Femei, femei, femei…

FeminitARTE

Galeria Art Yourself
Recent, în cartierul Kiseleff, într-o clădire frumoasă, proiectată de fiul arhitectului Ion D. Berindei pentru Grigore Oghină, ultimul preşedinte al Curţii de Conturi din perioada Regatului, a fost inaugurată Galeria „Art Yourself”. În spaţiul generos al încăperilor cu tavane înalte şi cu terase largi, restaurat cu grijă şi dotat cu un mobilier expoziţional modern, organizatorii au dorit să creeze un „centru de expoziţii, evenimente şi conferinţe”, destinat „promovării artei contemporane şi a unui set de valori esenţiale oricărei societăţi a prezentului: toleranţa, antidiscriminarea, solidaritatea”. Şi, desigur, accesului pe piaţa de artă al creatorilor contemporani, cu precădere tineri. (Citiţi despre Galeria Art Yourself aici)

Adriana Horga – Arlechinul

Piaţa românească de artă contemporană este de mai bine de un deceniu într-o continuă creştere: apar din ce în ce mai mulţi artişti tineri de perspectivă, colecţionarii încep să simtă potenţialul acestui segment investiţional, cotele lucrărilor se majorează în fiecare an. (…) De aceea, trei dintre obiectivele pe care ni le propunem încă de la început sunt: să prezentăm o selecţie riguroasă de artişti, să organizăm expoziţii consistente, să oferim colecţionarilor consiliere pertinentă în achiziţii”, afirmă directorul Galeriei, Dragoş Farmazon.

Monalisa Kaboș – Phobia

Expoziţia inaugurală, „FeminitARTE”, este proiectul a două curatoare, Monica Enache şi Valentina Iancu. Selecţia prezintă tipuri şi tipare ale feminităţii în opere semnate de artişti de ambele sexe, dar cu un demers ce ar putea fi considerat, cel puţin la prima vedere, feminist, deşi notele ironice şi umorul abundă. Organizatoarele şi-au propus să urmărească trei direcţii abordare a temei: gestul erotic explicit şi implicit, frumuseţea contemporană a femeii tip Barbie, sugestia simbolică a unei feminităţi delicate, trecută prin „viziunea masculină asupra femeii şi reflexiile introspective ale artistelor”.

Dorel Topan – Barbie şi Ken

Zeiţă, păpuşă, ispită, vis…

În prima categorie, viziunea masculină de dovedeşte suficient de diversă pentru a fi incitantă, de la relativ romantica percepere a universului feminin de către clujeanul Mihai Bâgu, cu „Aşa cum stai aici, mă uit la ea cum cântă la pian” şi „Îţi imaginezi ce anume am să fac în următoarele 30 de minute”, în care personajul coboară de pe soclul artei la dulapul cu pantofi, la eroizarea feminităţii din „Colosul” lui Mihail Coşuleţu, pentru care „Orice oraş bine construit îşi are propriul său colos, paznic masiv ce stăpâneşte o cetate devenită jucărie în mâinile sale. Bărbat sau femeie, statuia protectoare oferă umbră clădirilor expuse soarelui, furtunilor şi mării. Seria mea de coloşi este o metaforă a continuităţii şi a păstrării unităţii unei cetăţi ideale, posibile. Este vorba despre omul-arhitectură, omul-turn, omul-clădire, materializarea întemeietorului în stăpân şi a farului în zeitate. Femeia, în acest context, este gigantică, din granit şi, în consecinţă, singură”. Între ele, tema capătă aspectele cele mai diferite.
Portretele în cheie aparent realistă, ale lui Remus Grecu, artist care trăieşte acum Stockholm, în care apar aluzii neoexpresioniste ca în „Portretul unei fete”, în care sunt accentuate atribute expresive ale figurii (părul) sau ale unor componente ale trupului (torsul) sau ca în plasarea în zone ţinând de preocupări presupuse tipic feminine, dar cu personaje cu figuri împietrite („Fata cu pană”), ca un manechin neînsufleţit, sau cu tentă dramatică, dată de poziţia corpului, de rigiditatea figurii şi fixitatea privirii („Bluza galbenă”).

