Ioan Rusu. Expoziție retrospectivă de sculptură

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
10 – 28 august 2016

ioan-rusu-214x300Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 10 – 28 august 2016, expoziţia retrospectivă de sculptură a artistului clujean Ioan RUSU. Căutând să prezinte operele relevante din creaţia de o viaţă a sculptorului, actuala expoziţie cuprinde o selecţie de 40 de lucrări de dimensiuni, tehnici şi materiale variate. Sculpturile se caracterizează printr-un remarcabil simţ al formei, motivele predilecte ale artistului fiind ideile universale şi atitudinile umane.

DSCN9486DSCN9483

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 10 august 2016, la orele 18:00, în sălile de expoziţii temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezenţa artistului Ioan RUSU şi a criticului de artă Vasile Radu. Din partea muzeului vor fi gazde domnul Lucian Nastasă-Kovács, manager, şi Bordás Beáta, muzeograf.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, promoţia 1965, sculptorul Ioan Rusu (născut în 26 ianuarie 1941, Someşeni, astăzi cartier al Clujului) s-a impus ca fiind unul dintre studenţii preferaţi ai maestrului Romul Ladea. Timp de trei decenii, Ioan Rusu a fost profesor la Liceul de Artă din Cluj-Napoca. Începând din 1965, a participat la numeroase expoziţii judeţene şi naţionale, internaţionale şi de grup, o menţiune specială meritând participarea, în mai multe rânduri, la Bienala de sculptură Dantesca, Ravena. Din 1969 a devenit membru al UAP, având o prezenţă constantă la saloanele anuale ale Filialei Cluj a UAP. De asemenea, a participat la numeroase tabere artistice şi simpozioane de sculptură. A deschis, până în prezent, o serie de expoziţii personale, dintre care menţionăm: Cluj-Napoca (1976), Bistriţa (1979) şi Alba Iulia (1979). A călătorit în străinătate, efectuând mai multe stagii de perfecţionare artistică în ţări precum Italia, Germania, în fosta Uniune Sovietică, Polonia, Austria, Ungaria şi SUA. O parte din lucrările sale au intrat în colecţii particulare şi de stat din USA, Germania, Franţa, Japonia, Italia, Suedia, Austria, Letonia, Olanda, Luxemburg.

Sculptorul şi viața

DSCN9546Într-un anume fel, sculptorul își asumă instinctiv cea mai dificilă sarcină a Creatorului : aceea de-a exprima în tridimensional apogeul artei: „recuperarea” vieții, „recunoașterea” viului. Sculptorul are la îndemână forma, volumul, corpul uman, gestul, mișcarea, textura, culoarea iar, după cum știe să le folosească, tinde să ofere privitorului ”aparența” sau ”esența” vieții. De aceea avem puțin sculptori ale căror drumuri pornesc și se întorc inexorabil la om ca punct final apoteotic al artei lor.

De aceea, Renașterea a pus în centrul preocupărilor sale artistice Omul și relațiile acestuia cu Divinitatea, de aceea, Charles Le Brun pus în centrul Artei clasice Omul, ca sediul ființei unde se întîmplă miracolul vieții sau ca” locul fatal” unde eșuează în zădărnicie utopiile artistice. Veți vedea artiști constipați de propriile lor nefericite încercări, lăsând baltă omul, pentru a călători „prodigios” în spațiile astrale ale unui cosmos imaginat, dar, inuman ; veți vedea artiști căzuți în disperarea unor căutători de labirinturi din suflete, fără ca aceștia să ajungă niciodată în ”centru”, în acel univers care exprimă, prin concretețea sa, omul, ca dimensiune invariabilă a Universului. Arta pornește de la Om, dar, atunci când nu se întoarce la acesta, ea nu rămâne decât un ”reziduu” cosmic, chiar dacă se exprimă printr-o… ploaie de stele !

Vom evoca cu insolența disperată neputința omului de-a se exprima pe sine, aplecat febril cu urechea deasupra pieptului, rătăcind prin „zgomotul” lumii, în căutarea freamătului viului, adulmecând ritmul circadian al inimii, vibrația sufletului încins de cuptorul arderilor sale interioare. Puțini pot fi ”doctori”, ”meșteri mari”, ”calfe” și ”zidari” care vor putea arăta ”pulsația” pietrei, freamătul interior al lemnului din care crește ”cosmogonia” sufletului și corporalitatea vie a omului.

