Invitatul ediției a IX-a din cadrul Atelerului de fotografie (AF) este Mihai Panaitescu. Evenimentul are loc joi, 27 noiembrie 2014, la ora 17.00, în Sala Studio din Colegiul Național Decebal. Tema discuției din cadrul AF este „Sinestezia și Transfotografia”.
Fotografia este un limbaj pictural și grafic. Acest lucru l-am aprofundat în edițiile anterioare ale Atelierului de fotografie.
Toți fotografii văd în imagine ceva mai mult decât o simplă posibilitate conștientă de folosire a unui mijloc de expresie. Ce reprezintă fotografia în viața lui Mihai Panaitescu aflăm în discuția liberă pe care am provocat-o și pe care v-o prezentăm în cele ce urmează. În scurta noastră întâlnire, am vorbit despre artă, un cuvânt pe cât de vag, cu atât de multe implicații și înțelesuri diferite. În evoluția lor, domeniile artelor s-au apropiat și s-au distanțat unele față de altele. Uneori, anumite tipuri de comunicare vizuală au fost văzute de critici cu o oarecare precauție, dar toate au devenit nepăsătoare la ideile de apartenență. Fotografia s-a afirmat ca un mediu al artelor cu posibilități și oportunități neexplorate.
Mihai Panaitescu este regizor, actor și fotograf devean. El folosește imaginea și prelucrarea ei cu scopul de a transmite un sentiment, o emoție. Este pasionat de corpul uman nud și abstractizarea acestuia. Capacitatea fotografului constă în a observa ceea ce se află în fața lui și a vizualiza ceea ce va apărea într-o imagine. Cuvântul nud definește un anumit domeniu al artelor având sorginte biblică, în Geneză. Ce anume dă sens operei de artă în căutarea unui subiect, cum trece fotografia dincolo de a arăta doar ceea ce se vede vom afla, de la Mihai Panaitescu, în ediția a IX-a AF.
Mihai Panaitescu a absolvit Universitatea de Arte Târgu Mureș (2008 – 2010) și Școala de Fotografie „ImageArt”, Sibiu (2008 – 2009). În prezent este regizor artistic la Teatrul de Artă Deva. Lucrările lui Mihai Panaitescu au fost declarate cele mai bune fotografii din concursul „Vama Sub Lumini de Oscar” din acest an, la Secţiunea „Nud artistic”.
Mihai Panaitescu: Fotografia comunică o emoție
Grigore Roibu: Este fascinant să vorbesc cu de tine despre fotografie. Totuși, pentru cei care nu te cunosc, voi începe cu o întrebare clișeu: Cine este Mihai Panitescu?
Mihai Panaitescu: E greu să mă definesc. M-am născut în Pitești, de unde am plecat acum 30 de ani. O mare parte din viața mea am călătorit, fiind navigator. Am înconjurat Pământul de la vest la est. Am fost prin foarte multe locuri din lume și am avut parte de multe peripeții. Am fost sechestrat de pirații din Somalia de două ori. După aceste evenimente nefericite, m-am lăsat de această meserie. Am urmat cursurile Universității de Arte din Târgu-Mureș, secția Regie de Teatru. Am absolvit, apoi, un masterclass, tot în domeniul regiei, Regia Tetrului Contemporan. Acum sunt doctorant în anul 2 la Cercetare teatrală. Mă interesează tot ceea ce este legat de artele vizuale. Teatrul face parte din acest domeniu. În urma unei piese de teatru, râmân în mintea omului imagini, la care se adaugă emoții, grație interpretării actorilor. Imaginile unui spectacol de teatru sunt compuse asemenea celor din mintea unui fotograf. Când fac scenografia și regia generală îmi rămân în minte imagini pe care vreau să le arăt și celorlalți, pentru a le induce o anumită stare.
– Cum te-ai apucat de fotografie? Cum a apărut ea în viața ta?
