Jocul cu lumea al pictorului Horea Cucerzan


Prolific, împătimit de arta lui, Horea Cucerzan oferă din nou bucureştenilor, până în 21 noiembrie, o expoziţie de proporţii. Cu lucrări mai vechi şi cu multe noi, unele lucrate în această vară în Alpii francezi.

Ca întotdeauna, fără a pierde nimic din esenţa demersului său artistic, fără a renunţa la temele care-i domină creaţia – imaginile sau sugestiile sacrului, nudul, peisajul, natura statică, balerinele -, Horea Cucerzan se prezintă şi în haine noi. Creatorul se joacă cu temele, cu zonele de inspiraţie şi, nu în ultimul rând, cu modalităţile de rezolvare formală.

Născut în Blaj, judeţul Alba, Horea Cucerzan este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu”, Cluj-Napoca, secţia pictură, promoţia 1963. După terminarea studiilor a fost repartizat la Bucureşti ca profesor la o Şcoală generală şi apoi la Palatul Pionierilor Cotroceni, timp de 8 ani, unde a lucrat cu elevii selecţionaţi şi studenţii în practică şi apoi la Liceul „Cervantes” unde a predat Istoria artelor şi Desenul tehnic. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bucureşti. De-a lungul timpului a avut o activitate profesională prestigioasă materializată prin expoziţii personale în ţară, cât şi în străinătate. Face parte dintre cei câţiva români care au lucrări la Muzeul de Artă al Vaticanului.

Muzica

Recunoaştem cu plăcerea întâlnirii cu vechi prieteni, arhitectura evanescentă a „Catedralei”, prezenţă solitară în lumina aurie în care soarele aşază accente portocalii, sau fundal al „Carnavalului”, primind între ocultata ei faţadă şi clasica fântână a pieţelor italieneşti personajele bizare, la limita blasfemiei, fie că sunt mascate sau nu. Din alt unghi descoperim, citat erudit filtrate prin propria simţire, o „Primăvară” ce aminteşte de „Graţiile” lui Botticelli. Trei graţii care îmbină la pictorul român senzualitatea şoldurilor arcuite cu figurile topite până la aneantizare în aerul din jur, într-o dorinţă de extrapolare a graţiei asupra tuturor femeilor lumii. Femei care-i populează pânzele cu masca pe figură sau coborâtă pe piept, descoperind privitorului un „chip fără chip”, gata să primească oricare dintre măştile expuse în spatele personajului. Este o amintire a repertoriului medieval, este sugestia dezamăgită, cu urme de cinism, a artistului? Greu de precizat şi, până la urmă, neinteresant pentru privitor.

Carnaval la Padova

Expoziţia cuprinde toate preocupările artistului, atât picturale, cât şi spirituale. Nudurile amintesc abordarea sacră a femeii-madonă, pe cea telurică (femeia-peisaj), pe cea lascivă („Suzana la baie”).
În ipostaze intime, ca în „Femeie dezbrăcându-se” (acoperindu-şi şi aceasta figura cu veşmintele), privite din spate, cu un desen între tatuaj şi radiografie într-una dintre lucrări, personajele devin un imn pasional şi epurat în acelaşi timp adus feminităţii. E drept, din când în când, artistul saltă expresionist un şold dintr-un desen, iveşte un ochi deloc inocent deasupra vegetaţiei ce ar trebui să ascundă baia Dianei, frumoasă piesă, rezolvată într-un joc cromatic de complementare, când atenuat de griuri, când exaltat de ocruri calde.
Balerinele, transpunere contemporană a unei graţii cu reminiscenţe degasiene, şi-au schimbat aparenţa, cu gesturi încărcate de senzualitate, cu împăstări accentuând cu oarecare înverşunare teluricul.
Dar ceea ce tronează în toate aceste imagini este o infinită graţie transmisă din gâturile lungi de lebădă, din braţele subţiri care ţin, de exemplu, un instrument muzical, ca în „Muzica”. Gâturi care-şi găsesc rapelul într-o interesantă compoziţie cu violoncel, o natură statică personificând instrumentul cu sunet de argint.

Femeie dezbrăcându-se

Regăsim, la începutul expoziţiei, şi tema tauromahiei, colajele în care trupuri de tauri, nisipul arenei sau părţi de toreador pierd violenţa presupusă a subiectului, retrasă în roşul intens al mantiei dintr-un elegant dans grafic.
Interesant este însă felul în care Horea Cucerzan manevrează limbajul formal. Pe un perete se detaşează un „Peisaj cu biserică”, construită realist (nu şi ca tehnică). Pe un platou se adună din pete de culoare o „Natură statică cu fructe”, obiectele şi chiar personajele îşi pierd contururile mâncate de lumină, zidurile devin transparente, aerul devine palpabil părând consubstanţial cu nudurile sau caii. Arta lui Horea Cucerzan este una a formei imediat recognoscibile, purtătoare de simboluri ce se dezvăluie la următorul nivel de lectură. Tratate de multe ori în mase mari de culoare, personajele sunt construite prin raportul între ţesătura vizibilă a pânzei şi relieful pastei cromatice, compoziţiile sunt ritmate prin haşuri în tuş sau rânduri geometric gândite de tuşe punctiforme, trasând grile de lectură.

Diana în baie

În câteva piese însă, pânza este ritmată de urme de culoare, ce pare să se scurgă, să dilueze aproape până la dispariţie obiectul. Alburile, raportul dintre culoarea suportului şi tuşe înclină către difuz, către topirea formei, fără a renunţa complet la ea. Este noutatea pe care o descoperim, uitându-ne cu atenţie la unele biserici, la unele personaje, la câteva peisaje.
Între senzual şi sacru, între teluric şi vis, Horea Cucerzan reuşeşte să însoţească cu scânteia ironiei curiozitatea vie pentru spiritul uman, pentru formele desluşite şi mai ales pentru cele ascunse ale manifestării lui.

Primăvara

Pictura lui devine, conştient sau nu, echivalentul unor versuri pe care le semna cu peste un deceniu în urmă, sub titlul „Taină”: „Solemnă taina plantelor se-nalţă/ Când stele-n izvoare se descalţă/ Fecioare torc raiul şi păcatul/ Bătrânii ard ca lumânările înaltul/ Iviri/ răstigniri/ făcătoare/ deveniri”.
Naivitate? Înţelepciune? Ironie? Sau condiţia dintotdeauna a artistului? Singur Horea Cucerzan o ştie.

Spuneam despre o expoziţie de anul trecut a artistului că este o etapă care dovedeşte că pictorul mai are încă ceva de spus şi o garanţie că o va face în continuare. Că între carnaval, mască, senzual şi sacru, aspiră, cum scria într-unul dintre scurtele poeme ale poetului Horea Cucerzan, „să zgândăre glezna eterului”. Selecţia de lucrări de la Cercul Militar confirmă intuiţia de atunci.
(Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s