Oraşul văzut de generaţia ’80

Victoria Art Center
4 aprilie – 25 mai 2013

Orasul-vazut-de-generatia-80Galeria Victoria Art Center în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti vă invită joi, 4 aprilie 2013, ora 19:00 la deschiderea expoziţiei „Oraşul văzut de generaţia ’80”.

Momentul va fi marcat printr-un performance al artistului Ütő Gusztáv, intitulat Global-local 2. Pe durata expoziţiei vor fi organizate o Seară Mircea Florian, o Masă rotundă: Oraşele vizibile/ Oraşele invizibile şi o Seară de poezie optzecistă pe tema condiţiei citadine.

Artişti participanţi: Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian, Teodor Graur, Radu Igazság, Iosif Király, Petru Lucaci, Valeriu Mladin, Alexandru Patatics, Dan Perjovschi, Romelo Pervolovici, Marilena Preda Sânc, Gheorghe Rasovszky, Mircea Stănescu, Roxana Trestioreanu, Ütő Gusztáv, Sorin Vreme
Curator: Adrian Guţă

Condiţia citadină se constituie într-un esenţial reper tematic pentru artiştii şi scriitorii generaţiei ’80, de la începuturi şi până în prezent. Dimensiunea existenţială, cea social-politică, explorările identitare din perspectivă individuală sau ţintind categorii umane diverse, sunt constante în opera optzeciştilor care s-au lansat în contextul Atelierului 35.
Contrastele şi dinamica lumii post-totalitare, ofensiva agresivă a consumerismului, integrarea în sistemele ce ţin de fenomenul globalizării, avantajele şi primejdiile acestuia, inclusiv o nouă „vârstă” a alienării, se regăsesc în arta din ultimele două decenii, a exponenţilor generaţiei ’80. Nu lipsesc nici semnele unei sinteze definibile prin conceptul de „glocalism”. Unele demersuri ţin seama de faptul că oraşul contemporan este un meeting point al high şi media (consumer) culture. Tipologia structurală a fragmentului trimite, ca şi trăsătura anterior menţionată, la universul postmodernităţii.

Artiştii cu care se „clădeşte” expoziţia de la Victoria Art Center dezvăluie cu luciditate nemiloasă realităţi urbane şi social-politice incomode, dar sunt sensibili şi la misterele, poezia şi chiar pitorescul oraşului.
Prezentul „desant” al optzeciştilor operează cu limbaje artistice subliniat consonante cu axul tematic al condiţiei citadine şi care au contribuit din plin la dinamica generaţiei respective la începuturile sale, dar şi pe parcurs: fotografie, video, computer based art, instalaţie, obiect, performance. Artiştii pentru care am optat acum (variantele de selecţie fiind mai multe) au fost invitaţi să participe cu lucrări mai recente, iar unele sunt realizate pentru această expoziţie.

Oraşul văzut de generaţia ’80 este cea mai amplă expoziţie din ultimii douăzeci de ani alcătuită numai cu exponenţi ai acesteia, după ce şi-au încheiat evoluţia în Atelier 35. Protagoniştii expoziţiei trăiesc şi lucrează în Bucureşti, Oradea, Cluj, Timişoara, Sibiu, Sfântu Gheorghe, centre majore pe harta artei tinere de acum  trei decenii, unii (şi) peste hotare, la Amsterdam sau Düsseldorf. Este o expoziţie a unor individualităţi marcante, care poartă cu sine repere ale apartenenţei la aceeaşi generaţie culturală. (Adrian Guţă)

Victoria Art Center for Contemporary Cultural Production (Calea Victoriei 12 C, Bucureşti) este un spaţiu dedicat artei contemporane, creat dintr-o iniţiativă privată pentru a veni în sprijinul artiştilor români. Centrul îşi propune stimularea şi promovarea artei româneşti contemporane şi facilitarea schimburilor culturale internaţionale. Centrul urmăreşte de asemenea crearea unui cadru pentru dialog interdisciplinar prin organizarea de dezbateri, mese rotunde, lansări de publicaţii, precum şi iniţierea unor programe educaţionale vizând dezvoltarea gustului şi apetitului pentru produsul cultural contemporan.

Parteneri media: ArtClue, ArtBank.ro, Modernism.ro, Igloo Media, Revista Arta, AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural

Daniel Djamo – Showroom

Galeria Calina Timişoara
23 iulie – 23 august 2012
Vernisaj: luni, 23 iulie, ora 18.00.
Curator: Diana Marincu

Galeria Calina anunţă expoziţia artistului Daniel Djamo, intitulată Showroom, parte a programului curatorial coordonat de Diana Marincu.

