NOIMA (15 anni) sul muro

Miercuri, 4 aprilie, ora 18.30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, va avea loc vernisajul expoziției „NOIMA (15 anni) sul muro” semnată de grupul NOIMA.

Expoziția marchează, alături de alte evenimente anunțate în acest an în Budapesta, Paris și Viena, 15 ani de activitate ai grupării. Lucrările prezente în selecția expoziției „NOIMA (15 anni) sul muro” aduc în atenția publicului secvențe de proiecte personale, cercetări recente alăturate unor lucrări realizate pe parcursul celor 15 ani de când gruparea activează.

„NOIMA (15 anni) sul muro” este rezultatul unui parteneriat între curatorul Cristian A. Damian (IRCCU, Veneția) și curatorul Denise Parizek (12-14 Contemporary, Viena).

Grupul NOIMA este întemeiat în 2003 în zona de vest a României. Fondatorii grupării sunt formați în școala de pictură timișoreană, la finele anilor ’90, în atelierele coordonate de pictorul Constantin Flondor – invitat să expună alături de foștii săi studenți în Veneția. Primele dialoguri se nasc în facultate, în Galleria ’28 (Timișoara) și Cafeneaua Literara Joy’s (Arad). Gruparea devine un context necesar spre a evita izolarea, autismul (cultural), un cadru favorabil căutării unor direcții de conținut, un amplificator al unor voci, altfel izolate. NOIMA înseamnă, întâi de toate, un atelier colectiv de pictură, deschis adesea altor medii de exprimare – video, fotografie, instalație sau performance.

Debutul NOIMA, în 2003, este legat de plein air. NOIMA păstrează în ani dialogul cu lucrurile văzute, studiul în natură. Oricare ar fi fost în timp proiectele grupării, lucrul în plein air rămâne sursa de documentare, dar și subiect în sine. Multe dintre acțiunile grupării din ultimii ani se sprijină pe experiența studiului de observație al realității înconjurătoare. Outside in. Cu timpul însă, expozițiile NOIMA devin adesea alcătuiri ce însumează preocupări de atelier ale membrilor grupării sau ale unor colegi invitați, lucrări provenite din căutări mai degrabă personale. NOIMA numește generic aceste compuneri: Inside out.

Cu sprijinul ICR este publicat în 2011 volumul „Adnotări – lecții de pictură”, proiect editorial inițiat și realizat de Constantin Flondor și gruparea NOIMA. Apariția volumului este secondată de colocvii, lansări de carte și expoziții. În 2014, NOIMA devine periodic „loc de joacă”. Un organism, o formă de viață (poate și în sensul în care Wittgenstein definește termenul). Prin intermediul unor acțiuni ale grupării, sesiuni de pictura și desen performativ în contexte și locuri diferite, sunt căutate convenții provizorii ale unei posibile gramatici colective.

NOIMA (15 anni) sul murova include și lucrări din anii 2000 semnate de Sorin Neamțu și Sorin Oncu, doi dintre fondatori ce au părăsit ulterior proiectul NOIMA. Expoziția de față se înscrie în linia Inside Out a grupării, compusă în prezent din cinci membrii activi în Europa și SUA (Ciprian Bodea, Cosmin Frunteș, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, Dan Gherman).

Grupul este reprezentat de galeria vieneză 12-14 Contemporary (Denise Parizek /CEO / Curator) și de proiectul Schleifmühlgasse 12-14 (artist collective).

Expoziția este organizată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în parteneriat cu galeria vieneză 12-14 Contemporary și va putea fi vizitată până pe data de 27 aprilie 2018 în Mica Galerie a IRCCU Veneţia, Cannaregio 2212 – 30121 Veneţia.

Typopassage TM loveşte din nou

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Lansat în August 2011, cu scopul de a aduce în atenţia generală designul grafic și grafica tipografică, Typopassage Timișoara este prima extensie internațională a Typopassage Viena și a fost inițiat de tandemul curatorial Ovidiu Hrin, Synopsis (Timișoara) și Bauer concept & design (Vienna).

