Premiera filmului Domestic la Cluj

Filmul „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, ajunge în Cluj-Napoca.

Vă invităm astăzi,  22 martie 2013, în incinta cinematografului „Florin Piersic”, începând cu ora 20:00, pentru a vedea filmul şi a întâlni echipa. Mai exact, pe regizorul Adrian Sitaru, Dan Hurduc, Adrian Silişteanu şi Monica Lăzurean-Gorgan. Biletele pot fi cumpărate chiar de la locaţie atât în avans cât şi în ziua proiecţiei.
Vedeţi şi Avanpremiera fimului Domestic la Deva

Avanpremiera fimului Domestic la Deva

Regizorul Adrian Sitaru a adus premiera filmului „Domestic” din România, pentru prima sa proiecţie, la Deva. Astăzi, 15 martie, începând cu ora 19.00, în faţa unei săli pline care demonstrează faptul că filmul românesc poate atrage public, artistul a primit în cadrul festivităţii desfăşurate la Teatrul de Artă şi titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului.

Publicul a avut posibilitatea să-i cunoască şi să-i aplaude, alături de regizorul Adrian Sitaru, pe directorul de imagine Adrian Silişteanu, actorii Adrian Titieni, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dan Hurduc, care, la cei 9 ani, este cel mai tânăr membru al echipei.

I-am adresat câteva întrebări, „la cald”, imediat după avanpremiera filmului de la Deva, regizorului Adrian Sitaru, care a avut amabilitatea să-mi răspundă. Îi mulţumesc, încă o dată, pe această cale.

Grigore Roibu: Spunea domnul Petru Mărginean, primarul Devei, că a luat decizia să ofere distincţii şi celor tineri. Cum este să devii „Cetăţean de onoare” al Devei?

Adrian Sitaru: O! Foarte, foarte bine. Chiar acum mi-a spus Domnul Primar că nu am gratuitate pe mijloacele de transport în comun, dar asta nu are importanţă pentru că eu merg mult pe jos.

Lăsând gluma la o parte, ceea ce s-a întâmplat astăzi este un gest frumos şi de normalitate. Acum nu trebuie exagerat… Sper să onorez acest titlu. Sper să nu fac prostii sau filme proaste.

– Ştiu că te simţi bine acasă. Cum ţi s-a părut publicul din Deva?

– Foarte, foarte fain. M-am aşteptat ca lumea să râdă în sală şi acest lucru s-a întâmplat. Sper că toţi s-au simţit bine. Eu m-am simţit foarte bine, de acolo de unde am stat, din colţul sălii.A consemnat Grigore Roibu.

Citiţi şi Adrian Sitaru: „Poveştile spuse pe scurt au succes”

Adrian Sitaru: „Poveştile spuse pe scurt au succes”

Consiliul Local Deva a acordat titlul de cetățean de onoare al municipiului regizorului Adrian Sitaru. Regizorul Adrian Sitaru va primi diploma pe data de 15 martie 2013, la ora 19.00, în sala Teatrului de Artă Deva, eveniment prilejuit de premiera naţională a ultimului său film artistic.

O mare parte dintre noi avem sau am avut animale de companie. Între noi oamenii şi animalele noastre se stabilesc relaţii care, de multe ori, greu pot fi descrise în cuvinte. Povestim episoade din viaţă, cu momente vesele sau triste, în care animalele din jurul nostru fac parte din existenţa noastră. Atunci când am auzit de proiectul „Domestic”, al regizorului Adrian Sitaru, am dorit să-l întâlnesc, având curiozitatea de a vedea despre ce este vorba. Pe Adrian Sitaru l-am cunoscut fiind colegi într-o televiziune locală, din Deva. Drumurile noastre s-au despărţit şi totuşi au păstrat ceva în comun – dragostea pentru artele vizuale. Eu am urmat calea artelor plastice, el pe cea a filmului, ambele domenii ale artelor vizuale. După 13 ani ne-am întâlnit într-o cafenea din Deva. Am depănat amintiri şi, desigur, am vorbit despre acest ultim film al lui, intitulat „Domestic”, pe care urmează să îl lanseze în luna martie 2013, în România, de data aceasta şi la Deva. Nu sunt critic de film dar lucrez, la rândul meu, cu imaginea. Discuţia a fost una prietenească, colegială, despre arte vizuale, istorie şi nu în ultimul rând despre ultima lui peliculă care promite „umor şi emoţie”.

