Mircea Roman: trupuri, chipuri, revenire

După expoziţia de desene a lui Sorin Ilfoveanu, AnnArt Gallery propune în intervalul 25 octombrie-30 noiembrie 2011 un nou eveniment excepţional: expoziţia personală de sculptură a lui Mircea Roman.

Cîştigător în 1992 al marelui premiu la Trienala de la Osaka şi apoi al unei burse Delphina (1993-1994), artistul a trăit şi a activat timp de paisprezece ani în Marea Britanie, la Londra. Întoarcerea sa „definitivă” în ţară, în 2007, care a coincis cu o expoziţie personală la Muzeul Ţăranului Român, poate surprinde şi contraria, cu atît mai mult cu cît lucrările sale sînt deopotrivă apreciate şi colecţionate, atît în ţară cît şi în străinătate.
Semnatarul acestor rînduri consideră că dintre cele unsprezece expoziţii personale menţionate în CV-ul de pînă acum al lui Mircea Roman, Trupuri şi chipuri de la AnnArt este o a patra expoziţie importantă, în ordine cronologică, după cea din 1989 (de debut), de la Atelier 35 (aflat pe atunci la demisolul Galeriilor Orizont), cea din 1998, de la ACVA Gallery (Londra) şi Dezorient Express de la MŢR, din 2007.

Aceste repere ale biografiei artistice marchează perioade distincte de creaţie şi de înţelegere a sculpturii (ca activitate mentală) de către artist. La prima vedere, Mircea Roman ajunsese la formele care l-au consacrat încă din 1989, de atunci încoace intervenind doar cu mici derogări de la programul său iconografic sau experimentînd în special la nivelul proporţiilor volumetrice. Pe un alt palier al analizei putem constata că, de-a lungul timpului, interesul artistului în ceea ce priveşte relaţia dintre întreg şi parte s-a modificat, fără a fi vorba în mod automat despre evoluţie, ci mai degrabă despre varietate.

Interesat de fizionomie, Roman este la fel de atent cu detaliul şi cu fragmentul, pe care nu încearcă niciodată să-l ascundă în volume monolitice. Curatorul expoziţiei, Adrian Guţă, interpretează pertinent recursul la viziunea „body in pieces“ în sculptura neoexpresionistă a întregii generaţii ’80 (din care face parte şi Mircea Roman), drept răspuns politic la situaţia socio-politică mutilantă din acea perioadă. Conform eseului său critic, „Antropomorfologii în lemn”, publicat în catalogul expoziţiei, „alienarea comunistă a fost înlocuită de cea consumistă, aşadar motivarea contextual-istorică îşi are continuitatea sa”.

Este remarcabilă lipsa de tragism a personajelor lui Roman, în ciuda accentuărilor fizionomice. Ceea ce surprinde sînt ipostazele de prezentare ale acestora: nimic hieratic, nimic comic, nimic grotesc ori maladiv şi totuşi departe de firesc. Apelul la arta egipteană, uneori la culoare, patină sau adeziv la vedere subliniază materialitatea, accentuînd în acelaşi timp iconicul. Ceea ce rămîne constant este arhetipul. Lucrările lui Roman vin parcă din afara timpului istoric cunoscut, fără a păstra nici o evidenţă a apartenenţei la vreun alt timp. Acestea pot trăi împreună, alăturate sau puse în dialog. Selecţia şi aranjamentul operate la AnnArt demonstrează din plin acest fapt.

