Ceramica cu scop umanitar a familiei Stephenson

Lutul poartă semnătura omului din
timpuri străvechi

Lutul este asemenea unei semnături pe care omul a lăsat-o imprimată în obiectele pe care le-a făurit. Prin intermediul ceramicii, de-a lungul veacurilor, amprenta personalităţii creative a fost transmisă generaţiilor următoare. Diverse etape ale culturii noastre, poveşti din viaţa umanităţii, vorbesc despre legătura dintre om şi pământ ca fiind una veşnică, o relaţie care a străbătut secole pentru a ne comunica miracolul însufleţirii argilei prin intermediul focului. Prin percepţia asupra celor văzute şi trăite producţiile artistice nu pot fi disociate de termenii conceptuali care au dat naştere unor modele de referinţă pe baza cărora ceramica s-a structurat, în modernism, ca ştiinţă în cadrul şcolilor de învăţământ artistic. Lucrul cu ajutorul lutului a devenit expresia unei activităţi ce este din nou în actualitate pentru artiştii timpurilor noastre, fiind o reflecţie a prezentului care urmează să se proiecteze în viitor.

John Stephenson este artist şi profesor în Ann Arbor, Michigan de peste treizeci şi cinci de ani şi a studiat expresivitatea lutul şi a glazurilor colorate. El şi-a început cariera didactică în domeniul ceramicii la Universitatea din Michigan, în anul 1959, după ce a primit un MAE din partea Academiei de Artă Cranbrook.
John Stephenson este cunoscut acum peste tot în lume. Artistul a expus la nivel naţional şi internaţional încă de la începutul carierei sale. Munca lui este inclusă în colecţiile de la Alfred University, Ohio State University, Muzeul de Artă din Portland, Muzeul de Artă Cranbrook, Eastern Michigan University, Institutul de Artă Detroit, Muzeul de Artă Contemporană din New York City, Muzeul Faenza (Italia), Muzeul de Arte Decorative (Praga), Muzeul Keramion (Germania), Muzeul Benaki (Atena), Ichon World Ceramic Center (Coreea) şi multe alte colecţii private din Statele Unite ale Americii. Angajamentul lui John Stephenson faţă de comunitatea internaţională se manifestă prin realizarea unor „conexiuni” culturale şi artistice între China, Coreea şi Statele Unite. John şi soţia sa Susanne, ceramistă şi ea, ambii fiind membri ai Academiei Internaţionale de Ceramică, aflată la Geneva, au făcut dese călătorii în Asia. Atât John, cât şi Susanne sunt invitaţi în calitatea lor de artist, dar şi cea de dascăl, în multe instituţii unde au participat, şi mai participă regulat, la diverse conferinţe şi workshopuri ca educatori, formatori a tinerei generaţii şi creatori în domeniul ceramicii.

O serie de culori şi texturi realizate cu ajutorul glazurii se dezvăluie, la o privire mai atentă, în spatele formelor tridimensionale ale lui John Stephenson. Spre deosebire de pictură, unde vopselele cu ajutorul pigmenţilor intră în contact direct cu ochiul, imediat după ce culoarea a fost aplicată pe suprafaţă, munca cu ajutorul glazurilor colorate este una laborioasă, care necesită timp, o muncă ce implică cunoaşterea reacţiilor chimice ce se dezvoltă în atmosfera cuptorului cu ajutorul focului. Produsul final apare ca o „surpriză” a combinaţiilor cromatice, încântând privitorul abia după ce obiectele ceramice sunt scoase din cuptor. „În calitate mea de sculptor ceramist mă ocup cu spaţiul plin sau gol, în acelaşi fel în care un compozitor de muzică se ocupă cu tăcerea în absenţa sunetului. Eu mă joc transformând o formă tridimensională în spaţiu. Sunt atras de forma de melc. Melcul vorbeşte despre pământ, spaţiu şi dinamica acestuia. Argila este mijlocul perfect pentru a exprima forma vrăjită din viziunea interioară a minţii[1]”, spune John Stephenson.

