Valeriu Şchiau – Visul

Spaţiul de artă contemporană Aiurart
24 aprilie – 13 mai 2013

Curatoare: Olivia Nițiș
Organizatori: Experimental Project, Aiurart
Vernisaj: miercuri, 24 aprilie, ora 19.00.

Afis-Valeriu-Schiau-The-Dream-webfacebook event: Valeriu Șchiau | The Dream @Aiurart

Valeriu Șchiau nu este un artist confortabil. Valeriu Șchiau nu are un vis frumos. Trauma și exorcizarea autoreferențială fac parte constant din discursul său artistic. Eșecul paternității, ruptura familială, tensiunea celor mai intime relații interumane, dar și observația asupra traumei familiale ca fenomen social sunt reluate ca un pattern ritualic in lucrările acestui artist, născut în Republica Moldova, activ de mai bine de un deceniu in București, România.

Mesajul expoziției The Dream / Visul lui Valeriu Șchiau este deplin asumat. Artistul împărtășește o poveste personală, „vise” a căror radicalitate emoțională nu poate lăsa pe nimeni nepăsător și, totodată, atinge un subiect valabil oriunde în lume la această oră legat de inconștiența umanității față de copiii săi expuși unor realități politice și sociale dure în care arma nu este deloc o jucărie.

Momentum / Aiurart

Spaţiul de Artă Contemporană Aiurart
Strada Lirei 21, Bucureşti
14 martie – 30 martie 2013
Vernisaj: 14 martie, ora 19:00.

Momentum

Organizatori: Asociația Experimental Project și Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA în parteneriat cu Spațiul de artă contemporană Aiurart

Coordonatoare de proiect: Oana Băluță și Olivia Nițiș
Curatoare: Olivia Nițiș
Artiști: Carmen Acsinte, Matei Bejenaru, Simona Dobrescu, Mario Ionescu, Dan Pierșinaru, Renée Renard, Marilena Preda Sânc, Valeriu Șchiau, Patricia Teodorescu.

Completa depolitizare și accentuarea reductivă a celebrării femeilor ca prezențe delicate, decorative și materne reprezintă o confortabilă mistificare a semnificațiilor istorice și socio-politice pe care le are sau ar trebui să le aibă ziua de 8 martie în conștiința colectivă. Momentum este un proiect despre recuperarea istorică și, în egală măsură, despre schimbarea de sens pe care tradiția și dinamica socio-politică și culturală au determinat-o în timp la nivelul mentalităților colective.
Momentum invită la reflexie, la deconstrucție și resemnificare. Momentum înseamnă recuperarea unui time frame și implicațiile simptomatice ale acestui proces. Momentum face trimitere la un sistem închis, dar și la impulsul care îl poate reconfigura.

Parteneri: Crama Oprisor, Editura Vellant, Zeppelin, All Hollow, Tataia, Sapte Seri, TVCity, Modernism, Metropotam, Avantaje, ArtClue, ArtAct Magazine, Liternet.

Poeticile Politicului

Galeria Propaganda
Ul. Foksal 11, lok.1, Varşovia, Polonia
Perioada: 14.06.2012-28.07.2012
Vernisaj: Joi, 14 iunie 2012, orele 18.00.

Artişti: Olimpiu Bandalac, Ciprian Chirileanu, Euroartist Bucureşti, Suzana Fântânariu, Constantin Flondor, Teodor Graur, House pARTy, Iosif Király, Sorin Oncu, Christian Paraschiv, Marilena Preda Sânc, Valeriu Șchiau, Decebal Scriba, Gabi Stamate, subReal, Patricia Teodorescu.
Curatoare: Olivia Niţiş

Poeticile Politicului se concentrează asupra producţiei artistice româneşti începând cu deceniile de dinainte de Revoluţie (1970-1980), trecând prin tranziţia anilor 1990 şi continuând cu actualitatea contemporană, într-o relaţie directă cu reprezentarea / utilizarea corpului şi a altor instrumente estetice de asumare şi transmitere a unui mesaj politic. Proiectul creează o scenă pentru a înţelege legătura dintre conceptul politic şi instrumentul de reprezentare artistică în diferite contexte politice şi sociale din România, dar şi în cadrul mai larg al artei produse înainte şi după căderea Cortinei de Fier în Europa de Est. Motivele pentru asumarea sau neasumarea frontală a unui angajament politic sunt diferite şi sunt legate de limitările libertăţii de exprimare în contextul presiunii regimului politic, de găsirea unor soluţii subversive, cu risc minim, de economia mijloacelor de exprimare, sau de opţiunea personală nelimitată a fiecărui artist, detaşat de orice fel de privaţiune sau constrângere politică şi economică, sau (mai rar în context opresiv), legate de curajul de a risca în favoarea unui principiu. Dimensiunea politică a discursurilor artistice conţine o anumită poetică a reprezentării axată pe o metonimie vizuală care adesea poate fi abordată mai degrabă apolitic. Într-un anumit sens avem de-a face cu politicile apoliticului, cu precădere în privinţa identificării unei conştiinţe politice internalizată şi reflectată în opera creată ca alternativă la arta oficială înainte de 1989. Prin urmare, miza acestui proiect este încercarea de a înţelege modul în care o anumită formulă estetică poate fi identificată în relaţie cu discursul politic în producţia de artă românească înainte şi după 1990, în ce măsură putem vorbi despre o estetică specifică artei româneşti care angajează dimensiuni politice în contextul Europei comuniste şi post-comuniste. De asemenea, proiectul are scopul de a identifica mecanismele şi elementele din spatele discursului vizual de tip politic al artiştilor în diferite perioade, cum şi în ce măsură mecanismele de lucru sunt dependente sau influenţate de mecanismele de putere. (Olivia Niţiş)
Proiect realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Varşovia Poetics of Politics.