Remus Grecu – Bluza galbenă

Stereotipurile contemporane ale lumii modei, dar şi ale filmului de serie B, devin subiect de tratare ironică, sarcastică uneori. Adrian Preda („Fashion Prey#02″) îşi explică, de altfel, demersul: „Femeia şi animalul sunt ambele fiinţe care conţin un frumos universal. Diferenţa este însă că femeia este conştientă de aspectul ei plăcut, mai mult, accentuează asta prin folosirea produselor cosmetice şi vestimentare, fapt ce îi conferă o măsură de autoapărare în societate. Prin aura ei urban/tendy/trashy/chic/glam/cool, femeia agresează spaţiul vizual rezervat animalului, animal care este purtător al unei frumuseţi brute, sălbatice, nestăvilite. Logo-ul sau însemnele unei firme se inserează pe corpul mamiferului în mod organic, exact ca şi cum blana s-ar recolora de la sine pentru a reflecta imaginea unui anumit brand”. Stereotipul revine în lucrări ca „Barbie şi Ken” a artistului băimărean Dorel Topan. O replică contemporană ironică la „Judith decapitându-l pe Holofern”, în care decapitarea este înlocuită cu sugrumarea şi sabia cu un cablu electric, iar figura Judithei afişează un erotism agresiv, semnează Andrei Tudoran, în timp ce „Fără titlu”, pictura lui Ştefan Ungureanu structurată intelectualist, cu aluzii la artă, fizică, stereotipuri religioase, emană sarcasm din trupurile „lucrate” ale personajele, femei între scala măsurând dragostea şi drumul spre iad, complicate mecanisme în care corpurile par o satanistă paradă de modă ale cărei accesorii devin simboluri ridicol-înspăimântătoare. Intenţia este servită de excelentă construcţie formală şi de ideea de succesiune a personajelor ca într-o frescă.

În linia erotică declarată, Beniamin Popescu acoperă corpul feminin cu mai multe perechi de mâini, în „Hai să ne închipuim”, iar sculptura în marmură a lui Dan Istrate, „Feminitate”, sublimează eroticul prin esenţializarea formei, conferindu-i însă senzualitate prin finisarea perfectă a materialului, cu aspect de mătase.

Beniamin Popescu – Hai să ne închipuim

Fumatul ca gest erotic la „Candida” de Rodideal, portret realist lucrat cu fineţe, sau emoţionanţii pantofi de copil din lucrarea conceptualistului Mihai Zgondoiu completează viziunea masculină asupra feminităţii.
Mai accentuat „freudiană” se relevă abordarea temei de către artiste, de la erotismul delicat, din „Tinta negro” de Andra Andronic, la scenele de dragoste cu înregistrare realistă, amplificate prin punerea în pagină care aproape exclude mediul înconjurător, realizate într-o construcţie plastică viguroasă, cu o paletă echilibrată cald-rece în seria „Vis într-un vis” a Ancăi Badea sau la aluziile livreşti ale Amaliei Dulhan, care-şi plasează dublul portret sub semnul lui Baudelaire prin titlul „Les fleurs du mal”.

