SurExpositions/MOB

Întâlnirile internaţionale de fotografie contemporană
de la Timişoara

ediţia a 7-a
Perioada: 10 – 30 noiembrie 2011.
Muzeul de Artă Timişoara

SurExpositions – MOB 2011 se va derula între 10 şi 30 noiembrie 2011. Institutul francez din Timişoara a dorit să încredinţeze comisariatul acestei noi ediţii, colectivului Encore Heureux, confruntând astfel privirea arhitectului cu fotografia contemporană

SUREXPOSITIONS – MOB
Frânturi de paradis
Vernisaj: Joi, 10 noiembrie – ora 18.00 – Muzeul de Artă (Piaţa Unirii nr. 1)

CONFERINŢĂ / DEZBATERE
4 noiembrie – ora 13.00 – Facultatea de construcţii
Amfiteatrul CA4 (str. Traian Lalescu nr. 2)

WORKSHOP
5 – 7 noiembrie 2011(adresat persoanelor înscrise).
Curator: Collectif ENCORE HEUREUX (FR)
Artiştii: Loredana Brumă, Cindy Lelu, Magali Paulin, Ştefan Tuchilă.

Frânturi de paradis este titlul acestei a cincia ediţii a SurExpositions, care reuneşte patru tineri fotografi: Cindy Lelu şi Magali Paulin reprezentând Franţa, Loredana Brumă şi Ştefan Tuchilă reprezentând România.
Pentru această expoziţie, propunem o regulă comună de joc şi o întrebare deschisă. Descoperind oraşul pentru prima oară, fotografii ne oferă rezultatul investigaţiilor lor prospective, fructul rătăcirilor voluntare în căutarea de indicii şi imagini pe post de răspuns.
Cum ne raportăm ideii de paradis astăzi, aici, în România, la Timişoara? Există paradis în grădini, în curţi, în spatele ferestrelor? Este paradisul un vis urmărit, un ideal de cucerit sau este o idee prea veche pentru a se materializa în locuri construite? Putem, în câteva zile, cu o privire exterioară asemenea exploratorului urban, să adunăm fragmente sau să culegem câteva frânturi de paradis?
Ca la începutul unui inventar pe care îl ştim incomplet din capul locului, această expoziţie este ca un exerciţiu de a împărtăşi, o formă de antrenament care presupune că dacă paradisul ar avea o origine, aceasta s-ar afla probabil în privirea celor care observă oraşul şi locuitorii săi.

Comisarii expoziției: Collectif Encore Heureux

Colectivul de arhitecţi ENCORE HEUREUX din Paris a fost creat în 2001 de Nicolas Delon şi Julien Choppin şi este axat pe dezvoltarea unor proiecte atipice, inovante şi critice totodată. Cei doi doresc să iasă din tipare pentru a reinventa arhitectura, şi de ce nu, pentru a o îmbunătăţi.
Situaţi la graniţa dintre artă, arhitectură şi design, atitudinea pe care o revendică este generalistă, axată pe dorinţa de a inventa noi utilizări, de a spori confortul prin trezirea uimirii. Pentru ei, strategii pentru a imagina proiecte sunt: profitarea de oportunităţi, inventarea de pretexte şi remarcarea situaţiilor. În 2011 ENCORE HEUREUX a creat Petit-bain, o instalaţie culturală plutitoare pe Sena, la Paris.
Intrarea liberă la toate evenimentele.

ARTIŞTII INVITAŢI

Loredana Brumă

Arhitect diplomat al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Loredana Brumă urmează în prezent cursurile unui program de specializare în arhitectura şi patrimoniul secolului XX, în cadrul ENSA Paris-Belleville.
În 2006, la 22 de ani, a iniţiat primul proiect românesc de documentare şi fotografie de arhitectură bazat pe voluntariat, Case Care Plâng. Acestei iniţiative i-au urmat numeroase colaborări cu instituţii şi organizaţii de profil, pentru promovarea patrimoniului arhitectural românesc în rândul publicului larg, printre cele mai importante numărându-se proiectul „Bucarest, la mal aimée”, realizat în parteneriat cu Ambasada Franţei în România, Institutul Francez Bucureşti şi Ministerul Culturii.
În 2007, a început colaborarea cu Igloo media, unde este şi în prezent editor şi fotograf.

Cindy Lelu

Este originară din Pas de Calais, este născută în 1985, iar după 5 ani de arte plastice la Universitatea Lille 3, unde obţine un master cu o lucrare asupra morfosintaxei peisajelor postindustriale, este proaspăt absolventă  a Şcolii Naţionale Superioare de Fotografie din Arles (École Nationale Supérieure de la Photographie d’Arles).
Adeptă a rătăcirii, Cindy Lelu dezvoltă un proiect personal asupra peisajelor în mutaţie, parcurgând oraşele şi interstiţiile peisajelor cu pasul şi cu privirea. Demersul său fotografic se situează la jumătatea drumului între documentar şi „travail de mémoire” (lucru cu memoria) şi se caracterizează prin neutralitate şi serialitate. Moştenirea artei conceptuale şi a land art-ului se regăsesc adesea în munca sa.

