Arina Ailincăi – In Scripted Body

Art on the Avenue Gallery, Philadelphia
14 septembrie – 7 octombrie 2012

Arina Ailincăi şi-a dezvoltat un concept artistic propriu, realizând lucrări din ceramică folosind mulaje obţinute după figura umană pe care le reinterpretează. Asemănarea sculpturii ceramice cu cea a corpului uman real este un punct de plecare pentru explorarea, prin mijloace vizuale, a condiţiei umane universale. Sculpturile Arinei Ailincăi, realizate în ultima perioadă din lut, transformă replică fidelă a „amprentei” unui individ într-un vas uman arhetipal, care deține urme de viață interioară, dar şi ale istoriei sale universale.

„Dorința mea este de a „scrie” un poem tridimensional atât a corpului fizic, care este fragil, cât şi al lumii imateriale a existenței noastre interioare. Am traduce această dorinţă în sculptura ceramică prin utilizarea mulajelor obţinute după corpul uman pentru a crea „coaja”, o formă a corpului scobită afară, un vas gol care deține în interior istoria personală și universală. Script-urile imprimate pe pereții interiori dobândesc dimensiuni simbolice și metaforice”, spune Arina Ailincăi.

Arina Ailincăi este una din cele mai apreciate ceramiste din România. Născută pe 16 iunie 1946, în Cluj-Napoca, a studiat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj (1969), apoi în cadrul Facultăţii de Artă şi Educaţie Vizuală a Universităţii din Toronto (1992). A expus atât în ţară, cât şi peste hotare şi a fost recompensată de-a lungul carierei artistice cu numeroase premii şi distincţii. Arina Ailincăi este membru al Academiei Internaționale de Ceramică (IAC). Lucrările ei fac parte din colecţii particulare din Canada, Statele Unite și Europa și au fost achiziţionatede prestigioase muzee, cum ar fi, de exemplu, Toronto Gardiner Museum of Ceramics, Yingge Ceramic Museum in Taiwan, Incheon World Ceramic Center in South Korea, Sevres Ceramic Museum in France, The Art Museum in Ankara, International Ceramics Research Center in Denmark, Ceramic Museum in Hungary şi mai multe muzee din România.
http://www.arinaailincai.ro .

Pentru detalii contactaţi miki@artonave.org
SURSA: www.artonave.org