Anca Badea – Vis într-un vis

Merită semnalate portretul de femeie nostalgică, cu bijuterii de artist şi tatuaje („Dragoste pierdută”), şi seria „Invidie”, cu încrâncenata automutilare a personajului în dorinţa schimbării fizionomiei, din piesele semnate de Irina Broboană.
„Harem 6”, grupul clujean format din Flavia Marele şi Ildiko Mureşan, oferă o imagine relativ amplă a creaţiei lui actuale, cu lucrări de grafică şi instalaţii , ca „Silent Circus”, cu personajele cu gura barată de bandă adezivă, cu visele izbucnind din capetele lor, visuri în care casa, barza aducând nu copii, ci cărţi de joc erotice (Supunere, Conservare, Înger, Vis) cu femei-păpuşi, femei-playboy, în costumaţii viu colorate (Arie, Eko, Joan, Lizie, Lourdes sau seria „Samurai”), cu aluzii perverse (Sora Maxie), în care puritatea albului este mixată cu urechile de iepuraş, construiesc o atmosferă suprarealistă, impregnată de sarcasmul şi superficialitatea contemporane.
Să mai amintim sunetul expresionist al „Femeii Arlechin” de Adriana Horga, inventarul introspectiv al nesiguranţei şi frustrării din vitrina cu obiecte în care se detaşează păpuşa dezmembrată, şi visul erotic al reflectării în oglindă din creaţia Monalisei Kaboş şi, nu în ultimul rând, suprarealista „Diferenţa nu este egalitate” a Iulianei Vîlsan.

Radu Rodideal – Candida

Expoziţiile tematice sunt de multe ori interesante prin relevarea unei preocupări a epocii şi impactul ei asupra creatorilor. Ceea ce contează însă este calitatea lucrărilor şi, din fericire, majoritatea pieselor din selecţia de la „Art Yourself” le sustrage din universul feminităţii şi le plasează în acela al artei.
(Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotitianul.ro
Foto: Artindex.roIpostaze ale feminităţii în arta contemporană la Art Yourself Gallery

Art Yourself Gallery

Cea mai mare galerie de artă contemporană din Bucureşti

Joi, 22 septembrie 2011, a avut loc deschiderea oficială a galeriei de artă contemporană Art Yourself.

Amplasată central (str. Nicolae Ionescu 11, în proximitatea parcului Kiseleff), într-o vilă interbelică renovată recent, Art Yourself Gallery are o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați și dispune de cele mai moderne dotări specifice centrelor de expunere și de evenimente.

FeminitARTE, prina expoziție prezentată de Art Yourself Gallery

Cocktailul din seara de 22 septembrie a marcat, pe lângă deschiderea galeriei, și vernisajul celei dintâi expoziții: FeminitARTE.
Concept al curatorilor Monica Enache și Valentina Iancu, Expoziția FeminitARTE este construită ca un serial reflexiv, fiind percepția reprezentataă artistului contemporan asupra feminităţii.
În expoziție sunt prezente peste 60 de lucrări de pictură, gravură, sculptură și fotografie, semnate de peste 25 de artiști români contemporani.

Obiectivele galeriei

Art Yourself Gallery este un spațiu destinat promovării artei contemporane și a unui set de valori esențiale oricărei societăți a prezentului: toleranța, anti-discriminarea, solidaritatea.
Printr-un program expozițional complex și printr-o serie de evenimente care se vor interpune vernisajelor, Art Yourself Gallery urmărește să creeze o platformă accesibilă de comunicare între artiștii contemporani și public.

Misiune Art Yourself

Piața românească de artă contemporană este de mai bine de un deceniu într-o continuă creștere: apar din ce în ce mai mulți artiști tineri de perspectivă, colecționarii încep să simtă potențialul acestui segment investițional, cotele lucrărilor se majorează în fiecare an. Organism viu, piața de artă nu poate exista fără un contact permanent între producția artistică și public. Și nici fără un schimb constant de valori între artist și colecționar. De aceea, trei dintre obiectivele pe care ni le propunem încă de la început sunt: să prezentăm o selecție riguroasă de artiști, să organizăm expoziții consistente, să oferim colecționarilor consiliere pertinentă în achiziții. Susținerea trendului ascendent al pieței de artă contemporană și, de ce nu, o contribuție activă la accelerarea ratei de creștere sunt deziderate ale echipei Art Yourself.
În același timp, printr-un discurs curatorial coerent și consistent, Art Yourself Gallery militează pentru acceptarea diversității. Integrarea europeană și alinierea la standardele occidentale au ajuns subiecte atât de des abordate încât tind să devină clișee și să se banalizeze în cotidian. Cu toții știm că ‘Unitate în diversitate’ este deviza Uniunii Europene. Majoritatea o citim ca pe necesitatea de a conserva valorile naționale în cadrul unui teritoriu multicultural. O citire corectă însă ar fi următoarea: culoarea pielii, etnia, sexul sau orientarea sexuală, religia, aspectul fizic ori dizabilitățile nu ar trebui să fie generatoare de conflicte. Cruciadele – în sens generic – sunt, în secolul XXI, anacronice. (Dragoș Farmazon, Director Art Yourself Gallery)

