Avanpremiera fimului Domestic la Deva


Regizorul Adrian Sitaru a adus premiera filmului „Domestic” din România, pentru prima sa proiecţie, la Deva. Astăzi, 15 martie, începând cu ora 19.00, în faţa unei săli pline care demonstrează faptul că filmul românesc poate atrage public, artistul a primit în cadrul festivităţii desfăşurate la Teatrul de Artă şi titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului.

artavizuala21

Publicul a avut posibilitatea să-i cunoască şi să-i aplaude, alături de regizorul Adrian Sitaru, pe directorul de imagine Adrian Silişteanu, actorii Adrian Titieni, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dan Hurduc, care, la cei 9 ani, este cel mai tânăr membru al echipei.

Domestic, Deva (Foto Grigore Roibu)7

Domestic, Deva (Foto Grigore Roibu)

I-am adresat câteva întrebări, „la cald”, imediat după avanpremiera filmului de la Deva, regizorului Adrian Sitaru, care a avut amabilitatea să-mi răspundă. Îi mulţumesc, încă o dată, pe această cale.

Grigore Roibu: Spunea domnul Petru Mărginean, primarul Devei, că a luat decizia să ofere distincţii şi celor tineri. Cum este să devii „Cetăţean de onoare” al Devei?

Adrian Sitaru: O! Foarte, foarte bine. Chiar acum mi-a spus Domnul Primar că nu am gratuitate pe mijloacele de transport în comun, dar asta nu are importanţă pentru că eu merg mult pe jos.

Lăsând gluma la o parte, ceea ce s-a întâmplat astăzi este un gest frumos şi de normalitate. Acum nu trebuie exagerat… Sper să onorez acest titlu. Sper să nu fac prostii sau filme proaste.

Ştiu că te simţi bine acasă. Cum ţi s-a părut publicul din Deva?

– Foarte, foarte fain. M-am aşteptat ca lumea să râdă în sală şi acest lucru s-a întâmplat. Sper că toţi s-au simţit bine. Eu m-am simţit foarte bine, de acolo de unde am stat, din colţul sălii.Domestic, Deva (Foto Grigore Roibu)5Domestic, Deva (Foto Grigore Roibu)2Domestic, Deva (Foto Grigore Roibu)3Domestic, Deva (Foto Grigore Roibu)6Domestic, Deva (Foto Grigore Roibu)4A consemnat Grigore Roibu.

Citiţi şi Adrian Sitaru: „Poveştile spuse pe scurt au succes”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s