Din bucătăria unui atelier de iconografie…

Fragment din manuscrisul volumului „Adnotări – Lecţii de pictură / Constantin Flondor şi Gruparea NOIMA”  – carte în curs de apariţie la Editura Institutului Cultural Român.

Studii în atelierul mânăstirii Oaşa.
Din nou pictură în straturi

După plecarea sa la mânăstire părintele Pantelimon nu mai pictează o vreme. Are, cum spun monahii, diverse ascultări. Apoi, se ia hotărârea în obşte să se pună bazele unui atelier de pictură. I se alătură ieromonahul Teofil Bâra, şi astăzi, colegul său de atelier.

Studiu pentru proplasmă şi carnaţie – Ieromonahul Teofil
(Foto: Andrei Rosetti)

Urmează o perioadă de documentare şi studiu. Părintele Teofil desenează o perioadă după model. Studiază poligoane regulate (la fel cum făcusem şi noi în anul dedicat geometriei), cranii. Parcurge teme de natură statică, schiţe de peisaj.
În paralel sunt preocupaţi de culoare, însă într-un mod aparte. Pe mici cartonaşe sunt alăturate câte două nuanţe de culoare. Spre deosebire de planşele lui Itten însă, aici fiecare nuanţă este obţinută prin suprapuneri de culoare folosindu-se o gamă restrânsă de pigmenţi (pământuri, alb, negru). Din câţiva pigmenţi stinşi rezulta în urma suprapunerii şi alăturării culorilor un spectru larg de nuanţe. Puterea acestor culori stinse de a părea uneori saturate rezultă din felul cum se fac aceste juxtapuneri şi suprapuneri.

Studii cromatice – alăturare şi suprapunere – Oaşa I (Foto: Andrei Rosetti)

Rezerva de pigmenţi a atelierului este mereu în dezvoltare. Culori din Grecia, de la producători germani, francezi etc. Fiecare pigment este testat prin mici exerciţii de suprapunere, alăturare.
La fel în privinţa cretelor pentru grund. Cleiurile, pensulele, tot instrumentarul este folosit la început cu rigoare de farmacist. Perfecţionarea meşteşugului merge mână în mână cu studiul proporţiilor, al anatomiei corpului uman şi al morfologiilor din vechile icoane.

Pentru o perioadă, părinţii vor să parcurgă toate etapele procesului de realizare a picturii pe panou din lemn. De la alegerea trunchiurilor de tei până la vernisarea icoanei. Este o continuare a încercărilor din facultate de a înţelege pictura în straturi. Am pictat şi atunci în aceste tehnici. În acei ani însă eram preocupaţi în primul rând de pictura în ulei. Aici accentul se mută aşadar pe tehnologia şi posibilităţile de exprimare ale picturii în tempera cu emulsie de ou.

Studii cromatice – alăturare şi suprapunere – Oaşa II (Foto: Andrei Rosetti)

Fiecare icoană presupune un desen riguros, sprijinit pe o anatomie bine stăpânită. Exigenţa rămâne aceeaşi şi când e vorba de culoare sau de poleire. Culoarea formelor figurate se clădeşte din straturi suprapuse căutând cel mai adesea să nu fie pierdută transparenţa umbrei. Amestecul pe paletă devine secundar. Câştigă în importanţă construcţia nuanţelor prin suprapuneri succesive de straturi de culoare. Desigur e intuită o armonie finală a întregului. Totodată se au în vedere relaţii cromatice rezultate prin alternanţa cald-rece a straturilor picturale.

Martori pentru diverşi pigmenţi – ocru (Foto: Andrei Rosetti)

Studii cromatice – alăturare şi suprapunere – Oaşa III (Foto: Andrei Rosetti)

Principiile de suprapunere se păstrează. Gras pe slab (la început emulsia e mai diluată), deschis pe închis (Se porneşte de la proplasme cu tonalităţi mai coborâte. Suprafeţele devin din ce în ce mai restrânse şi mai luminoase.), opac pe transparent (La început albul lipseşte, în stratul de proplasmă este lăsată lumina din albul grundului să treacă prin stratul pictural. Ca excepţie, proplasma pentru carnaţie este uneori mai opacă. Spre zonele mai deschise ale picturii albul opacizează stratul pictural), rece pe cald etc.

Desenând icoana Sfintei Treimi – Ieromonahul Pantelimon (Foto: Andrei Rosetti)

Eboşa este realizată cu ocruri. Apoi se caută proplasme potrivite fiecărei zone de culoare, fie că e vorba de veşminte, carnaţie, clădiri etc. Spre exemplu un veşmânt, aparent albastru în final, e obţinut suprapunând ocru, umbră naturală/arsă, negru de viţă, griuri tot mai deschise obţinute amestecând acelaşi negru cu pigment alb. Mai întâi e realizată o proplasmă caldă nu foarte închisă din straturi de umbră naturală/arsă şi ocru. Apoi se urcă spre lumină într-o zonă restrânsă, păstrându-se transparenţa şi căldura proplasmei în zona de umbră. Amestecurile tot mai deschise şi tot mai parcimonios distribuite de negru şi alb sunt în acelaşi timp reci.