Expert în munca cu ajutorul lutului şi a glazurilor colorate, aplicate pe obiecte ceramice, activitatea lui John Stephenson pare una individuală, care se manifestă în cadrul atelierului de creaţie. El caută şi găseşte „o stare plastică prin care lutul poate exprima o viziune interioară”, apoi dă formă argilei, pentru ca în final culoarea să consolideze forma, camuflând suprafeţa şi transformând obiectul în formă tridimensională cu valoare artistică autonomă. Producţiile lui artistice transmit o mare putere şi energie vizuală fiind destinate pentru a fi privite ca un aspect al complexităţii vizual-plastice care exprimă elemente identitare în contextul percepţiei culturale. „Ceramica contemporană este precum un pod care face legătura între pictură şi sculptură”, spune Stephenson. „Acesta invită pictura să ia formă tridimensională. (…) Lutul a fost o semnătură pentru om din cele mai vechi timpuri, furnizându-ne date despre viaţa lui la un anumit moment dat. Lutul, ca material de lucru pentru artiştii de azi, va deveni o reflecţie a timpurilor noastre în viitor”, adaugă John Stephenson.
Atât John, cât şi soţia lui Susanne lucrează în domeniul educaţiei vizuale, ei având statutul de profesor Emerit la Universitatea din Michigan.

Susanne Stephenson este, de asemenea, artist şi educator în Ann Arbor, Michigan, de peste treizeci şi cinci de ani. Ea a început să predea la Eastern Michigan University în anul 1963, la doar câţiva ani după ce a absolvit Academia de Artă Cranbrook. Susanne a expus atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Începutul carierei sale artistice se face  remarcat în critica de specialitate prin două prezenţe expoziţionale la Ceramics National at the Everson Museum. Munca ei artistică este inclusă în colecţiile muzeelor şi galeriilor din toată lumea, cum ar fi, de exemplu, Los Angeles County Museum of Art, Museum of Decorative Arts (Praga), The Everson Museum of Art (Syracuse), American Craft Museum (New York City), Victoria and Albert Museum of Art (Londra, Anglia), The Detroit Institute of Arts, Loket Porcelain Museum (Republica Cehă), Crocker Art Museum, Cranbrook Museum of Art, Downey Museum of Art (Canada), Mint Museum of Craft and Design (North Carolina, SUA), Ariana Musee (Geneva, Elveţia), George R. Gardiner Museum of Ceramic Art (Toronto, Canada), Foshan/ Nanfeng Museum and San Bao Collection (China), International Ceramic Center (Denmarca), Benaki Museum (Atena, Grecia).

Pentru Susanne, piesele din lut apar ca un gest. „Argila este un gest”, spune artista. Calităţile tactil-plastice sunt gesturi fizice care iau naştere după ce pământul a fost înmiuiat în apă, precum în natură şi, apoi, forma prinde viaţă cu ajutorul pigmenţilor, culori care acoperă suprafaţa creând peisaje abstracte în urma contactului cu focul. „Eu nu sunt interesată în crearea unei iluzii a spaţiului. Forma de lut, pentru mine, este un gest care poartă culoarea aplicată. Pentru a obţine toate implicaţiile de gest nu este nevoie de trei dimensiuni. Energia exprimată în fluxul de apă din natură este un exemplu de gest. Pentru a include această idee a peisajului într-un bol sau vază este necesară o înţelegere a gestului. Dacă acest gest l-aş exprima pe o pânză, din punctul meu de vedere, aş apela la o modalitate rigidă care m-ar limita[2]”, spune Susanne Stephenson.

Obiectele ceramice pe care cei doi artişti americani le creează nu sunt doar un gest artistic ca o tendinţă de a continua o veche tradiţie. Arta lor are şi un scop caritabil. Un concept umanitar, utilizat de mulţi artişti, a fost cel de a mobiliza lumea în vederea strângerii unor fonduri pentru combaterea foametei. Şi, care artă era mai potrivită pentru acest lucru, decât ceramica? Ceramica este arta care animă spiritul metaforic a vasului construit din lut. Ea a însufleţit pământul pentru a da viaţă obiectului utilitar. De aproximativ 15 ani, Guild Ann Arbor Potter şi Michigan Ceramica s-au asociat pentru a vinde diverse obiecte ceramice în vederea obţinerii unor venituri pe care le-au donat prin programul SOS Servicii Comunitare. Artista şi educatorea Susanne Stephenson a organizat standul de boluri şi vase pentru această acţiune încă de la începutul ei. Ea a aflat pentru prima dată despre SOS Servicii comunitare prin intermediul studenţilor la Eastern Michigan University şi a fost uimită de multele beneficii oferite unor comunităţi prin intermediul programului umanitar. „Anul trecut programul SOS a servit 5740 de adulţi şi copii care aveau nevoie de asistenţă alimentară”, a declarat Chelsea Clark, coordonatorul programului. „Acest eveniment caritabil ajută oamenii oferind hrană unor membrii ai comunităţii. Susanne este bine privită în comunitate şi prin urmare se bucură de sprijinul multor artişti locali care, în pofida timpurilor dificile economice prin care trecem, continuă să acorde, an după an, evenimentelor caritabile timp şi talentul lor”, conchide Chelsea Clark.(Grigore Roibu)
Mai multe imagini cu lucrări aparţinând celor doi artişti pe www.stephensonceramics.com.