„Domestic” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru. Pelicula a fost inclusă în selecţia festivalului de la Slamdance, la secţiunea Beyond, dedicată „filmelor îndrăzneţe cu viziuni inovatoare”. Tema principală a filmului este responsabilitatea în familie şi faţă de cei dragi. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora şi Sergiu Costache. Director de imagine este Adrian Silişteanu, scenografia îi aparţine lui Cristian Niculescu, iar montajul este semnat de Andrei Gorgan.

Adrian Sitaru este născut în anul 1971 la Deva. A colaborat cu regizorul Costa Gavras la realizarea filmului „Amen” (2002). Primul său lung-metraj, „Pescuit sportiv”, a fost lansat în 2008 şi selecţionat la festivalele din Toronto, Palm Springs, Estoril. Adrian Sitaru este cunoscut publicului pentru scurtmetraje, lungmetrajul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (premiat la Locarno) şi seriale de televiziune (a regizat episoade din serialul românesc „În Derivă”, produs de HBO). Filmul „Valuri” (2007) a obţinut numeroase distincţii la importante festivaluri internaţionale (Locarno, Sarajevo, Milano, Namur). Scurtmetrajul „Colivia” a fost distins cu Marele Premiu City of Vila do Conde şi a câştigat premiul „Cel mai bun scurtmetraj internaţional”.

„Fiecare dintre noi are o poveste, mai mult sau mai puţin tristă, cu animale”

Grigore Roibu: Ultimul film regizat de tine este despre oameni obişnuiţi şi animalele de companie care ne influenţează viaţa. „Uneori animalul de companie poate ajunge în farfurie. Domestic – o comedie de gustat”, aşa îţi prezinţi filmul pe Facebook. Dezvoltă puţin această idee de prezenare a filmului.

Adrian Sitaru: În primul rând filmul este inspirat din mai multe poveşti din copilăria mea, perioadă în care, ca orice copil, am interacţionat cu animale. Am trăit mult la ţară. Am rămas cu mai multe poveşti mai mult sau mai puţin triste cu animalele domestice mâncate sau, mai bine spus sacrificate de către bunici, animale pe care le-am iubit. Mi-am dat seama că aceste poveşti, într-un fel, sunt universale. Mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut aveau, la rândul lor, poveşti cu animalele bunicilor, poveşti interesante. De aici a pornit un gând, cel de a mă raporta eu la animale şi la relaţia dintre oameni şi animale. Deşi sunt mâncător de carne iubesc animalele. Ce anume devin animalele domestice, cât de mult au nevoie animalele de noi şi cât avem nevoie noi de ele, de ce tot mai multe rase de animale sunt domesticite, toate acestea sunt probleme care ne influenţează şi afectează viaţa. Am dorit să pun aceste probleme prin prisma experienţelor copilăriei. În proporţie de 75% filmul este autobiografic, dar există şi ficţiune.

– Cât este ficţiune şi cât este realitate în filmele tale?

– În filmele mele nu ştiu. Acest film, aşa cum spuneam, este inspirat din copilăria mea în proporţie de 75%. Este vorba de 4 poveşti dintre care una este pură ficţiune. De exemplu „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” este în proporţie de 100% adaptat după evenimente care mi s-au întâmplat mie şi mamei mele. „Pescuit sportiv” este, în schimb, o poveste.

– În ce măsură se poate identifica spectatorul cu personajele tale?

– Într-o măsură destul de mare pentru faptul că, aşa cum spuneam, mulţi dintre noi şi-au dorit să aibă sau au avut un animăluţ de companie, cum ar fi, de exemplu, un porumbel, un şoarece, o gâză, o păsărică sau un peştişor. Fiecare dintre noi are o poveste, mai mult sau mai puţin tristă, cu aceste animale de companie care au murit sau au fost omorâte de altcineva. Aceste poveşti, cred, sunt universale. Testul acesta l-am trecut datorită faptului că filmul a avut premiera în Argentina, acum un an, la Mar del Plata, unde au fost 3 proiecţii şi lumea a empatizat, s-a distrat şi a venit la conferinţa de presă unde am văzut că au înţeles perfect despre ce este vorba în film. Din acest motiv consider că această temă este una universală.

– Temele sociale, economice şi politice au fost des abordate după anii ’90. Consideri că aceste subiecte, apreciate în ultima perioadă, reprezintă cheia succesului pentru filmul românesc?