DSCN9478Unul dintre ei este Ioan Rusu (n. 26 ianuarie, 1941, la Someșeni-Cluj) artist care, acum la 75 de ani, poate privi cu încredere… înainte: drumul străbătut, cel al unei jumătăți de carieră, e presărat de oameni, chipuri emblematice și eroi, dar și ”eroi” emblematici ai ființei, chipuri de copii, corpuri febrile de adolescente, maternități vivante, un popor de personaje care au o dimensiune comună: exprimă sentimentele benigne ale vârstelor, puritatea, ingenuitatea, încrederea, solemnitatea, îndrăzneală și aventura tinereții-fiecare dintrea acestea, forme vii prin care se manifestă viața omului.
În urmă cu câțiva ani chirurgii ”i-au dichisit” un ”ceas” la inimă. Stă acum cu urechea aplecat să asculte, în ritmul ticăitului de mecanism, cum curge propria sa viață. Ceea ce a făcut întreaga sa carieră, aplecat asupra omului, preocupat să prindă și să exprime freamătul vieții altor trupuri, acum o face reflexiv asupra sa. În după amiaza acelei fatidice zile de 21 decembrie 1989, să tot fi fost orele 16…în centrul Clujului, am văzut împreună, amândoi, cum a plecat viața din piepturile câtorva dintre noi! A văzut moartea ! De aceea, cred că a încercat mereu să lase prin opera sa chipul multiplicat al vieții.

Critic de artă Radu Vasile

DSCN9464

Expoziţia este deschisă spre vizitare în perioada 10 august – 28 august 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00–17:00.

Retrospectivă Emil Băcilă (1926 – 1990)”

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
8 – 26 iulie 2015
Vernisaj: Miercuri, 8 iulie 2015, ora 19:00

Emil BacilaMuzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 8 – 26 iulie 2015, expoziția de pictură cu titlul „Retrospectivă Emil Băcilă (1926 – 1990)”.
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 8 iulie, ora 19, în prezenţa curatorului expoziției, Vasile Radu și a fiului artistului, Horea Băcilă.

Ultimele trei decenii au însemnat pentru arta românească preocuparea insistentă de-a depăși limitele complexului politico-național moștenit de arta vechiului regim și redescoperirea cu o frenezie nervoasă a căilor noi de însușire ale libertății. Vechile istorii „locale” și „individuale”, percepția lor optimă, s-au erodat, s-au estompat în acest torent al schimbării, care a contrabalansat vechile imagini-simbol ale unei arte naționale, laolaltă cu reprezentanții ei cei mai notorii. Nimic n-a rămas neatins de „complexul vinovățiilor” insurgente care au împins de-a valma filozofia administrării actului artistic, personalități, opere, atitudini creative în subteranele unei istorii de obicei repudiate, aprig contestate.

„Calmarea” pozițiilor și instalarea unui climat de luciditate culturală trebuie – ca orice act constructiv – să înceapă cu o nouă „arhelologie” a fundațiilor, fără de care orice construcție intelectuală ar fi sortită eșecului. Actul fondator trebuie să aibă rădăcini mai adânci dacă vrem ca durata lui să fie pe măsură. Lărgirea, fără precedent, a conjuncturii artistice mondiale ne obligă să cercetăm acea „arheologie” a formelor artistice, fără de care nu ar fi fost posibilă nici supraviețuirea într-un climat înghețat, nici „germinația” noii culturii est-europene în această nouă „primăvară a popoarelor” declanșată, cu o impetuozitate fără precedent, după 1990.
Emil Băcilă ( 1926, Blaj – 1990, Cluj-Napoca) a fost pictor, grafician, artist decorator și profesor la Institutul de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Cariera lui artistică jalonează, mai mult chiar, se confundă cu istoria postbelică a acestui „accelerator” de talente care a fost noua instituție de învățământ artistic superior creată la Cluj Napoca, în anul 1948. A făcut parte din prima generație de studenți (1948 – 1953), evoluând prodigios de la poziția de asistent (1953), profesor, șef de catedră, decan, până la cea de rector în anul 1990. De numele lui se leagă zbuciumul unei întregi generații de artiști care au creat prestigiul unei școli timp de 50 de ani : de la prima generație de „profesori” recrutați din ambianța burgheză a artei românești interbelice (Aurel Ciupe, Kos András, Kovács Zoltán, Romul Ladea, Petru Abrudan, Abodi Nagy Béla, Andrássy Zoltán, Bene Jószef, Teodor Harșia, Miklóssy Gábor, etc.), la generația artiștilor afirmați de pe băncile institutului, evoluând sub opresiunea modelului socialist (Theodor Botiș, Ghiorghi Apostu, Paul Sima, Vasile Crișan, Liviu Florean, Erdős Tibor, Veress Pál, Feszt Ladislau, Leonid Elaş, Ana Lupaş, Mircea Spătaru, Deák Ferenc, etc.) și până la noua generație care a debutat furtunos după anii 1990 (Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Victor Man, Marius Bercea, George Savu, etc.), sub sigla atât de onorantă a noii „Școli de la Cluj” și „modelele” lor profund inspiratoare (Ana Lupaș, Mircea Spătaru, Corneliu Brudașcu, Nicolae Maniu, Ioan Sbârciu, Ioachim Nica, Cornel Ailincăi, Florin Maxa, Ioan Horvath Bugnariu, Radu Solovăstru, Ioan Rusu, Alexandru Păsat, Raveca Ana Brânzaș, Deák Beke Éva etc.)