Daniel Djamo este interesat de psihologia comportamentului colectiv şi, în egală măsură, de identificarea micro-istoriei individului, cea care dă unei naraţiuni sau unui fenomen coerenţă şi consistenţă. Ajutându-se de instrumentele antropologiei şi psihologiei sociale, artistul reuşeşte să ocolească cu abilitate riscul didacticismului, dramatismului exagerat sau moralismului în demersul său. Filmele şi fotografiile sale au o importantă dimensiune documentară, însoţită însă de componenta poetică a imaginii care provine din acel element ireductibil şi imposibil de definit teoretic. Fie că e vorba despre ceea ce nu poate fi spus sau arătat până la capăt în legătură cu degradarea umană şi bătrâneţea necruţătoare, fie despre misterul unor fenomene înţelese parţial, Daniel Djamo păstrează interepretările deschise.

Cu acelaşi ton moderat şi blând, artistul urmăreşte ultimele clipe de viaţă ale bătrânei care a avut grijă de el când era copil (în filmele Menu și The Fat Lamb, parte a proiectului Buni), dar şi întâlnirea dintre religiozitate şi cabotinism (în The Showroom sau Sorts).
În seria de fotografii index, Daniel Djamo contestă înlăturarea eroilor din societatea contemporană şi ștergerea micilor istorii din memoria colectivă. Conştiinţa istoriei, dar şi a prezentului îl determină să fie atent la mărturiile şi detaliile care pot rescrie o poveste. Artistul găseşte urme ale eroismului în vieţi aparent anonime şi le prezintă firesc, fără emfază, cu încrederea celui care ştie că istoria îi aparţine.

Daniel Djamo (n. 1987) studiază la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, departamentul Foto-Video. A început să utilizeze fotografia şi filmul în 2009, când a decis să renunţe la meseria de reporter pe care o practica atunci, înscriindu-se la masteratul secţiei Foto-Video. A participat în numeroase festivaluri de film si expoziţii, printre cele mai recente numărându-se: RULAND (galeria TOKONOMA, Kassel, Germania, iunie 2012) şi INSIDE OUT (Kunsthaus Dresden, Dresda, Germania, iulie 2012). Daniel Djamo a fost nominalizat la International Short Film Competition, în cadrul Stuttgarter Filmwinter 25, Germania şi la Videoformes Prix de la Création Vidéo, Clermont-Ferrand, Franţa, în 2012. Cu filmul Menu a câştigat premiul întâi la secţiunea Film Experimental şi locul trei din festival la Walthamstow International Film Festival, Londra. A fost recompensat cu premiul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti în 2011 şi cu premiul Most Innovative Film la Luksuz International Film Festival, Luksuz, Slovenia. A fost selectat să reprezinte Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti la ELIA (European League of Institutes of Arts) NEU\NOW Live Festival în Tallinn şi la StartPoint Prize, Brno, în 2011. În Timişoara a mai fost prezent în cadrul festivalului Simultan, ediţia a şaptea, Imaginary, 2011.

Adrian Ilfoveanu – Păsări

AnnArt Gallery
9 – 30 mai 2012

În spaţiul Galeriei AnnArt puteţi admira sculpturile artistului Adrian Ilfoveanu. Intitulată „Păsări”, aceasta este prima expoziţie personală a artistului, prezentare care se alătură portofoliului de creatori promovaţi de Galeria AnnArt. 15 lucrări realizate în bronz, lemn și piatră vor fi expuse în sălile propriu-zise și în grădină, până pe data de 30 mai 2012.

Artist de mare intensitate și independenţă creativă, Adrian Alexandru Ilfoveanu aparţine generaţiei de artiști afirmaţi după ’89, dar care nu s-a alăturat unei grupări anume și care nu pare să deţină atribute ale unui curent dintre cele care au străbătut artele plastice la noi în ultimii douăzeci de ani. Mai degrabă solitar, Adrian Ilfoveanu aparţine eventual marii tradiţii animaliere în arta plastică, cu ale sale lucrări impresionante ce înfăţișează vietăţi stranii – păsări, pisici, insecte sau bivoli – desprinse dintr-un imaginar mitic și tulburător. Lector la secţia de Sculptură a Universităţii Naţionale de Artă din București, Ilfoveanu are palmares în expoziţii colective în România și în Germania, Norvegia, Danemarca sau Emiratele Arabe.

În cadrul vernisajului (8 mai 2012) a fost lansat catalogul Adrian Ilfoveanu, cu serii fotografice realizate de Steluţa Roșca-Stănescu, imagini care surprind cu mare expresivitate calitatea dramatică a lucrărilor artistului.

