CRUCI

un proiect al CRUCERILOR TEODOR & IOANA BINDEA

Galleria 28 / Timișoara
7 mai 2017, ora: 19.30

Crucerul din munți

Sus să avem inimile! Iar Teo a zis: nu numai inima, ci și familia, casa și atelierul. Totul. De aceea s-a așezat la munte. Cu 1000 de metri mai sus decât noi. Coboară doar când aduce la oraș crucile de binecuvântare pe care le sculptează în lemn împreună cu Ioana. Pentru a le dărui. Pentru a le expune. Pentru a le vinde.
Crucerii adevărați mănâncă pâine din cruci. Nu fac altceva. Doar cruci. Au mâinile curate și frumoase ca ale paraclisierilor din mănăstiri.
Câteodată Teo are ranița plină de cruci dalbe, iar când le ține pe palme e asemenea unui copil bucuros de fulgii de zăpadă presărați pe mănușile de lână.

Să ne ridicăm pentru o clipă vălul de pe ochi și să privim acest buchet de lemne înflorite.
Poeme în paltin, chiparos sau nuc.
Frumusețea lor nu pălește niciodată, strălucirea lor nu se stinge.
Binecuvântați cei ce le-au crescut în grădinile slavei.

Și cum a fost în expoziția cu cruci? În drum spre casă, cel întrebat răspunse:
Era ca și cum te-ai fi uitat în ochii lui Hristos.

preot Ioan Gânscă

Angela Hanc la Galleria 28 – Timişoara. 20 + 2 ani de existenţă ai galeriei

Cosmin Frunteş / pictura

Galleria 28
11 octombrie – 10 noiembrie 2013

Vă invităm la deschiderea expoziţiei de pictură a lui Cosmin Frunteş care va avea loc la Galleria 28 (Timişoara, Brâncoveanu 28) vineri, 11 octombrie 2013, ora 19.00.

C. Fruntes

 „L-aş numi “fără echivoc”.
Coerent.
“Dintr-o dată”
Cosmin Frunteş, pictorul.
Pictează, de data aceasta, aripi. Reale. Nu e loc de îndoială.
Împlineşte o intuiţie avută în urmă cu unsprezece ani. Nimic altceva de spus. Doar de privit.”

Marie-Jeanne Bădescu,
9 octombrie 2013, Timişoara