De numele lui Emil Băcilă, pedagog laborios, personaj profund discret, se leagă cu vocație neostantativă modernitatea reticentă a marilor modele ale artei europene interbelice – dacă n-ar fi decât să amintim figura luminoasă și originalitatea sclipitoare a lui Paul Klee de la Bauhaus-ul din Weimar. Cu o viziune explicită, având o adevărată premoniție a abstractului, Băcilă a aprofundat studiul culorii ca instrument de bază al expresivității artistice, asigurând contactul mediilor studențești cu filoanele modernității fără de care arta noastră „din familia” europeană ar fi încetat să se reproducă din aceiași „bancă genetică” care să-i asigure excelența sa antropomorfică și geografică. În plină dominație a funcției ideologice a artei din totalitarism, Băcilă „a descoperit” excitația stimulatoare a culorii pentru artă, în urma unui stadiu profesional al Academiei Pietro Vanucci din Perugia (1965), și a aprofundat contactele stimulatoare cu cei de la Academia de Artă din Offenbach am Main, mai ales în domeniul gestionării formelor artistice industriale, adăugând un plus de complexitate modernă învățământului de artă clujean.
Creația sa proprie s-a edificat în timp, cu preferință pentru mediile solubile ale acuarelei și picturii în tempera, autorul găsind o „cheie” universală pentru a atinge performanțe cromatice uluitoare, rămânând în sfera unor principii teoretice imuabile, dar obținând eliberarea instinctivă a discursului creator prin gestualitatea acordată unei percepții profund senzoriale. Astfel că, modelul său poate rămâne un model de referință pentru înțelegerea evoluției artei clujene din a doua jumătate a secolului al XX-lea și poate exprima fundamentul valoric spectaculos al succeselor artistice actuale ale artei clujene.
Vasile Radu, istoric și critic de artă

S-a stins din viață Doina Elas

doina_elasCu durere în suflet ne despărțim de colega noastră, sculptorița Doina Elas, un suflet nobil și o profesionistă de excepție. (Filiala Interjudețeană Cluj-Bistrița a U.A.P.)

Doina Elas s-a născut la 17 februarie 1928, în Comuna Baia de Criş, Judeţul Hunedoara. A făcut Şcoala primară în Comuna Baia de Criş, Jud. Hunedoara, a urmat Liceul de fete „Regina Maria” din Deva și Liceul „Doamna Stanca” din Satu-Mar și Institutul de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia sculptură. Între anii 1957-1961 a fost profesoară la Şcoala Populară de Artă din Cluj-Napoca.

 ,,…Se desprind cu claritate două elemente caractristice ale limbajului: ştiinţa modelajului şi arta cioplirii în piatră. Păstrând datele esenţiale ale fizionomiei care individualizează caracterul, Doina Elaş recurge la un modelaj fin, sensibil, care estompează duritatea conturelor nete”. (Negoiţă Lăptoiu)

 ,,…Portretele (în care natura umană este abordată în sensul unei inspiraţii majore de descifrare a coordonatelor specifice vieţii lăuntrice a modelelor) şi compoziţii vitalizate de subtile sugestii metaforice, lucrările Doinei Elaş nu violentează formele naturii, ci le purifică de detalii. Corespunzător echilibrului de sorginte clasică al gândului şi sentimentului, volumele modelate sau cioplite cu fermitate sunt cumpănite, trecerile dintre ele sunt line, fără intrânduri unghiulare, suprafeţele sunt clare şi limpezi, iar construcţia compoziţională  de ansamblu riguros echilibrată”. (Livia Drăgoi)