[1] Prezentare Academia Internaţională de Ceramică, Muzeul Ariana, Geneva.
[2]
Prezentare AIC, Geneva, www.aic-iac.org.

Ariana – un muzeu al istoriei ceramicii

Exact acum un an (3.02.2010) vizitam unul dintre cele mai importante muzee de ceramică din lume – Muzeul Ariana din Geneva, Elveţia. M-am hotărât să scriu despre acest muzeu deoarece instituţia nu este cunoscută decât prin prisma faptului că adăposteşte sediul Academiei Internaţionale de Ceramică (AIC) şi pe Internet îi sunt alocate pagini doar în cadrul ghidului turistic al oraşului Geneva.

Muzeul Ariana, Geneva

Muzeul Ariana găzduieşte colecţii impresionante de ceramică şi obiecte din sticlă, variind de la cioburi de ceramică mici, recuperate de la civilizaţiile antice, până la sculptura contemporană, precum şi piese de ceramică avansate, de instalare, pentru a reflecta cele mai noi tehnologii din domeniul ceramicii şi al sticlei. Douăsprezece secole de istorie ceramică şi şapte secole de producţie de sticlă sunt documentate prin intermediul sălilor de expoziţie din cadrul muzeului Ariana. Atât ceramica, cât şi sticla sunt reprezentate ca arte majore prin intermediul a peste 20.000 de exponate din Elveţia, Europa, Orientul Apropiat şi Orientul Îndepărtat. Acestora li se adaugă o serie de săli care vorbesc prin intermediul vitrinelor, aproape cronologic, despre întreaga istorie a ceramicii, porţelanului şi faianţei, punând accentul pe căutările ştiinţifice ale europenilor şi „aventura” de a descoperi secretul caolinului, o pagină fascinantă de istorie pe care o voi prezenta, pe scurt, în rândurile care urmează.

Meşterii chinezi, precum şi vecinii lor, îşi păzeau cu străşnicie secretele de fabricaţie a porţelanului. Piesele care ajungeau în Europa erau foarte scumpe, fiind accesibile doar curţilor regale sau nobiliare. În secolul al XVIIlea, olandezii, principalii importatori ai preţioaselor mărfuri au încercat să imite tehnica ceramicii. În manufacturi, precum cea din Delft, erau modelate forme specifice de boluri având capac cu bumb şi decorul pictat cu albastru sau flori exotice şi lalele olandeze. Ceramica albastră de Delft sau Delftware îşi are începuturile din vremea când Compania Olandeză a Indiilor de Est avea ca sursă de inspiraţie porţelanurile aduse din China.
Producţia de majolică Faenza (termen italian), este recunoscută la nivel mondial ca fiind unul dintre cele mai importante momente ale creaţiei artistice exprimate prin intermediul ceramicii. Tradiţia sa născut dintro fericită convergenţă a unor condiţii favorabile: un teritoriu bogat în argilă, un vechi centru istoric şi politic care avea relaţii comerciale cu Toscana (în special cu Florenţa) şi o mare sensibilitate a populaţiei cu privire la această formă de artă.

Producţia porţelanului în Florenţa se datorează marchizului Carlo Ginori (17021757). El este cel care dă naştere manufacturii Sesto Fiorentino, situată în Vila Doccia, proprietate unde colecta modele, obiecte de ceramică şi a organizat o serie de galerii expoziţionale.
Denumirea de caolin a fost şi ea „importată” în secolul al XVIIIlea de către doi călugări iezuiţi francezi, denumire care a înlocuito pe cea de argilă albă sau pământ de Passau folosită până atunci.

