Arta a sfidat criza

Târgul Internaţional de Artă Contemporană
de la Paris

Mai impresionant ca oricând, „Târgul Internaţional de Artă Contemporană” (FIAC) de la Paris a reunit anul acesta 168 de expozanţi. Numărul vizitatorilor a crescut cu 6% faţă de cel din anul trecut, peste 68.000 de intrări, depăşind frecventarea altor târguri, cum ar fi „Frieze Art Fair” de Londres şi chiar „ArtBasel”, iar cifra de afaceri, chiar dacă nu poate fi precizată, s-ar părea că a fost pe măsură, având în vedere dispariţia rapidă a operelor de pe simeze, ceea ce îi obliga pe galerişti să le înlocuiască, şi buna dispoziţie a acestora la închiderea manifestării.

Colecţionarii, curatorii marilor muzee au venit din întreaga lume, de la „Guggenheim” din New York, „Power Plant” din Toronto, „Ludwig Museum” din Köln, dar şi din Coreea sau, în pofida catastrofelor, de la „Mori Art Museum” din Tokyo. Ca şi artiştii veniţi în număr mare să urmărească mersul lucrurilor şi VIP-uri ca John Malkovich, Marc Lavoine, Karl Lagerfeld, Pascal Elbé, noul răsfăţat al ecranului francez, Natalia Vodianova…

Sculptură de Vincent Mauger în Grădinile Tuilleries

Curtea pătrată a Luvrului, care în ultimii ani adăpostea sub un cort 100 de galerii tinere, avea admiratorii ei, dar şi detractori care regretau împărţirea Târgului în două locuri. Anul acesta situaţia s-a schimbat, date fiind lucrările de restaurare de la Luvru. Toate galeriile şi-au expus operele la Grand Palais. Cele trei mari spaţii sub acoperişul de sticlă şi rotondele care le leagă au fost puse la dispoziţia galeriilor pe cale de afirmare, dar mai ales a celor recunoscute ca deschizătoare de drumuri, cum ar fi „Macacrone” din New York, „Mark Foxx” de la Los Angeles sau „Vermelho” de la Sao Paulo, venită pentru prima dată la FIAC, dar şi 10 galerii ale sectorului „Lafayette”, cum ar fi „Koch Oberhuber Wolff” din Berlin, „Labor”, una dintre cele mai exclusiviste galerii din Mexic, „Marcelle Alix” din Belleville sau „Monitor” din Roma. De asemenea, au atras atenţia lucrărilor celor patru nominalizaţi la Premiul Marcel Duchamp.

Portrete ceramice de Damien Cabanes, artist nominalizat la Premiul Marcel Duchamp

În Marea Navă au fost concentrate galeriile de artă modernă şi contemporană cele mai bine cotate, de la multinaţionala „Gagosian” la „Eva Presenhüber” din Zürich, „Mathew Marks” din New York sau „White Cube” din Londra.
Deşi prezenţele străine au fost impresionante, mai ales cea americană, FIAC rămâne în primul rând francez şi european, 33% dintre galerii fiind franţuzeşti şi peste 75% venind din spaţiul Uniunii Europene.

Javier Perez, Coroana de spini

Târgul şi-a dezvoltat la această ediţie sectorul de performance, filme şi video şi desigur, partea de sculptură expusă, de cinci ani încoace, în Grădinile Tuilleries, cărora li s-a adăugat în 2011 „Jardin des Plantes”. Galeria „Evoluţie”, serele şi grădina au găzduit sculpturi şi instalaţii având legătură cu natura.

În sfârşit, FIAC a însemnat şi „MuMo”, muzeul mobil rezervat copiilor, instalat tot în „Jardin des Plantes”, care a avut în program intervenţii de invidiat ale unor artişti ca Paul McCarthy, Cattelan, Pierre Buren, James Turrell.

Mircea Cantor, video-ul cu fiul artistului, câştigător al Premiului Marcel Duchamp

Printre galeriile în plină afirmare s-au remarcat cea a slovenului „Gregor Podar”, deschisă la Berlin, care acordă o atenţie specială artei conceptuale şi în care, alături de alţi artişti din Est, a figurat şi veteranul performance-ului, românul Ion Grigorescu, galeria „Plan B”, cu filiale la Cluj şi Berlin, remarcată până acum în numeroase târguri de artă, la Basel, Londra sau la Bienala de la Veneţia, cu opere semnate de Navid Nuur şi Gabriela Vanga, printre altele. Din Amsterdam, o selecţie de artă post-conceptuală a etalat „Ellen de Bruijnes”, care s-a decis pentru cartografiile spaniole ale lui Lara Almarcegui, dar şi pentru creaţii ale laureatului „Premiului Turner” de anul trecut, britanica Susan Philipz, alături de cele ale „reginei performance-ului” Dora Garcia, ale lui Jeremiah Day sau de instalaţiile lui Falke Pisano.