Mangali Paulin

Născută în 1986, Magali Paulin a studiat la Universitatea Picardie Jules Verne din Amiens, secţia Arte plastice. Prin lucrarea sa de licenţă, „L’enfance obscure dans l’art contemporain” (Copilăria obscură în arta contemporană), coordonată de Paul Ardenne, Magali Paulin propune o reflecţie asupra unei anumite metamorfoze a practicilor artistice contemporane. În paralel, practica sa fotografică o determină să se înscrie în 2008 la École Nationale Supérieure de la Photographie d’Arles (Şcoala Naţională Superioară de Fotografie din Arles). De atunci, reflecţia sa fotografică se articulează în jurul modalităţii de plasare a corpului într-o imagine. Interacţiunea dintre corpul care încearcă să dobândească o dimensiune plastică şi un spaţiu, devenit linii şi perspective, devine baza muncii sale pe parcursul acestor trei ani la Arles. O muncă ce îşi va căuta răspunsuri atât în fotografie cât şi în alte medii precum sculptura, performance-ul, coregrafia. A absolvit în 2011, cu seria Postures (Posturi). Lucrarea sa a fost proiectată în iulie 2011, în timpul festivalului Voies Off de la Arles.

Ştefan Tuchilă

Arhitect şi fotograf de origine română, Ştefan Tuchilă trăieşte şi lucrează la Paris din 2004. A început să utilizeze fotografia ca instrument de lucru în timpul studiilor sale în arhitectură. Din anul 2003 lucrează ca fotograf de arhitectură şi colaborează mai ales cu revista Arhitectura / Zeppelin. În aceşti ultimi ani şi-a orientat munca de cercetare personală spre viaţa urbană, în special asupra schimbării radicale a Bucureştiului. Capitala României inspiră mai multe expoziţii şi proiecte, deopotrivă individuale sau colective, precum „Nu” (Bucureşti, 2008), „L’esthétique de la contradiction” (Luxemburg, 2009), „Re-mix” (Veneţia, Basel, Bucureşti 2006-2008, Pavilionul României pentru Bienala de la Veneţia), „3X Bucarest” (Zurich, 2010) etc. Cele mai recente proiecte ale sale urmăresc evoluţia turnurilor în Bucureşti precum şi dezvoltarea Chinei, preponderent printr-o serie de articole scrise în 2009 – 2010.

SurExpositions
Întâlnirile Internaţionale de Fotografie Contemporană de la Timişoara

Institutul francez din Timişoara a inaugurat în 2005 prima ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de Fotografie Contemporană de la Timişoara, sub numele SurExpositions. Evenimentul a deschis calea acestui gen de fotografie în România.
Obiectivul acestor întâlniri este de a pune în dialog diferitele domenii ale fotografiei, impulsionând întâlniri profesionale şi propunând expoziţii destinate publicului larg. Puternicul impact al acestei manifestări şi nevoia reală de a dezvolta un astfel de eveniment axat pe fotografie în Europa de Est a încurajat echipa IFT să-l transforme într-o întâlnire anuală.

ConCEPTUL

SurExpositions este o manifestare internaţională care participă la repunerea în discuţie a frontierelor intelectuale şi artistice ale fotografiei contemporane, fie ea documentară, de presă sau artistică.
Aceste întâlniri sunt concepute ca un moment de interogare şi de decriptare a imaginilor, pentru a putea iniţia o reflecţie asupra statutului fotografiei, asupra problemei imaginii în societăţile noastre actuale, saturate de informaţii, precum şi asupra reprezentărilor fotografice.
SurExpositions pune sub semnul întrebării statutul şi funcţia imaginilor în societatea noastră si se interoghează cu privire la valorile transmise de fotografiile documentare. O dată expusă, imaginea îşi pierde ea culorile, sensul şi însăşi  raţiunea de a fi? Nu devine ea un simbol încărcat de stereotipuri? Privirea artistului asupra lumii, prin intermediul fotografiei, ar putea oare să redea sunet imaginilor?

EDIŢII ANTERIOARE

2005: Între evoluţie şi revoluţie

Societăţile Europei Centrale si Orientale au cunoscut în ultimii cincizeci de ani schimbări considerabile. Era important ca acestă evoluţie să fie făcută vizibilă. În cazul acesta, cugetarea asupra imaginilor din timpul revoluţiilor din Europa Centrală implica în egală măsură o cugetare asupra conceptului însuşi de revoluţie: cum şi de ce imginile asupra acestor evenimente au contribuit la desemnarea lor ca „Revoluţii”? Tema era în întregime apropriată oraşului Timişoara, a cărui imagine a rămas strâns legată de cele difuzate în presa din decembrie 1989, simboluri ale manipulării prin imagine şi a pericolului pe care îl pot provoca imaginile documentare.