– La început, fotografia a fost un hobby. Am fost fascinat de prelucrarea digitală. Nu știam să fac așa ceva. Doream să ajung să fac și eu imagini prelucrate. Așa am ajuns la ImageArt, școala din Sibiu, o școală extrem de bună și serioasă, pe care o recomand tuturor. În momentul în care Ana Bălțat, lector în cadrul școlii, mi-a pus în mână instrumentele Photoshop-ului pentru prima dată, am zis: „Gata! De aici încolo mă descurc singur”… La o lună și jumătate după ce am terminat școala am avut primă expoziție- de artă digitală la Deva. Atunci am printat pe canvas. În timp, fotografia a devenit pentru mine o pasiune pe care o folosesc în scenografia teatrului. Fac proiecții digitale sau construcții pe scenă care sunt prelucrate de mine. Afișele mi le fac singur. Îmi folosește foarte mult fotografia în teatru. De multe ori, gândesc fotografic anumite scene pe care le utilizez în spectacolele mele.
– Ce ne-ai pregătit pentru cea de-a IX-a întâlnire AF? Despre ce vom discută, care este noua provocare?
– Aș vrea să vorbesc despre fotografie din alt unghi, nu neapărat al fotografului, despre ceea ce reprezintă fotografia ca transfer de emoție. Nu vreau să discut cu publicul despre aparatură, nimic de genul acesta…. Mi se pare important să subliniez felul cum putem transmite o emoție. Aici vreau să ajung. Vreau să provoc un dialog despre o lume întreagă, despre civilizația noastră care trăiește prin fotografie. Toată gândirea noastră, așa cum suntem construiți, este formată din secvențe fotografice. Este vorba, despre secvențe afective, în primul rând emotive, care sunt încărcate în memoria noastră și ne influențează foarte mult ca indivizi în modul nostru de a percepe lumea. În momentul în care apăsăm pe declanșatorul aparatului, suntem produsul unei întregi istorii emoțional-afective. Asta vreau să explic celor ce vor participa la acestă întâlnire. În primul rând vreau să le spun că nu are rost să fotografieze degeaba, aiurea… Trebuie să selecteze ceea ce fac și să apese pe „trăgaci”, pe declanșator, în momentul în care merită să facă acest gest. Fotografia se face în creier. Până să ajungi tu să o surprinzi, să faci „pac”, și imaginea să se înregistreze, scena poate trece pe lângă tine. Eu, de exemplu, așa pățesc când sunt în mașină. Văd o scenă și nu pot să opresc și în mintea mea cineva spune: ia uite aici, asta e scena… Înnebunesc că nu pot opri ca să fac acea scenă. Văd secvențele în minte și dacă aș putea avea un declanșator în cap, așa cum am în față hard-ul computerului, iar obiectivul meu ar fi ochiul, ar fi extraordinar. În setea noastră de imagini, probabil, se va ajunge, în cele din urmă, aici. Eu sunt convins de acest lucru.
– Mă gândesc că acel obiectiv, capabil să se adapteze automat la condiții foarte variate de iluminare și să diferențieze aproximativ 20 de milioane culori, asemenea ochiului, și-l vor permite foarte puțini, datorită prețului.
– Da, probabil, așa este… Nu vreau, însă, să vorbesc despre tehnică, ci vreau să explic participanților la AF transferul de emoție.
– Ne vei vorbi despre transferul unei realități obiective și transpunerea sintetică în imagine prin intermediul stărilor afective?
– Da. Pentru a înțelege, o să dau un exemplu. Dacă eu am fost, o viață întreagă, gropar și nu am citit nici o carte, iar singura mea stare afectivă este influențată de tata care mă bătea seara când venea beat acasă, toate acestea pot fi rezultatul unui tip de emoție. Dacă am citit o serie de cărți și când eram mic am ascultat Pink Floyd, iar, în adolescență am fost hipiot, reacțiile în fața unei realități sunt altele. Emoțiile oamenilor sunt multiple. Un cumul de emoții generează imagini care provoacă la rândul lor alte emoții. Un om care nu are o istorie emoțională nu are ce să spună celorlalți din jurul lui. Din punct de vedere artistic nu ai ce să scoți de la o astfel de persoană. Cu cât un om este mai bogat în evenimentele la care participă, cu atât mai mult el devine capabil să creeze imagini. Fotograful este, hai să spunem așa, un vânător de imagini.