Doina Elas - Păsări (piatră cioplită 43x25cm)

Doina Elas – Păsări (piatră cioplită 43 x 25 cm)

 „…Situată înafara lumii subpământene, mai degrabă, instalată într-o suprarealitate a eternităţii decât dând curs voracităţii sălbatice cu care se înfulecă reciproc, într-un delir hipnotic, timpurile şi oamenii, artista a locuit devreme “Insula morţilor”, domeniul calm al valorilor depline, locul înfrăţirii şi egalităţii spiritelor evadate din constrângerea aprigă a carnalităţii  Acum, când o vedem, după “amănuntul” vieţii ei terestre, ne apare ca un adevăr relevat drumul ei spre “Cetatea eternă”: viaţa ei ca artist se suprapune cronologic aproape perfect cu  timpurile României comuniste! N-a rămas însă, în arta sa, nici o urmă din “zarva” politică din cele cinci decenii “închinate Omului”. Dimpotrivă, o candoare de profesor “chiţibuşar” idealist al libertăţii de creaţie care nu s-a legat de nici un catarg, preferând să vadă de sus geometria neântinată a formelor ideale. Cu dalta şi ciocanul- uneltele ei- n-a admis să participe la “construcţia celei mai bune dintre lumile  posibile” ci, a rămas cu privirea atintită acolo, sus, de unde acum veghează lumea morţilor şi adevărul lor perpetuu”. (Vasile Radu)

Aurel Roșu – Pictură | Sculptură

Galeria Artexpert
8-30 aprilie 2014

invitatie_aurel_rosuGaleria Artexpert (Cluj-Napoca, Str. Iuliu Maniu nr. 10) vă invită marți, 8 aprilie 2014, ora 18.00 la vernisajul expoziției de pictură și sculptură semnată de Aurel Roșu.

Aurel Roșu … Scărarul!
Modernitatea rezonabilă a artei lui Aurel Roșu rezidă în găsirea locului comun al stilurilor modernității (geometrismul structural cézannian, abstracționismul liric al lui Kandinski, letrismul lui Isidore Isou, brutalismul lui Jean Dubuffet, primitivismul genuin grafitist al americanului Jean-Michel Basquiat etc.) ale căror fațete sunt reunite sub strălucirea calmă a unui arhaism popular ca dimensiune a realității. Din acest amalgam post-modern de preferințe erudite artistul selectează doar partea formală a expresivității stilului propriu, definit ca a doua sa natură. Cercul, triunghiul, pătratul, simboluri cézanniene, extrapolează în operă și devin forme compoziționale rigide, explicit monumentale (în sensul practicat de grupul tradiționalist român „Prolog”); gestualismul liric al tușei, liniei și punctului ale lui Kandinski devine urma evanescentă a emoției într-o grafie a subiectivității; suprafețele à-plat sunt încărcate de energie grafică, cromatică și gestuală, asemeni celei din tablourile lui Dubuffet; informalul necenzurat, genuin, copilăresc, devine resursă a purității asemeni celei din energetica expresivitate a lui Basquiat. Între ele se așterne linia nesigură a comunicării prin care cuvintele grafiate reprezintă anatomia exhibată a unei sculpturi sau tablou în cea mai comunicativă relevanță letristă.
Nimic emfatic, nimic excesiv, nimic infatut în această artă prin care artistul dibuiește din curentele moderne doar a doua sa natură: cea a comunicării. Ce comunică, însă, acesta? Că „moara cuvintelor” spune mai puțin sensibilității umane decât formele și culorile sale, că aceasta integrează și segregează mai mult decât gestul, iar logos-ul spune mai puțin decât afectivitatea și agresivitatea uneltelor sale. Avem, adică, de-a face cu un „înțelept”, oarecum profetic, pentru care nu cuvântul contează, ci atitudinea sa. „Locul geometric” al acestui mesaj este arta sa, o scară a lui „Ion Scărarul” la care se rezumă mitologia din fiecare sat. Iar, soteriologic, aceasta rezumă mântuirea unei existențe tragice ca dimensiune identitară a civilizației rurale, a vechii culturi tradiționale. Mai ales, a aceleia din satele care astăzi nu mai există și care au murit odată cu înțelepciunea lor!
Vasile Radu | Cluj-Napoca | Aprilie 2014

Angela Tomaselli – Pictura cu „fabule” despre câini şi politicieni

Muzicieni şi alţi … concetăţeni

Angela Tomaselli 1

Artexpert Gallery, Cluj
2 – 18 octombrie 2013
Vernisaj: 2 octombrie, ora 17.00.

