Dialog Privit


Eugen Boia şi Ciprian Bodea
Expoziţie de pictură

Timişoara, 28 Septembrie 2012. Astăzi, la Timişoara, în cadrul Clubului UMFT a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură „Dialog Privit”, în care sunt reunite lucrări în ulei semnate de către Eugen Boia şi Ciprian Bodea, într-o expoziţie mărturie a talentelor născute din dragostea pentru artă şi viaţă.

„Portretul ce priveşte dincolo de lucrare, în spaţiul de taină al bucuriei împărtăşite. Un medic şi un pictor au îndrăznit să apropie două lumi aducând la un numitor comun ideea de pictură dialog”, Mircea Rista, Intelligentlogo.com

Freamătul portretelor semnate Ciprian Bodea reuşeşte să intre în rezonanţă cu naturile moarte – statice, semnate de către dr. Eugen Boia, făcându-le vii. Dinamica lor aproape c-o auzi, cu urechea cea care ştie să audă şi o vezi cu ochiul care ştie să vadă, să priveascăMarie-Jeanne Bădescu, Galleria 28, despre lucrările expuse în „Dialog Privit”.

Expoziţia de pictură „Dialog Privit” este un proiect comun al UMFT, Galleria 28 şi Intelligentlogo.com

Ciprian Bodea Pictor, absolvent al Facultăţii de Arte şi Design, UVT, Secţia Pictură, Clasa Prof. Constantin Flondor. Este membru fondator al grupului de pictură timişorean Noima, cu care a expus în perioada 2004 – 2010. (www.ciprianbodea.com)

Eugen Boia Doctor în medicină, este pasionat de pictură, de la o vârstă fragedă. „Dialog privit” reprezintă strădania de o viaţă în tainele picturii a Prof. dr. Eugen Boia, fiind de altfel şi prima expoziţie deschisă publicului.

Despre Ciprian,
Marie-Jeanne Bădescu, Galleria 28

Grădinile, toamna. Mă-nvăluie, cuprinzându-mă înauntrul lor. Ca şi cum, m-aş piti după frunzele care-şi aşteaptă rândul la cădere, „arunc” ochiade tuşelor de culoare vibrată. Din portretele semnate Ciprian Bodea. Un „nu ştiu ce” necunoscut, mă aduce la vedere atât pe mine cât şi pictura ce-mi şade în faţă, spre privire. Tumultul ce se aude în pânze, umple septembria caldă, de peste tâmplele mele, înţelegând din portrete, raţiunea de a mă bucura de întâlnire. Totul în jur e viu. Şi-ntr-asta, am dobândit încă o primăvară. Aş putea însemna aici că-imulţumesc pictorului. L-am zărit de departe. Răsplata e acum la mine în inimă …  Marie-Jeanne Bădescu … din însemnările de zi cu zi … 11 septembrie 2012, Timişoara … Galleria 28 …

Despre Eugen,
Marie-Jeanne Bădescu, Galleria 28

Concentric. Pornind de la punct şi reîntorcându-se constant la el. Ciclicitatea devenind -de ce nu- liniară. Fără de început şi fără de sfârşit. O creştere gata înfăptuită. Traversând într-una spaţiul dat. E ca şi cum aş alerga mereu, în ceea ce se cheamă acum, loc ce contopeşte trecut, prezent şi viitor. E buna încremenire…pictura lui Eugen Boia. Cuprinde dens, răspunsul la de ce-urile zilnice. Fiind aşa, doctorul are şi vremea toată pentru a vindeca fără a răpi nimic, din nici o parte. Mă uimesc admirând, şi mă gândesc: ce bine!. Cred că el, medicul şi pictorul, e omul lucrurilor bine făcute. Fiindcă e sintetic, onest şi pe faţă. El este poemul pe care-l citesc privind naturile sale, poem cu care mai adaugă lumii o speranţă…. Cât şi mie… Marie-Jeanne Bădescu … Din aceleaşi însemnări de zi cu zi… Galleria 28, Timişoara, 11 septembrie 2012

Pentru detalii suplimentare:
Marie-Jeanne Bădescu, Galleria 28
Email: galleria@upcnet.ro; tel: 0722 503 028
Mircea Rista, Intelligentlogo.com
Email: mircea_rista@yahoo.com; tel: 0722 787 764

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s