Artişti selecţionaţi:
►Gilles Saussier – Artist francez în stagiu – fotograf al agenţiei gamma la Timişoara în decembrie.
►Cosmin Bumbuţ – Membru fondator al grupului 7zile – premiul pentru cea mai bună carte de artă a anului, 2003, cu „Transit”, publicată la Humanitas.
►Răzvan Jigorea – Tânăr fotograf din Timişoara, membru fondator al grupului „Quad group” şi al forumului de critică fotografică Punctum.
►Andrei Pandele – Muncă asupra reintroducerii banalităţii omului în evenimentul istoric
►Adrian Pîclişan – Fotograf de presă pentru Mediafax.
►Gardi Balazs – Privire în acelaşi timp artistică şi sociologică asupra spaţiului urban şi a locuitorilor săi.
►Răzvan Ion – Curatorul expoziţiei şi scriitor – co-editor/fondator al revistei de artă contemporană ArtPhoto.

Expoziţia AFP: „4 Revoluţii”
2006: Pasaje: între excepţie şi regulă

Ediţia din 2006 s-a axat pe procesul însuşi de creaţie fotografică, interogând modalitatea prin care fotografia, jonglând cu propriile coduri de reprezentare, permite conceperea lumii şi a fotografiei înseşi. In acest context, era vorba de limitele fotografiei şi de specificitatea acesteia.
Această ediţie s-a construit în jurul unei axe franco-germane puternice şi acesta a fost momentul în care cele două centre culturale din Timişoara, francez şi german, şi-au început strânsa colaborare. În afară de fotografii francezi şi români, cinci conferenţiari francezi şi şase conferenţiari români, precum şi un fotograf şi o participantă germană au fost prezenţi.

Artişti selecţionaţi:
►Evgen Bavcar – fotograf nevăzător, dezvoltă ideea că simţul nu este dat doar de experienţele vizuale dar şi de acelea invizibile ochiului.
►Cosmin Bumbuţ – fotograf de modă şi de publicitate, fondatorul grupului 7zile.
►Stéphane Diremszian – tânăr fotograf francez care lucrează cu o tehnică de supraimprimare.
►Xavier Lucchesi – fotoplastician care lucrează cu tehnici de radiologie.
►Beatrice Minda – artist care a fotografiat interioarele româneşti în Franţa ţi în România.
►Denis Protéor- fotograf care se desemnează investigator şi care vede mediile artistice ca pe „fluvii ale spiritului care s-au solidificat”.

Selecţie AFP
Omagiu lui Cartier-Bresson

2007: Identităţi individuale / Identităţi colective

Ediţia din 2007 a SurExpositions s-a articulat în jurul temei Identităţilor, temă care s-a impus în special în contextul aderării României la Uniunea Europeană.

Artişti selecţionaţi:
IN
►Peter Jacobi (DE): Apel pentru salvarea ansamblurilor cu bisericile fortificate ale saşilor din Transilvania.
►Bruno Cogez (FR): Les Français du Banat, En Quête de Mémoire/ Francezii din Banat, În căutarea Memoriei.
►Jozsef Bartha (RO): Doubled images /Imagini dublate.
►Luchezar Boyadjiev (BG): 5 views to Mecca/5 priviri către Mecca.
►Alexandra Croitoru (RO): Female Stereotype, 2002/ Stereotipuri feminine, 2002.
►Uros Djuric (SRB): God Loves the Dreams of Serbian artists /Dumnezeu iubeşte visele artiştilor sârbi.
►Teodor Graur (RO): Românii şi UE.
►Nicu Ilfoveanu (RO): Domestic Photos /Fotografii de casă.
►Peter Jacobi (DE): Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor de la oraş.
►Gergely Laszlo et Peter Rakosi (HU): Kempelen Roundtrip/ Călătoria lui Kempelen.
►Olivia Mihălţianu (RO): Olivia_Search / Persona.
►Slimane Raïs (FR): Istoria fără sfârşit.
►Ron Sluik (NL/MD): Iu, iu, iu, moi, moi, moi.

OFF
►Verena Chomet-Durin (FR): Les Coquetteries.
►Eliodor Moldovan (RO): Statele Unite au decis menţinerea trupelor.
►Eugen Savinescu (RO): Portrete / Portrait.
►Marina Albu (RO): What’s in your bags – what’s in your life?
►Lucian Enăsoni (RO): Omul maşină, Captivii.
►Stephan Rambacher (DE): Mozambic.
►Guillaume Robert (FR): Traditions en construction.

2008: Imagini ale frontierelor şi frontiere ale imaginilor

Frontierele, „parte dintr-un teritoriu plasat la extremitatea acestui teritoriu şi la graniţă cu altul” (definiţie din Littré) se regăsesc de asemenea şi în fotografie.
Timişoara poartă o relaţie aparte cu frontierele: frontiere militare ale Imperiului Austriac din secolul XIV, astăzi loc de multiculturalitate prin excelenţă, loc multietnic, aflat mereu la graniţă. Dar dincolo de aceste frontiere geografice, era vorba despre frontierele fotografiei-însele: până unde poate merge imaginea pentru a-şi atinge propriile graniţe?

Curatorul expoziţiei: Oana Tănase (muzeograf la Muzeul Naţional de Artă Contemporană de la Bucureşti), din România, şi Carine Le Malet (responsabilă cu programarea artistică la Cube, Paris), din Franţa.

