Gala industriei de carte din România

Bun de Tipar

Ediția I. Cele mai frumoase cărți 2011

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

M-am tot gândit weekendul acesta dacă să postăm ceva despre acest eveniment sau nu. În cele din urmă am hotărât s-o fac și i-am și pus un nume foarte clar. Pentru că în sfârșit avem (din nou, după foarte mulți ani) o competiție care premiază felul cum arată și sunt gândite cărțile. Tot respectul pentru organizatori.
Ezitam să scriu acest text pentru că, desigur, mă consider un om modest și chiar știu unde mi-e locul, nu mă împăunez cu una cu două. Am ales s-o fac pentru că până la urmă mi se pare că e momentul să vorbim despre aceste lucruri, așa cum trebuie să mergem la vot. Alegi să nu-ți exprimi punctul de vedere: nu ai niciun motiv să te plângi în continuare. Mi se pare că trăim niște vremuri în care anumiți oameni își văd atât de bine interesul și atât de mult se luptă pentru el încât dacă ai o nemulțumire și stai cu mâinile în sân, se cheamă că îți meriți soarta.

Competiția aceasta și evenimentul de vineri seară merită salutat din foarte multe puncte de vedere. Foarte mulți au ales să n-o facă, nu știu de ce. Dacă se nimerește în campanie electorală sau în timp ce nu știu ce interlopi au fugit și s-au predat, ești umbrit total, poți să te dai peste cap. Ești neinteresant și pentru cele mai serioase și intelectuale canale de știri.

Cel mai frumos lucru al galei a fost, după cum s-a și punctat de câteva ori pe scenă, că a strâns la un loc oameni cu carte și oameni de carte. E o bucurie să te afli în preajma unor profesioniști care chiar au făcut ceva în viața lor, şi pentru o clipă să crezi că poți duce mai departe ce au început ei. Evident că bucuria noastră cea mai mare a fost că ne-am întâlnit cu profesorul nostru pe scenă, ba chiar ne-a prezentat; și sunt sigur că bucurii similare au mai avut şi alții în acea seară. Din pacate, cred că puțini au putut avea răbdare să asculte ce a spus de fapt dl. Dumitrescu. Ideea era că în țara asta chiar au fost mari ilustratori și mari făcători de carte cu rezultate extraordinare pe la importante competiții de carte. A spus-o și domnul Done Stan un pic mai târziu. Cred că dacă ne-am apleca un pic ochiul și urechea la ce au făcut acești oameni prin anii ’60-’70 am descoperi că în țară asta chiar s-a făcut performanță în materie de grafică de carte. Trebuie doar să luăm la cunoștință și să vedem ce e de făcut în continuare. Pentru că totul e o continuare, nu am pus noi coada la prună. Aceasta idee stă de fapt la baza conceptului întregului proiect GraphicFront, fie că e vorba de web sau carte tipărită.

Un alt lucru bun al acestei gale sau, mă rog, al acestei competiții a fost că odată cu anunțarea categoriilor de concurs și odată cu acordarea unor premii, s-au enunțat într-un fel calificările oamenilor care ar trebui să se ocupe de cărți. Adică meseriile, sau îndeletnicirea lor, cum vreți să le spuneți. Grafician, traducător, librar, tipograf  ș.a.m.d. Poate astfel cei ce cred că o carte se poate face în doi oameni se vor împuțina. Chiar trebuie spus tare că o carte izbutită implică mulţi oameni calificați, fiecare cu responsabilitatea lui. Iar cine nu înţelege asta nici acum, poate ar fi bine să se mai gândească o dată. Nu de alta, dar prețul plătit pentru a nu mai avea Eliade tipărit pe hârtie igienică, așa cum s-a întâmplat după ’89, e foarte mare, și în resurse, și în timp. N-ar mai trebui să acceptam să ne înconjurăm de obiecte urâte, sub orice limită a bunului simț. Putem începe cu cartea, să zicem, pentru a intra într-o normalitate. Apoi etajera, apoi peretele, apoi casa, parcul, orașul, țara etc
Unde vreau să ajung de fapt? La faptul că încet, încet se așează o mică breaslă și în rândurile noastre – cei care ne ocupăm de cum arată o tipăritură – Vellant, Igloo, Asociația de artă Ilfoveanu, Square media, Jumătatea plină, Atelierul de grafică. Această meserie chiar se practică, suntem aici…!

