Matthew Barney şi expeimentul artistic al postmodernităţii

Estetica unei culturi fără ierarhii

Ne aflăm în Postmodernism, un post modernism care propune o estetică nouă, pentru o eră şi un mileniu care se arată a fi dificil. Arta veacului al XXI-lea se transformă, se adaptează şi caută noi mijloace prin care să exprime idei şi concepte. O anumită criză a apărut în momentul în care arta modernă nu mai era contemporană. Cu o astfel de criză se confruntă şi arta experimentală a post modernităţii. Aportul artistului este mai aproape în materie de sensibilitate, decât cel de a a croi un drum nou. El poate exprima (afla, descoperi) mai mult pătrunzând spre interiorul propriului sine.

Din punct de vedere a relaţiilor artei cu politicul şi societatea noţiunea de angajament capătă un nou sens. În măsura în care societatea contemporană generează continuu gânduri asupra ei însăşi, angajamentul artistului nu mai poate avea statutul de privilegiat.[1]

Un artist al momentului, poarte unul dintre cei mai celebrii, este Matthew Barney. Opera lui sintetizează şi ilustrează, într-o bună măsură, căutările şi experimentele postmoderniste din artele vizuale.
Fost manechin şi fotbalist, Matthew Barney are o carieră artistică de cineast şi creator de instalaţii construite din decorurile filmelor sale, în care combină fantasmele personale cu simboluri, cultura populară cu arhitectura şi artele vizuale cu imagini şocante.

Matthew Barney s-a născut pe data de 25 martie 1967, în San Francisco, California. El aparţine unei generaţii de artişti americani care au experimentat diverse domenii ale artelor, cum ar fi de exemplu: sculptura, fotografia, desenul şi filmul. În anul 1989 a absolvit Universitatea Yale. Între anii 1994 şi 2002, el a creat Ciclul Cremaster, o serie celebră de cinci filme, descrisă de Jonathan Jones în The Guardian ca fiind: „unul dintre momentele de imaginaţie, cel mai strălucitor realizate în istoria de avangardă cinematografică”.

Seria Drawing Restraint a fost începută în anul 1987, ca un ciclu  de filme experimentale de studio, bazându-se pe un model atletic ideatic de dezvoltare, în care creşterea are loc doar prin reţinere: musculatura întâmpină rezistenţă, devine umflată şi este defalcată. Restricţiile 1-6 (1987-1989) au fost documentate cu filme video şi fotografie. Drawing Restraint 7 marchează afluxul de naraţiune ce îl caracterizează pe Barney, concept în urma căruia a realizat un film video şi trei serii cu desene şi fotografii, pentru care a primit premiul Aperto, în anul 1993, la Bienala de la Veneţia.

O serie de zece Dulapuri pentru vase care conţin desene – Drawing Restraint 8 a fost inclusă în anul 2003 la Bienala de la Veneţia şi prefigurează dezvoltarea narativă pentru Drawing Restraint 9 (2005). A 9-a Restricţie este un proiect major, constând dintr-un film de lung metraj, cu o coloană sonoră compusă de Bjork, în care sculptura la scară mare, fotografia, desenul şi cărţile compun 16 elemente cu episoade ce constau în videoclipuri, instalaţii sculpturale şi desene. Acţiunea are loc la bordul navei pentru vânătoarea de balene a japonezului Nisshin Maru, aflată în Marea Japoniei. Două poveşti au loc simultan pe ambarcaţiune: unul pe punte şi un dedesubt. Naraţiunea evenimentelor de „la suprafaţă” (pe punte) implică procesul de turnare a 25 de tone de vaselină (unul dintre materiale ce poartă semnătura lui Barney), pentru realizarea unei sculpturi care rivalizează prin dimensiune cu mărimea unei balene. Sub punte, cele două personaje principale participă, în calitate de invitaţi, la ceremonia ceaiului. Pe măsură ce filmul se derulează oaspeţii trec printr-o transformare fizică şi emoţională, o transfigurare de la mamifere terestre în mamifere marine.