Revenit în ţară, Mircea Roman rămîne artistul european care fusese încă înainte de rezidenţa sa britanică. Pentru publicul din România, faptul echivalează cu o mai mare prezenţă pe scena locală a artelor vizuale şi simplificarea procedurilor de achiziţie.
În relaţie cu „problema” întoarcerii, considerăm că artistul însuşi este cel mai în măsură să ne spună care sînt coordonatele deciziei. Iată aşadar ce ne-a declarat în exclusivitate Mircea Roman:
Motivul pentru care m-am întors din Marea Britanie este acela că nu am expus acolo cum aş fi dorit. Expoziţiile la care am participat în insulă sînt destul de puţine. Atelierele deschise reprezintă o formă de expoziţie, din punctul acesta de vedere putînd spune că am stat bine. În expoziţii-concurs se intră doar cu recomandări solide, din interior. Personal, am reuşit o dată şi am aflat că a fost un caz singular de primire a cuiva din afara sistemului.
În Londra am lucrat doar cu Beaux Arts, o galerie destul de bună de pe Cork Street. I-am vizitat, le-am arătat ce lucrez, le-a plăcut, m-au expus, au vîndut. După primul succes comercial, au dorit o lucrare de mari dimensiuni, pentru a fi dusă la un tîrg de artă. Am realizat o astfel de lucrare şi mi s-a spus că este atît de puternică încît eclipsează celelalte piese aflate în expunere. Mi-au cerut apoi o lucrare mică. Aceasta a atras atenţia (la tîrg), fiind chiar televizată. Am discutat apoi despre realizarea unei expoziţii personale, dar între timp s-a schimbat directorul şi proiectul a căzut. Aici s-a încheiat colaborarea dintre părţi.
Pe lîngă expunerea în locuri consacrate, m-au interesat şi spaţiile alternative. Am avut lucrări expuse la Riverside Studios, spaţiu aflat în vestul Londrei, în condiţiile în care toată arta se află în est […]. Am mai avut o expoziţie la Fabrica de Ciocolată, dar problema este că în astfel de locuri nu poate fi adusă decît prin relaţii critica de specialitate, omologarea fiind vitală pentru proiectele experimentale sau alternative.
Ca să vă răspund mai cuprinzător la întrebare, mi-am propus să realizez un proiect mai mare şi mai bine pregătit decît tot ce făcusem în Marea Britanie, prin care să încerc să ies la lumină. Acesta a fost Dezorient Express. Am depus proiectul la London’s Art, unde am obţinut punctajul maxim, însă au fost şi alţi artişti cu punctaj maxim, proiectul meu nefiind sprijinit. Consider că prin cele patruzeci de pagini ale documentaţiei făcusem tot ce era posibil din punctul de vedere al managementului artistic. Am realizat că munca mea nu poate penetra sistemul britanic, constatînd totodată că şederea în insulă este inutilă pentru mine. În consecinţă, după paisprezece ani de şedere la Londra, am hotărît să mă întorc.


Faptul de a avea o bună vizibilitate depinde de felul de a fi al fiecărui artist. Pentru unii este mai convenabil să lucreze în străinătate, pentru alţii în ţară. Artiştii din Cluj vînd foarte bine în Occident. O serie de artişti români stabiliţi în ţări apusene expun şi vînd, de asemenea, la preţul pieţei. Pentru mine a fost mai bine că am revenit
”.
(Mihai Plămădeală)
SURSA: Observator cultural

Leonardo prezentat la Londra

Cercetând secretele din spatele operei
marilor maeştrii ai Renaşterii

Centrată pe anii milanezi ai maestrului toscan, expoziţia, intitulată „Leonardo da Vinci: Painter at the Court of Milan”, de la National Gallery, din Londra, deschisă între 9 noiembrie 2011 şi 5 februarie 2012, revine asupra revelaţiilor care au hrănit legenda lui Leonardo la fiecare nouă atribuire sau campanie de restaurare.
Luke Syson, curatorul expoziţiei, mare cunoscător al lui Pisanelli şi al pictorilor sienezi, a organizat acum această expoziţie a culturii toscane, a supremului rafinament florentin. Sunt expuse 95 de opere, dintre care 67 aparţinându-i lui Leonardo da Vinci, picturi şi desene. 200 de milioane de lire este valoarea de asigurare a „Doamnei cu hermina” şi suma exorbitantă de 1,5 miliarde de lire, pentru întreaga expoziţie. Sunt aşteptaţi peste 300.000 de vizitatori care vor plăti 16 lire sterline pentru un bilet.

