Un secret păstrat de secole

Sticla de Murano

Dacă în zilele noastre oglinzile veneţiene sunt cele mai cunoscute, importanţa Veneţiei se remarcă nu numai prin numărul mare de meşteşugari din acest oraş, ci şi prin politicile protecţioniste duse împotriva sticlei importate şi a sticlarilor nerezidenţi. Până la sfârşitul veacului al XIIIlea, sticlăriile Veneţiei au funcţionat pe insula Murano unde se făcea sticlă după reţete secrete, la care se adăuga o măiestrie unică a prelucrării acesteia.

În laguna veneţiană, la 2 km de coastă, se află Insula Murano. În acest mic orăşel sa dezvoltat înaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenită celebră.
Giorgio Agricola, considerat părintele tehnologiei de fabricare a sticlei, relata în anul 1500 procedeul de fabricaţie şi misterul din jurul celebrelor fabrici de sticlă de la Murano. Tot el a realizat un desen al unui atelier de prelucrare a sticlei în care se poate vedea foarte bine reprezentat cuptorul de topire şi recoacere.

Ca parte a Republicii Veneţiene, Insula Murano se bucura de autonomie internă. Aceasta avea propriul cod de legi, propriul Sfat suprem şi chiar monedă proprie. Atunci când un om de rând izbutea să devină meşter sticlar era înnobilat şi înscris în Cartea de aur a insulei. Meşterii sticlari din Murano erau consideraţi egalii celor mai nobile familii din Veneţia. Pe de altă parte, ei erau urmăriţi în permanenţă de poliţia veneţiană şi supuşi unei legi severe, care interziceau părăsirea insulei şi mai ales a domeniilor veneţiene. Unele dintre prevederi sunau astfel: „Dacă un lucrător sau meşter sticlar va înstrăina arta sa din Veneţia în dauna republicii, i se va trimite ordin să se întoarcă în ţară. Dacă nu se va supune acestui ordin, vor fi aruncate în închisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta să fie silit să se întoarcă. Dacă nu va abandona totuşi hotărârea de a rămâne în străinătate, se va trimite după el o persoană însărcinată cu misiunea de al ucide”.
Preţul unui vas de Murano era gigantic, iar pierderea unui asemenea privilegiu economic însemna o lovitură grea pentru Veneţia.

Meşterii din Murano şiau desăvârşit măiestria şi arta în modelarea sticlei deţinând secretul şi monopolul acestei arte. Printre tehnicile folosite erau cele de obţinere a sticlei cristaline, smalţului, sticla cu inserţii de aur (aventurine), sticla lăptoasă, imitaţii de pietre preţioase şi bine cunoscuta artă millefiori (sticla multicoloră).
La mijlocul secolului al XVlea, Angelo Barovier, un om cu educaţie ştiinţifică, a produs un „Cristallo VETRO” sau Cristallo Veneziano. Compoziţia chimică a acestui tip de sticlă a permis obţinerea unor lucrări complexe.

Fie din dorinţa de a avea o viaţă mai bună, fie în căutarea de noi aventuri, o parte din meşterii italieni sticlari au sfidat legile impuse în domeniul producţiei de sticlă. Aceşti meşteri fugari sau stabilit în Franţa, în veacul al XVIlea, în oraşe precum: Lyon, Nevers, Nantes, Paris, Rouen şi Orléans. Mai mult, ei au format mici colonii italiene în ţări din toată Europa, inclusiv Austria, Belgia, Spania şi Suedia. Noile ateliere au dus la crearea unor produse numite façon de Veneţia sau stil veneţian şi, ca un rezultat neintenţionat, a sfârşit prin instruirea unor ucenici străini. Sticlarii din Murano au învăţat întreaga lume să fabrice sticlă. Arta acestei meserii nu a fost doar rezultatul emigrării ci şi al predării prin intermediul cărţilor. Prima carte dedicată tehnologiei de fabricarea a sticlei, Arta fabricării sticlei, Cărţi împărţite în şapte, a fost publicată la Florenţa în anul 1612 de Antonio Neri, lucrare scrisă, cel mai probabil, de către un sticlar italian necunoscut, de origine Muranese.

Refacerea industriei sticlei a avut loc ca urmare a unui jumătate de veac de pregătiri şi relaţii care sau stabilit între vechii maeştrii, care au revenit în muncă lor la tehnicile tradiţionale şi tinerii artişti care au preluat secretele acestora. Producţia industrială a fost plasată pe o nouă concepţie artistică şi reorganizată pe principii comerciale contemporane. Dr. Antonio Salviati, a readus la viaţă industria sticlei Muranese, revenind în domeniul creaţiei la modele clasice veneţiene cu o ornamentaţie mai puţin complicată.

Până la începutul veacului al XXlea domeniul sticlei a prosperat din nou în Murano. În plus faţă de sticla artistică suflată, muranesii au creat o sticlă specială, dedicată obiectelor de de artă cum ar fi: mărgele, tacâmuri de cristal, oglinzi, mozaicuri şi vitralii, obiecte realizate în paralel cu produsele utilitare.

Astăzi, sticla de Murano este cunoscută în toată lumea iar maeştrii sticlari sunt consideraţi adevaraţi artişti. Din sticla de Murano, un material fin, preţios, curat şi nobil sunt realizate în zilele noastre atât bijuterii şi accesorii care fac parte din celebrele colecţii a marilor designeri, cât şi lucrări artistice, creaţii prezentate în cadrul festivalului Glasstress, unde se întâlnesc cei mai renumiţi artiști sticlari contemporani. (Grigore Roibu)