– Nu. În nici un caz. Am mai răspuns la această întrebare în mai multe interviuri. Într-adevăr, unele filme au substrat politic, cum este de exemplu „4,3,2” (n.r. „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, film realizat de Cristian Mungiu), un film premiat cu Palme d’Or. Cu toate acestea, dacă este vorba numai despre comunism, în cazul de faţă cel din perioada lui Ceauşescu, consider că un film doar politic sau doar social nu este un film bun. Un film bun are mult mai multe layere. Ca să revin, „4,3,2” este o temă universală. Este vorba de avort şi, în final, se pune o întrebare, şi anume: cât avem noi dreptul să decidem asupra unei vieţi? Nu este nici pe departe un film moralist. Nimeni nu trage concluzii, dar în urma vizionării filmului rămâne un semn de întrebare. Interesant este faptul că, deşi acţiunea filmului se întâmplă în regimul lui Ceauşescu, există şi acum ţări, precum Argentina, în care este interzis avortul. Poţi să spui că este vorba de politică, dar există legi care sunt mai mult sau mai puţin stupide în lume şi care nu ţin neapărat de un regim comunist sau capitalist. În final este vorba de o decizie. O decizie asupra vieţii. Asta face ca un film să fie bun.

– Spui, la un moment dat, că „diferenţa dintre oameni şi animale constă în faptul că oamenii sunt sălbatici în mod organizat”.

– Da, nu mai ţin minte dacă eu am spus asta sau am luat acest fragment dintr-o carte, de la un filozof.

– Filmele tale au un public ţintă, căruia i se adresează?

– Nu am un public ţintă. Publicul din Mar del Plata era cu vârste cuprinse de la 18 ani până la cea a pensionării. Toţi au reacţionat la film. Toţi mi-au pus întrebări după proiecţie. Filmul se adresează unui public format din copii sau adulţi, tuturor celor care au avut animale sau iubesc animalele.

– Eşti un observator al naturii umane, punându-ţi pesonajele din filme, de multe ori, în situaţii de vulnerabilitate, într-o realitate simplă şi rudimentară. Filmul „Pescuit sportiv” l-ai realizat în 10 zile. Această abordare, prin felul cum filmezi, este una experimentală?

– Nu este nimic experimental. „Pescuit sportiv” l-am filmat în 10 zile sau chiar mai puţin. O zi normală de filmare este de 12 ore şi eu filmam, toamna târziu, aproximativ 8 ore. Deci au fost aproximativ 7 zile normale de filmare. A fost un proiect mai special datorită faptului că nu aveam banii necesari. Filmul a fost realizat cu bani de buzunar, cu cei câţiva actori şi oamenii care m-au ajutat. Cred că la noi un astfel de proiect este privit ca fiind unul ciudat sau experimental.

– Filmele de scurtmetraj pe care le realizezi mă duc cu gândul la filmele dadaiste, filme ce au stat sub semnul experimentului vizual. Nu mă refer la filme experimentale precum cele ale lui Peter Greenaway sau Matthew Barney…

– Da, este mult mai mult experiment acolo. Eu am încercat să fac un film după o structură clasică, cu bani puţini. În această epocă a digitalizării se pot face filme cu bani puţini. Chiar şi americanii fac acest lucru. De exemplu „Paranormal Activity” a fost făcut cu 10.000 de dolari şi a avut încasări de 100 de milioane. Nu este nimic experimental în acest film decât faptul că omul s-a gândit să facă un film normal cu extrem de puţini bani. Este adevărat, nu mă aşteptam ca filmul meu să fie cumpărat de distribuitori internaţionali şi să fie vizionat în mai multe ţări. A fost filmat pe miniDV. Eu îmi doream să fac un film cap-coadă de lungmetraj.

– Ai urmat cursurile Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare, ai petrecut o perioadă lucrând într-o televiziune locală, unde ne-am cunoscut, ai cântat rock şi jazz, dar cum ai ajuns să faci film?

– La Timişoara, în timpul facultăţii, m-am îndrăgostit de film. Înainte eram pasionat de muzică şi visam să fac muzică mai mult decât orice altceva. La Cinemateca din Timişoara, la proiecţiile organizate de Nicolae Ţăranu, l-am descoperit pe Tarkovsky, pe Bergman. Am descoperit mai multe filme care mi-au plăcut, să spun aşa, organic. De aici au fost, nu doar un pas, mai mulţi paşi în a mă îndrăgosti de film. Am înţeles de fapt ce înseamnă regie. Până atunci nu am ştiut ce presupune acest lucru.

