Workshop fără computer

Atelierul de Grafică vă invită la Workshop fără computer

Typopassage Timișoara 20-22 septembrie / Terasa D’arc

Atelierul de Grafică va susține între 20 și 21 septembrie, la Timișoara, un workshop mai puțin obișnuit în cadrul celei de-a 5-a ediții a TypopassageTM în pasajul de sub podul Tinereții (terasa D’arc mal).

„Workshop fără computer” este un prim eveniment din proiectul lansat vara aceasta de Atelierul de Grafică cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, „Analiză și digitalizare a patrimoniului de comunicare vizuală din România. Perioada 1945-1989 – Arhivare și restituire”. Ideea de la care am pornit o cunoașteți deja din saitul și cărțile noastre. Ne dorim să continuăm demersul de completare, restituire și arhivare a graficii românești de dinainte de 1989, de data aceasta însă, într-o formă mult mai interactivă. Concret, pe lângă muncile de cercetare și documentare ale căror rezultate vor fi vizibile în curând pe graphicfront.ro, ne-am gândit și la o altfel de abordare: o expoziție la care am invitat alți graficieni/ designeri din țară, dar și din afară, să-și „spună” punctul de vedere, să comenteze vizual câte un detaliu/ o imagine din selecția noastră, ceva care le-a atras atenția. E un mod de a comunica în mod cât mai divers, pe o parte calitățile grafice ale acestor imagini, pe de altă parte potențialul lor de a inspira.

Autorii lucrărilor sunt:
Carmen Apetrei (Universitatea Națională de Arte, București)
Anna Ciepiela (Atelierul de Grafică, București)
Corina Duma (Universitatea Națională de Arte, București, grafician freelancer)
Alexe Popescu (grafician freelancer)
Bogdan Vornicu (arhitect, grafician freelancer)
Jakob Gleisberg (Kollaborat, Germania)

Evenimentul începe Joi, 20 septembrie de la ora 18.00 cu o discuție liberă provocată de Ciprian Isac care va vorbi pasionaților de grafică și literă despre proiectul Graphicfront | Grafica fără computer și despre felul în care se integrează el în întreaga activitate a Atelierului de Grafică și în contextul general al graficii/ designului contemporan.

Vineri, 21 Septembrie 2012 începând cu ora 16:00 vom ține un workshop în aer liber în pasajul tipografic. Aici se vor realiza afișe și cartoline utilizând tehnici tradiționale de tipar, toate într-o atmosferă de chill & thrill întreținută de DJ Mr. H.
Pe lângă toate acestea, la standul cu vânzare TypopassageTM, pentru cei interesați vor fi disponibile postere, albume, reviste si afișul evenimentului în curs realizat manual prin linogravură.

Așadar, toată lumea este invitată la tipar… înalt!
Tudor Mureşanu l PR
031 425 30 58, 0737 572 544
www.atelieruldegrafica.ro
www.graphicfront.ro

Typopassage TM loveşte din nou

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Lansat în August 2011, cu scopul de a aduce în atenţia generală designul grafic și grafica tipografică, Typopassage Timișoara este prima extensie internațională a Typopassage Viena și a fost inițiat de tandemul curatorial Ovidiu Hrin, Synopsis (Timișoara) și Bauer concept & design (Vienna).

Typopassage este un loc de instruire a ochiului, o şcoală a vederii, un micro-muzeu plasat în spațiul public și dedicat designului grafic, artei de a sculpta în alfabet, iar lucrările expuse aici sunt adevărate conferinţe publice despre forţa secretă a literelor şi formelor. Typopassage îşi asumă rolul de interfaţă între comunitatea de design şi publicul cu apetenţe tot mai mari pentru acest domeniu, urmărind familiarizarea vizitatorilor cu limbajele formale şi vizuale.
Micro-muzeul în aer liber este amplasat pe malul Begăi, în pasajul de sub Podul Tinereții și este realizat în strânsă colaborare cu echipa terasei D’arc Mal.

 Expozițiile TPTM, organizate de două ori pe an, propun un dialog între designul grafic internațional și cel autohton, prin lucrări realizate de nume consacrate în domeniu. Prima ediție TPTM i-a expus pe Hi Visuelle Gestaltung – un recent înființat studio elvețian – față în față cu tineri designeri și artiști ai literei, Alexe Popescu, Adnan Vasile, Sorina Vasilescu și Mihaela Popa, din România.
Karlssonwilker, studioul de design newyorkez înființat de Hjalti Karlsson și Jan Wilker, au onorat cu prezența cea de-a doua ediție a TPTM, fiind invitații speciali ai workshop-ului organizat în toamna anului 2011. Împreună cu designerii si artiștii timișoreni prezenți la eveniment ei au realizat o serie de postere experimentale în cadrul unui performance live desfășurat sub podul de pe Bega.

Prima ediție de anul acesta îi aduce în lumina reflectoarelor pe designerii Nelu Wolfensohn (Montreal, Canada) și Ovidiu Hrin (Timișoara, România). Șansa face ca ambii designeri expuși anul acesta să fie români (lucrările lui Ovidiu fiind prezente și în Typo-pasajul vienez, începând cu martie 2012). Prin punerea față în față a lucrărilor celor doi se creează un interesant dialog între două generații de designeri, cu origini comune, dar situați la o distanță spațială de 6000 km. și una temporală de 25 de ani.

