19 | noiembrie | 2011 | artavizuala21

Artistul disident Ai Weiwei transformă războiul impozitelor de 2,4 milioane cu statul chinez într-un performance social.

Ultima lucrare provocatoare a artistului disident Ai Weiwei i-a fost înmânată acestuia de guvernul chinez: o factură de 2,4 milioane de dolari, pe care acesta o consideră o încercare de a-l reduce la tăcere.

Deşi zguduit după ce a petrecut aproape trei luni în detenţia poliţiei în acest an, Weiwei a transformat solicitarea într-un performance artistic: a postat documente online, a strâns împrumuturi de la susţinători şi s-a filmat cântând un cântec împotriva cenzurii.

A lăsat să intre lumină într-un sistem opac, arătând că mulţi din China împărtăşesc dorinţa sa ca guvernul să îşi asume răspunderea şi să plătească pentru abuzurile sale. Susţinătorii lui Weiwei i-au donat peste 1,3 milioane de dolari în numai două săptămâni, o parte din bani, îndoiţi sub formă de avioane sau învelind fructe, au fost aruncaţi peste poarta sa din Beijing.

Pentru Weiwei, care a realizat instalaţii în toată lumea, dar a putut să expună doar o mică parte a operei sale în China, totul este artă, până la a aduna comentarii împotriva lui din ziarul Global Times. Presa naţională refuză în mod normal să-i accepte existenţa.

În Marea Britanie, artistul chinez este cunoscut pentru performace-ul cu „seminţele de floarea soarelui”, intitulat „Sunflower Seeds” şi instalaţia de la Tate Modern care a făcut parte din seria „Unilever”, acţiune prezentată publicului între 12 octombrie 2010 şi 02 mai 2011. Seminţele de floarea soarelui alcătuituiesc milioane de lucrări mici, fiecare aparent identice, dar de fapt unice. Fiecare sămânţă a fost sculptată şi pictată în mod individual de către specialişti care muncesc în mici ateliere de lucru în oraşul chinez de Jingdezhen. Multitudinea de seminţe aflate în vastul spaţiu industrial al „Turbinelor” crează impresia unui peisaj aparent infinit.

Porţelanul folosit pentru realizarea seminţelor este asemănător în compoziţie cu cel tradiţonal chinez iar, pentru a realiza acestă instalaţie, Ai Weiwei a apelat la metodele tradiţionale de ardere, procedeu de lucru foarte apreciat în exportul porţelanurilor chineze. Seminţele de floarea soarelui ne invită să privim inscripţia „Made in China”, text gravat ce a devenit astăzi „fenomen politic de schimb cultural şi economic ”, spune Weiwei.

„Acţiunea a devenit un performance social, în care sunt implicaţi foarte mulţi oameni. Chiar şi Global Times. Joacă şi ei un rol în asta”, completează artistul. „Evenimentele au generat o energie cum nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Chinei. Dacă vor să strivească pe cineva, în mod normal, pentru acea persoană, nu mai rămâne decât tăcerea”, conchide Ai Weiwei.
SURSA: Artdaily
Citiţi pe aceeaşi temă: Sculptorul Ai Weiwei

Blogul artavizuala21 împlineşte un an de existenţă

Cu un an în urmă, pe data de 19 noiembrie 2010, am postat primul articol – Despre blog –, un început timid prin care îmi exprimam dorinţa de a scrie articole legate de artele vizuale. Cu timpul am trasat liniile generale ale domeniilor de care se ocupă blogul şi „echipa” s-a mărit. Câţiva prieteni s-au alăturat propunerii mele. Cultura, ca întreg, dar şi elementele ei componente, reprezintă un domeniu complex. Fascinaţia pe care arta o exercită sau indiferenţa demagogică pe care o trezeşte este inepuizabilă, constituind una dintre cele mai importante forţe de coagulare şi formare atât a vieţii interioare, cât şi a celei sociale. Artistul plastic, ca orice creator, poartă un dialog intens cu lumea. Un dialog cu prezentul, dar şi cu trecutul ei, cu ceea ce îl atrage pentru a-şi rafina aspiraţiile subiective, dar şi cu ceea ce îi provoacă repulsie sau revoltă.

În rubricile blogului (împărţite pe categorii) am încercat să tratăm subiecte din diverse domenii ale artelor vizuale, pentru a declanşa discuţii despre ceea ce se întâmplă în arta contemporană. La un moment dat, un prieten îmi scria că prin anumite teme abordate încercăm să culturalizăm masele. Nu găsesc nimic rău în asta! Atât eu, cât şi cei doi colegi, colaboratori permanenţi, suntem profesori în domeniul artelor vizuale. Pe parcursul acestui an ni s-au alăturat alţi colaboratori care ne-au trimis diverse materiale şi cărora le mulţumesc. Pentru a cuprinde o arie cât mai largă de analiză a fenomenului artistic contemporan am preluat articole, pe care le-am considerat interesante, fiind scrise în „spiritul” blogului, din ziare, publicaţii şi de pe alte bloguri.
Cu această ocazie le mulţumesc tuturor celor care scriu despre artele plastice. În prezent există puţine publicaţii în România care dedică spaţiu artelor vizuale, rubrica fiind una trecută la categoria „Timp liber”. Fără a avea pretenţia de a fi în topul publicaţiilor de succes vom continua, datorită dumneavoastră care ne citiţi, blogul fiind într-o continuă creştere a numărului de vizitatori de la o zi la alta. Vă vom informa şi vă vom prezenta părerile noastre despre ceea ce astăzi numim o perfecţionare a mijloacelor estetice, fără a avea pretenţia că deţinem codul receptării acestora. Vă vom prezenta diverse evenimente artistice, poate în viziunea unora considerate marginale, dar este felul nostru de a vedea lucrurile. V-am prezentat articole scrise de personalităţi în domeniul criticii de artă, cărora le mulţumesc pe această cale, materiale apărute în diverse publicaţii de specialitate. Munca criticilor şi istoricilor de artă este pusă în slujba a ceea ce putem numi limitarea decalajului apărut între mijloacele de expresie artistică şi public. Artistul, alături de istoric şi critic, participă la crearea lumii artei. Maniera discursurilor ţine cont de opera artistică existentă, de gesturile artiştilor şi condiţiile economice ale unei naţiuni. Democratizarea vizualului a pus sub semnul întrebării valoarea. Limbajul estetic al artelor din prezent se schimbă o dată cu societatea. Istoricul de artă dr. Gheorghe Arion, care mi-a fost profesor, spunea că trebuie depăşită maniera de a caracteriza o producţie artistică prin intermediul expresiei „ce lucrare frumoasă!”, o expresie care nu spune nimic despre o lucrare, anulând tocmai ceea ce creaţia vrea să transmită publicului.
Nu ne-am propus să rivalizam cu alte site-uri, e drept puţine la număr şi nu considerăm că suntem într-o competiţie cu alte publicaţii, ci dorim ca opiniile prezentate să vină în completarea a ceea ce presupune analiza fenomenului plastic contemporan.
Vă mulţumesc, nu în ultimul rând, vouă celor care ne citiţi şi care ne-aţi obligat, într-un fel, să continuăm. (Grigore Roibu)