– În ce măsură filmul de scurtmetraj, un gen care mie îmi place foarte mult, mai are „priză” la public?

– Din câte cunosc, în România nu există o cultură pentru film. Este o lipsă care porneşte din sistemul educaţional, din şcoli. În exterior scurtmetrajul este văzut din ce în ce mai bine. În primul rând filmul scurt se vinde mai uşor. Apoi, acum în epoca digitală, poveştile spuse cât mai pe scurt au succes. Scurtmetrajul, în exterior, se vinde destul bine, dar nu are termen de comparaţie cu industria filmului de lungmetraj. Sper ca în scurt timp să devină şi la noi un domeniu al cinematografiei, care să aibă publicul său.

– Prin ce se defineşte stilul Adrian Sitaru?

– Asta este greu de spus. Probabil printr-un anumit tip de umor şi joc al actorilor pe care nu pot să îl definesc. Este foarte greu de cuprins. Aparţine de anumite resorturi interioare pe care nu pot să le descriu. Aici, nu este vorba de modestie ci, pur şi simplu, nu îmi dau seama. Încerc de la un proiect la altul să îmi pun problema altor provocări şi nu vreau să rămân ancorat într-un stil anume. Există, mai mult ca sigur, o constantă a filmelor mele pe care, mai de grabă, criticii ar trebui să o numească şi nu eu.

– A fost prezentat unul dintre filme tale la Deva?

– Din păcate…, cred că nu… Asta este o frustrare destul de mare. Îmi doresc cu filmul „Domestic” un eveniment la Deva. Cu „Pescuit sportiv”, în 2008, când a fost lansat, Transilvania Film au făcut o caravană a filmelor româneşti, dar la Deva nu s-a putut opri pentru că nu a existat sprijin din partea nimănui. S-a spus atunci că Sala Casei de Cultură costă mai mult decât cea din Sibiu. Nu am găsit nici o portiţă. Nu ştiu dacă „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” a fost prezentat la Deva.

– Eşti regizor, scenarist, actor şi producător. Care dintre aceste activităţi ţi se potriveşte cel mai bine?

– În primul rând sunt regizor. În această calitate mă simt cel mai bine. Ca scenarist, într-adevăr, mi-am scris filmele, dar nu mi-am dorit întotdeauna acest lucru. Am căutat să colaborez cu scenarişti adevăraţi, născuţi pentru asta, dar sunt destul de greu de găsit. Cine este bun în acest domeniu este mai tot timpul ocupat. Producător am fost mai mult atunci când a fost nevoie. Aşa cum spuneam, în cazul filmului „Pescuit sportiv”, unde trebuia să mă organizez cu banii mei. Este spus mult prea mult producător. Am înfiinţat o casă de producţie unde nu eu mă ocup de producţie ci Monica Lăzureanu. Actor, iar este un pic exagerat. Pe „Cinemagia” a apărut că sunt actor pentru faptul că în unul dintre acele filmuleţe ale mele, dadaiste, am pus camera şi mă filmam, la mine în casă. Nu aveam nici măcar replici, era un fel de a juca. Dar…, da, eu jucam acolo…

– Se pare că este un interes ceva mai mare de a lansa această ultimă producţie în oraşul în care te-ai născut. Cum eşti tratat ca regizor şi cum este filmul românesc văzut în această era a internetului, acum când în oraşele mici din România cinematografele au dispărut?

– Da, pe de o parte situaţia este tristă. Pe de altă parte această situaţie este normală. Numim toată acestă chestie industrie de film şi, atunci, ea este o competiţie, o competiţie foarte mare. Nu te poţi pune cu filmele americane. Există, însă, alternative prin intermediul cinematografelor specializate de artă. Există acest lucru în Ungaria. În aceste cinematografe rulează filme de artă, filme europene sau de festival. Sigur, şi astea încet-încet mor. Asta din cauza internetului. Cred că el este viitorul pentru că prin intermediul lui poţi găsi aproape orice te interesează. Aici nu vorebesc de „torente”, ci de platforme video, unde poţi găsi filme extrem de bune, pe care le poţi viziona la un preţ decent şi o calitate bună. Atunci, de ce să mai aştepţi un film la cinema, aşa cum este cel din Deva, unde sunetul este prost, cu săli unde nu s-a investit nimic şi nu se înţelege, de cele mai multe ori, ceea ce vorbesc actorii.