Artişti selecţionaţi:
IN:
►Marc Baruth(DE) – The Prodigal Son.
►Lionel Bayol-Themines (FR) – Landscape Invasion.
►Şerban Bonciocat (RO) – Archaeological.
►Mihai Grecu (RO) – Iridium.
►Dagmar Keller & Martin Wittwer (DE) – Say Hello to Peace and Tranquility / What you want to see.
►Romain Osi (FR) – Utopies.

OFF: (artişti de la Universitatea de Arte Plastice din Bucureşti)
►Michèle Bressan – Where I Belong (+ 1 photo).
►Crina Cranta – Mutaţii vizuale.
►Ioana Noveanu– From nowhere, now here.

2009: Greutatea superficialului, uşurinţa gravitaţiei

A propune, a inventa, a imagina noi perspective, a deschide cu inteligenţă şi emoţie alte căi cu umor şi ironie. Cuvânt cheie: o estetică deplasată fără deziluzie şi fără aroganţă.
Curatoarea expoziţiei: Anne-Karine Perret, Directoare/fondatoare a Espace 29 la Bordeaux.

Artişti selecţionaţi:
►Cristian Crisbăşan (RO) – The Emoticon Woman.
►Lukasz Panko (PL) – Rebusiki.
►Charlie Devier (FR) – Charlie William.
►Hervé Samzun (FR) – Eye; William William.
►William Acin (FR) – Votat; Shatzi; CharlieWilliam; William William.

2010: Când fotografia se situează la margine

Parcursul artistic propus prin fotografiile prezente în expoziţie este un elogiu adus încetinelii, încetineala privirii asupra acestor opere care ne invită să cunoaştem mai bine lumea, să ne proiectăm în viitor sprijinindu-ne pe experienţa celor trăite şi a trecutului.
Curatorul expoziţiei: William Saadé
Artişti selecţionaţi: Mirela Popa (RO), Aurélia Frey (FR), Didier Courbot (FR), Gael Polin (FR), Mathias Bruggmann (SH).

Fotografia anului

O fotografie cu Traian Băsescu şi feţele bisericeşti a devenit celebră pe Internet, în mai puţin de 24 de ore. Imaginea a dat naştere la o serie de parodii, a strâns mii de like-uri, fiind nelipsită din feedurile reţelelor sociale de duminică, potrivit realitatea.net.

Facem precizarea, încă de la început, că fotografia nu este prelucrată.

Imagine: Sebastian Marcovici/ Mediafax Foto, SURSA: gândul.info

Traian Băsescu, râzând, înconjurat de feteţele bisericeşti. A fost cea mai comentată şi distribuită imagine, duminică (30 octombrie 2011), pe reţelele sociale. Unii dintre utilizatorii Facebook spun că aceasta este „imaginea anului în România”, scrie Mediafax.
Fotografia a fost realizată la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, după slujba de canonizare a Mitropolitului Andrei Şaguna, unde Traian Băsescu a ţinut un discurs.
Sebastian Marcovici, autorul imaginii, scrie pe Facebook: „După vreo 5 ore de canonizări, speech-uri etc şi zbătut printre o grămadă de simpantizanţi de toate felurile am reuşit, după ce eram destul de dezamăgit că nu am o sigură poză mai impresionantă, să fac poza aceasta cu preşedintele printre cei 50 de ierarhi…”

Imagine: Sebastian Marcovici – Căruţa cu politicieni, SURSA: ronduldesibiu.ro

Sebastian Marcovici are ochiul format pentru imagini inedite. Marcovici este fotoreporter al agenţiei ImPhoto şi a fost desemnat fotograful anului, la secţiunea Sport, de către Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR), unde a a câştigat medalia de aur cu „Enduro”, o fotografie spectaculoasă realizată la un concurs de motocross. Printre fotografiile care au atras atenţia juriului s-a numărat şi „Căruţa cu politicieni”.

Kevin Casha în dialog cu Simion Buia

„Un fotograf  trebuie să fie
un excelent creator de imagine”

Interviu preluat de pe Foto magazin

Kevin Casha este un fotograf renumit. A câştigat toate premiile de fotografie pe care le-a putut oferi Malta. Născut în ianuarie 1958 la Sliema, în Malta, domnul Kevin Casha a fost de patru ori (1986, 1991, 1993, 1994) fotograful anului în cadrul Societăţii Fotografice a Maltei. În 2004 a primit distincţia de fotograful anului la MIPP: Malta Institute of Professional Photography. Este membru SWPP.

În 2004 i-a fost oferit premiul MIPP de recunoaştere pentru serviciile aduse fotografiei locale. Eforturile lui Casha pentru fotografia din Malta i-a adus titlul de Membru de Onoare pe viţă al MIPP, precum şi Malta Photographic Society.
De fapt, Casha a fost cel care s-a implicat în dezvoltarea MIPP ca organizaţie profesională de a ajuta fotografii să lucreze împreună, precum şi stabilirea unor cursuri pentru viitori fotografi. Institutul, care vizează reglementarea şi creşterea nivelului de fotografie profesională malteză a oferit o voce atât de necesară comunităţii de afaceri fotografice din Malta. Sub conducerea sa, guvernul maltez a recunoscut oficial MIPP şi colaborează cu organizaţia în cauză atunci când legislaţia privind fotografia este necesară.
Casha munceşte constant pentru a educa alţi fotografi şi mulţi începători participă la cursurile sale de fotografie în mod regulat, care, în cele din urmă progresează şi ajung fotografi profesionişti.
Pe plan personal, Casha a organizat expoziţii de fotografie în Italia, Corsica, Statele Unite ale Americii, Sicilia şi Malta.

