Începând cu data de 15 martie 2014 au intrat în vigoare noile restricții la fotografiere în Ungaria.

Andre Kertesz – Circus, Budapesta, 19 May 1920. (Sursa foto wikipedia)
Fotograful trebuie să ceară, potrivit noilor reglementări, acordul tuturor persoanelor care apar în imagine, interzicând astfel, în țara care i-a dat lumii pe Andre Kertesz și Robert Capa, publicarea fotografiilor de stradă.
Jurnaliștii sunt scandalizați, argumentând că în acest mod sunt interzise, de exemplu, relatările de presă despre manifestații, sau despre activitatea forțelor de ordine – ceea ce ar deschide calea unor încălcări ale drepturilor omului.
Lucrurile nu trebuie însă privite atât de drastic, atrăgea atenția ministrul maghiar al justiției, pe 17 martie: interdicția de a fotografia persoane înseamnă doar că fotograful ar trebui să se lase văzut și să aștepte ca persoanele prezente fie să strige sau să gesticuleze că nu doresc să fie fotografiate, fie să alerge pentru a ieși din cadru (aspect relatat de ziaristul britanic Daniel Nolan, de la The Guardian). Doar după ce e sigur că nimeni nu și-a exprimat dezacordul, va putea face efectiv poza dorită.
Sursa: http://www.comunitatefoto.ro
Mai mult pe www.calatorie-fotografie.net