Art Yourself etc.

Art Yourself etc. este magazinul de sticlărie de secol XX și produse home design asociat galeriei Art Yourself.
Oferta de sticlărie cuprinde o atentă selecție de obiecte realizate de unii dintre cei mai importanți designeri ai secolului XX și produse în fabrici de referință, precum Iittala, Riihimaki, Whitefriars, Holmegaard și altele. Expertul asociat galeriei pe această zonă de activitate este unul dintre cei mai mari experți în domeniu din Marea Britanie, Andy McConnell, specialist al BBC în cadrul Antique Road Show.
Oferta de ceramică propune o selecție de piese marca Estetico Quotidiano, Rob Brandt (cu faimoasele pahare strivite) și Mizuyo Yamashita (designer japonez de obiecte hand made).
SURSA: HipMag.ro

Valentina Iancu în dialog cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu

„Poate de asta a vrut Dumnezeu să-mi dea atâţia ani, ca să povestesc lucruri mărunte care n-au fost consemnate , spune Medi Wechsler Dinu.

Pe data de 22 ianuarie 2011 am publicat articolul Marcel Iancu între libertate şi exil, de Vlad Solomon (în Opinii). Arta românească de avangardă din perioada interbelică a avut un impact major în evoluţia curentelor artistice europene. Din acest motiv voi continua să public pe artavizuala21 diverse interviuri şi articole care vorbesc despre avangarda românească, un capitol al istoriei ignorant în perioada comunistă şi uitat în zile noastre.
Printre mulţii artişti plastici ai României contemporane se numără o doamnă a picturii interbelice şi postbelice care a împlinit pe 22 decembrie 2009 venerabila vârstă de 101 de ani. „Medi Wechsler Dinu, ultima supravieţuitoare a unei generaţii strălucite de oameni de cultură, a fost până acum câţiva ani aproape necunoscută, la fel ca şi opera ei. Artista s-a născut pe 22 decembrie 1908, în actualul judeţ Vâlcea, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler şi a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler. Debutează în 1932 la Salonul Oficial de Alb şi Negru, cu un autoportret ce primeşte din partea criticii următoarea întâmpinare: „Medi Wechsler ne-a trimis anul acesta un autoportret în creion chimic. Oare data viitoare îl va bate la maşină?” În anul 1933 se înscrie în Sindicatul artiştilor. La împlinirea impresionantei vârste de o sută de ani, artista a „strălucit” pentru prima dată public. A acceptat să devoaleze filele ce alcătuiesc viaţa, opera ei, biografia personală şi pe cea artistică. La sfârşitul anului 2008, două ample expoziţii personale au fost deschise la Muzeele de artă din Constanţa şi Tulcea. Tot atunci, artista a donat respectivelor instituţii o parte din lucrările sale. În februarie 2009, cu ocazia centenarului său, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe şi Artă a Academiei Române a găzduit o amplă expoziţie retrospectivă semnată Medi Wechsler Dinu.” (Luiza Barcan)
În expoziţia Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului, care are loc la Muzeul Naţional de Artă al României până pe data de 13 februarie 2011, este investigat impactul evenimentelor din perioada guvernărilor de extremă dreaptă asupra unor artişti evrei, născuţi în România.

Drepturile de autor şi reproducerea lucrărilor aparţin Fundaţiei HAR şi au fost publicate prin amabilitatea doamnei Luiza Barcan, critic şi istoric de artă.