Angela Tomaselli 3

Considerată ca o entitate specifică, pictura feminină românească îşi întemeiază calităţile pe o estetică a subiectivităţii, pe celebrarea artei ca eveniment emotiv declanşat din explorarea realităţii. Nu arareori însă, ea se aventurează pe teritorii considerate tradiţionale ale masculinităţii; vorbim de forţa expresivă auctorială, de un suflu epopeic, de o anume constanţă disciplinată a efortului constructiv. Fluxul emotiv al subiectivităţii, sensibilitatea prodiguă, discursul colocvial al poeziei intimiste adaugă tot atâtea ingrediente care fac din edificiul plasticii feminine un miracol al comunicării subiectivităţii candide sau enumeră pagini exaltate, fremătând de senzorialitate şi de poezie.

Cumulând laturile acestei alterităţi, Angela Tomaselli este o personalitate dintre cele mai distinse ale plasticii actuale care acoperă cu uşurinţă atât registrul grav, laborios al unei picturi discursive a cărei sonoritate atinge uneori notele acute ale discursului politic disimulat (ciclul „Fabule”), dar explorează cu eleganţă reverenţioasă şi micile taine ale plăcerii ludice agrementate cu note lirice inconfundabile. Memoria sensibilă, nu neapărat resort intelectualist, are cuprinderea extravagantă a notaţiei memorialistice, de călătorie (ciclurile „Arhitecturi”, „Mitologii subiective”), dar şi reverberaţia solemnă a conceptului de stil („Muzicieni”).

Dacă excelează în ceva, atunci, pictura Angelei Tomaselli excelează prin unitatea ei formală, prin distinsa ei persuasiune cu care gamele sale (care provin nu din natură, ci de pe paletă) se amplifică cu modulaţii grafice care au o expresivitate acută picassiană, cu tonuri reverberate şi „pete de culoare” care denotă o rafinată parcurgere a stilului spre maturitate. Uneori, deformând, ca printr-un exerciţiu funambulesc, ajunge la ecouri fantastice, egalând în sonoritate şi distincţie pictura atât de „rotundă” ca expresie a picturalităţii proprie pânzelor lui Joan Miro – nu cu aceeaşi forţă de sinteză – dar, contrazicând ceea ce acesta susţinea cu nonşalanţă: „am asasinat pictura!“ Ea continuă să picteze folosind armele de seducţie ale feminităţii picturale. Este ciudat cum, din acest metisaj de calităţi (provine dintr-un tată italian şi o mamă româncă, dar cu sânge german) atinge sublimarea lirică proprie picturii moderne spaniole, atât de fundamental aşezată în edificiul picturii moderne europene. Virtual apollinică, dar şi potenţial hermesiană, face cu certitudine nota distinctă necesară care o individualizează în arta românească.

Pe piaţa de artă, Angela Tomaselli apare ca o investiţie cu cert potenţial de creştere, fiind plasată, sub raportul vânzărilor, în grupul primelor 10 artiste contemporane din arta românească, în vecinătatea Minei Byck Wepper, Silviei Rhea Radu, Georgetei Năpăruş, Getei Brătescu sau Nataliei Dumitrescu. Sub acest raport, ea îşi depăşeşte generaţia, stăpânind cu autoritate primele semne ale clasicităţii. Inconfundabilă ca stil, ireductibilă ca sentiment, profundă, elaborată, cariera sa, acum la vârsta deplinei maturităţi, are o vizibilitate spectaculară, în care vechile promisiuni au devenit reale certitudini.
(Vasile Radu)

Angela Tomaselli 2

Angela Tomaselli este născută în 1943 la Brezoi, Vâlcea, dintr-un tată italian şi o mamă jumătate nemţoaică, jumătate româncă. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia artă monumentală (prof. G. Popescu, Simona Vasiliu Chintilă, Ştefan Szönyi, Costin Ioanid, Eugen Schileru, Adina Nan), promoţia 1961-1967. Debutează în 1969 la Expoziţia Republicană de la Bucureşti. Din 1967 în 1970 este muzeografă la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Galaţi, iar din 1970 este profesoară la Liceul de Artă din Galaţi. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1971 şi a UAP Bucureşti din 1993.