În vara lui 2008 a apărut un „Portret de femeie”, numit „Bella Principesa”, care a apropiat activitatea milaneză a pictorului, în serviciul Familie Sforza, la acel moment, de climatul aulic. Frumosul profil leonardesc, tehnica impecabilă, cu modulaţiile fine al modelului ferm, i-au făcut pe unii specialişti în opera pictorului să-l considere un original apărut din neant. Nicolas Turner, conservator al departamentului de grafică de la „British Museum” şi apoi de la „Getty Museum”, a fost primul care şi-a anunţat credinţa că portretul pe care Christie’s New York îl vânduse în 1998 drept operă de „şcoală germană, început de secol XIX” este un Leonardo. În 2007, opera era din nou vândută fără să i se fi schimbat paternitatea. Catalogul preciza numai că pictorul anonim era, vizibil, un admirator al lui Leonardo.
Plecând de la această intuiţie, s-a întreprins o cercetatre istorică, filologică şi ştiinţifică, mai ales de către Pascal Cotte, fondatorul tehnologiei Lumière, un procedeu digital multispectral de înaltă definiţie. El a studiat cu atenţie pigmenţii, suportul care datează din epoca lui Leonardo da Vinci şi repictările datorate unor restaurări succesive. Pe aceste elemente, marele specialist Martin Kemp a ajuns la concluzia că desenul este un original Leonardo.

În vara anului 2010, National Gallery din Londra anunţa rezultatele exemplare ale restaurării de către Larry Keith a „Fecioarei între stânci”. Această versiune fusese considerată ca o replică de atelier a operei de la Luvru, certificată autograf. Ceea ce un număr restrâns de persoane a putut admira până acum poate fi văzut înexpoyi’ia de la Londra: cele două versiuni, „Fecioara între stânci”, cea de la Paris şi cea de la Londra, puse una lângă alta.

În iulie 2011, telexurile din întreaga lume anunţau: „un nou Leonardo a fost identificat!”. Era vorba despre „Salvator Mundi”, care îi fusese comandat pictorului de către Ludovic al XII-lea în 1506, cu un secol înainte de a-i aparţine lui Carol I al Angliei şi de a dispărea apoi misterios. Pe scurt, acest Christ salvator al lumii, care binecuvântează cu o mână, ţinând în cealaltă globul pământesc, care era o operă aparţinând regelui, a apărut într-o colecţie americană oarecare, după ce fusese cumpărat pe o sumă neînsemnată la o vânzare obscură. Panoul fără valoare la acea dată este evaluat acum la 100-200 de milioane de dolari. Dar era nevoie ca atribuirea să fie unanimă. Încă de la ultima achiziţionare a panoului, în 1958, opera era asociată, cu prudenţă, anonimilor leonardeşti ai şcolii milaneze. Se cunoşteau deja cam 20 de versiuni, mai mult sau mai puţin mediocre, ale temei „Salvator Mundi”. Şi în acest caz, restaurarea avea să releve originalul sub stratul de murdărie depus în timp. În cele din urmă expertii au strâns mai multe indicii prin care au putut confirma că opera „Salvator Mundi” a fost pictată de Leonardo da Vinci. Tabloul este expus acum în expoziţia de la Londra.

În expoziţia londoneză sunt expuse aproape toate tablourile sale care au supravieţuit, datând din această perioadă. Pentru prima dată sunt etalate 13 din cele 19 tablouri cunoscute. Printre ele, „Muzicianul”, venit de la Milano, „Sfântul Ieronimus” (Roma), „Doamna cu hermina” (Cracovia), „Frumoasa fierăriţă” (Luvru).

Desenele lui Leonardo da Vinci au contribuit la făurirea mitului de „geniu universal”, pentru că dau măsura curiozităţii nestăvilite şi amplorii cercetărilor sale. Mânat de dorinţa de a şti, artistul schiţează, corectează, cercetează forma exactă până când reuşeşte să închege din haos linia justă. Cât despre pictură, chiar el afirma că este „una cosa mentale”, fructul reflexiei.
Leonardo n-a uşurat sarcina istoricilor de artă. Nici astăzi nu se ştiu cu exactitate conţinutul şi amploarea operei lui. În timp ce influenţa exercitată de pictura lui este imensă, numărul lucrărilor proprii este destul de mic, iar specialiştii nu ajung de multe ori la un acord în privinţa atribuirii paternităţii lor.
Citiţi mai mult pe Cotidianul.ro – Secretele unui geniu, într-o grandioasă expoziţie la Londra