AnnArt Gallery s-a înfiinţat în luna mai 2011 și s-a poziţionat drept un susţinător dedicat al artei contemporane, promovând artiști consacraţi și talente emergente deopotrivă. Galeria este situată în Bucureşti, zona Kiseleff/ Arcul de Triumf, la primul etaj al unei clădiri de patrimoniu concepută în anii ’30 de către arhitectul francez Eduard Doneaud, transformat într-un spaţiu expoziţional de prim rang.
SURSA: www.annartgallery.ro
Foto: SensoTv/arte – unde puteţi urmări o prezentare video a expoziţiei.

Petru Lucaci: „Avem ceva de spus şi sîntem motivaţi să o facem”

Sîmbătă, 19, şi duminică, 20 martie 2011, la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ Mogoşoaia au avut loc două vernisaje: cel al expoziţiei Vocile Materiei: 10 abordări contemporane (prima expoziţie de grup, dintr-o serie de şase viitoare evenimente) şi Maeştrii artelor decorative – Ceramica: Intimitate şi mister (de asemenea, debutul unei serii expoziţionale).

Curatorul expoziţiilor, doamna Doina Mândru, a convocat pe simezele palatului artişti din diferite generaţii, maeştri, profesori, dar şi tineri absolvenţi: Andreea Albani, Marcel Bunea, Olga Birman, Otilia Boeru, Marius Burhan, Florin Ciubotaru, Petru Lucaci, Ion Nicodim, Nicolae Stoian, Vasile Tolan. Expozanţii de artă ceramică sînt: Cristina Bolborea, Gherghina Costea, Daniela Făiniş, Monica Pădureţ şi George Tiutin. Ca întotdeauna, vizitatorul are puternice motive de a vizita Palatele Brâncoveneşti.

La vernisajul expoziţiei Vocile Materiei: 10 abordări contemporane ne-am întîlnit cu domnul Petru Lucaci (unul dintre expozanţi), prezent în numeroase rînduri în paginile noastre, însă în mod indirect, citat de artiştii intervievaţi de noi. De această dată, îl avem ca oaspete în persoană. Despre manifestările de la Mogoşoaia vom scrie mai pe larg, cu o ocazie ulterioară, poate în (de curînd) reînfiinţata revistă Arta. Deocamdată, oferim cititorilor noştri un amplu interviu pe care a avut amabilitatea de a ni-l acorda Petru Lucaci.

Petru Lucaci s-a născut pe data de 11.07.1956 la Arad. Este absolvent cu diplomă de merit al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, secţia Pictură,Bucureşti, 1982 şi, în prezent, Conferenţiar Universitar Dr. la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti şi Preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A participat la numerose expoziţii naţionale şi internaţionale având peste zece premii şi distincţii în arte vizuale.

„Arta abstractă transmite stări şi sentimente”

Mihai Plămădeală: Expoziţia Vocile Materiei, în cadrul căreia sînteţi prezent printr-o sumă de lucrări, aduce pe simeze o perioadă de creaţie extrem de interesantă din istoria recentă a artelor plastice din România. Cum caracterizaţi, pe de o parte, expoziţia, pe de alta, perioada?

Petru Lucaci: Contextul de la Mogoşoaia este unul fericit. Avem de-a face cu un centru de interes major în şi pentru arta românească, programele curatoriale ale doamnei Doina Mândru fiind de un interes deosebit. Sigur că, în arta contemporană actuală, a vorbi despre abstracţie pare un pic nefiresc, deoarece curentul şi-a aflat un maxim de formă în România prin anii ’70-’80, iar acum, cel puţin la tînăra generaţie, se observă un viraj spre zona realismului social, care este de actualitate în spaţiul internaţional şi care ne-a contaminat şi pe noi, fapt pozitiv, de altfel. Pentru generaţia optzeciştilor, zona abstractă a stîrnit interesul, deoarece reprezenta fuga de realismul socialist, solicitat şi stimulat, la vremea aceea, prin comenzi interne, la care mulţi artişti au răspuns, din diverse motive (nevoi materiale sau probleme de recunoaştere; nu vreau să discutăm acum motivele pentru care mulţi au plonjat în această zonă).

– Specialiştii sovietici considerau că arta abstractă este produsul unor sisteme responsabile de marile catastrofe ale omenirii (conflagraţiile mondiale) sau de capitalism. Era considerat inofensiv abstracţionismul la noi?

– Mai degrabă desconsiderat. Arta abstractă poate transmite însă la fel de multe stări şi sentimente ca şi cea figurativă. Culoarea în sine poartă un mesaj fabulos. Este important că unii artişti români au refuzat să fie comentatori ai sistemului care vedea în ei un instrument de propagandă.

