Cafesjian Museum of Art

Cafesjian Museum of Art (www.cmf.am), cunoscut sub numele de Muzeul de Artă Cafesjian, este un muzeu de artă din Erevan, Armenia. Instituţia este situată în centrul Erevanului, în zona cunoscută sub denumirea de Cascade. La baza colecţiei muzeului stau obietele de artă ale lui Gerard L. Cafesjian. Inaugurarea muzeului a a avut loc pe 17 noiembrie 2009.

Cafesjian Museum of Art - Centrul artelor şi Cascadele

Construcţia a început în primăvara anului 2005 şi a fost finalizată în primăvara anului 2008, muzeul fiind deschis publicului pe data de 07 noiembrie 2009. La ceremonia de inaugurare au participat preşedintele armean Serzh Sargsyan, ministrul culturii Hasmik Poghosyan, ministrul diasporei Hranush Hakobyan, precum şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice în Armenia, diverşi artişti şi personalităţi politice.
Proiectul muzeului este unul dintre cele mai ambiţioase lucrări al arhitecturii contemporane, realizat într-o republică din fosta Uniune Sovietică. Construcţia este descrisă de New York Times ca fiind „o lucrare nebunească de grandomanie, (…) una dintre cele mai spectaculoase şi ciudate clădiri muzeale”. Proiectul a fost conceput de firma americană (din New York) David Architects Hotson. Echipa de designeri care a lucrat în cadrul proiectului include nume de arhitecţi şi firme consacrate în domeniul arhitecturii, cum ar fi de exemplu: David Hotson Associates Architecs, Erevan, firma de inginerie structurală Dewhurst Macfarlane and Partners, New York, ArmProject, Erevan şi, pentru servicii şi amenajrea mediului, Atelier Ten, din New York şi Londra.

Clădirea găzduieşte acum Centrul pentru Arte, complexul fiind iniţial conceput de arhitectul Alexander Tamanyan (1878-1936). Tamanyan a dorit să conecteze partea nordică şi centrală a oraşului istoric la cel rezidenţial şi cultural printr-o vastă zonă verde de cascade şi grădini. Din păcate, planul a rămas în mare parte uitat până la sfârşitul anilor 1970, când a fost „reînviat” de către arhitectul şef al Erevanului, Jim Torosyan. Concepţia lui Torosyan a fost modernizată, incorporând idei noi la o scară monumentală: o serie de scări rulante, o reţea complexă de hale, curţi şi grădini în aer liber, parcuri împodobite cu numeroase lucrări de referinţă din domeniul sculpturii, lucrări care evocă istora bogată a Armeniei şi a patrimoniului ei cultural.

Muzeul este condus de către Cafesjian Foundation, care a fost înfiinţată în aprilie 2002 la Erevan, sub auspiciile guvernului armean şi Fundaţia Cafesjian din America. Guvernul armean a construit Cascade-le, complexul şi zona înconjurătoare (investitind peste 35 de milioane de dolari pentru a finaliza reconstrucţia Cascade).
Majoritatea expoziţiilor prezentate de către Centrul Cafesjian pentru Arte sunt derivate din colecţia privată a binefăcătorului său principal, Gerard L. Cafesjian. Această colecţie de peste 5.000 de lucrări include cea mai cuprinzătoare colecţie de obiecte din sticlă, din lume.

În principal, colecţia evocă activitatea plastică a cuplului ceh Stanislav Libenský şi Jaroslava Brychtová, a căror operă a revoluţionat utilizarea sticlei ca mediu artistic. Expoziţia de obiecte din sticlă include şi alte nume de marcă din domeniul acestei arte, cum ar fi de exemplu: Dale Chihuly, Bohumil Elias, Pavel Hlava, Jaromír Rybák, Ivana Šrámkova, Bertil Vallien, Lino Tagliapietra, Mark Peiser şi Hiroshi Yamano. Colecţia permanentă are, de asemenea, nume importante din pictură, grafică şi sculptură, artişti dintre care îi amintesc pe Fernando Botero, Arshile Gorky, Jennifer Bartlett şi Andy Warhol.
Grădina cu sculpturi este situată la baza Cascade-lor şi prezintă una dintre cele mai prestigioase colecţii de sculptură monumentală din lume. Pasarele, alei lungi şi grădini special concepute pentru a oferi vizitatorilor un cadru modern şi adecvat vizionării sculpturilor de mari dimensiuni au fost concepute  pentru a pune în valoare lucrări de Fernando Botero, Lynn Chadwick, Plensa Jaume şi Barry Flanagan.

Expoziţia „Libenský Brychtová: Silhouettes of the Тown” a fost deschisă în Sala Eagle Cafesjian de la Centrul pentru Arte, pe data de 11 septembrie 2010, în prezenţa artistei Jaroslava Brychtová.
În anul 1988, puterea distructivă a naturii a zguduit regiunile nordice ale Armeniei, lăsând numeroase oraşe şi sate în ruine. Siluetele oraşului, ciclu tematic aparţinând cuplului ceh Libenský/Brychtová reprezintă răspunsul lor artistic la dezastru şi moarte, exprimând tragedia şi suferinţa umană.
Expoziţia dezvăluie creativitatea şi capacitatea nelimitată a plasticienilor cehi Stanislav Libenský (1921-2002) şi Jaroslava Brychtová (n. 1924) de a transforma sticla, un material având un caracter industrial, într-un mediu artistic cu o estetică unică, ce decurge ca expresie vizuală din „manipularea” formei, spaţiului şi a luminii.
În octombrie 2010, Centrul Cafesjian pentru Arte a iniţiat un program intitulat „Întâlniri cu Arta”, program care propune publicului în fiecare zi de joi, a fiecărei luni, un eveniment dedicat unui artist proeminent sau o ocazie importantă. (Grigore Roibu)