Din bucătăria unui atelier de iconografie…


Fragment din manuscrisul volumului „Adnotări – Lecţii de pictură / Constantin Flondor şi Gruparea NOIMA”  – carte în curs de apariţie la Editura Institutului Cultural Român.

Studii în atelierul mânăstirii Oaşa.
Din nou pictură în straturi

După plecarea sa la mânăstire părintele Pantelimon nu mai pictează o vreme. Are, cum spun monahii, diverse ascultări. Apoi, se ia hotărârea în obşte să se pună bazele unui atelier de pictură. I se alătură ieromonahul Teofil Bâra, şi astăzi, colegul său de atelier.

Studiu pentru proplasmă şi carnaţie – Ieromonahul Teofil
(Foto: Andrei Rosetti)

Urmează o perioadă de documentare şi studiu. Părintele Teofil desenează o perioadă după model. Studiază poligoane regulate (la fel cum făcusem şi noi în anul dedicat geometriei), cranii. Parcurge teme de natură statică, schiţe de peisaj.
În paralel sunt preocupaţi de culoare, însă într-un mod aparte. Pe mici cartonaşe sunt alăturate câte două nuanţe de culoare. Spre deosebire de planşele lui Itten însă, aici fiecare nuanţă este obţinută prin suprapuneri de culoare folosindu-se o gamă restrânsă de pigmenţi (pământuri, alb, negru). Din câţiva pigmenţi stinşi rezulta în urma suprapunerii şi alăturării culorilor un spectru larg de nuanţe. Puterea acestor culori stinse de a părea uneori saturate rezultă din felul cum se fac aceste juxtapuneri şi suprapuneri.

Studii cromatice – alăturare şi suprapunere – Oaşa I (Foto: Andrei Rosetti)

Rezerva de pigmenţi a atelierului este mereu în dezvoltare. Culori din Grecia, de la producători germani, francezi etc. Fiecare pigment este testat prin mici exerciţii de suprapunere, alăturare.
La fel în privinţa cretelor pentru grund. Cleiurile, pensulele, tot instrumentarul este folosit la început cu rigoare de farmacist. Perfecţionarea meşteşugului merge mână în mână cu studiul proporţiilor, al anatomiei corpului uman şi al morfologiilor din vechile icoane.

Pentru o perioadă, părinţii vor să parcurgă toate etapele procesului de realizare a picturii pe panou din lemn. De la alegerea trunchiurilor de tei până la vernisarea icoanei. Este o continuare a încercărilor din facultate de a înţelege pictura în straturi. Am pictat şi atunci în aceste tehnici. În acei ani însă eram preocupaţi în primul rând de pictura în ulei. Aici accentul se mută aşadar pe tehnologia şi posibilităţile de exprimare ale picturii în tempera cu emulsie de ou.

Studii cromatice – alăturare şi suprapunere – Oaşa II (Foto: Andrei Rosetti)

Fiecare icoană presupune un desen riguros, sprijinit pe o anatomie bine stăpânită. Exigenţa rămâne aceeaşi şi când e vorba de culoare sau de poleire. Culoarea formelor figurate se clădeşte din straturi suprapuse căutând cel mai adesea să nu fie pierdută transparenţa umbrei. Amestecul pe paletă devine secundar. Câştigă în importanţă construcţia nuanţelor prin suprapuneri succesive de straturi de culoare. Desigur e intuită o armonie finală a întregului. Totodată se au în vedere relaţii cromatice rezultate prin alternanţa cald-rece a straturilor picturale.

Martori pentru diverşi pigmenţi – ocru (Foto: Andrei Rosetti)

Studii cromatice – alăturare şi suprapunere – Oaşa III (Foto: Andrei Rosetti)

Principiile de suprapunere se păstrează. Gras pe slab (la început emulsia e mai diluată), deschis pe închis (Se porneşte de la proplasme cu tonalităţi mai coborâte. Suprafeţele devin din ce în ce mai restrânse şi mai luminoase.), opac pe transparent (La început albul lipseşte, în stratul de proplasmă este lăsată lumina din albul grundului să treacă prin stratul pictural. Ca excepţie, proplasma pentru carnaţie este uneori mai opacă. Spre zonele mai deschise ale picturii albul opacizează stratul pictural), rece pe cald etc.

Desenând icoana Sfintei Treimi – Ieromonahul Pantelimon (Foto: Andrei Rosetti)

Eboşa este realizată cu ocruri. Apoi se caută proplasme potrivite fiecărei zone de culoare, fie că e vorba de veşminte, carnaţie, clădiri etc. Spre exemplu un veşmânt, aparent albastru în final, e obţinut suprapunând ocru, umbră naturală/arsă, negru de viţă, griuri tot mai deschise obţinute amestecând acelaşi negru cu pigment alb. Mai întâi e realizată o proplasmă caldă nu foarte închisă din straturi de umbră naturală/arsă şi ocru. Apoi se urcă spre lumină într-o zonă restrânsă, păstrându-se transparenţa şi căldura proplasmei în zona de umbră. Amestecurile tot mai deschise şi tot mai parcimonios distribuite de negru şi alb sunt în acelaşi timp reci.

Părintele Teofil studiază în ultima vreme feluri diverse de proplasmă pentru carnaţie.

Schiţe pentru Buna Vestire – cromatică plecând de la culori ale pietrelor
din zonă – Ieromonahul Teofil (Foto: Dinu Lazăr)

Posibilităţile sunt nenumărate. Tot timpul pictorul gestionează transparenţa, relaţiile de cald rece sau chiar de complementaritate a culorilor, atât în ansamblul lucrării cât şi în detaliul unei culori locale sau al micilor vecinătăţi. (Andrei Rosetti)
Citiţi şi Sentimentul teologic al frumuseţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s