Kovacs Ernest şi invitaţii săi

Galeria de artă „Forma”

Ernest Kovacs si invitatii sai

Kovacs Ernest este unul dintre întemeietorii Şcolii de artă hunedoreană. Profesor  al  Liceului de artă din Deva şi artist plastic, el a format, de-a lungul anilor, nenumăraţi plasticieni. Începând de astăzi, 5 septembrie 2013, Galeria de artă „Forma” găzduieşte expoziţia de grup cu lucrări ce aparţin sculptorului Kovacs Ernest şi clasei pe care a condus-o între anii 1971 – 1975, ca profesor la Liceul de Artă din Deva.

1 Ernest Kovacs si invitatii sai - Foto artavizuala21

2 Ernest Kovacs si invitatii sai - Foto artavizuala218 Ernest Kovacs si invitatii - Foto artavizuala214Ernest Kovacs si invitatii - Foto artavizuala21jpg7 Ernest Kovacs si invitatii - Foto artavizuala213 Ernest Kovacs si invitatii - Foto artavizuala216 Ernest Kovacs si invitatii - Foto artavizuala21

Expun: Kovacs Ernest, Rodica Ailincăi, Marieta Besu, Rozalia Budulan, Vioara Dinu, Lia Laufer, Maria Miertoiu, Georgeta Mocanu, Sanda Murzea, Adriana Popa Cănija, Ioana Liana Popa, Ana Maria Rugescu, Dana Solovastru, Norbert Taugner, Mihai Țopescu.

Vioara Dinu – Hand Made Pasărea Duh

Galeria „Arcade 24”
14 mai – 11 iunie 2013

Vioara Dinu - Hand Made Pasarea Duh

Galeria „Arcade 24” (Bistriţa, Piaţa Centrală nr. 24) a Uniunii Artiştilor Plastici Bistriţa are plăcerea să prezinte expoziţia personala „Hand Made Pasarea Duh” a artistului plastic Vioara Dinu.

Curator: Oliv Mircea

Hand Made – Pasărea Duh

Ne putem imagina că obiectele lucrate de mâna omului, poartă înmagazinate în ele, energia gândurilor bune şi rele, pe care cel care le face le are în timpul  lucrului. Lor li se alătura energiile celor care le folosesc – o generaţie, două, trei…

Aceste obiecte sunt DEPOZITARE şi PĂSTRATOARE de gânduri, amintiri , ale întâmplărilor la care au participat, a locurilor prin care au ajuns, a faptelor pe care le-a trăit cel care le-a folosit. Această energie , aceasta încărcătură spirituală este ca o pasăre –PASAREA DUH – care zboară nevazută de la om la obiect şi apoi iarăşi la om într-un continuu flux , câteodata bun, câteodată rău.

Această poveste veselă sau tristă, adevărată sau neadevărată s-a transformat într-o energie care se plimbă în şi printre obiectele cărora eu le-am dat viaţă sau o nouă viaţă.
Indiferent dacă este materie sau obiect făurit de mâna omului, până la urmă el cuprinde şi o parte din sufletul şi imaginaţia lui, aducând „frumosul” alături de celelalte energii şi alcătuind un tot de care avem mare nevoie. (Vioara Dinu)

Vioara Dinu (n.1956 Bocşa/Caras-Severin) este licenţiată în sticlă a Institutului de Arte Plastice şi Decorative „Ion Andreescu” Cluj-Napoca şi este la a 13-a expoziţie personală.Temele tratate până acum au fost: Germinatii, Ofrande, Scrisori, Obiectul Sacru, folosind ca material de lucru sticla şi lemnul. De această dată Vioara Dinu prezintă lucrări de pictura şi obiect pictat.