Typopassage este un loc de instruire a ochiului, o şcoală a vederii, un micro-muzeu plasat în spațiul public și dedicat designului grafic, artei de a sculpta în alfabet, iar lucrările expuse aici sunt adevărate conferinţe publice despre forţa secretă a literelor şi formelor. Typopassage îşi asumă rolul de interfaţă între comunitatea de design şi publicul cu apetenţe tot mai mari pentru acest domeniu, urmărind familiarizarea vizitatorilor cu limbajele formale şi vizuale.
Micro-muzeul în aer liber este amplasat pe malul Begăi, în pasajul de sub Podul Tinereții și este realizat în strânsă colaborare cu echipa terasei D’arc Mal.

 Expozițiile TPTM, organizate de două ori pe an, propun un dialog între designul grafic internațional și cel autohton, prin lucrări realizate de nume consacrate în domeniu. Prima ediție TPTM i-a expus pe Hi Visuelle Gestaltung – un recent înființat studio elvețian – față în față cu tineri designeri și artiști ai literei, Alexe Popescu, Adnan Vasile, Sorina Vasilescu și Mihaela Popa, din România.
Karlssonwilker, studioul de design newyorkez înființat de Hjalti Karlsson și Jan Wilker, au onorat cu prezența cea de-a doua ediție a TPTM, fiind invitații speciali ai workshop-ului organizat în toamna anului 2011. Împreună cu designerii si artiștii timișoreni prezenți la eveniment ei au realizat o serie de postere experimentale în cadrul unui performance live desfășurat sub podul de pe Bega.

Prima ediție de anul acesta îi aduce în lumina reflectoarelor pe designerii Nelu Wolfensohn (Montreal, Canada) și Ovidiu Hrin (Timișoara, România). Șansa face ca ambii designeri expuși anul acesta să fie români (lucrările lui Ovidiu fiind prezente și în Typo-pasajul vienez, începând cu martie 2012). Prin punerea față în față a lucrărilor celor doi se creează un interesant dialog între două generații de designeri, cu origini comune, dar situați la o distanță spațială de 6000 km. și una temporală de 25 de ani.

Odată cu prima ediție, TPTM a lansat și TYP’O’ZID – o lucrare murală de 28 mp, ce se întinde pe toată lungimea pasajului. Suprafața peretelui este reîmprospătată anual de către un invitat (graffer/ street artist) pornind de la o temă legată de literă, scriere, artă tipografică.
Lucrarea din 2011, realizată cu ajutorul grafferului Jones, a avut ca temă TYPEFACE – concretizându-se în reprezentarea monumentală a 5 portrete supradimensionate ale unor maeștri ai designului de literă: Erik Spiekermann, Zuzanna Licko, Peter Bilak, Herb Lubalin și Wim Crouwel.
Anul acesta TPTM îl invită pe artistul The Orion să se desfășoare pe suprafața Typ’o’zid-ului, tema aleasă pentru 2012 fiind TYPESPACE – ideea de spațiu din jurul literelor, un spațiu inevitabil în arta tipografică. (Matei Ştefan)
SURSA: graphicfront.ro

Cele mai vizitate muzee ale lumii în 2011

Nu mai puțin de 8,9 milioane de turiști au vizitat anul trecut Muzeul Luvru. Potrivit datelor strânse de publicația „Art Newspaper”, muzeul parizian a înregistrat o creștere de aproape 5% față de 2010 și și-a păstrat prima poziție în topul celor mai frecventate astfel de obiective culturale. De altfel, Luvrul conduce acest clasament încă de la prima sa publicare, în 2007. Succesul său se datorează capodoperelor clasice, Mona Lisa lui Leonardo da Vinci fiind doar una dintre ele.