Ciclul epic Cremaster explorează procesul de creaţie. Barney foloseşte tehnica video pentru a evalua sculpturile sale, prin poziţionare, iluminare, mărime şi formă. Proiectul este plin de aluzii anatomice referitoare la poziţia organelor reproductive în timpul procesului de diferenţiere sexulă în fază embrionară. În mod repetat imaginile evocă momente din timpul dezvoltării timpurii, în care rezultatul procesului de formare a individului din punct de vedere sexual este încă necunoscut. Metaforic vorbind, în universul imaginativ a lui Barney, aceste momente reprezintă o condiţie demnă de potenţat. Ciclul cinematografic a evoluat în opt ani de zile. Prin metodele sale narative, Barney a privit dincolo de explorarea biologică a omului un model biografic, mitologic şi geologic. Fotografii, desene şi sculpturi „radiază” încărcătura lor sibolistică şi conceptualistă, construind miezul discursului fiecărei secvenţe din film.

Barney a explorat şi performance-ul cu public, un experiment ritualic al simbolismului egiptean inspirat de romanul lui Norman Mailer, intitulat Ancient Evenings. Acţiunea a avut loc pe data de 12 iulie 2007, în cadrul Festivalului din Manchester, Anglia. Înregistrarea spectacolului s-a realizat într-un teatru. În jurul unor serii de ritualuri, punctul culminant al acţiunii este prăbuşirea unui Chrysler în centrul scenei. Barney, cu un câine mic cocoţat pe vârful capului, ca Anubis zeul egiptean, asistă la un fel de ceremonie funerară de sub capota maşinii prăbuşite. O tânără femeie este transportată prin sală, pe o targă. O femeie goală stă cu picioarele îngropate în vaselină. Procesiunea este accentuată prin sunetul unor tobe, viori, muzicieni şi bărbaţi mascaţi. Barney conduce un taur. Guardian a Veil este povestea unui protagonist care a murit într-un incendiu şi începe călătoria sa prin cele şapte etape de moarte spre viaţă veşnică.
Matthew Barney, prin acest performance şi film video, nu şi-a dazămăgit fanii, în sensul că aceasta este la fel de misterios şi năucitor ca toate lucrările sale anterioare. Personaje mitice, ritualurile şi aşa zisul „simbolism baroc de avangardă” crează o stare de spirit de rău augur, ce te ţin în faţa ecranului timp de patruzeci de minute.

În iunie 2009, o colaborare între Barney şi Elizabeth Peyton a avut ca rezultat o nouă acţiune intitulată Blood of Two, realizată cu ocazia deschiderii Fundaţiei DESTE. Matthew Barney şi Elizabeth Peyton prezentă o instalaţie-site, specifică unei expoziţii inaugurale ce a avut loc în abatorul insulei, o locaţie misteriosă dar evocatoare care va funcţiona ca spaţiu pentru proiectul Fundaţiei. Componentele de instalare au fost realizate la faţa locului şi au fost expuse ulterior ca lucrare. Expoziţia a marcat momentul unei prime colaborări artistice între Barney şi Peyton.