Artă şi spiritualitate în spaţiul transilvan la ICR Budapesta

Comunicat de presă

Gabriela Matei,  Director ICR şi Ovidiu Cărpuşor în deschiderea expoziţiei

Gabriela Matei, Director ICR şi Ovidiu Cărpuşor în deschiderea expoziţiei

 În 28 martie a.c., în Saloanele de artă din str. Izsó, nr. 5 ale Institutul Cultural Român din Budapesta, a avut loc vernisajul expoziţiei „Artă şi spiritualitate în spaţiul transilvan”. Expoziţia include un număr de 48 de artişti plastici contemporani din România şi Republica Moldova, absolvenţi ai universitătilor de profil, membri ai Filialelor Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din Bucureşti, Braşov, Bihor, Timişoara, Sibiu, Brăila, Neamţ, Harghita, Iaşi, Cluj, Baia Mare. Autorii, binecunoscuţi publicului de specialitate, s-au remarcat în timp prin expoziţiile personale sau de grup găzduite de cele mai importante galerii naţionale şi internaţionale, medaliaţi la diferite Saloane şi festivaluri de artă din ţară şi străinătate.

„Expoziţia pe care o deschidem astăzi reprezintă rezultatul activităţilor întreprinse pe o perioadă de peste 6 luni, a unei selecţii exigente a lucrărilor şi a numeroşilor artişti plastici care au candidat pentru a expune în acest spaţiu deosebit de la ICR Budapesta. Organizarea şi coordonarea acestui eveniment a fost susţinută şi derulată în tot acest timp de staff-ul specializat şi colaboratorii Galeriilor de Artă „Transilvania” din Braşov, împreună cu distinsa D-na. Director ICR Gabriela Matei şi Dl. Bogdan Geana, cărora, cu aceasta ocazie, le aduc calde mulţumiri pentru susţinere şi promovare”, afirma Monica Cărpuşor, administratorul Galeriilor de artă Transilvania din Braşov.

SONY DSC

Sunt panotate în aceasta expoziţie lucrări de pictură pe sticlă şi pe lemn executate în tehnici diverse, tradiţionale, peisaje, compoziţii cu personaje mitologice, momente şi scene de gen care transcend de la realismul figurativ clasic până la sintetizarea şi abstractizarea ideilor şi tematicilor propuse de fiecare artist în parte, redând astfel, cât mai reprezentativ, diverse elemente din cultura populară, tradiţiile şi obiceiurile unice, specifice spaţiului transilvan. Artefactele tridimensionale din bronz, ceramică şi sticlă, compun un cadru expoziţional complex, întărind şi întregind ideea şi tematica acestei expoziţii.

„Sunt foarte onorat de vernisarea acestei expoziţii. Cu mare plăcere am revenit după opt ani în spaţiul expoziţional al ICR-ului din Budapesta, unde, cu aceeaşi căldură şi prietenie am fost întâmpinaţi de gazdele noastre. Lucrările de sculptură, grafică, tehnici mixte şi pictură, expuse în saloanele ICR Budapesta, prezintă o adevărată sărbătoare a privirii. Atmosfera directă şi plină de transparenţialitate a raporturilor coloristice din arhitecturarea spaţiului plastic cât şi a conceptelor, mesajelor asociate primare şi de modelare a Real-ului sunt abordate plastic de artişti în stilurile proprii. Prin bogatele mijloace de expresie, procedee şi tehnici, autorii au finalizat creaţii de o desăvârşită calitate artistică şi măiestrie compoziţională. Indiferent de subiectul ales sau modalitatea de realizare a lucrărilor expuse, se poate conceptualiza imaginea plină de lirism, dominata de lumină, invitând astfel privitorul la zbor şi meditaţie, sedus şi de asocierile plastice sau dinamica fertilă a ideilor şi a mesajelor profunde sugerate” susţinea Directorul General al Galeriilor de Artă „Transilvania” din Brașov, Ovidiu Cărpuşor, Consilier de specialitate – Investiţii şi autentificări Arta Plastică.

Silvia Onisa

Silvia Onisa

Subliniem şi omagiem prezenţa în expoziţie a lucrărilor deosebite semnate Silvia Onisa şi Traian Brădean, mari maeştri ai artei noastre plastice contemporane care au trecut nu demult în nefiinţă, artişti prolifici şi profesori deosebiţi, care au contribuit la consolidarea şi dezvoltarea profesionalismului din centrele artistice Baia Mare, Bucureşti, dar şi din întreaga ţară.