Artiştii – creatori de patrimoniu

– Cum aţi ajuns la artă abstractă? Vorbiţi-ne, vă rog, despre perioadele dvs. de creaţie.

– Interesul meu pentru abstract s-a conturat la un moment dat în jurul obiectului. Avusesem anterior o perioadă analitică, apoi am trecut printr-o fază expresionistă, pentru a mă cantona apoi în(tr-un) informal. Am încercat, în acel moment, să ies din bidimensional. Sigur că orice culoare are o adîncime corespunzătoare lungimii sale de undă, dar mi s-a părut insuficient tipul acesta de acroşaj vizual pe dimensiunea tradiţională a picturii. Am avut o expoziţie la Muzeul Naţional de Artă al României, numită Out of Service, prin care mi-am propus să explorez relieful picturii, căutînd materii care au expresivitate. Prin carton, smoală, nisip şi nu numai, am încercat să dau corp acelor lucrări. M-au interesat reliefurile care, prin incidenţa cu lumina, pot crea structuri plastice spaţiale. În faza următoare, am încercat să transform pictura în obiect, ajungînd, în final, la construcţia unor incinte, un fel de picturi-sculpturi. Artefactele pe care le expun acum la Mogoşoaia aparţin acestei faze. Sînt lucrări recuperate din depozitul personal.

– De cel puţin un deceniu, creaţia dvs. (coordonată cu cercetarea) vizează corpul uman. Cum aţi ajuns de la obiect abstract la reprezentarea corpului?

– După perioada abstractă, am revenit la un anumit tip de figuraţie, descoperind un material aşa-zis nou: cărbunele, nu cel pentru desen, ci materia organică. Am construit corpuri lipind bucăţi de cărbune. Am trecut prin experienţa negrului, experimentînd diverse configurări cu bucăţi de cărbune. Siluetele create erau mai degrabă umbre sau amprente ale corpului uman. Proiectul s-a intitulat, de altfel, Umbrele nopţii. Încercam o relaţie între materie şi iluzie. M-am desprins de zona abstractă, începînd să fiu din ce în ce mai atent cu un tip de construcţie analitică a formelor. Corpul este o temă fundamentală în istoria artei, poate tema care a marcat în cea mai mare măsură interesul artiştilor. M-am gîndit că pot dezvolta tema şi în dimensiunea sa teoretică pe care am încercat să o transfer într-un proiect de cercetare, ce stimulează în acelaşi timp producţia de artă contemporană.

– În calitate de profesor la Universitatea Naţională de Arte, le propuneţi studenţilor programul „Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistice“. De aici au rezultat numeroase expoziţii personale sau de grup ale acestora.

– Consider că dimensiunea didactică este foarte importantă. Oferta mea educaţională vizează recuperarea dimensiunii tradiţionale şi punerea într-o ecuaţie contemporană prin mijloace elastice. Proiectul se desfăşoară sub tutela Universităţii Naţionale de Arte şi este şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Îşi propune înnoirea spaţiului plastic contemporan, încercînd să pună în relaţie artişti consacraţi cu tineri artişti, care sînt fie studenţi, masteranzi sau doctoranzi. Mi s-a părut că tema corpului uman în arta românească are reprezentări previzibile, că există o stereotipie a reprezentării şi că este o zonă destul de săracă în exprimare. Acest lucru e cauzat, în mare parte, de faptul că, timp de 50 de ani, am fost departe de experimentele, uneori radicale, privind corpul uman. Nu a existat la noi nici o mişcare de tipul acţionismului vienez, nici performance-uri comparabile cu cele din Vest. Pentru a ne deschide, am găsit forma de ateliere teoretice, unde am invitat specialişti şi cercetători din numeroase domenii, pentru că m-au interesat părerile avizate venite dinspre domenii de activitate conexe. Am încercat să punem materialele rezultate la dispoziţia artiştilor. Este nevoie de un mesaj, nu doar de abilităţi în actul exprimării plastice.

– Legile unei ştiinţe nu sînt aplicabile în mod automat altor ştiinţe. Cum credeţi că se împacă tehnologia, genetica sau gadgetul cu arta?

– Categoric, există multe fenomene para-artistice. Zona kitch-ului poate fi controlată, speculîndu-se atributele sale de maximă expresivitate. Elementele de subcultură pot fi convertite în artă majoră prin punerea lor într-un proiect coerent. Este vorba despre încercarea unei înnoiri. Uneori, exagerările au rolul de deschidere a unor noi cîmpuri de activitate. Este discutabil în ce măsură experimentele bazate pe ştiinţă sînt artistice sau etice. Mă gîndesc aici la iepurele fosforescent (modificat genetic) al lui Eduardo Kac (bio artist). Cred că toate acestea au însă un rol în crearea unor noi culoare de dezvoltare.

