Vlad Dumitrescu – Oameni şi sufletele de lângă

Expoziție de fotografie

Muzeul Național al Ţăranului Român
31 octombrie – 10 noiembrie 2013, Sala Acvariu

Muzeul Național al Ţăranului Român vă invită să vizitați expoziția Oameni și sufletele de lângă, a fotografului Vlad Dumitrescu.

Expozitie foto-Vlad-DumitrescuFotografii document, imagini inedite și multă discreție. Așa îl putem caracteriza, în câteva cuvinte, pe fotograful Vlad Dumitrescu. S-a născut în Brașov și, așa cum el însuși spune, a început să abordeze fotografia într-un mod mai serios, în 2008. De atunci, a participat la numeroase tabere de profil și a încercat să promoveze frumusețea naturii, a locurilor și a sensibilității cu ajutorul aparatului de fotografiat. Instantaneele sale au apărut pe simezele galeriilor, în reviste și în saloane internaționale. În decembrie 2008 a obținut premiul I la concursul lunar al revistei Photo Magazine, cu tema „Transparențe”. De atunci, premiile și distincțiile au început să apară, iar fotografia a devenit pentru Vlad Dumitrescu… felul său de a fi.

„Niciodată nu am avut intenția să lucrez la un proiect care să implice împreună atât oameni, cât și animale. Însă oamenii au fost mereu subiectul meu principal, iar animalele au fost mereu lângă. Le-am găsit mereu alături de oameni în momentele de odihnă sau la lucru, dar întotdeauna erau acolo, aproape, ca parteneri de viață. Un prieten zicea că „Dumnezeu a lăsat animalele ca să ne amintim că murim”. Poate este adevărat, nu știu, dar cu siguranță Dumnezeu le-a lăsat pentru a ne fi mai ușor să învățăm să iubim.” Vlad Dumitrescu

Mai multe informații și fotografii despre Vlad Dumitrescu găsiți pe blogul său:
http://vlad-dumitrescu.blogspot.ro/

SURSA: MŢR

Semne identitare

Expoziţie internaţională de fotografie etnografică

Piaţa Unirii, Cluj-Napoca
20-22 septembrie 2013

Semne identitareExpoziţia, aflată în acest an la cea de-a X-a ediție, constituie o continuare a Concursului național „Fotografia – Document Etnografic”, lansat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Concursul are ca scop surprinderea și conservarea în instantanee fotografice a celor mai importante fapte de cultură tradițională, materială sau imaterială, aflate pe cale de dispariție în comunitățile rurale, iar expoziția „Semne identitare” marchează dezvoltarea internaţională a concursului.

Expun: Adam Gyula (Ro), Mircea Albu (Ro), Adriana Andrei (Ro), Bablena Magdolna (Hu), Balázs Ödön (Ro), Bálint Zsigmond (Ro), Ștefan Bădulescu (Ro), Mircea Cîmpeanu (Ro), Petrișor Crăciunoiu (Ro), Piotr Droździk (Pl), Vlad Dumitrescu (Ro), Andras Egri (Ro), Dorel Găină (Ro), Hagyományok Háza (Hu), Feleki Károly (Ro), Nicolae Nerțan (Ro), Lucian Nerţan (Ro), Laura Elisabeta Panaitescu (Ro), Gheorghe Petrila (Ro), Ion Rogozanu (Ro), Felician Săteanu (Ro), Vasili Scherbinin (Ru), Daniela Stănoiu (Ro), Szabó Tamás (Ro), Dan Tăuțan (Ro), Teutsch Alpár (Ro), Tünde Komáromi (Ro), Anastasia Vdovkina (Ru).

Vernisajul expoziţiei internaţionale va avea loc în 20 septembrie, la ora 18.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Parteneri ai evenimentului sunt Art Image Cluj-Napoca, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Judeţean Mureş, Casa Tradiţiilor din Budapesta, Centrul Cultural Rus – Cluj-Napoca, Muzeul Regional din Nowy Sacz.