Închei spunând că seara premierii a fost o reușită, așa cum am văzut-o eu. Tot ce s-a întâmplat acolo a fost un cumul de emoție, bucurie, candoare, nostalgie. Stângăciile nu au făcut decât să deosebească evenimentul de unul corporatist foarte bine organizat și steril. Cartea în sine poate avea o mare doză din toate astea enumerate mai sus. Mă refer la cartea tipărită.

Iată încă o dată câștigătorii,
Cea mai frumoasă carte – concept grafic
Găsiți și pierduți / Found and Lost
Editura Asociaţia de Artă Ilfoveanu
Autori Nicu Ilfoveanu, Octav Avramescu Concept grafic Nicu Ilfoveanu Prepress SquareMedia Tipar Imprimeria Arta Grafică
Mai multe detalii despre carte www.ilfo.ro

Cea mai frumoasă carte – carte ilustrată
Grafică fără computer. Litere – Desen, Relief, Volum
Graphics without computers. Letters. Hand-drawn, embossed, volumetric
În spiritul celor scrise mai sus, amintesc din nou întreaga echipă a acestei lucrări:
Texte Caterina Preda, Rudolf Graef, Mihai Tudoroiu, Ioana Gruenwald Fotografi Ioana Rusu,
Simona Sterca, Ciprian Isac Alți fotografi Ovidiu Hrin, Evelyne Krall, Șerban Bonciocat,
Adrian Bulboacă, Ana Alexandra Blidaru, Samuel W. Onn, Benjamin Hickethier, George Turliu,
Mihai Tudoroiu, Luciana Constantinescu Prelucrare foto Irina Colan, Arthur Tintu, Vili Păcurețu, Cristian Garcia Traducere/ Samuel W. Onn, Anca Rotar Corectură Nicoleta Mitrofan Concept graphic și editorial Carla Duschka, Ciprian Isac Editura Atelierul de grafică
Tipar Imprimeria Arta Grafică
Mai multe detalii despre carte la cărti GF
(Ciprian Isac)
SURSA: Graphicfront.ro

Tipografia fierbinte

Partea II – Monotype

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Cel de-al doilea sistem de culegere (literă cu literă), a fost patentat de către Monotype Imaging Corporation, o companie americană specializată în culegere de text și design de literă. Spre deosebire de Linotype, Monotype culege textul literă cu literă, mașina fiind formată din doua unităţi separate: tastatura (cu 120 de taste) și turnătoria. De fiecare dată când operatorul apasă o tastă, un orificiu este perforat într-o rolă de hârtie. După ce tot textul a fost dactilografiat, rola de hârtie este montată în turnătorie, iar perforațiile sunt citite, interpretate și matrițele caracterelor respective sunt selectate și apoi injectate cu aliajul topit obținându-se astfel zațul cules literă cu literă.

Monotype a înfințat o filială a companiei în Londra în 1897, și mai apoi a deschis o fabrică în Surrey care a funcționat mai bine de un secol. Din acest motiv, sistemul Monotype era mai des întâlnit în Marea Britanie și în coloniile acesteia, iar Linotype era mai mult folosită în SUA. Deasemenea Monotype era mai des utilizat pentru culegerea cărțior deoarece permitea o tipografie mai fină, spațiere optică a caracterelor și corectură mai ușoară a greşelior de tipar. Linotype pe de alta parte era mult mai eficient și rapid, deoarece rândurile de text erau mai ușor de manipulat.