Mijlocul predilect al artei lui Matthew Barney apelează la recuzita horror a filmului hollywoodian. Poveştile sunt ambigui şi lasă libertatea interpretării. Juxtapunerea fără o ierarhizare a imaginilor aparţinând unor domenii diferite descriu viaţa cotidiană dezordonată a omului contemporan. În Postmodernism artistul s-a schimbat. Odată cu el şi opera de artă. Aceasta nu mai ascunde semnificaţii şi nu mai are rolul reprezentării sau, mai degrabă, reprezintă o lume care trimite dincolo de experienţa personală a spaţiului în care trăim. O predispoziţie în acest sens este utilizarea de către diverşi artişti a unor media, cu scopul realizării unor specii artistice pe de-o parte vehement netradiţionale, pe de altă parte foarte implicate, uneori până la tautologie, în realitatea concretă şi comportamentul modern. Ultimele decenii de producţie artistică propun o analiză diacronică a circulaţiei unor modele culturale de civilizaţie specifice exploziei informaţionale, care au dus la o împărţire a lumii în conglomerate politice şi sociale cu ideologii opuse. A fi postmodern înseamnă „a practica o cultură eliberată de orice noţiune de ierarhie a valorii, înseamnă a practica un amestec eclectic, care combină elementele modernismului cu tradiţia reinterpretată”[2]. Arta în Postmodernism nu este o respingere anarhică sau nihilistă, ci propune o nouă direcţie specifică erei informaţionale. (Grigore Roibu)

---

[1] Titu Toncian – Experiment şi tradiţie. Postmodernismul în artele vizuale. pag. 39.
[2] Titu Toncian – Experiment şi tradiţie. Postmodernismul în artele vizuale. pag. 51.

Experimentul cinematografic al conspiraţiei

Rondul de noapte – o călătorie unică prin istoria artei

„Picasso spunea că pictează nu ce vede, ci ceea ce gândeşte. Până acum, cinematografia a arătat ce vede…”, spune Peter Greenaway.

Ieri seară (05.02.2011), TVR Cultural a difuzat filmul Rondul de noapte (coproducţie, 2007) în regia lui Peter Greenaway. Se spune că filmele bune rămân în mintea cinefililor după trecerea anilor, iar filmul lui Greenaway nu este unul pe care să-l ignori. Proiecţia filmului Rondul de noapte a avut loc pentru prima dată în România la Cinema Scala, din Bucureşti, pe data de 24 noiembrie 2010, în cadrul Festivalului de Film Experimental „On the Edge” 2010, creat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, al Universităţii Naţionale de Arte şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (festival despre care am scris la rubrica Mozaic 2010). Peter Greenaway este un nume emblematic în lumea cinematografiei contemporane de avangardă, fiind unul dintre cei mai ambiţioşi şi controversaţi cineaşti ai prezentului.

Influenţate de studiile sale de pictură, de teoria structuralismului lingvistic, etnografie şi filozofie, filmele lui Peter Greenaway traversează adesea teritorii neexplorate, provocând consecvent limitele şi canoanele limbajului cinematografic. Semnul vizual distinctiv al cinematogrefiei lui Greenaway este influența picturii Renașterii şi a celei flamande, în special în compoziția scenică, la iluminare şi în ceea ce privește contrastele de costum – nuditate, natură – arhitectură, mobilier – oameni, plăcerea sexuală – moarte dureroasă. „Deşi am vizionat mii de filme, nu cred că am văzut cu adevărat cinema în toţi aceşti ani”, spune regizorul britanic pledând în favoarea cinematografului ca formă de transmitere şi de comunicare a imaginii.
Nominalizat cu regularitate la festivaluri prestigioase, precum Cannes, Veneţia sau Berlin, Greenaway este autorul unei opere impresionante: 12 lungmetraje şi 50 de scurtmetraje şi filme documentare, expoziţii, instalaţii video, librete de operă, picturi, VJ performance-uri, cărţi etc.

Filmul, cu titlul original Nightwatching (având în rolurile principale pe: Martin Freeman, Emily Holmes şi Eva Birthistle), este o dramă a cărei acţiune se desfăşoară în anul 1654, în Amsterdam. Un an de război civil pentru englezii în regatul cărora avea să se nască, 300 de ani mai târziu, un combatant al unui altfel de război, mai perfid şi mai greu de câştigat, Peter Greenaway. Pe partea cealaltă a globului, olandezul Abel Tasman pune piciorul pe insula ce avea să-i poate numele şi zăreşte la capătul lunetei viitoarea poziţie a Tărâmului de Mijloc, Noua Zeelandă. Este anul în care Galileo Galilei îşi începe călătoria eterică prin cosmos, iar Isaac Newton descoperă legea pământeană a gravitaţiei. Rembrandt, fiul lui Harmen van Rijn, morarul din Leiden, e în apogeul carierei şi pictează o uriaşă pânză de 363×437 cm, una dintre cele mai cunoscute lucrări din creaţia sa – Rondul de noapte.