„De ce să distrugem trecutul”

Am discutat despre avangarda românească, antisemitism şi impactul Holocaustului cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu, soţia poetului suprarealist Ştefan Roll. La 102 ani, Medi Dinu păstrează vie amintirea anilor interbelici. O discuţie lejeră, în care i-am prezentat proiectul expoziţional de la MNAR, ce include colegi de breaslă, oamenii cu care şi-a petrecut tinereţea.

Valentina Iancu: Care sunt primele cuvinte care vă vin în minte când vă gândiţi la moderniştii interbelici?

Medi Wechsler Dinu: Erau nebuni şi erau toţi foarte plini de viaţă. Dar eu nu eram de acord cu ei. Nu mi-a plăcut niciodată ce au făcut.

Cu toate astea, aţi trăit printre ei, aţi fost prietenă cu fraţii Brauner, cu Perahim, şi mai tîrziu v-aţi căsătorit cu poetul Ştefan Roll.

– Da, eu ieşeam cu ei, dar nu am înţeles niciodată ce făceau, de ce făceau ce făceau. E un protest pe care eu nu l-am aprobat. Nu poţi să distrugi trecutul. Avangarda înseamnă mai departe! N-ai decât să faci ceva atât de aproape de contemporani, încît să-i faci pe ei să se uite spre tine, nu în trecut. Aşa cum noi, încă din burta mamei noastre, începem să repetăm mersul omenirii, fie că mergem pe urmele Evei sau ale lui Adam; dacă am distruge o etapă, ceva din drum, ar ieşi un monstru; ar ieşi un handicapat. De ce să distrugem trecutul? Îl lăsăm în spate şi facem mai bine. În capul meu era că, dacă o să fac pictură cât pot de bine, trebuie să ţin cont că înaintea mea au fost mulţi maeştri. Uite, spre exemplu, apreciez un contemporan şi prieten de-al meu, Max Arnold, poate mai puţin cunoscut. El era interesat să studieze şi să se perfecţioneze în sensul unei arte corecte. Max, din zece acuarele, nouă le distrugea. Pentru că nu-i plăceau! De fiecare dată când vedem o acuarelă de-a lui, trebuie să ne gândim că alte zeci au fost distruse pentru că nu corespundeau.

– Şi printre avangardişti au fost câţiva perfecţionişti. Marcel Iancu, de pildă.

– Pe Marcel Iancu eu nu l-am cunoscut, nici pe Iuliu. Pe Marcel Iancu l-am văzut de câteva ori, înainte să plece definitiv în Israel. Era distins şi diferit de prietenii lui. Am apreciat ce făcea, mai ales proiectele de arhitectură. M-a supărat să văd, acum câţiva ani, că nu există plăcuţe cu numele arhitectului pe casele făcute de el. Şi e păcat, tinerii nu ştiu că aceste clădiri atât de deosebite din Bucureşti sunt făcute de Marcel Iancu.

„Înainte de legionari, nici nu am ştiut că sunt evreică”

– Iancu a plecat în Israel după Pogromul de la Bucureşti, cumnatul lui, Mishu Goldschläger-Costin a fost asasinat de legionari.

– Ştiu de ce a plecat, mulţi au plecat atunci. Lumea s-a schimbat pentru evrei. Nu aveam voie să expunem, nu aveam voie să ieşim din Bucureşti, chiar viaţa noastră era în pericol. Am devenit o enclavă suspectă. M-am dus atunci la o conferinţă a lui Nae Ionescu, la Sala Dalles, şi l-am auzit spunând: „Jidanii sug sângele poporului“. Restul am uitat, dar fraza asta… Iar Nae Ionescu era strălucitor de deştept, nu am înţeles de ce a intrat la legionari!

– Sunt mulţi intelectuali români care s-au alăturat legionarilor?