– Ai colaborat cu cineastul Costas Gavras. Povesteşte-ne ceva din această experienţă?

– Din seria marilor regizori doar cu el am colaborat. Ulterior, nu am mai făcut asistenţă. Am fost un fel de asistent de regie. Am lucrat mult cu Radu Jude, figuraţia din film, care mi-a făcut mare plăcere. A fost o experienţă interesantă. Este primul nostru film la care am lucrat împreună. Nu pot să spun: vai ce multe am învăţat de la el! Am fost departe de ceea ce făcea el. Eu păzeam maşinile să nu claxoneze. Cel mai interesant era să lucrez cu figuraţia pentru că avea încredere în noi şi ne spunea foarte clar ceea ce îşi doreşte. Ne lăsa să organizăm planul 2 şi 3, cu figuranţi, cu maşini. Niciodată nu a avut ceva să ne reproşeze.

– Ce regizori îţi plac şi te influenţează?

– Este o întrebare la care îmi vine greu să răspund. Îmi plac mulţi regizori. De la an la an, şi de la o etapă la alta, probabil, sunt influenţat de unii sau alţii. Cu siguranţă Fellini sau Tarkovski.
De multe ori uit să spun de Chaplin, care în copilărie mi-a plăcut foarte mult şi, desigur, m-a influenţat mult. Era un regizor genial în ceea ce a făcut în filmele lui. Înainte de „Pescuit sportiv” mişcarea Dogma, Lars von Trier şi alţii. În fiecare an îmi găsesc un regizor interesant care mă fascinează. Probabil în fiecare etapă sunt influenţat, dar această influenţă nu este pentru totdeauna.

– O întrebare de final: Iubeşti animalele şi care sunt animalele de companie preferate?

– Iubesc animalele în general… Nu am un animal de companie. Am trăit vacanţele, când eram mic, la ţară, la bunici, unde îmi plăceu găinile, dar în special căţeii. Părinţii mei au două pisici. În copilărie am avut grijă de nişte porumbei bolnavi. Apare această poveste în „Domestic”. Este vorba de nişte porumbei bolnavi găsiţi pe stradă. Am avut mai multe poveşti cu ei şi, unele se terminau trist. Cel mai mult am iubit o căţea care era la bunica mea de la ţară. O chema Tinca. Am avut o relaţie foarte frumoasă dar ea a murit când eram pe cala a X-a. Mi-a rămas în minte. Am iubit-o. Este fascinant să spui lucrul acesta, că iubeşti un animal şi, spui acest lucru ca şi cum ai vorbi despre un om. Nu pot să spun de ce m-am ataşat pentru că aş avea răspunsul la întrebarea cât de mult ne influenţează animalele viaţa sau cât de mult suntem noi influenţaţi de animale. Am încercat să mă gândesc la asta şi să pun ceva din această poveste în film.

– Îţi mulţumesc şi îţi doresc succes.
(Interviu realizat de Grigore Roibu / 4 ianuarie 2013)

La casieria Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva s-au pus în vânzare biletele pentru filmul „Domestic , premieră ce va avea loc pe data de 15 martie 2013 la Teatrul de Artă Deva, în prezenţa regizorului Adrian Sitaru, a actorilor principali şi producătorului. Preţul unui bilet este de 5 lei.
Vedeţi Domestic Trailer Romania.

Adrian Sitaru la Mar del Plata

„Domestic”, cel de-al treilea lung metraj al regizorului Adrian Sitaru, participă în competiţia internaţională a festivalului internaţional de film din America Latină.

După „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), Adrian Sitaru semnează lung metrajul numit „Domestic”. Filmul a fost selectat în cadrul celei de-a 27-a ediţie a Mar del Plata International Film Festival care se desfăşoară în perioada 17-25 noiembrie 2012.
Regizorul Adrian Sitaru şi actorul Adrian Titieni vor fi prezenţi la premiera din cadrul festivalului. Proiectiile „Domestic” la Mar del Plata sunt programate pentru data de 21 noiembrie, orele 12:00 şi 19:00 şi 22 noiembrie, ora 13:00.

În România, „Domestic” urmează să fie lansat în primăvara anului viitor, premiera fiind stabilită pentru luna martie.
http://www.facebook.com/Domestic.TheMovie