Pe locul al doilea s-a aflat în 2011 Muzeul Metropolitan de Artă din New York, cu peste 6 milioane de vizitatori. Următoarele trei poziții au fost ocupate de muzee londoneze: British Museum (5,8 milioane de vizitatori), National Gallery (5,2 milioane) și Tate Modern (4,8 milioane). În Top 10 se mai află National Gallery of Art (Washington DC), National Palace Museum (Taipei), Centrul Pompidou (Paris), National Museum of Korea (Seul), Musee d’Orsay (Paris), fiecare cu peste 3 milioane de vizitatori.

E o „industrie” aflată în creștere, în ciuda recesiunii globale. Asta nu trebuie să ne surprindă, susține Javier Pes, unul dintre editorii „Art Newspaper”, citat de www.bbc.co.uk: „Anul trecut, muzeele americane în special au primit lovituri puternice pe fondul crizei financiare, așa că au trebuit să recurgă la tăieri, unele dintre ele din bugetele expozițiilor”. Asta a însemnat, explică el, o întoarcere la marile colecții ale muzeelor. Muzeul Metropolitan de Artă din New York, de exemplu, a adus mulți oameni în fața creațiilor lui Picasso. „Există încă un apetit mare, iar muzeele oferă valoare mare pentru banii de bilet”, explică editorul „Art Newspaper”. (Vlad Odobescu)
SURSA: Yahoo News

Zece ani de gratuitate în muzeele britanice: o idee bună, până la urmă?

Păstrarea gratuităţii în muzeele naţionale din Marea Britanie costă statul 52,5 milioane € anual, sau aproximativ 423 milioane € în total, de la intrarea în vigoare a hotărârii, în 1999. Secretarul de stat pentru cultură, Jeremy Hunt, a făcut publice aceste cifre la aniversarea a zece ani de la introducerea accesului gratuit în muzee, anunţând că intenţionează să ofere în continuare fonduri pentru păstrarea acestui statut.

Presa britanică se întreabă cât mai poate fi păstrat accesul gratuit universal, în condiţiile în care coaliţa de la guvernare şi-a asumat obligaţia de a reduce deficitul bugetar al ţării, care a ajuns la peste 10% din produsul intern brut în 2010.

Susţinătorii accesului gratuit subliniază succesul acestei măsuri, în ceea ce priveşte numărul de vizitatori. În muzeele din toată ţara, rata de frecventare a crescut cu 51% din 2000, precum arată statisticile. Vizitatorii fac parte, în general, din clasa de mijloc, iar mulţi dintre cei din muzeele din Londra sunt turişti. Mulţi sunt de părere că aceştia îşi pot permite să plătească o sumă, la fel cum o fac pentru numeroasele expoziţii temporare, precum Leonardo la National Gallery (19 €, până în 15 februarie), Lucian Freud la National Portrait Gallery (17 €) sau Gerhard Richter la Tate Modern (15 €).  Accesul gratuit a sporit numărul de vizite, încurajând un public care ar fi fost într-altfel îndepărtat chiar de o taxă redusă de acces. Numărul de vizitatori provenind din medii dezavantajate a ajuns la 2,5% din numărul total înregistrat de British Museum şi 5% la Victoria and Albert.

Aproximativ 50 de milioane de vizitatori se bucură anual de 50 de muzee gratuite în Marea Britanie. Dintr-un calcul sumar, reiese că s-ar putea strânge 150 milioane €, dacă jumătate din aceşti vizitatori ar plăti 6 € de persoană, un buget de folos pentru directorii care se zbat să echilibreze bugetele.

Taxa de acces este improbabil să revină, pentru că există un conses în susţinerea gratuităţii, între directorii muzeelor. În anii ’90, opiniile erau împărţite, unii fiind de părere că instituţiile devin mai orientate asupra vizitatorilor, atunci când aceştia sunt consideraţi clienţi, fiind încurajate de asemenea să adopte modernizări şi un marketing mai bun.
Citiţi articolul complet în The Art Newspaper.
SURSA: Artmark

Muzeul Ceramicii Sèvres

Fondat de Alexandre Brogniart, fiul unui arhitect din Paris şi director al fabricii de porțelan Sèvres între 1800 şi 1847, Muzeul Ceramicii din Sèvres găzduiește o colecție extraordinară de obiecte ce prezintă întreaga istorie a creaţiei din domeniul artelor focului, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, colecţie concepută într-un spirit enciclopedic, similar cu cel din veacul al XVIII-lea.