Ambele sisteme de culegere aveau avantaje și dezavantaje, iar în general decizia de a folosi unul sau altul se lua în funcție de tipul lucrării. În ambele cazuri însă, aliajul folosit pentru turnarea literelor era mai moale decât cel folosit în culegerea manuală. Astfel, după fiecare lucrare, literele turnate erau topite, nemaifiind nevoie de redistribuire. Uneori dacă lucrarea trebuia tipărită în tiraj foarte mare, se crea o copie numita stereotip. Textul cules era presat și imprimat într-o matriță foarte fină, făcută de obicei prin tehnica de papier mâché.

Tipografia fierbinte a reprezentat prima mare revoluție în tipografie de la inventarea tiparului de către Gutenberg în secolul al XIV-lea. Cuvântul tipărit a devenit astfel mai accesibil, informația circula mai ușor și mai ieftin. Publicațiile erau dintr-o dată rezultatul unui proces industrial, și ca în cazul oricărui obiect produs în masă, calitatea tipăriturii a avut de suferit. Trecerea de la tipografia fierbinte la tehnologiile din ziua de azi s-a făcut mult mai rapid, pe decursul a doar câțiva zeci de ani. Majoritatea mașinilor Linotype și Monotype au fost distruse atunci când au fost scoase din uz, iar astăzi mai pot fi văzute doar în muzee de specialitate.

În 2012 se împlinesc 125 de ani de la construirea primei mașini Linotype și cu această ocazie a fost pornit proiectul Linotype, The Film ce are ca scop crearea unui documentar lung metraj pe acestă temă. (Cătălina Zlotea)
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi şi Tipografia fierbinte partea I.

Cartea tipărită – O istorie vizuală

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Dacă tot vă gândiți unde ați putea să mergeți de 1 mai, iar Mamaia nu intră pe lista locurilor preferate, vă recomandăm Amsterdam unde până pe 13 mai aveți șansa de a vizita o expoziție extraordinară: „The Printed Book: A Visual History”.

Aici sunt prezentate cele mai remarcabile cărți din istoria tiparului occidental de mai mult de cinci secole: de la „Elegantiae linguae Latinae” imprimată de Nicolas Jenson în Veneția anului 1471 (faimoasă datorită caracterelor folosite – Jenson a fost primul care a tipărit cărți cu caractere romane – antiqua) până la cea proiectată de Irma Boom în anul 2010 („James, Jennifer, Georgina are the Butlers” de Jennifer Butler) – zeci de ediții care împreună formează canonul designului de carte.

O să vedeți acolo adevărate minunății precum Hypnoerotomachia Poliphilii, tipărit de Aldus Manutius la Veneția în anul 1499, considerată una din cele mai frumoase incunabula; ediția din 1715 a albumului științific despre viața și metamorfoza insectelor, de Maria Sybilla Merian, care conține ilustrații mari și colorate; Dlja golosa de Vladimir Majakowski proiectată de El Lissitzky, și multe cărți ieșite din cele mai faimoase tipografii: Paris (Estienne), Basilea (Johann Froben, Johannes Oporinus), Antwerp (Plantin), Imprimerie Royale din Paris, Birmingham (John Baskerville), Parma (Giambattista Bodoni), Kelmscott Press (William Morris).

Aceasta este de fapt o superbă colecție de cărți, din care se poate înțelege în cel mai practic mod cum s-a dezvoltat și cum a evoluat tiparul, cum migrau centrele tipografice dintr-o zonă în altă în funcție de mersul economic al comunității, și cum s-au schimbat tendințele din secolul XV până în prezent. Toate acestea într-o formă deloc obositoare pentru vizitator – cărțile sunt expuse în trei camere în două moduri: tradițional, cronologic și unul mai subiectiv, bazat pe Sistemul Zecimal a lui Melvil Devey, creat pentru librării în anul 1876 și folosit până astăzi. Amenajarea vizuală a expoziției merită și ea menționată. Etichetele nu au fost lipite pe pereți – vizitatorii explorează expoziția cu un catalog sub formă de ziar în care toate exponatele sunt trecute împreună cu un scurt comentariu. Cărțile sunt expuse pe rafturi acoperite cu sticlă pe care au fost puse cifre tăiate din folie albă, iar pentru tot ce înseamnă text (pe pereți, pe sticlă, în catalog și alte materiale) a fost folosit Helvetica, un font cu la fel de mulți dușmani pe cât are iubitori, dar cu o pozitie puternică în istoria și actualitatea designului de carte.
Concepută și proiectată de designerii din studioul Experimental Jetset, The Printed Book – A Visual History poate fi vizitată până pe 13 mai la University of Amsterdam.