Părintele Teofil studiază în ultima vreme feluri diverse de proplasmă pentru carnaţie.

Schiţe pentru Buna Vestire – cromatică plecând de la culori ale pietrelor
din zonă – Ieromonahul Teofil (Foto: Dinu Lazăr)

Posibilităţile sunt nenumărate. Tot timpul pictorul gestionează transparenţa, relaţiile de cald rece sau chiar de complementaritate a culorilor, atât în ansamblul lucrării cât şi în detaliul unei culori locale sau al micilor vecinătăţi. (Andrei Rosetti)
Citiţi şi Sentimentul teologic al frumuseţii

Istorii rescrise

Expoziţie de artă plastică şi decorativă
Muzeul Naţional de Istorie a României
20 aprilie – 5 mai 2012
Vernisaj: 20 aprilie, orele 12.00.

Instituţii organizatoare: Universitatea  Naţională de Arte Bucureşti, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a României, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Curatori/Organizatori: Daniela Frumuşeanu, Dragomir Nicolae Popovici.
Prezintă: Mihaela Varga, critic de artă.
Participanţi: Doina Bilius, Marijana Biţulescu, Otilia Alina Boeru, Cristina Bolborea, Diana Brăescu, Alina Braşoveanu, Alexandra Buduru, Şerbana Dragoescu, Constantina Dumitru, Suzana Fântânariu, Cristina Călinescu Fodor, Vlad Fodor, Daniela Frumuşeanu, Andra Georgescu, Miruna Haşegan, Anca Alexandra Higiu, Georgeta Hlihor, Ovidiu Ionescu Constantin, Andreea Ionescu, Doina Ionescu Reghis, Carmen Iordache, Magda Isăcescu, Sabina Ivaşcu, Letiţia Oprişan, Sibil Mermeze, Mihai Moldovanu, Ruxandra Munteanu, Cela Neamţu, Costin Neamţu, Lisandru Neamţu, Liviu Nedelcu, Vasile Pop-Negreşteanu, Horia Niţu, Alexandru Pamfil, Alida Mirela Păun, Adriana Popa Canija, Claudia Popescu, Ana-Maria Rugescu, Anca Şesan, Sabina Stan, Iulian-Dalin Toma, Nicolae Zîmbroianu.

Dorinţa de a organiza această manifestare expoziţională la sediul MNIR în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti – expoziţia Istorii rescrise – în luna aprilie 2012 materializează o parte a unui program, demarat în 2011 prin organizarea expoziţiei ,,Lutul, pânza, culoarea”.
În cadrul acestuia, partenere sunt cele două instituţii, scopul esenţial constând din prezentarea unui dialog expoziţional fecund, cu frecvenţă anuală, între artiştii plastici, tineri sau consacraţi, cu patrimoniul arheologic şi istoric excepţional de valoros al Muzeului Naţional de Istorie. Prin intermediul acestor manifestări, marelui public  i se propun noi modalităţi de percepere a evenimentului sau fenomenului istoric sublimat de percepţia artistică contemporană.
Astfel, perenitatea istoriei este valorizată prin această modalitate artistică de prezentare, constituindu-se într-o modalitate, rarisimă în societatea românească contemporană, de a transcende presiunea cotidiană a existenţei care ne îndepărtează, individual dar şi colectiv, de o înţelegere superioară a istoriei conferindu-i acesteia valenţe noi, nebănuite.
Elemente fondatoare ale unei veritabile mitologii naţionale, civilizaţiile dacică şi romană, sinteza daco-romană, au constituit  obiectul şi suportul unor opere istoriografice de-a lungul a mai mult de două secole şi care şi-au găsit reflexia în semnificative opere artistice, toate, caracteristice pentru epocile respective.

În compania copiei Columnei lui Traian şi a altor piese valoroase datate în această perioadă, vizitatorii MNIR vor avea astfel posibilitatea de a-şi verifica propriile percepţii dar şi de a admira valorile arheologice şi artistice ale epocilor îndepărtate alături de reflexia acestora prin intermediul unor opere de artă contemporană, respectiv artă decorativă, pictură, sculptură, grafică, ceramică, care vor compune  tabloul percepţiilor artistice diferite a 41 de autori.
Apelul la istorie se dovedeşte astfel a fi fecund evidenţiind  astfel, încă o dată, una din dimensiunile spirituale ale Muzeului Naţional de Istorie.