– În calitate de preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, ne puteţi oferi o evaluare succintă a organizaţiei, în acest moment?

– Uniunea Artiştilor Plastici, ca şi celelalte uniuni artistice din România, traversează o perioadă destul de dificilă, pe de o parte, din pricina faptului că toate subvenţiile de la Stat s-au tăiat, pe de alta, pentru că nu are un patrimoniu suficient de bogat care să îi permită să aibă venituri. Am pierdut, practic, jumătate din patrimoniul de ateliere sau de galerii pe care l-am avut înainte de 1989. Majoritatea artiştilor sînt atît de săraci, încît le este greu să plătească şi acea cotizaţie care să le certifice apartenenţa la organizaţie. Mai avem cîteva galerii de artă, prin care ne exprimăm într-un mod profesionist. Înţeleg că efortul făcut este însă pe buzunarul artiştilor. Artiştii sînt poate singura categorie socială care îşi plăteşte locul de muncă (atelierul), materialele, cheltuieşte o muncă pentru a produce, plăteşte să expună. Sînt costuri foarte mari. Uniunea este o organizaţie de utilitate publică, este în slujba cetăţeanului, la fel ca primăria sau alte autorităţi ale Statului. Noi venim cu banii de acasă lăsînd uşa galeriei deschisă pentru cei interesaţi. Aici intervine dimensiunea culturală, formativ-educativă, dar şi cea patrimonială, deoarece artiştii sînt creatori de patrimoniu naţional. Ceea ce facem noi este ofertă publică. Deocamdată, nu am găsit înţelegere la instituţiile Statului de a fi partenere cu noi, pentru a fi măcar scutiţi de nişte taxe. Galeriile ar putea fi date spre exploatare prin comodat. Eforturile noastre de a fi mai prezenţi decît sîntem în acest moment se lovesc de inconveniente materiale. Încercăm prin diverse iniţiative să schimbăm starea de fapt. Aţi văzut că încercăm să resuscităm revista Arta.

Nu există încă o piaţă pentru arta contemporană

– După şapte ani de absenţă, pare o minune că a reapărut, poate, cea mai importantă revistă de arte plastice din România…

– Sînt fericit că în anii suspendării Artei a existat – şi încă mai există – presă culturală în România. Este o pasăre rară în contextul actual, în care politicul ne invadează şi ne otrăveşte vieţile zi de zi. Salut iniţiativa revistei Observator cultural de a acoperi o plajă generoasă din cultura română, pentru că există cultură, chiar împotriva curentului. La nivelul întregii ţări, o dată la două zile are loc un vernisaj. Lucruri de genul acesta se cam trec cu vederea – nu sînt prea bine mediatizate. Sînteţi printre puţinele reviste care scriu săptămînă de săptămînă despre arta şi artiştii contemporani. Să nu uităm că artistul nu îşi suspendă activitatea pentru că ne aflăm în criză.

– Ce părere au însă cumpărătorii de artă? Acum ar fi momentul ideal să achiziţioneze.

– Investitorii în zona artei din România caută lucrurile deja certificate, care au o anumită cotă pe piaţă, pentru a putea să tezaurizeze banii investiţi. Este căutată arta interbelică, arta veche. Pentru arta contemporană nu există încă o piaţă. Cîteva case de licitaţii, în special Artmark, încearcă să creeze o astfel de piaţă. Noile generaţii care apar sînt mult mai interesante şi racordate la spaţiul internaţional şi au o ofertă artistică notabilă.

– Remarc apariţia, în ultima vreme, a unor galerii de artă. Cum vă explicaţi faptul că activitatea artistică s-a intensificat în condiţiile potrivnice discutate mai devreme?

– După cum aţi observat, cultura vizuală este în ascensiune în ţara noastră. Paradoxal, artiştii sînt într-o perioadă pauperă, dar produc. Din păcate, produc deocamdată „pe stoc“. Apariţia unor epicentre (galerii) care încearcă să valorifice această producţie de artă contemporană este evidentă. Acesta este un semn bun, pînă la urmă din cenuşă trebuie să renaştem, pentru că avem ceva de spus şi sîntem motivaţi să o facem. (Interviu realizat de Mihai Plămădeală)
SURSA: Observator cultural
Foto: www.lucaci.ro (official website – unde puteţi vedea mai multe lucrări ale lui Petru Lucaci).