Al Doilea Război Mondial

Prezentat prin fotografii

Cel de-Al Doilea Război Mondial este evenimentul major ce a marcat secolul al XX-lea. Războiul a durat oficial din anul 1939 până în 1945, dar cauzele şi urmările conflictului are ecouri uriaşe până în zilele noastre.

Conflagraţia a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii care a cuprins întreaga plantetă. Multe persoane au fost grav rănite sau au căpătat infirmități pe viață datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare şi experimentelor militare sau medicale inumane la care au fost supuse.

În timp ce faptele de vitejie şi al descoperiririlor tehnologice inspiră veneraţie, cea mai mare parte a războiului a fost dominată de distrugere şi de o mizerie greu de imaginat. La sfârşitul anilor 1930, populaţia lumii era de aproximativ 2 miliarde de oameni. În mai puţin de un deceniu de război, între Puterile Axei şi cele ale Aliaților, au murit aproximativ 80 de milioane de oameni, militari şi civili. De pe suprafaţa globului a dispărut aproximativ 4% din populaţie. La sfârșitul războiului, milioane de refugiați erau pe drumuri, economia europeană se prăbușise, iar 70% din infrastructura industrială a vechiului continent fusese distrusă.

Fotografiile şi imaginile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt terifiante. Ne pun pe gânduri. Ne dezvăluie o pagină a istoriei noaste în care omenirea şi-a distrus proprii semenii. Noi fotografii şi imagini apar pentru a completa tabloul acelor zile prin care a trecut omenirea, zile care nu trebuiesc şterse din memorie, ci prezentate ca un avertisment.
O serie de fotografii a fost publicată pe TheAtlantic.com începând din data de 19 iunie, până pe 30 octombrie 2011, timp de 20 de săptămâni. În această colecţie de 900 de fotografii, grupate în 20 de eseuri, sunt analizate evenimentele din război, persoanele implicate şi efectele conflictului mondial asupra vieţii de zi cu zi. Fotografiile dezvăluie experienţele din viaţa reală a părinţilor, a bunicilor şi străbunicilor noştrii, momente care au modelat lumea pentru a o transforma aşa cum este ea astăzi.

Au fost mii de evenimente care au afectat şi încă afectează milioane de vieţi. Conţinutul materialului fotografic este uneori de o duritate greu de imaginat, însă, cu toate acestea istoria trebuie cunoscută aşa cum a fost ea, doar şi pentru simplul motiv ca aceste greşeli să nu se mai repete.
Mai multe imagini pe http://www.theatlantic.com/infocus/ww2.html
Avertisment
: imagininile prezentate nu sunt ecranate, ele prezentă adevărata imagine a genocidului la care a fost supusă întreaga lume.

Ziua bunului de tipar pe coală

Grafică fără computer. Cartea cu nr 2

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

După toate supliciile facerii unei cărți, ziua BT-ului iși are și ea părțile ei bune. Se lasă așteptată, vine pe nepregătite, te lupți un pic pentru ea, iar când ești chemat te supui fără crâcneală. Odată intrat în hală, te învăluie mirosul de cerneală, de hârtie proaspătă, ritmul mașinilor și cam uiți că n-ai dormit de mult sau că n-ai apucat să mănânci în ziua respectivă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Aștepți cu înfrigurare rezultatele tragerii, te uiți la niște oameni care sunt siguri pe ei și încearcă să mânuiască acele imprimante uriașe. Lupa, centratul culorilor, măsuratul intensităților de culoare, o coală, două, zece, zeci și vine și momentul semnatului pe coală. Nu e o poveste. Chiar trebuie să semnezi cu BT. Iar când semnezi te uiți bine, cât de bine poți.
Pregătitul și reglatul mașinii durează. Trasul propriu-zis, nu. Mi se spunea că e ca la vopsitul unui autoturism. Îl pregătești 3 zile, iar vopsitul în sine durează juma de oră. Am priceput repede, am vopsit și eu odată o mașină. În fine, ce vreau să spun e că ziua BT-ului e deosebită. Te duci pentru o coală și stai la patru pentru că ești curios;  iei câteva cu tine la atelier, le arăți colegilor, te bucuri.
SURSA: GraphicFront.ro