar de artă de limbă maghiară,
– Conf. univ. dr. Andrei Florian din Cluj-Napoca, artist plastic ceramist, curatorul general al Bienalei ”Metafore Incandescente”

 Mulțumesc cu recunoștință și prețuire tuturor artiștilor participanți, managerilor galeriilor, Uniunilor Artiștilor Profesioniști din Cluj, Bistrița și Tg. Mureș și celor ce ne-au acordat sprijinul efectiv și asistență, pentru profesionalismul cu care au contribuit la reușita periplului expozițional al acestei ediții a Metaforelor Incandescente ale Artelor Focului românești, în beneficiul deplin al publicului nostru exigent, căruia îi arătăm respectul nostru.

 Andrei Florian curator al
Bienalei Naționale ”Metafore Incandescente”- Cluj-Napoca

Mai multe imagini pe https://www.facebook.com/pg/artavizuala21/photos/?tab=album&album_id=610643569144688