– De multe ori, m-am aflat în fața unei scene având parcă sentimentul de teamă de a nu o pierde, așa cum era întipărită în mintea mea. Vom vorbi despre secvența și seria fotografică, temă pe care am abordat-o în cadrul AF?
– Vom intra în laboratorul digital. Poți să pleci de la o imagine, precum cea a unui mașinist, imagine pe care am postat-o pe facebook. Este un muncitor beat, de la un teatru, dar care are o expresivitate aparte. Am realizat fotografia atât de repede, încât nici nu am avut timp să fac reglajele aparatului. Nu am avut efectiv timp pentru așa ceva, deoarece personajul a făcut câteva grimase și atât. Riscam să pierd totul.
Omul acesta transmite extrem de multe lucruri așa cum este el, înfățișarea lui. Eu, de exemplu, când mă uit la el, văd un personaj cehovian, chiar dacă nu este rus. Pentru mine imaginea aceasta reprezintă o întreagă istorie. Îmi aduc aminte de Dostoievski, de Pușkin, de Cehov, Tolstoi, de samovar, bolul rusesc care apare pe scenă în ritualul ceaiului. Barba este simbolul masculin. Bărbații din Rusia nu puteau funcționa fără această barbă.
– Uitându-mă la portret văd, parcă, o barbă rubleoviană…
– Da, exact. La aceste lucruri doresc să mă refer. Am găsit, recent, într-o carte, câteva lucruri interesante. Datorită fotografiilor, noi avem în minte toată lumea din jurul nostru. Pentru fiecare fotograf aceste secvențe reprezintă un lucru prin care tu, ca individ, reușești, în final, să faci o antologie de imagini, extrem de folositoare.
– Vorbim de o istorie a lumii în imagini, imagini ale unui prezent în derulare. Fotografia surprinde ipostaze și situații pe care le comunică mai departe…
– Noi comunicăm, oamenii și cercetătorii confirmă că putem comunica telepatic. Noi transmitem anumite semne, datorită creierului, care nu este folosit în totalitate, ci doar, se pare, o parte foarte mică la oamenii obișnuiți. Această antologie a lumii în imagini pe care o oferă fotografii devine din ce în ce mai agresivă și mai diferită. Acum trebuie să facem o separare între tonele de maculatură fotografică care apar pe sit-urile de socializare, imagini care iau sute de like-uri, am văzut și mii de like-uri, care nu au nici o legătură cu tot ce am spus mai devreme și imaginile care au ceva de spus. Imagini care apar pe site-uri de specialitate, de arte vizuale. Fotografia vrea să iasă din canoane, să aibă alte forme de prezentare. Personal, aș îngloba-o într-un domeniu mult mai larg și important.
– Fotografia s-a „chinuit” din greu să devină domeniu al artelor vizuale. La început lucrurile nu au stat așa… La fel ca în cazul tuturor mijloacelor de expresie, fotografii s-au luptat pentru a trece de la statutul de meșteșugar la cel de artist. Acum fotografia are sprijinul tuturor instituțiilor artelor. Universitățile predau arta fotografică, galeriile găzduiesc expoziții de fotografie și casele de licitații au dezvoltat suținerea colecționarilor. Marile muzee au acceptat fotografia ca artă contemporană. Din punctul tău de vedere, în acest demers, fotografia care avea „smerenia” naturală a necesității, a câștigat sau a pierdut fiind supusă criticii, mândriei personale și interesului financiar?
– Eu spun că a câștigat. Fotografia nu mai este privită ca în trecut. Fotograful nu mai este considerat un simplu pozar. Unul care știe să retușeze bine imaginea… Nu acest lucru este important. Este important că fotografiile reușesc să concureze, la egalitate, alte arte. Acest lucru este foarte bun.