Viena o capitală a artelor

Un noiembrie încărcat de expoziţii
de excepţie la Viena

În luna noiembrie trei mari expoziții domină peisajul muzeul din capitala Austriei: Săptămâna aceasta s-a deschis la Muzeul Albertina o expoziție ce prezintă cele mai importante lucrări ale bine-cunoscutului pictor belgian René Magritte. La Bank Austria Kunstforum iubitorii de artă pot admira încă din 12 octombrie picturile celebrului artist columbian Fernando Botero. În vârstă de 79 de ani, artistul a fost prezent la Viena cu ocazia deschiderii expoziției. Data de 17 noiembrie este de reținut pentru pasionații de fotografie: la această dată este planificată deschiderea expoziției Henri Cartier-Bresson la Kunst Haus Wien.

Rene Magritte și „Principiul Plăcerii” la Muzeul Albertina

Între 9 noiembrie 2011 și 26 februarie 2012 muzeul Albertina prezintă o cuprinzătoare expoziție dedicată pictorului suprarealist René Magritte, cel care a influențat prin picturile sale tendințele artistice abstracte din prima parte a secolului al 20-lea, dar și arta conceptuală, pop art-ul anilor ’60 și chiar gândirea analitică a artei contemporane. Expoziția de la Viena organizată în colaborare cu Tate Liverpool cuprinde 150 de lucrări importante din toate perioadele de creație ale artistului, alături de alte exponate precum scrieri originale sau materiale foto și de film. Expoziția oferă de asemenea o privire asupra vieții și metodelor de lucru ale lui Magritte. Printre altele analizează legătura dintre picturile lui Magritte și lucrările realizate de acesta – la începutul perioadei sale de creație – pentru industria publicitară.

Prin combinarea banalului cu misteriosul și cu eroticul Magritte creează diferite realități posibile, provocând ochiul privitorului, în modul preconceput al acestuia de a percepe realitatea.

 Botero la deschiderea expoziţiei din Viena

Fernando Botero la Bank Austria Kunstforum

Expoziția ce prezintă 70 de picturi din 1950 până în prezent ale „celui mai columbian dintre artiștii columbieni” – așa cum s-a autodefinit celebrul pictor și sculpor Fernando Botero – poate fi vizitată în capitala Austriei între 12 octombrie 2011 și 15 ianuarie 2012. După cum afirmă organizatorii este prima expoziție cuprinzătoare, dedicată picturilor lui Botero, organizată în Austria. Expoziția este împărțită în diferite capitole: viața cotidiană în America de Sud, catolicismul, coridele sau parafrazarea unor lucrări celebre din istoria artei – lucrări în care senzualitatea vieții se ciocnește de caracterul trecător al acesteia. Tablourile lui Botero sunt inconfundabile prin personajele lor opulente, chiar supradimensionate, dar și prin cromatica extrem de puternică – un colorit specific Americii Latine.

Henri Cartier-Bresson: „Compasul din interiorul ochiului. America-India-Uniunea Sovietică”

Kunst Haus Wien prezintă în perioada 17.11.2011-26.02.2012 o expoziție dedicată lui Henri Cartier-Bresson, „părintele” fotojurnalismului modern. Expoziția din capitala Austriei cuprinde lucrările fotografice realizate în calătoriile sale prin India, America și Rusia.

Fotografiile ce au ca tema „America” datează din perioada 1930-1960, accentul fiind pus pe călătoriile din 1946 și 1947, pe care Cartier-Bresson le-a făcut împreuna cu scriitorul Truman Capote, respectiv cu poetul John Malcolm Brinnin. În India Cartier-Bresson a întreprins șase călătorii extinse între 1947 și 1987, fotografiile realizate fiind dovada preocupărilor sale intense cu această țară și cu oamenii de aici. În ianuarie 1948 Cartier-Bresson l-a fotografiat pe Mahatma Gandhi doar cu câteva ore înainte ca acesta să fie asasinat. Cartier-Bresson a fost în același timp primul fotograf străin care a călătorit în Uniunea Sovietică în 1954, în primul an după moartea lui Stalin. Fotografiile realizate în Uniunea Sovietică prezentate alături de cele din America alcătuiesc o contrapunere subtilă a vieții cotidiene din cele două superputeri angrenate în Războiul Rece.
SURSA: Modernism.ro