În lumea artei lui Dorinel Marc

„Nu-mi lipseşte lumea artei.
Oare eu îi lipsesc ei?”

Expoziţie Dorinel Marc
ICR Stockholm, Skeppsbron 20

Perioada: 27 august – 18 noiembrie 2011
Curator: Niclas Östlind
Vernisaj: sâmbătă 27 august, orele 16.00-19.00.
Ora 17.00 Discurs către naţiune, performance de Dorinel Marc.

Institutul Cultural Român (ICR) Stockholm va găzdui, în perioada 27 august – 18 noiembrie, expoziţia „Nu îmi lipseşte lumea artei. Oare eu îi lipsesc ei?” a artistului suedez de origine română Dorinel Marc.

După o perioadă în care s-a retras din lumea artei pentru a avea grijă de copiii săi gemeni, Dorinel Marc revine cu o expoziţie ce porneşte de la schimbările survenite în viaţa artistului odată devenit părinte.
În noile lucrări, experienţele cotidiene ale vieţii private sunt puse în opoziţie cu aşteptările societăţii şi convenţiile artei, dar şi cu anumite experienţe extreme şi profund misterioase – o mişcare ce oferă perspectivă asupra stării de fapt a lucrurilor. Privatul devine politic, iar arta devine o cale de a atrage atenţia prin provocare, dar şi de a spori implicarea publicului în problemele de interes comun.

Cu ocazia acestei expoziţii, editura suedeză Arena va publica o monografie a artistului Dorinel Marc, care va fi lansată în luna octombrie. Monografia va apărea cu sprijinul ICR prin programul de finanţare Publishing Romania şi va conţine eseuri semnate, printre alţii, de criticii de artă Milou Allerholm şi Sînziana Ravini, precum şi o conversaţie între Dorinel Marc şi Niclas Ostlind, care este şi curatorul expoziţiei.
Expoziţia şi monografia sunt realizate cu sprijinul Swedish Arts Grants Committee şi Langmanska Cultural Foundation
Dorinel Marc s-a născut în 1964 în Bonţăieni, judeţul Maramureş. A urmat liceul de artă din Cluj, în perioada 1981-1984, după care a absolvit Royal University College of Fine Arts/Colegiul de Arte, Meşteşuguri şi Design, Stockholm (1995–2000).
În anul 1987 s-a refugiat în Suedia, unde, în cei 20 de ani de activitate artistică, a devenit unul dintre cei mai importanţi artişti ai ţării.
O mare parte din activitatea sa se axează pe testarea şi renegocierea limitelor ce definesc arta. Intervenţiile sale în situaţii din viaţa de zi cu zi scot la iveală probleme stringente de natură socială şi politică şi le prezintă apoi într-un context artistic.
Lucrările sale au fost expuse până acum la cele mai importante spaţii de artă din Suedia, precum Moderna Museet, Iaspis – Swedish Arts Grants Committee’s International Program, Stockholm Art Fair, Liljevalchs konsthall, Kulturhuset, Farfabriken.
Expoziţia şi monografia sunt realizate cu sprijinul Swedish Arts Grants Committee şi Längmanska Cultural Foundation.
SURSA: ICR

Andezit 2011

Simpozion internațional de sculptură

Duminică, 21 august 2011, la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi, a avut loc vernisajul lucrărilor realizate pe parcursul Simpozionului internaţional de sculptură ANDEZIT 2011.

Această prezentare necesită JavaScript.

La cea de-a XIX-a ediţie a simpozioanelor organizate la Sîngeorz-Băi, au participat şase sculptori, trei din străinătate – Nicolae Fleissig şi Francois Weil din Franţa, Nesrin Karacan din Turcia şi trei sculptori din România: Maxim Dumitraş, Ştefan Călărăşanu şi Ioan Pop-Vereta. Alături de cei şase sculptori s-a aflat şi pictorul Vasile Mureşan-Murivale. Despre lucrările realizate de cei şapte artişti a vorbit criticul de artă Ana Maria Altmann, care a subliniat ce îi individualizează pe fiecare dintre ei, sub ce formă se realizează amprenta personală a fiecăruia, totul într-un discurs bine închegat, cu exemplificări concrete la operele artiştilor. Criticul Ana Maria Altmann a ţinut să felicite organizatorii şi partenerii lor pentru manifestarea de înaltă ţinută artistică pe care au reuşit să o ducă la bun sfârşit, cea mai vie dovadă în acest sens fiind chiar operele realizate.
La vernisaj au participat şi reprezentanţi ai partenerilor de proiect de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Consiliului Judeţean şi Prefecturii Bistriţa.
SURSA: Modernism.ro