Rembrandt sare din somn înspăimântat: visase că şi-a pierdut vederea! Coşmarul îl trimite cu doisprezece ani în urmă, în anul 1642, pe vremea realizării celui mai faimos tablou al său, Rondul de noapte. Aflat pe atunci în plină glorie, Rembrandt acceptă fără entuziasm comanda venită din partea Breslei Archebuzierilor din Amsterdam, pentru a realiza un portret de grup, cu speranţa că astfel va asigura viitorul copilului pe care soţia sa Saskia urma să-l aducă pe lume. Când acceptă acestă comandă Rembrand descoperă o conspiraţie între negustorii de la Amsterdam, un complot în jurul setei de putere. Este vre-o dramă în spatele faimei? Este o istorie amestecată-n uleiurile vopselelor? Stă ceva dinaintea noastră şi-l ignorăm? A fost Rembrandt un alchimist al luminii şi al culorilor sau ceva mai mult? Ce e povestea asta? Regizorul Peter Greenaway aude sirenele poliţiei, deschide ancheta, dezleagă misterul pânzei şi, odată cu el, eliberează personajele teatrului de nuanţe al tabloului.
Filmul ar fi trebuit să poarte titlul: Greenaway’s J’accuse!. Dar cum franceza regizorului îl împiedică să acuze corect, j’accuse-ul se transformă într-un z’accuse, cu aromă prozaică şi barocă de ghiveci de acuze şi scuze. Apare o minimalizare inflamantă din amestecarea şi limitarea forţată a lucrurilor. Suntem nişte inculţi în descifrarea întregii plaje a vizualului? Se pot spune vorbele prin intermediul imaginilor, fără să le cadrezi sensurile? Greenaway a considerat că este mai util să faci o strategie de cultivare a vizualului, decât să inviţi la păruială imaginea şi cuvântul.

În conferinţa de presă de la Bucureşti, din deschiderea Festivalului de Film Experimental, Peter Greenaway a declarat că arta cinematografică ar trebui să sufere o transformare radicală şi să „taie ochiul spectatorului cu lama”. Regizorul a folosit metafora ochiului tăiat de o lamă, referindu-se la filmul lui Luis Bunuel L’Age d’Or. „Cred că cinematografia contemporană nu taie ochiul spectatorului cu o lamă. Cred că cinematografia a murit”, a spus regizorul britanic, subliniind că, până în prezent, cinematografia s-a ocupat cu „ilustrarea textelor”. „Maeştrii textelor trebuie să plece şi să lase loc maeştrilor şi acum maestrelor imaginilor”, a adăugat el, spunând că arta cinematografică „a murit când s-a inventat telecomanda”. „Prin telecomandă, cinematograful a devenit un mediu pasiv şi trebuie să devină un mediu activ pentru a supravieţui”, conchide Peter Greenaway.

Rondul de noapte este un lung metraj care face parte dintr-un ambiţios proiect multimedia realizat de Greenaway cu ocazia sărbătoririi a 400 de ani de la naşterea lui Rembrandt, în anul 2006. Greenaway respinge structurile narative convenţionale în favoarea unui univers vizual fascinant, a unui erotism provocator şi a unei tensiuni emoţionale captivante. Fascinant de la început şi până la sfârşit, Rondul de noapte combină toate preocupările cinematografice şi artistice ale lui Greenaway fiind „o călătorie unică prin istoria artei”.
(Grigore Roibu)