Până în anul 1709, alchimistul Johann Friedrich ttger şi fizicinul Ehrenfried Walther Von Tschirnhaus, au descoperit preţioasa argilă care, făcea parte din secretul de producţie a ceramicii chineze şi au deschis drumul fabricării porţelanului în Europa. Descoperirea la convins pe August cel Puternic, elector de Saxa şi rege al Poloniei să înfiinţeze, în 1710, la Meissen, prima manufactură de porţelan veritabil.
După o perioadă de succes a atelierelor florentine, protejate de puternica familie Medici, în secolul al XVIlea au fost înfiinţate primele fabrici de porţelan fără caolin, numit convenţional porţelan moale, care au fost deschise în Anglia şi Franţa. Dar cel mai mare succes a fost înregistrat de noua manufactură de la VincennesSèvres. Renumitul porţelan Limoges a fost produs în oraşul francez cu acelaşi nume începând cu anii 1700. Fabricarea pastei a fost pusă sub patronajul contelui d’Artois, frate a regelui Louis al XVIlea, care mai târziu, în anul 1784, achiziţionează fabrica cu ideea de a produce materialul necesar pentru obiectele decorate la manufactura Sévres. În timpul anilor 1850, porţelanul de Chelsea a fost din ce în ce mai mult influenţat de producţia celui de la Meissen şi Sèvres. Fabricile din provincie, precum cele din Liverpool şi Lowestoft, aveau tendinta de a „copia” stilul chinezesc, lucru care sa întamplat până în veacul al XIXlea. Josiah Wedgwood (17301795) a fost primul ceramist englez al cărui nume este legat de industrializarea ceramicii.
La sfârşitul secolului al XIXlea ceramica a suferit mutaţii radicale datorită industrializării. În mod paradoxal, în domeniul esteticii formelor şi decorului ornamental se constată o anumită stagnare. Metodele tradiţionale şi modelele istorice sunt abandonate în detrimentul unui stil revoluţionar. Triumfă Neogoticul, Neo-Rococoul şi un aşa numit stil „Trubadur”.
Numeroase săli sunt consacrate manufacturilor elveţiene: Winterthur, Geneva, Nyon şi Zurich. Muzeul Ariana este un ansamblu instituţional de predare şi de cercetare, o componentă educaţională a lumii ceramicii, fiind recunoscut la nivel internaţional. Artiştii contemporani ocupă săli importante în colecţiile muzeului elveţian, atât în expoziţiile permanente, cât şi cele temporare.

Clădirea instituţiei şi a muzeului este situată într-un parc pe malurile lacului Geneva, în apropierea Palais des Nations, sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Europa. Muzeul Ariana a fost fondat de către Gustave Revilliod (1817-1890), originar din Cessel. El a ordonat construirea unei clădiri ce combină stilul neo-clasic cu cel baroc, dorind ca acest edificiu să adăpostească colecţia sa privată de artă. Clădirea, construită între anii 1877 şi 1884, poartă numele mamei bogatului hangiu elveţian de origine franceză.

Ariana - parculAstăzi, Muzeul Ariana este apreciat dincolo de graniţele din Elveţia fiind, aşa cum am spus, sediul AIC (care are aproximativ 400 de membri la nivel mondial).
Academia Internaţională de Ceramică
, din Geneva este singura asociaţie care reprezintă interesele ceramiştilor din întreaga lume. Membrii săi sunt în principal susţinuţi de scriitori individuali, de artişti, curatori, directori de galerii şi colecţionari privaţi. Obiectivele Academiei sunt de a prezenta ceramica internaţională contemporană la cel mai ridicat stadiu, de a promova la nivel mondial cooperarea culturală prin intermediul acestor discipline (ceramica şi sticla) şi de a facilita schimburile de experienţă între diferiţi membri. Secretariatul Academiei are sediul la Geneva în cadrul Muzeului Ariana, de comun acord cu autorităţile oraşului şi conducerea muzeului. La fiecare doi ani, membrii Academiei se întâlnesc pentru o serie de conferinţe şi prezentări, secondate de expoziţii ample care radiografiază temporal şi geografic arta ceramicii. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Muzeul din Faenza; Victoria şi Albert – un muzeu al lumii ceramice; Hetjens – muzeul ceramicii din Dusseldorf; Muzeul Ceramicii Sèvres; Fundaţia Keramion.