„Fotografia, ca profesie, este foarte competitivă.”

Simion Buia: Domnule Kevin Casha, sunteţi un fotograf renumit în Malta, preşedinte al Institutului de Fotografie Profesională din Malta, membru SWPP, coordonator în multe proiecte artistice şi educaţionale, instructor de fotografie… Care este profilul dumneavoastră educaţional?

Kevin Casha: După ce am terminat liceul, m-a preocupat câţiva ani desenul. Se pare că de mic am avut talent. A fost un dar al naturii. După ce am terminat şcoala, am vrut să lucrez cât mai repede, aşa ca nu am făcut universitatea, însă am luat un examen şi am intrat în administraţie publică. Nu mi-a luat mult să realizez că nu era ceea ce mi-am dorit. Obişnuiam să am în grijă statisticile agriculturii din Malta! Iniţial am luat fotografia ca pe un hobby oarecare, nu mi-am imaginat niciodată ca aş fi putut face şi o cariera din asta. Dar, cu fiecare zi care trecea, deveneam din ce în ce mai îndrăgostit de fotografie. M-am înscris în cluburi foto, am început să comunic şi să schimb păreri cu alţi fotografi, profesionişti şi amatori pasionaţi. Acestea mi-au lărgit orizontul de cunoaştere în domeniu.
Fotografia se pliază perfect pe caracterul meu, cu atât mai mult din moment ce ajung să cunosc multe persoane. De asemenea reuşesc să fac diverse activităţi zi de zi – toate strâns legate de pasiunea mea – fotografia.

– Cum aţi ajuns la succesul din ziua de azi?

– Pot limita totul la un singur cuvânt: munca! În Malta nu existau cursuri organizate de fotografie, aşa că mulţi dintre noi, în special când am început eu, acum mai bine de treizeci de ani, a trebuit să învăţăm singuri, ca autodidacţi. Am experimentat, am făcut greşeli. Fotografia ca profesie este foarte competitivă. În acei ani dacă un fotograf părea promiţător, alţi fotografi experimentaţi nu erau prea tentaţi să ofere sfaturi. Aceasta este, însă, doar o opinie personală, din moment ce am găsit totuşi câteva persoane care au fost suficient de deschise şi binevoitoare să îmi răspundă la întrebări şi să mă încurajeze. Totuşi, cursurile nu au fost la fel de accesibile cum sunt în ziua de azi. Acum există mai multă deschidere spre a preda iar asta este numai spre beneficiul fotografiei. Cei nou-veniţi în domeniu au parte de o scurtătură şi evită, astfel, să se împiedice în capcanele de care s-au lovit mulţi înaintea lor. Una din principalele mele satisfacţii este de a-mi vedea foştii mei studenţi, care, ca şi mine, au pornit de la zero, devenind acum angajaţi cu normă întreagă sau jumătate de normă ca fotografi.

– Mă bucur că aţi ajuns să vă bucuraţi de roadele efortului dumneavoastră pedagogic. Aş dori însă să aflu care este povestea dvs., ca fotograf profesionist?

– Sunt de părere că cele care m-au adus în acest punct au fost în mare parte determinarea şi pasiunea mea pentru fotografie. De fapt, ca orice om, indiferent de domeniul de muncă, am zilele mele proaste, când mă întreb „Oare ar trebui să-mi schimb cariera şi să fac altceva?”. Ce mă convinge şi mă ajută să merg mai departe, să muncesc mai mult, este faptul că răspunsul la acea întrebare este, de fiecare dată, un „NU!” hotărât. Ceea ce înseamnă că sunt fericit în această activitate şi mi-aş dori cu adevărat să îmi închei viaţa de muncă cu această carieră incredibilă. Am început să mă implic serios în fotografie în jurul vârstei de 22 de ani, când m-am alăturat clubului de fotografie din Malta. Începusem să particip la diverse concursuri cu pozele mele. A fost greu la început să reuşesc să am succes, având în vedere că aceste competiţii erau aprige. Totuşi, am stăruit iar rezultatele au început să apară. Am ascultat cu atenţie şi am absorbit toate sfaturile şi criticile faţă de imaginile mele. Astfel am reuşit, încet, încet, să mă perfecţionez. Astfel am putut să mă ocup de fotografie mai mult timp, reuşind să cumpăr un echipament mai bun şi să experimentez mai mult. În câţiva ani, am reuşit să îmi deschid propria mea afacere de fotografie şi să renunţ la jobul nu tocmai captivant de la guvern. Am făcut aceşti paşi unul câte unul, încercând să îmi creez un număr cât mai mare de clienţi înainte de a deveni un fotograf cu normă întreagă.