– Dar nu se îndepărtează de ideea și atributul suprem al fotografiei, cel de a consemna o realitate?
– Ba da. Există fotografia de eveniment, la fel, instantaneul. Eu vorbesc despre transfotografie, așa cum o numește maestrul Dorel Găină de la Cluj. Fotografia pleacă de la o imagine și poate ajunge la o formă de artă. Fotografia şi extensiile ei pot angaja calitatea de martor şi de document. Vedem o imagine și asupra ei acționăm cu tempera sau putem adăuga sticlă, o putem modela în relief sau putem băga mâna prin ea. Imaginea fotografică se transformă și ajunge artă vizuală. Artistul vede, cercetează, interpretează şi evaluează. Marii fotografi din SUA sunt artiști vizuali. Ei compun imaginea. Aici mă gândesc la Joel-Peter Witkin, cu ale sale imagini morbide, sau cele ale hiperrealismului american, care angajează dimensiunea fotografiei şi transfotografiei, desființând granițele unor medii de expresie.
– Există două tabere: pro și contra postprocesării imaginii fotografice. Tu faci parte din categoria celor care merg spre transfotografie. Până unde se poate merge, din punctul tău de vedere, în prelucrarea imaginii pentru a exprima un sentiment și pentru a transmite o idee?
– Din punctul meu de vedere nu există limite. Imaginea poate fi prelucrată. Imaginea este filtrul artistic și poate fi dusă acolo unde vreau eu. Fac o paralelă: un regizor ia un text și poate să îl monteze într-o mie de feluri. Actorul, la rândul lui, poate interpreta diferit, prin filtrul personalității și al valorii lui creatoare. Așa transformăm imaginile. O imagine care este banală, la un moment dat, poate fi dusă într-o zonă care să devină artistică. Poți fotografia o femeie obeză cu un costum de balerină, imagine care ar stârni râsul, dacă nu o pui, de exemplu, într-un context de război, de moarte, care să ducă în zona tragicului. Aici este tot secretul: cum fotografiezi, cum folosești și compui imaginea. Jeff Koons folosește kitsch-ul în arta sa, pentru a pune în contra punct arta și reproducerile la scară largă a unor obiecte banale realizate cu ajutorul materialelor non convenționale.
– Vorbește-ne pe scurt despre ceea ce te fascinează în imagine, și anume, corpul uman. Folosești nudul în fotografie, corpul interpretat pictural. Ai obținut locul I la festivalul „Vama Sub Lumini de Oscar” secțiunea „Nud artistic”.
– Mă pasionează nudul în sensul de adevăr. Eu caut în fotografie acea fărâmă de adevăr. Arăt nudul în posturi care nu au nimic comun cu exhibiționismul. Este secvența de adevăr. Până la urmă ne-am născut goi și tot ce am adăugat sunt interpretări ale noastre. Ne naștem singuri, murim singuri, ne naștem goi, toată viața ne ascundem goliciunea și, în final, când murim, nu mai contează. Îmi place corpul nud, îmi place textura pielii, pentru că este o notă de căldură, intimitate, afectivitate. Când vedem un sân, toți ne amintim de mamă, de alăptat, de dragoste, de senzația de a-l atinge sau a-l simți. Emoțiile vin în cascadă. Așa văd eu nudul. La un moment dat am primit o ofertă, de la președinta Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Constanța, de a face prima expoziție de fotografie erotică din România.
– Fotografiile tale, așa cum le văd eu, nu sunt erotice.
– Nu, nu sunt erotice. Nu sunt evidente notele de nuditate. Nu este o nuditate explicită. O parte dintre fotografiile mele transmit o anumită doză de erotism. Acest lucru mi l-au spus anumiți oameni care au văzut lucrările mele.