Traian Brădean

Traian Brădean

De asemenea, publicul budapestan la acest eveniment va admira lucrările semnate de: Elena Agapie, Monica Andriesei, Dumitru Bezem, Veronica Bodea Tatulea, Dana Catona, Ovidiu Cărpuşor, Mihai Cotovanu, Aurel Dan, Doina Liliana Dănescu, Crăciun Daniel, Petre Diaconu, Laurenţiu Dimisca, Vioara Dinu, Virgil Dobarta, Ágnes Domokos, Dorina Dutkay, Mihai Falcoianu, Agnes Ferentz, Georgiana Gamalie, Petre Ghergu, Georgeta Grabovschi, Veronica Iftodi, Constantin Ilea, Robert Ixari, Kovacs Geza, Rozinecs Laszlo, Ion Lazar, Gheorghe Lisiţă, Alina Manole, Dana Maria Marcu, Janos Miklos, Laurenţiu Midvichi, Gheorghe Mosorescu, Aurel Nedel, Ştefania Nistoreanu, Stela Onuţ, Valeria Petriu, Cristian Radu, Ion Radu, Marcela Rădulescu, Daniel Stancu, Elena Surdu Stănescu, Rodica Strugaru, Dana Szentkiraly, Manuela Toderaş, Cornel Vana.

ICR Budapesta

„Chiar dacă tema expoziţiei era una comună, panotarea lucrărilor pe simezele celor trei saloane a reprezentat o adevarată provocare pentru întregul personal prezent care a organizat evenimentul la Budapesta. A fost foarte solicitant având în vedere faptul că trebuia găsită o formulă de aranjare optimă a lucrărilor celor 48 de artişti – lucrări care au propria trăire, forţă şi personalitate, crescând astfel dificultatea momentului. Vernisajul s-a bucurat de un succes veritabil. Zeci de invitaţi români şi maghiari, diplomaţi, ambasadori, ataşaţi cultural, galerişti, dealeri de artă, oameni de afaceri, studenţi şi artişti,  s-au bucurat de lucrările deosebite expuse la acest eveniment” precizează Monica Cărpuşor.

Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 29 aprilie 2013.

Artă şi spiritualitate în spaţiul transilvan

ICR Budapesta
28 martie – 29 aprilie 2013.

Pe 28 martie 2013, de la ora 18.00, 48 de artiști români și maghiari își vor expune lucrările în cadrul expoziției „Artă și spiritualitate în spațiul transilvan”, organizată la Budapesta de Institutul Cultural Român.

ICR BudapestaExpun: Elena Agapie, Monica Andriesei, Dumitru Bezem, Veronica Bodea Tatulea, Dana Catona, Ovidiu Cărpușor, Mihai Cotovanu, Aurel Dan, Doina Liliana Dănescu, Crăciun Daniel, Petre Diaconu, Laurențiu Dimisca, Vioara Dinu, Virgil Dobarta, Ágnes Domokos, Dorina Dutkay, Mihai Falcoianu, Agnes Ferentz, Georgiana Gămălie, Petre Ghergu, Georgeta Grabovschi, Veronica Iftodi, Constantin Ilea, Robert Ixari, Kovacs Geza, Rozinecs Laszlo, Ion Lazăr, Gheorghe Lișiță, Alina Manole, Dana Maria Marcu, Yanos Miclos, Laurențiu Midviki, Gheorghe Mosorescu, Aurel Nedel, Ștefania Nistoreanu, Stela Onuț, Valeria Petriu, Cristian Radu, Ion Radu, Marcela Rădulescu, Daniel Stancu, Elena Surdu Stănescu, Rodica Strugaru, Dana Szentkiraly, Manuela Toderaș, Cornel Vana.

Expoziția de grup include un număr de 48 de artişti plastici contemporani din România și din Republica Moldova, absolvenți ai unor universități de profil, membri ai Filialelor UAPR din București, Brașov, Timișoara, Sibiu, Brăila, Neamț, Harghita, Iași, Cluj, Baia Mare. Autorii creațiilor artistice expuse sunt prezenți activ în mediul plastic prin expoziţii de grup şi personale, găzduite de cele mai importante galerii naţionale şi internaţionale, medaliați la Saloane și festivaluri de artă din țară și străinătate. Lucrările de pictură, grafică și sculptură, panotate pe simezele ICR Budapesta, prezintă o atmosferă directă a tematicii abordate, un concept organic și instinctual totodată, abordat plastic de fiecare artist în stilul său propriu, definitoriu.