MACRO. Proiect nominalizat la WAF


World Architecture Festival 2011 şi-a anunţat finaliştii iar pe listă se află o serie de proiecte prezentate în revista igloo în ultimul an. Primul din serie: Museum of Contemporary Art of Rome (MACRO).

Proiect nominalizat la WAF 2011, categoria Culture.
Proiect: SARL ODILE DECQ & BENOÎT CORNETTE ARCHITECTES URBANISTES
Responsabil de proiect: Giuseppe Savarese

După o lungă perioadă în care intervenţiile moderne au lipsit aproape cu desăvârşire din Roma, administraţia a decis că legendara capitală are nevoie de o serie de repere culturale noi. Oferind, prin concurs, misiunea de a le construi unor arhitecţi de renume s-a încurajat, ce-i drept, o anumită spectaculozitate a proiectelor, dar cu un garant al calităţii spaţiilor rezultate. Şirul a fost deschis de muzeul Ara Pacis semnat de Richard Meier, iar anul acesta au fost inaugurate alte două muzee importante: MAXXI (Muzeul Artelor secolului XXI) realizat de Zaha Hadid şi MACRO (Muzeul de Artă Contemporană al oraşului Roma) proiectat de Odile Decq. Urmează în curând centrul de evenimente al lui Massimiliano Fuksas, supranumit de locuitori „Norul”.

Inaugurarea destul de apropiată în timp şi faptul că ambele muzee sunt proiectate de două celebre femei-arhitect au făcut ca MAXXI şi MACRO să fie prezentate adesea prin comparaţie, deşi sunt despărţite de scara proiectului, de bugete şi de abordarea conceptuală. Cum despre MAXXI puteţi citi chiar în primele pagini ale dosarului dedicat muzeelor din numărul 108-109 al revistei igloo, voi vorbi aici despre MACRO – un muzeu cu o înfăţişare cuminte, aproape sobră pe afară, dar care se dezlănţuie la interior în spaţii senzoriale, cu transparenţe, texturi şi culori puternice.

Arhitecta franceză Odile Decq şi-a mărturisit admiraţia faţă de atmosfera barocă a Romei, faţă de haosul fermecător ce o caracterizează, cu pieţele publice şi terasele ascunse. Crezând totodată în necesitatea dezvoltării unui oraş în chiar spiritul identităţii sale, fără imitaţii ieftine, a dorit să integreze noul muzeu de artă contemporană ţesutului local şi să-l ofere locuitorilor: a reuşit tocmai prin definirea sa (şi) ca promenadă urbană. A speculat înălţimile diferite ale spaţiilor interioare, impuse prin temă, şi a creat o reţea de terase prietenoase care se prelungesc până în stradă, permiţându-le trecătorilor să le acceseze fără a intra propriu-zis în muzeu. Odată ajunşi aici însă, prin intermediul unor suprafeţe vitrate, aceştia au ocazia să surprindă crâmpeie din viaţa muzeului şi pot fi tentaţi să-l viziteze – o invitaţie mai puţin conformistă, aşa cum de altfel ne-a obişnuit Odile Decq.

Situat în nord-estul oraşului, în cartierul Nomentana, care este caracterizat printr-un ţesut dens, cu insule aliniate către stradă, MACRO a fost nevoit să preia o parte din structura unei foste braserii/berării Peroni, declarată obiect de patrimoniu. Chiar dacă nu este adeptă a acestui tip de conservare, Odile Decq a respectat regulile oraşului, păstrând pereţii exteriori ai vechii clădiri pe trei dintre laturi, şi a ales să dea frâu liber creativităţii în interioare. Corpul din beton, sticlă şi oţel al noului muzeu este vizibil doar într-unul dintre colţuri, unde se află şi intrarea principală, dinspre strada Nizza. Pe aici se ajunge în foyerul negru, unde privirea este captată de volumul sculptural de mari dimensiuni, roşu aprins, care adăposteşte auditoriumul cu 200 de locuri. La o înălţime de patru metri, o serie de pasarele transparente traversează spaţiile şi oferă dinamism percepţiei. În plus, materialele de finisaj – lemn, metal, conglomerate – au fost tratate cu răşini speciale pentru un efect omogen, satinat, care să potenţeze simţurile. Toate acestea vin într-un oarecare contrast cu sălile de expunere propriu-zise, simple şi albe, doar cu mici variaţiuni de unghiuri. Spectaculozitatea ansamblului vine şi din tratarea cu atenţie a tuturor detaliilor până la conceperea şi proiectarea personalizată a întregului mobilier şi a accesoriilor: scaunele din amfiteatru şi din cafenea au fost realizate împreună cu Poltrona Frau, sistemele de iluminat din spaţiul public de lângă fântână şi din restaurant – împreună cu Luceplan, iar lavoarul impresionant, din răşini albe şi transparente, echipat cu senzori de mişcare şi care se aprinde şi se face roşu la curgerea apei a fost de asemenea conceput special pentru acest loc.

Îndrăzneţ până la a fi provocator din punct de vedere vizual (ceea ce i-a determinat pe unii critici să afirme că face concurenţă lucrărilor de artă din sălile de expunere), surprinzător în detalii şi totuşi perfect coerent ca ansamblu, MACRO explorează diversele dimensiuni ale spaţiilor publice, redefinindu-şi rolul social. (Viorica Buică)
Foto: © Georges Fessy
Articol publicat în numărul 108-109 (decembrie 2010 – ianuarie 2011) al revistei igloo.
SURSA: iglooblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s