John McCracken, Flori minimaliste

Printre galeriile care au expus pentru prima dată la FIAC, trebuie amintită „Goodman Gallery”, din Johannesburg, care a mizat pe artişti mai puţin cunoscuţi, cum ar fi Adam Broomberg&Oliver Chanarin sau sculptorul Gherard Marx. În schimb, „Massimo Mini” din Brescia a aliniat nume de prim eşalon, ca Mathieu Mercier şi Anish Kapoor. Tot pe artişti consacraţi s-a axat şi expoziţia galeriei „Kicken” din Berlin, care prezintă aproape toate numele mari ale fotografiei din secolul al XIX-lea până astăzi, şi care a propus un larg evantai de fotograme semnate de László Moholy-Nagy, alături de un nud simbolist al praghezului Frantisek Drtikol.

Pilar Albarracin, Spania deturnată

Un popas mai îndelungat a presupus puternica galerie newyorkeză „The Pace”, care a adus la Paris creaţii ale unor contemporani ca Sterling Ruby şi, mai ales, ale plasticienei şi artistei video israeliene Michal Rovner, cea care a clădit în Curtea Napoleon de la Luvru edificii spirituale cu ajutorul unor zidari israelieni şi palestinieni, formate din pietre provenite de la casele ruinate din Gaza sau Ierusalim.
„Luciana Brito” din Sao Paulo a prezentat, alături de artişti de talie internaţională, ca Allan McCollum sau Alex Katz, o selecţie din tânăra creaţie braziliană, în special cu pânzele abstracte ale Tiago Tebet, care se revendică de la pop art şi de la minimalism.

Premiul Marcel Duchamp pentru Mircea Cantor şi preţuri pentru toată lumea

Adrian Villar Rohas, Ruinele viitorului, expus în Grădinile Tuilleries

Dar oferta cea mai tentantă a venit din partea galeriilor „Perrotin” din Paris, cu o mare expoziţie Xavier Veilhan, dar şi cu piese de JR, Claude Rutault şi mai ales Wim Delvoye, „David Zwirner”, din New York, cu „instrumentele de comunicare cu extratereştrii” ale lui John McCracken sau cu neoanele minimalistului Dan Flavin, „Mertro Pictures”, tot din New York, cu mai cuminţile picturi din 1930 ale lui Andy Hope şi cu desenele lui Robert Longo. „Yvon Lambert”, cu spaţii în Paris şi New York, care a prezentat în primul rând arta lui Mircea Cantor, alături de cea al lui Loris Gréaud, Jason Dodge sau Bertrand Lavier. Venerabila galerie „Hauser&Wirth” (Londra, New York, Zürich) s-a limitat la cinci creatori, dar de răsunet: Paul McCarthy, Matthew Day Jackson, Martin Creed, Roni Horn şi neuitata Louise Bourgeois, în timp ce „White Cube” a ales să defileze cu Damien Hirst, Tracey Emin, fraţii Chapman sau melancolicul Friederich Kunath.

Zhang Huan, Sculpturi îngropate

Ca întotdeauna, clasicii au avut parte de o selecţie remarcabiă şi substanţială, începând cu piesele oarecum Dada ale lui Picabia, noul realism al lui Arman şi Martial Raysse, arta pop a lui Tom Wesselmann (Galeria „Natalie Seroussi” din Paris), colajele lui Max Ernst până la piesele mai radicale semnate de Carl Andre, Isidore Isou sau Henri Chopin. Câteva adevărate bijuterii expresioniste de Emil Nolde, George Grosz, Karl Schimdt-Rottluff şi Max Pechstein au fost propuse de galeria „Henze&Ketter” din Basel, împreună cu opere rare ale nabistului Odilon Redon. Iar Lucio Fontana, Piero Manzoni, Basquiat şi Dubuffet au fost punctele de atracţie ale standului „Tuornaboni Art” (Florenţa, Milano, Paris). Şi se mai putea alege între semnături celebre: Vasarely, Soto, Nicolas de Stäel, Hans Hartung, Pierre Soulage, Wifredo Lam sau Jean Helion…

Sigalit Landau, Madona cu pruncul

Nominalizaţii la Premiul Marcel Duchamp au constituit „careul de aşi” al FIAC-ului: tânărul artist din Grenoble, Samuel Rousseau, cu o piesă inspirată de oraşul New York, „pus în scenă” în video-uri ca o entitate vie, Damien Cabanes, cu o serie de sculpturi reprezentând persoane care i-au pozat în atelier, sculptorul Guillaume Leblon, cu două opere din alamă şi nisip, scoici şi alge, desenând o maree pe plajă, şi românul Mircea Cantor, câştigătorul distincţiei, cu un video prezentându-l pe fiul artistului încercând să taie cu o foarfecă firul de apă ce curge de la robinet, imagine emoţionantă destul de inedită în peisajul contemporan.