Muzeul Ceramicii Sèvres este situat în sud-vestul Parisului,  pe malul Senei. Celebra fabrică de porţelan din secolul al XIX-lea, are o impresionantă colecţie de obiecte din ceramică, provenite din Japonia, China, Iran, dar şi din Europa, Italia, Germania şi Franţa.

Încercarea europeană de a imita porţelanurile chinezeşti, în veacul al XVI-lea, a dus la o perioadă de succes datorată atelierelor florentine, protejate de puternica familie Medici. În Italia, mai precis în oraşul italian Faenza, au fost înfiinţate o serie de fabrici de porţelan, manufacturi care nu foloseau caolinul (material necunoscut europenilor), ci un material numit convenţional „porţelan moale”. În anul 1738, doi muncitori de la fabrica din Chantillu, Gilles şi Robert Dubois, au oferit secretul de fabricaţie guvernatorului castelului de la Vincennes, marchizul de Chatelet. Acesta a obţinut un împrumut din partea regelui Ludovic al XV-lea, în anul 1741, şi cu ajutorul unui faianţar, Humbert Gerin, a perfecţionat procedeul de fabricaţie a porţelanului după o reţetă proprie. Produsele fabricate imitau bine produsele chinezeşti şi, în anul 1745, fabrica a obţinut autorizaţia regală pentru fabricarea exclusivă a porţelanului. În 1752, Ludovic al XV-lea deţinea o treime din capitalul noii asociaţii. Manufactura a devenit „regală”, folosind însemnele Casei Regale. Pentru a păstra secretul de fabricaţie a produselor ceramice, muncitorii aveau interdicţia de a se deplasa în afara localitaţii. Clădirea, aşa cum arată ea astăzi, a fost construită în anul 1876. În 1759, Casa Regală a cumpărat manufactura, care de atunci şi până în prezent este în proprietatea statului francez, cu excepţia perioadei 1926-1940.

Manufactura Sèvres s-a bucurat de la început de succes şi s-a extins în permanenţă. A realizat în principal vase de lux, servicii şi piese de sculptură care reflectau evoluţia artistică a diferitelor „mode” în epocă, trecând de la Rococo la Neoclasicism şi, apoi, de la pictura figurativă la Art Deco şi Art Nouveau.
Sèvres este prima manufactură din Franţa care în 1768 a folosit caolinul în locul porţelanului fosfatic (realizat din măcinarea oaselor), pentru a elebora un procedeu de fabricare a porţelanului veritabil.
Porţelanul de Sèvres a contribuit la dezvoltarea artei franceze, obiectele ceramice obţinute aici (serviciile de ceai şi vasele de lux) fiind darurile preferate pe care le ofereau regii Franţei. Manufactura a trecut printr-o perioada critică în timpul Revoluţiei, pe de o parte datorită poziției financiare precare prin care trecea economia franceză la începutul veacului al XIX-lea şi, pe de altă parte, a scăderii interesului comercial pentru produsele de lux.