– Şi care au fost aceşti „paşi”?…

– O voinţă de fier şi hotărârea de a reuşi. Plus dorinţa de a oferi celor din jur ceea ce fotografia mi-a dat mie: creativitate, experienţă, prietenie şi satisfacţie. Deşi am avut parte şi de eşecuri, nu am privit în urmă şi am luptat întotdeauna nu numai să îmi îmbunătăţesc fotografia dar şi de a ridica standardele şi calitatea fotografiei din Malta, atât în plan naţional cât şi internaţional. Fiind o insulă mică în Mediterană, am avut dintotdeauna convingerea că avem nevoie să ne implicăm mai mult, împreună cu cei din jur, pentru a putea să învăţăm şi să evoluăm. Sunt un susţinător al socializării şi comunicării. Un artist nu poate ajunge prea departe dacă se izolează.

– Care sunt asemănările şi diferenţele dintre viaţa fotografică din Malta (şi Institutul de Fotografie Profesională din Malta) şi cea din Europa?

– În ziua de azi, când economia mondială scârţâie, fotografii trebuie să fie mai pregătiţi să se adapteze în modul în care îşi conduc afacerile şi lucrul. Este foarte important să reuşeşti să vezi şi să anticipezi tendinţele şi nevoile din „luxul” pe care îl oferim. Fotografii de acum trebuie să studieze permanent, să fie la curent cu tot ce e nou în tehnologie. În ziua de azi, pentru a reuşi, un fotograf  trebuie să fie un excelent „creator de imagine”… O persoană nu poate avansa cu adevărat dacă nu pătrunde în domeniul editării digitale, nu cunoaşte marketing şi public relation. Acestea ar fi asemănările. Cât priveşte diferenţele, acestea sunt nesemnificative între micuţa Malta şi alte ţări, din punct de vedere al fotografiei. Fotografii din Malta au demonstrat de fiecare dată că munca lor este la egalitate cu cei mai buni care provin din ţări mult mai mari şi mai dezvoltate. Probabil, ceea ce are nevoie cu adevărat Malta este să se consolideze şi să înceapă educaţia în domeniul fotografiei, ajutând publicul să devină mai conştient de fineţea artei fotografice.

– Lucraţi într-un studio fotografic propriu?

– Da, deţin un studio, într-o locaţie centrală a insulei. Totuşi, face parte din casa mea, deşi intrarea este separată, deoarece este o modalitate foarte bună de a nu cheltui sume enorme. Studioul meu găzduieşte şedinţele foto şi cursurile mele.

– Lucraţi şi „on location”?

– Da, aş putea spune că lucrul în studio este de 65%, în timp ce restul ar fi în deplasare. În studio beneficiez de controlul exact al luminii, în deplasare am avantajul peisajului natural sau al fundalului arhitectural…

– Malta este o ţară însorită. Lumina naturală disponibilă vă ajută în conceptul şi compoziţia fotografică?

– Aveţi dreptate. Malta are în general o vreme frumoasă. Însă lumina soarelui poate fi un element dificil de controlat. În majoritatea timpului, dacă am de lucru în afara studioului, soarele este atât de puternic încât sesiunea foto trebuie plasată fie dimineaţa, fie târziu, la apusul soarelui. Aici, o persoană trebuie să ştie cam cum e cu lumina naturală şi să se adapteze la ea.

– Am observat pe websiteul dumneavoastră un concept interesant, pe care îl propuneţi clienţilor dumneavoastră: un dosar profesional şi o şedere plăcută în Malta. Cum v-a venit ideea?

– Încerc să ofer servicii şi proiecte care să fie cât mai neobişnuite. Am mulţi prieteni şi multe modele în Europa care şi-ar dori să vină în Malta în vacanţă, aşa că m-am gândit să le combin şi să ofer modelelor oportunitatea de a veni pe insulă nu numai pentru a-şi completa portofoliul, dar şi pentru a lua o vacanţă bine meritată. Amândouă, evident, la un preţ rezonabil. Aşa am început „Portofoliul Modelelor în Soare”.

– Interesant…

– Malta este o locaţie ideală şi avantajoasă din punct de vedere al costurilor de călătorie cu avionul. Ca să nu mai spun că vremea, alături de locaţii, sunt fantastice şi ideale ca fundament pentru modă, farmec şi fotografie de modă.

– Care sunt domeniile educaţionale care vă interesează ca instructor, în Malta şi în Europa? Ce forme de pregătire oferiţi?