Basquiat, Craniul

Preţurile au variat de la mai puţin de 1 euro la 2.300.000 pentru un ulei din 1928 de Ernst Ludwig Kirchner, de la 150 de euro pentru o instalaţie de Thierry Mouille la 22.000 pentru „Europa susţinută de Africa şi de Asia”, de Mircea Cantor, de la 202.400 de euro pentru o grafică de Robert Longo la 375.000 pentru „Pace Pied”, sculptură în bronz policromat de Georg Baselitz şi de la 1.000.000 pentru „Personaj pentru Washington Parade” de Jean Dubuffet la 1.300.000 pentru un Calder, 1.400.000 pentru un Anish Kapoor, 1.500.000 pentru un ulei de Juan Miro şi 5.000.000 pentru „Craniul” de Jean-Michel Basquiat. (Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro

Cosmin Frunteş – Body and Landscape

Galeria 26 /OTA (Bucureşti, str. Staicovici 26) vă invită în data de 18 noiembrie 2011, la ora 19.00, să luaţi parte la vernisajul expoziţiei de pictură al lui Cosmin Frunteş. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18 noiembrie – 2 decembrie 2011.

Această prezentare necesită JavaScript.

Propunându-şi observaţia asupra naturii, asupra unor idei sau impresii, trăiri sau revelaţii absorbite din natură Cosmin Frunteş în lucrările sale îmbogăţeşte aspectul realist al peisajului cu valenţe metaforice şi ne relatează în acelaşi timp o poveste a omului. Imaginile contrastante, tuşele groase, pasta densă a expresiilor, evaziunea, refacerea realităţii nu sînt decît câteva elemente ce fac parte dintr–o atitudine faţă de actualităţile sociale, elaborând metafore într–un limbaj fluent, transformând lucrările într–o dialectică a sensului, a culorii, a spaţiului. Artistul repetă ideea sa despre spaţiu, realizând variaţiuni pe aceeaşi temă în pânze cu linii verticale, pe fonduri monocrome, sau în  juxtapuneri de culori, cu adăugarea unor materiale diverse redând dimensiunea temporală prin gestul său.

Dincolo de aceste valori simbolice artistul experimentează anumite valenţe cromatice purtând funcţii simbolice. Ideea de germinare este redată prin brunuri sau roşu cărămiziu, sacrificiul moral sau comuniunea om–natură evidentă prin negru sau un roşu închis.  Uneori chiar momente distincte ale zilei, contrastează prin alb şi ocru. Această abordare stilistică este una specială şi asociată cu momentul creaţiei subliniat printr–un desen zgâriat adesea în grosimea pastei, fiind în acelaşi timp o formă de recuperare a timpului şi de creare a unei punţi de legătură între om şi cosmos. Efectul expresiv al acestor componente este amplificat prin alternanţa  cromatică şi gradarea stratului prin diluări nuanţate. Astfel el încearcă să redea ceea ce l–a emoţionat într–un anume loc şi într–o anume clipă a zilei, fiind o explorare conştientă a complexităţii mijloacelor de expresie, elementele introduse fiind cele liniare, structuri geometrice şi tactil senzoriale în care capacitatea empatică joacă un rol cheie. Fân, flori uscate, pământ ca prezenţă a regenerării corpului şi spiritului, ca memorie personală într–un dialog continuu cu timpul.  Artistul utilizează astfel mediul spaţial pentru a captura experienţa timpului.
Scopul autorului este acela de a identifica spaţiul atmosferic cu cel compoziţional şi stabilirea ierarhiei dintre opera de artă şi context. El experimentează o varietate de spaţii făcând apel la o compoziţie formată din repetarea sistematică a unui modul. Gesturi scurte sau largi, în care foloseşte negrul pe culoarea vie definesc nişte câmpuri de forţe cât şi atmosfera unui cer, nor sau aer, pentru ca impresia simplă dar energică a naturii, să definească o stare interioară în funcţie de energia intrinsecă a unei reprezentări sau al unui detaliu al naturii. (Ana Cânpean)
Citiţi inteviul acordat de Cosmin Frunteş cu prilejul expoziţiei Real Life (Cărtureşti, 2011) aici.