În anul 1800 ministrul de interne de atunci, Lucien Bonaparte, l-a numit ca administrator al manufacturii pe Alexandre Brongniart.
Pentru a creşte producţia şi a scădea costurile, noul director al manufacturii a renunţat la fabricarea porţelanului din pastă moale şi a trecut la cel obţinut din aşa zisa „pastă dură”.
Alexandre Brongniart (1770–1847), mineralog, instruit ca inginer și un om de ştiinţă, a continuat politica care adusese succesul manufacturii: de a reflecta gustul epocii apelând la cei mai buni artişti şi meseriaşi ai vremii. Compoziția de porțelan din pastă dură a fost îmbunătăţită şi noi glazuri colorate au fost concepute o dată cu noile tipuri de cuptoare, mult mai eficiente şi mai rentabile. În primul deceniu, obiectele ceramice de la Sèvres au oglindit gustul Imperiului, cu modele aurite şi bogat decorate şi scene figurative pline de fantezie artistică. Pentru obiecte produse în seturi, cum ar fi, de exemplu, cele pentru sevirea cinei, ceşti pentru ceai, servicii de cafea şi garnituri de vase, Brogniart a preferat stilul ornamental, fără a cădea, însă, pradă exceselor conceptuale ale decorativismului vremii. Compoziţiile au fost create şi executate de către Jean-Charles Develly, un pictor de la Sèvres care a fost responsabil pentru multe dintre cele mai ambiţioase produse obţinute în seturi/servicii în timpul mandatului lui Brogniart.

Încă din primii ani fabrica de la Sèvres a copiat nu doar compoziţiile contemporane, dar şi picturi din perioadele anterioare. Lucrări de un mare rafinament artistic sunt copii după picturile lui Rafael, Tițian, Poussin şi Rubens. Interesul pentru stilul gotic a rămas şi el prezent ca parte al preocupării de a diversifica motivele decorative, tendinţă ce se reflectată într-o pereche de Vaze, model desemnat vaza Gothique Fragonard (numită astfel după designerul Alexandre-Evariste Fragonard).

Eclectismul și istoricismul caracterizează producția din timpul mandatului lui Brogniart, motive ce au continuat a fi explorate  şi după moartea sa, în 1847. O dată cu apariţia stilului Art Nouveau, la sfârșitul secolului al XIX-lea, scenele istorice au fost înlocuite cu forme inspirate din natură, deseori caracterizate de asimetrie compoziţională.

Printre realizările remarcabile ale secolului al XIX-lea a fost capacitatea manufacturii de a rămâne continuu în prim-planul de producţie ceramică europeană, în ciuda a nenumărate schimbări în tehnologie, gust şi patronaj, schimbări ce au caracterizat acest veac tumultos.
În secolul al XX-lea manufactura a triumfat cu ocazia Expoziţiei Universale din 1900 şi apoi cu prilejul Expoziţiei Internaţionale din 1925.
Concepţia de serviciu, ca întreg compoziţional, reprezintă o explorare a limitelor de mediu ceramic, care este una dintre caracteristicile definitorii de producţie ceramică în secolul al XX-lea.

Începând din 2005 formarea specialiştilor este organizată în centrul de pregătire internă şi în cadrul atelierelor de producţie. Elevii, selectaţi în urma unei pre-recrutări, beneficiază de integrare profesională după absolvirea studiilor cu o durată de 3 ani, pregătindu-se în specializări ca tehnician artistic sau specialist ceramist, cursuri organizate de Ministerul Culturii şi Comunicării. (Grigore Roibu)
Citiţi mai mult pe http://www.sevresciteceramique.fr

Surse bibliografice:
Jeffrey Munger – Sèvres Porcelain in the Nineteenth Century.
Linda Horvitz Roth – A New Attribution of Three Sèvres Vases, Metropolitan Museum Journal, (2002).
Tamara Préaud – A Modest Sèvres Vase for a King, Metropolitan Museum Journal. PDF
Antoine D’Albis – Hard-Paste Porcelain Plates from Sèvres with Chinoiserie Decoration in Colored Golds and Platinum, Metropolitan Museum Journal, (2002). PDF
Selma Schwartz – The ‘Etruscan’ Style at Sèvres: A Bowl from Marie-Antoinette’s Dairy at Rambouillet, Metropolitan Museum Journal, (2002). PDF
Citiţi şi Ceramica – materie şi imagine
Vedeţi un fotoreportaj realizat de Lucian Muntean pe Modernism.ro  – Muzeul Ceramicii Sèvres.