– În acest moment ai o expoziție intinerantă, „Types of Synesthesia”, eveniment ce a fost la Deva, Hunedoara, Alba Iulia…
– Am fost chemat din nou la Alba Iulia, în altă locație și, acum, seria de lucrări este expusă la Galeriile de Artă Gabrovo din Bulgaria. Urmează Brașov și, apoi, în luna mai, anul viitor, am o invitație la Viena. Expoziția s-a bucurat de succes, pentru că este unitară din punctul de vedre cromatic și al ideii exprimate. Am numit expoziția „Tipuri de Sinestezie”. Am cerut părerea oamenilor pe facebook adresând o provocare, să îmi scrie dacă au simțit ceva la vederea imaginilor. Mi-au scris că expoziția le aduce aminte de mare, de soare, de verde. Alții au scris că văd sărat. Simțuri combinate. Perceperea unui simț cu ajutorul altui simț. M-am bucurat, deși nu au fost mulți cei care mi-au scris că au înțeles despre ce este vorba. Am avut un feedback din care am constatat că totuși s-a înțeles mesajul și ideea lucrărilor mele chiar dacă așa ceva nu a mai fost prezentat la Deva și publicul nu este obișnuit cu așa ceva, dar orice lucru are un început…
– Ce aduce nou această expoziție față de cea de acum 5 ani?
– Alt tip de prezentare și alt concept, în afara faptului că cea veche era prezentată pe canvas cu încadrament de lemn și lucrările arătau ca niște tabouri. Trebuia să te uiți atent pentru a vedea că, de fapt, este vorba de artă digitală, era vorba de o anumită picturalitate expresionistă. De data aceasta am mers către arta contemporană, către perioada de după Hiperrealism. „Types of Synesthesia”, este, să zic așa, mult adusă în contemporaneitate.
– Cei care te cunosc văd o parte a preocupărilor tale pe facebook. Nu putem încheia acestă discuție fără a ne spune ce ne pregătești în viitor?
– Doresc să fac o expoziție, ceva mai specială, dar nu de fotografie alb-negru, ci în care să arăt forța expresivă a negativului. Am deja câteva lucrări din acestă nouă serie. Voi folosi doar albul și negrul. Voi merge pe idee, mesaj și concept. Și, următoarea, va fi o expoziție cu poziții inedite, de accidente simulate.
– Vor fi două expoziții surpriză și suntem curioși să vedem ce evenimente ne oferi în viitor. Mulțumesc.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)
Regizorul și fotograful devean, premiat anul acesta la festivalul „Vama Sub Lumini de Oscar”, Mihai Panaitescu, vă invită la galeriile de Artă „Forma” din Deva pentru a vedea expoziția de fotografie intitulată „
Mihai Panaitescu a reuşit să convingă publicul și juriul că un corp nud nu însemnă pornografie. Cele mai bune fotografii nu înregistrează concis ceea ce a văzut autorul, ci structurează informația folosind reguli specifice gramaticii limbajului vizual. Starea de nuditate este subiectul. Fotografia, pe care ne-o propune Mihai Panaitescu, are abilitatea de a comunica la nivel conceptual, de a provoca și reda sentimente prin intermediul tehnicilor de retușare și printare.
„Sinestezia, ideea acestui ciclu de fotografii, se referă la combinarea simțurilor cu ajutorul altui simț. Este vorba de un mecanism ciudat, care face să asociem anumite lucruri prin intermediul altora. De exemplu, verde-sărat sau miros-verde. Această combinare a simțurilor este tema fotografiilor din această expoziție”, spune Mihai Panaitescu.
Lucrările expuse în galeria deveană sunt de dimensiuni mari, 120×60 cm, imaginile fiind construite ca o categorie ce conține simboluri vizuale, explorare, improvizație și experiment artistic. Apropierea obiectivului de părțile corpului uman creează impresia abstractizării, pentru a transforma imaginea în metaforă.
„Expoziția aceasta are loc după o pauză de un an. Acum 3 ani am avut o expoziție tot pe această temă, cu printuri realizate pe canvas. Ideea lucrărilor era tot din această zonă, a nudului, dar aveam alt concept. Nudul pentru mine însemnă sânge, înseamă roșu, însemnă sărat, înseamnă clorofilă…
artavizuala21 