Graffiti-ul de galerie

Non conformistul Basquiat expune la Paris

Grigore Roibu

La 50 de ani de la naşterea lui Jean-Michel Basquiat şi 22 de ani de la moartea sa în urma unei supradoze de droguri la vârsta de 27 de ani, visul artistului newyorkez de a expune la Paris s-a împlinit. Expoziţia Basquiat, deschisă vineri, 15 octombrie 2010, la Muzeul de Artă Modernă din Paris, prezintă peste 150 de lucrări care urmăresc ascensiunea plasticianului american, de la cea de artist de graffiti, la cea de vedetă a scenei artistice din New York.

Fiu al unui tată haitian şi al unei mame puertoricane, Basquiat a fost primul care a reuşit să înlăture prejudecăţile ce ţineau artiştii de culoare în afara elitei artistice. „Jean-Michel Basquiat este o verigă foarte importantă în procesul care a dus la eliberarea americanilor de culoare”, spune curatorul Dieter Buchhart, adăugând că lupta artistului cu rasismul era o temă majoră a operei sale. „Arta lui este politică în mod explicit, ridicând probleme legate de rasă şi întrebări despre capitalism, în cele mai curajoase moduri”, conchide Buchhart.

Expoziţia pariziană prezintă mai multe lucrări, rezultate din colaborarea cu Andy Warhol, care l-a luat pe Basquiat sub aripa sa protectoare la începutul anilor ’80. Alături de picturile sale, cele mai multe pe pânză sau pe panouri de lemn, expoziţia mai include obiecte artistice inedite, precum un frigider pictat şi o cască de fotbal, din care iese o şuviţă de păr uman.

În 1979, o inscripţie anunţa: „SAMO a murit”. Basquia, nebunul după jazz, fondează împreună cu trei prieteni, printre care şi Vincent Gallo, o trupă, numită Gray, după numele unui tratat, Anatomia lui Gray, pe care mama lui i-l dăruise în copilărie. Aventura a durat mai puţin un an. Din 1980 devine obsedat de pictură. Descoperind pictura prin graffiti la 17 ani, aparţinând generaţiei de artişti americani de la sfârşitul anilor ’70, arta non conformistului Basquiat a trecut rapid din stradă în galerii şi apoi în sălile muzeelor.

A fost nevoie de o perioadă de timp pentru a i se accepta statutul de mare pictor. Din experienţa străzii, artistul s-a hrănit numai pentru a o depăşi. La 16 ani se lansează în graffiti fiind deja diferit de ceilalţi. În timp ce amicii lui pictau vagoanele dezafectate ale metroului newyorkez, el „atacă” uşile şi faţadele din Lower Manhattan, mai ales din apropierea marilor galerii de artă ale vremii, cu lucrări semnate SAMO. Urmează o expoziţie într-un imobil gol din Times Square, organizată de un grup de artişti: David Hammons, Jenny Holzer şi Kiki Smith, acesta fiind începutul lui Basquiat către succes. La expoziţia New York / New Wave, din anul 1981, este remarcat de galerişti importanţi, ca Emilio Mazzoli, care îi propune o expoziţie în Italia, Annina Nosei, care îl invită să lucreze în subsolul galeriei sale şi devine principalul cumpărător al lucrărilor lui şi Bruno Bischofberger, care va juca un rol decisiv în destinul său. Universul lui pictural combină mitologia voodoo cu Biblia, banda desenată, eroii afro-americani ai jazzului şi boxului, reclama, elemente care definesc cultura underground, cu violenţă, liberă, dar plină de vitalitate.

La vârsta de 21 de ani este invitat la expoziţia Dokumenta 7, de la Kassel, iar în anul 1984, este primul artist afro-american şi cel mai tânăr reprezentant de la Bienala Artei Americane de la Whitney Museum din New York. În toamna aceluiaşi an, Bischopfberger îi face cunoştinţă cu Andy Warhol. La mai puţin de două ore de la această întâlnire Jean-Michel îi trimite lui Andy un dublu portret al lor, care îl încântă pe acesta din urmă. Este începutul unei prietenii frumoase şi fructuase pentru cei doi artişti americani. Muzeele engleze încep să-i organizeze lui Basquiat retrospective cu operele create în numai câţiva ani. În anul 1985, New York Times Magazine îl publică pe prima pagină cu titlul „Artă nouă, bani noi: marketingul unui artist american”. Africa, pământul pierdut, a rămas mitic pentru Jean-Michel, fiind o sursă permanentă de inspiraţie. O purternică lovitură va însemna moartea prietenului Andy Warhol, moment din care Basquiat s-a închis din ce ce în ce mai mult în sine, iar drogurile i-au fost singurul partener. Va muri pe data de 12 august 1988.

Pânzele lui sunt pline de cuvinte enigmatice, de interjecţii, de haikuuri remarcabile, pe care Michel Enrici le numeşte „mitogramme” şi care fac analiza operei lui dificile pentru orice critic. Vizitând muzeele din copilărie, cufundându-se în cărţi, Basquiat şi-a construit o istorie a artei personală. A fost influenţat de John Dos Passos şi William Burroughs, iar întâlnirea cu opera lui Cy Twombly a fost determinantă pentru cariera sa viitoare. De la acesta vin zgârieturile, ştersăturile, cuvintele cu evocări îndepărtate, raportarea la istorie şi la celelalte culturi. Lucrările lui Rauschenberg îl marchează profund, iar în anul 1982 renunţă la şasiu pentru a aborda suporturi non convenţionale: frigidere, plăci de lemn etc. Arta africană rămâne sursa de inspiraţie principală, multe dintre figurile lui fiind preluate după măştile acestei culturi.

Viaţa sa intensă, în care sistemul şi revolta erau direcţiile principale, a inspirat, în anul 1996, filmul „Basquiat” al pictorului şi cineastului Julian Schnabel. Tamara Davis a realizat, în anul 1981, un film în care Basquiat îşi joacă propriul rol, intitulat, „Jean-Michel Basquiat – The Radiant Child”, iar Edo Bertoglio a semnat un documentar al scenei underground newyorkeze, în care locul central îl ocupă graffitiurile „copilului teribil al picturii americane”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s