– Să fiu sincer, ador să predau începătorilor şi tinerilor. Entuziasmul lor este atât de puternic încât se transmite uşor, alături de voinţa de a învăţa şi de a reuşi. De asemenea îmi place să armonizez cursurile între teorie şi practică. Tehnica este importantă, însă nu este totul. Ceea ce face un fotograf să fie cu adevărat bun sunt creativitatea şi imaginaţia. Dar nici precizia în observare nu trebuie să lipsească.
Principalele mele pasiuni în fotografie sunt portretistica, moda şi glamour, aşa că este şi normal să fiu entuziasmat în timp ce predau aceste teme. Mereu am în minte faptul că toţi cei care vin la cursurile mele, o fac din două motive: pentru a învaţa şi pentru a se distra. Fac tot posibilul să le ofer pe amândouă. De asemenea mă face foarte fericit faptul că pot călători în alte ţări, nu numai pentru a preda, dar şi pentru a învaţa de la fotografii locului. Am predat în ţări cum ar fi Anglia, Italia, Irlanda, Corsica, China, Kuwait. Anual sunt prezent la Londra, unde predau în cadrul SWPP. Mă simt îndatorat faţă de Societatea pentru Fotografii de Nuntă şi Fotografii de Portretistică din Marea Britanie, care mi-au remarcat potenţialul, m-au încurajat şi mi-au oferit posibilitatea de a preda la nivel internaţional.

– Ştiu că este ceva ce vă conectează cu România! Destinul. Există posibilitatea de a ajunge în România pentru a preda câteva cursuri în cadrul Academiei de Fotografie?

– Da, am mai fost în România ca turist şi mi-am făcut mulţi prieteni români. Mi-ar face o deosebită plăcere să vin şi să-mi pot împărtăşi experienţele şi munca fotografilor de acolo. Cred că fotografii din România ar trebui să fie încurajaţi şi să li se ofere facilităţi pentru a căpăta încredere în ei înşişi, în propria lor muncă şi în fotografie, pentru a putea ajunge la nivel internaţional.

– Care este motto-ul dumneavoastră profesional?

– Profesionalism, creativitate şi încredere.

– Şi motto-ul de viaţă?

– Greşeşte – din moment ce este oricum inevitabil – dar să faci numai greşeli noi. Învaţă din greşelile tale şi ale celor din jur. (Interviu realizat de Simion Buia)
SURSA: Foto-magazin.ro

Simion Buia este fotograf şi trainer în cursuri de fotografie şi print. Este fondator al Academiei de Fotografie şi membru în Deutscher Journalisten Verband din 1998. A studiat Jurnalistica la Facultatea Libre de Paris et d’Ile de France şi Estetica fotografiei la Kunstakademie Düsseldorf, unde a obţinut un Masterat în Multimedia. A fost desemnat Fotograful anului în 2008 de către Asociaţia Jurnaliştilor de Turism din România.

Salonul Naţional de Artă Decorativă

Muzeul Naţional Cotroceni găzduieşte cea de a XII-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă.

În spaţiile cantacuzine expun tapiserie, imprimeuri textile, piese din porţelan, sticlă şi metal 80 de artişti vizuali provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici care provin din din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Deva, Oradea, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Suceava, consacraţi sau din tânăra generaţie. Scopul acestei manifestări culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.

Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Cela Neamţu, Daniela Frumuşeanu, Daniela Făiniş, Gherghina Costea, Cristina Bolborea, Iordanka Cioti, Zoe Vida Porumb, Mihai Ţopescu, Gheorghe Gogescu, Nicolae Zîmbroianu, Bogdan Hoşbotă, Viorela şi Vintilă Mihăescu, Traian Ştefan Boicescu, Lucian Butucariu, Vladimir Cioroiu, Ioan Tămâian, Dumitru Cosma.

Alături de aceştia, printre participanţi se află şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, cu lucrări de o mare varietate: Roxana Elena Pitz, Ene Săndel, Nicoleta Buzea, Ciprian Ariciu, Adela Bonaţ, Teodora Chiroşcă, Mihaela Diaconu, Aniela Ovadiuc.

Ediţia a XII-a a Salonului Naţional de Artă Decorativă este una specială, stând sub semnul împlinirii a 20 de ani de existenţă ai Muzeului Naţional Cotroceni, în spaţiul cultural al Capitalei.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 27 octombrie 2011 – 23 ianuarie 2012, şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.30 – 17.00.

Casa Poparad – Oravitzan

 Un fenomen viu al Timişoarei

În data de 23 octombrie 2011, pe strada Severin nr. 4, din Timişoara, a avut loc, cu participarea artiştilor Silviu Oravitzan, Max Dumitraş, Marius Bacriu şi Ştefan Călărăşanu, un vernisaj dedicat Casei Poparad – Oravitzan. Cu acest prilej au fost dezvelite două sculpturi monumentale, cu destinaţie permanentă, Arcă, de Max Dumitraş, şi Coloană, o lucrare realizată în colaborare de către Silviu Oravitzan şi Marius Bacriu. Minigaleria Casei Poparad – Oravitzan, aflată în subsolul clădirii, a găzduit o expoziţie în care cei patru artişti au prezentat lucrări de mici dimensiuni. Alături de ei am participat şi eu cu câteva desene retrospective şi o machetă pentru o lucrare monumentală, numită Ishwar, primul proiect realizat de la întoarcerea mea în România. Evenimentul a fost prezentat de Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, şi de istoricul de artă Ana-Maria Altmann, curator la Muzeul Albertina din Viena, Austria.

