Trebuie să-ţi placă ce faci!

Interviu cu Ana Blidaru, director executiv One World Romania
Realizat de Carla Duschka

Fragment preluat de pe GraphicFront.ro

OWR2-GF

Carla Duschka: Știm că la toate edițiile, pe lângă celelalte lucruri de care se ocupă un director executiv, te-ai ocupat și de imaginea fiecărui festival. Spune-ne, te rog, pe ce se sprijină intenția ta clară de a schimba felul cum arată totul în fiecare an?

Ana Blidaru: Am formație de fotograf și am lucrat în PR și comunicare. Din start cred că asta explică faptul că, după părerea mea, este foarte importantă imaginea cu care te prezinți în lume.
În 2007, când începusem să lucrăm la prima ediție a festivalului, când nu știam ce se va întâmpla sau cât va crește acest eveniment, am considerat important să avem un logo (pe care să-l păstram de la an la an), dar și un slogan și o imagine, care să spună ceva nou în fiecare an. Iar mesajele au evoluat firesc:
2008 – Îndrăznește să privești!
2009 – Gândește cu capul tău!
2010 – Alege să-ți pese!
2011 – O lume minunată?!
2012 – Filme brici
2013 – Pentru o karmă mai bună!
Am început prin a invita spectatorii să își facă curaj să se uite și la alte filme; să dea o șansă documentarului cu temă socială. Apoi, i-am încurajat să discute, să-și exprime o părere, să se gândească la problemele pe care le văd în jur. În al 3-lea an, i-am îndemnat să facă o alegere și să aleagă să le pese de ce se întâmplă în jur.
Apoi ne-am întrebat cu toții, dacă lumea în care trăim e chiar așa de minunată.
Anul următor am fost mai direcți și am spus verde în față: festivalul nostru aduce filme dure, filme brici. Iar 2013, în loc să fie an cu ghinion, ne vindem ca un produs care îți va face viața mai frumoasă.

Citiţi interviul pe graphicfront.ro