Odată cu prima ediție, TPTM a lansat și TYP’O’ZID – o lucrare murală de 28 mp, ce se întinde pe toată lungimea pasajului. Suprafața peretelui este reîmprospătată anual de către un invitat (graffer/ street artist) pornind de la o temă legată de literă, scriere, artă tipografică.
Lucrarea din 2011, realizată cu ajutorul grafferului Jones, a avut ca temă TYPEFACE – concretizându-se în reprezentarea monumentală a 5 portrete supradimensionate ale unor maeștri ai designului de literă: Erik Spiekermann, Zuzanna Licko, Peter Bilak, Herb Lubalin și Wim Crouwel.
Anul acesta TPTM îl invită pe artistul The Orion să se desfășoare pe suprafața Typ’o’zid-ului, tema aleasă pentru 2012 fiind TYPESPACE – ideea de spațiu din jurul literelor, un spațiu inevitabil în arta tipografică. (Matei Ştefan)
SURSA: graphicfront.ro

Typopassage Timişoara

Forţa secretă a literelor

Lansare: 4 august 2011

În primăvara anului 2009 l-am întâlnit pentru prima oara pe designerul vienez Erwin Bauer, amândoi fiind invitați la European Design Conference în Zürich, Elveția (eu ca și speaker iar el să ridice 3 premii). Aproape că nici nu ne-am remarcat prin marea de oameni participantă la eveniment, până în ziua conferinței mele, când după prelegere a fost singurul care a urcat pe scenă să îmi pună cele mai incomode întrebări referitor la proiectul pe care l-am prezentat. A doua întâlnire a fost 3 ore mai târziu în barul hotelului unde eram cazați.

Au trecut mai mult de doi ani de discuții, mailuri, colaborări, întâlniri strânse și aprinse pe diverse proiecte/teme până în aprile 2011, într-o cafenea din Viena, când, în una din discuțiile noastre i-am spus cât de mult apreciez eu proiectul inițiat de el. Era vorba de micromuzeul Typopassage din Museumsquartier. Am început să-i spun de pasiunile mele ascunse vis-à-vis de designul tipografic, ce se mai întamplă prin țară (Grafică fără computer), de proiectul de documentare tipografică Logocity (încă în stadiu de planșetă) și discutând despre astea toate – foarte natural s-a iscat întrebarea: ce ai zice de un muzeu Typopassage în Timișoara?

Hi Visuelle Gestaltung

Mihaela Popa

Fiind o personalitate proactivă dar în același timp precaută, Erwin a propus să dezvoltăm puțin tema și să vedem ce și cum putem face acest lucru posibil. În mai puțin de jumătate de oră am hotărât să pornim cu această idee de francizare culturală și să vedem în ce direcție putem să o ghidăm.

Adnan Vasile

Așa am ajuns curator și organizator al Typopassage Timișoara fără să știu cum să încep și în ce mă bag. Însă lucrurile s-au așezat. În 4 august va fi lansarea. Vor fi prezenți 5 designeri cu 12 lucrări, s-au produs 12 afișaje stradale design-uite custom, s-a schimbat fața unui pasaj întreg, s-au efectuat 4 interviuri, s-a lansat un site … și ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, l-am chemat și pe domnul Erwin Bauer în Timișoara să țină speech-ul de deschidere și să ne aducă câteva sute de numere din publicația Typopassage Viena.

Typopassage Viena

Intenția de moment a acestui proiect este de a pune față în față designul de literă autohton cu cel European/internaţional, Typopassage Timișoara devenind un container typografic promovând/selectând cele mai bune lucrări din această branșă la nivel european. Și indiferent de cât de divers va fi conținutul acestui container, va avea tot timpul o temă constantă: pasiunea oamenilor pentru scriere/literă/tipografie, iar acest lucru merită să fie împărtășit și publicului larg.

Automat Typopassage Viena

Typopassage Viena este plasat în curtea Museumsquartier Wien – unul dintre cele mai mari arealuri culturale din lume, cu o suprafață de 60.000 mp și aproape 4 milioane de vizitatori pe an – și scoate din anonimat teme culturale neglijate de publicul larg. Infrastructura de expunere este finanțată de Quartier 21, departamentul dedicat culturii secolului XXI al Museumsquartier, iar biroul de design vienez grafic Bauer Concept & Design a preluat curatorierea și finanțarea catalogului editat cu ocazia fiecărei expoziții.

Alexe Popescu

La fel ca la Viena, pasajul tipografic timișorean este un loc de instruire a ochiului, o școală a vederii.
Lucrările expuse în el sunt conferințe publice despre forța secretă a literelor, despre modul în care informaţii seci și forme fixe se transformă în mesaje inteligibile, despre felul în care decid alții ce anume devine vizibil pentru noi și ne îndrumă percepția. În același timp, pășind în el, devine limpede că lumea literelor, aparent bine sudate în rândurile scrise pe o pagină obișnuită, poate deveni un teren artistic de manevră. (Ovidiu Hrin)

Ovidiu Hrin a lansat atelierul Synopsismedia în iarna anului 2001. Concentrat în principal pe print, Hrin, împreună cu echipa sa, este activ în mai multe domenii ce țin de designul grafic și de comunicarea vizuală. Lucrările atelierului său au fost recunoscute și publicate internațional de nenumărate ori (Muzeul Designului din Zürich, Graphis Gold, European Design Awards, Bienala Goldenbee Moskova etc). Pe lângă activitatea sa de la Synopsis, O.H este invitat ca și lector/conferențiar la numeroase evenimente de profil (European Design Conference (CH), Vienna Design Week, DesignMai (D) etc.)
Mai multe despre programul evenimentului pe site-ul proiectului Typopasage

SURSA: graphicfront.ro