Lucrările lui Silviu Oravitzan degajă, pentru mulţi privitori o forţă aparte, pe care am observat-o atât aici în România, cât şi în Statele Unite, unde a expus la The National Museum of Catholic Art & History din New York, în aceeaşi sala în care a fost expus Salvator Dali şi Giacomo Manzù. Ele crează în jurul lor un aer mistic, cu o putere magnetică întâlnită doar în jurul unor obiecte plămădite de oameni ce au calităţi excepţionale. Dacă adaug la aceasta justificată emoţie pe care o trăieşti în prezenţa artistului şi elevarea statutului spiritual pe care îl exultă această mixtiune, cred că se poate înţelege de ce aceste obiecte încetează să mai fie obiecte comune şi devin purtătoarele unui subtil pariu cu imortalitatea. Instituţionalizarea unui spaţiu privat într-unul public vine de multe ori în contradicţie cu concepţia de spaţiu personal.

Punerea „în vitrina casei” a unui artist încă în viaţă este un concept născut din dorinţa de a face posibilitatea noilor generaţii de a avea un contact direct cu artistul şi opera sa. El este foarte popular în Statele Unite, unde primăriile şi organizaţiile artistice locale organizează tururi periodice de „open studio” în atelierele artistice. Unii artişti au refuzat să participe la aceste programe pe motivul că sunt o invazie în viaţa personală şi expun artistul în ceea ce are mai intim, un scrutin asemănător celui din filmul „The Truman Show,” în timp ce majoritatea le-au îmbrăţişat ca pe un program interactiv de diseminare a mesajului artistic, de cultivare a publicului şi de marketing a obiectului artistic. Despre acest subiect am discutat cu artista Suzana Fântânaru care a promovat în Timişoara conceptul de open studio şi care, de curând, a avut un succes deosebit prin deschiderea atelierului-apartament din Timişoara. Acest tip de explorarea atrage şi foarte mulţi turişti care văd în savoarea locului ocupat de artist un filon turbionar spre o cultură surprinsă în mersul istoriei.

Silviu Oravitzan este un pictor care a împlinit de curând vârsta de 70 de ani, fiind în plină forţă creatoare. Locul în care a muncit şi a trăit a fost dintotdeauna un loc sfinţit de harul său artistic şi de talentul de a atrage spiritul generaţiei în care trăieşte. Această calitate rară i-a adus admiraţia şi a câştigat prietenia unor personalităţi de talia lui Emil Cioran, Paul Barbăneagră, Sergiu Celibidache sau Walter Biemel. A făcut din el creatorul unui creuzet spiritual în timpul comunismului, când atelierul său din Lugoj a adunat toată inteligenţia românească a timpului. Printre ei i-aş enumera pe criticii şi istoricii de artă Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, Vasile Drăguţ, Andrei Pleşu şi François Pamfil, pe scriitorii Livius Ciocârlie, Cornel Ungureanu, Şerban Foarţă sau Bartolomeu Anania. Artişti, precum Aurel Ciupe, Ion Pacea,  Iulius Podlipny, Ion Isac, Ion Sălişteanu, Ştefan Bertalan, Sorin Dumitrescu, Florin Ciubotaru, Constantin Flondor, Petru Jecza, Viorel Mărginean, Ion Musceleanu, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu şi, nu în ultimul rând, Horia Bernea, au fost prezenţe familiare ale atelierului său din Lugoj, iar multe dintre lucrările lor pot fi văzute astăzi în colecţia artistului.

În afara operei artistului, Casa Poparad – Oravitzan cuprinde şi o colecţie de artă contemporană universală din care nu lipsesc un Miro, Eduardo Chillida, Horia Damian, Pierre Alechinsky, Jean René Bazaine, Antoni Tàpies, precum şi o superbă colecţie de stampe orientale şi icoane româneşti din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea. Aproape toate colecţiile, incluzând covoare şi obiecte de cult bizantine, reflectă problematică, originile sau sursa de inspiraţie a artistului. Cadrul intim în care sunt expuse lucrările din spaţiul central, de la etaj sau bucătăria în care Gina Oravitzan, soţia artistului, pregăteşte bucate pentru oaspeţii casei, până la deschiderea terasei spre grădină, atelierul şi refugiul cu cuptor, masă masivă din lemn, obiectele de artă ţărănească românească care o înconjoară, toate, crează o ambianţă unică prin design şi concept, ce respiră atmosfera de pace insuflată de spiritul creator a lui Silviu Oravitzan.

Mulţi cred că un artist devine apreciat după moarte, o viziune romantică ce trebuie depăşită prin iniţiative ca ale lui Sorin şi Adriana Poparad. Restituirea pe care o fac prin Casa Poparad – Oravitzan nu este postumă. Ea are loc în timp ce artistul trăieşte şi prezenţa sa poate oferi o comuniune ce degajă o perspectivă istorică şi culturală vie, din mers, asupra vieţii şi operei sale. Mesajul ei nu este o sticlă aruncată în mare sau un receptacol în timp, pe care îl găseşti după ce istoria şi-a spus cuvântul – cum se întâmplă cu multe opere de artă sau destine artistice –, ci unul care are loc acum, sub ochii noştri. (Adrian Ioniţă)
Citiţi tot articolul pe Ora de Timis.ro