– Sunt şi mulţi care au luptat împotriva lor. Profesorul Ţiţeică a primit mai departe studenţii evrei şi i-a apărat tot timpul. Sunt şi alţii, pe care eu nu îi ştiu. Dar lumea era răsturnată.

– Dumneavoastră ce aţi făcut în perioada guvernării lui Antonescu?

– Înainte de legionari, nici nu am ştiut că sunt evreică. Abia când m-au dat afară din sindicat şi nu m-au mai lăsat să expun nicăieri am aflat. Dar am avut noroc. Antonescu a dat o lege sau un ordin prin care a interzis deportarea veteranilor de război. Tata luptase în Primul Război Mondial şi aşa familia mea nu a avut probleme grave. Prietenii mei au suferit.

„Victor Brauner era genial”

– Jules Perahim era hăituit de legionari?

– Perahim era comunist. Dacă nu ar fi dispărut în anii războiului, nu scăpa. El îi instiga tot timpul pe legionari, era aproape inconştient.

Cei mai mulţi evrei din România s-au asociat comuniştilor. Ca, de altfel, toţi adepţii modernismului, la nivel mondial.

– Nu din convingere, din lipsă de opţiuni. Toţi îşi doreau să trăiască liniştiţi, nu să-i omoare hitleriştii. Moderniştii, în general, nu ştiu cât de convinşi erau de politică. Ei erau preocupaţi de arta lor. Îmi amintesc cum se adunau la Lăptăria lui Enache Dinu, tatăl lui Gheorghe (Gheorghe Dinu este numele adevărat al poetului Ştefan Roll). Discutau de toate, dar cel mai mult de artă. A venit odată acolo cunoscutul Grindea de la revista Adam, să-l caute pe lăptarul care vorbeşte franţuzeşte. S-a dus la Gheorghe, şi Gheorghe i-a zis că el nu ştie franceză, dar avea Flammarion în mână. Şi Grindea a insistat, nedumerit. Atunci Gheorghe i-a zis: „Eu nu citesc. Eu număr virgulele“. Adevăratul suprarealist. Sunt multe întâmplări. Trebuie să citeşti Născut în ’02 a lui Saşa Pană. Acolo sunt povestite multe lucruri amuzante despre viaţa lor. Lui Gheorghe nu i-a plăcut cartea, pentru că i-a băgat printre modernişti pe cei numiţi „familie germană“. Ce era o familie germană? Cei bogaţi, cu case mari, cu haine scumpe.

– I-aţi cunoscut şi pe fraţii Brauner?

– Da, am fost prietenă cu toată familia Brauner. M-aş fi căsătorit cu Tedi, dar era mai mic decât mine şi nu se cădea. Deşi mama lui, o femeie extraordinară, pe care am adorat-o, şi-ar fi dorit mult. Când l-am cunoscut, mi-a zis că a terminat arhitectura. Ori eu nu ştiam că exista un curs unde se intra cu 4 clase de liceu şi se făceau 2-3 ani. Ieşi ajutor de arhitect. Normal că l-am socotit de altă vârstă. Dar poate e mai bine aşa, amândoi am fost împliniţi.

– Şi Victor?

– Victor Brauner era genial. L-am întâlnit la Balcic şi foarte puţin în Bucureşti. Apoi a plecat la Paris.

Ce s-a întâmplat după război?

– Comunismul a schimbat tot. Cei mai mulţi au plecat treptat din ţară, aici nu se mai puteau exprima liber şi nu s-au putut acomoda. Arta oficială cerea altceva. E bine că faceţi această expoziţie. A fost o lume frumoasă, care trebuie cunoscută. Găsesc că e foarte important pentru noi să cunoaştem viaţa şi opera oamenilor mari. Avem multe de învăţat de la ei. (Interviu realizat de Valentina Iancu)
SURSA: Medi Wechsler Dinu – O contemporană interbelică de Luiza Barcan.
Reproducerea lucrărilor aparţin Fundaţiei HAR.
Interviu publicat în Secolul XXI – artişti români în 18.12.2010 via Observatorul Cultural