Iar dacă vă plac cărțile despre design, tot în Bijzondere Collecties găsiți o librărie cu o vastă ofertă de titluri rare pentru România – sunt atât de multe, că e și greu să te hotărăști! (Anna Ciepiela)
SURSA: graphicfront.ro

Tipografia fierbinte

Partea I – Linotype

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Am vorbit în articolele precedente despre tiparul înalt și despre culegerea manuală a literelor, procedeu care, fiind foarte minuțios, prelungea mult procesul de tipărire.

Urmând parcursul cronologic al articolelor despre tipar, a venit timpul să vorbesc, destul de concis și fără să intru în foarte multe detalii tehnice, despre soluția salvatoare de culegere mecanică, numită tipografie fierbinte.
Ca o mică recapitulare o să reamintesc că una dintre principalele probleme pe care zețarii (culegătorii) o aveau, pe lângă așezarea literă cu literă în culegar a semnelor în oglindă, era redistribuirea acestora în casetă după tipărire. Așadar era nevoie de o mașină care să culeagă text și în același timp, să rezolve problema redistribuirii literelor la final.

Începând cu 1886 putem vorbi despre culegere mecanizată a textului. Independent și aproape concomitent au fost inventate, la sfârșitul secolului XIX, două sisteme diferite de culegere, unul literă cu literă și cel de-al doilea, rând cu rând. Au existat mai multe mașini care foloseau aceste sisteme, însă când vorbim despre culegerea mecanică a literelor de text, ‘bătălia’ finală se dă între Linotype și Monotype.

Mașina Linotype, după cum sugerează numele, culegea rânduri de text și nu litere individuale. Zețarul în acest caz s-a transformat în operatorul unei tastaturi, iar când acesta apăsa una dintre cele 90 de taste, matrița literei respective era eliberată din lăcașul ei, iar în momentul în care un întreg rând era cules, acesta se turna sub foma unei singure piese, numită în engleză slug, în germană Nacktschnecke, iar în romanește nu pot decât să banuiesc că se numește melc (dacă cineva îmi poate confirma acest lucru, aș fi foarte recunoscătoare). După turnarea rândului (care conținea exact 65 de caractere), matrițele erau întoarse într-un compartiment de depozitare.

Când am decis să scriu această serie de articole, în paralel am început și o documentare care să mă ajute să traduc în romanește termeni de specialitate, proces care nu este deloc simplu. De fiecare dată când descopăr un cuvânt nou, care ar putea echivala termenii din engleză, îl caut în dicționar pentru a mă asigura de acuratețea traducerii. Astfel am aflat că, în românește, mașina Linotype a fost numită linotip, și din câte am observat, acest nume era folosit ca substantiv comun din seria adidași, xerox etc…, și, în același timp, ca sinonim pentru tipografie fierbinte. Tot DEX-ul mi-a dezvăluit faptul că acest cuvânt provine „Din fr. Linotype” lucru care nu poate fi mai fals. Mașina Linotype a fost inventată în Statele Unite, în 1886 de către un ceasonicar care emigrase din Germania, și a fost pentru prima dată înstalată în tipografia de la New York Tribune. Numele îi vine de la faptul că textul era cules în linii (lino) de caractere (type, se traduce ca tip de literă). Sunt foarte curiosă unde, potrivit Academiei Române, intervine limba franceză în etimologia acestui cuvânt. (Cătălina Zlotea)

Pentru mai multe imagini sau filme despre Linotype acceseaza Arhiva – GF VIDEO / GF FOTO
Articole precedente din Istoria tiparului: Litera mobilă / Tiparul înalt I / Tiparul înalt II

Cătălina Zlotea este licențiată in design grafic (Universitatea de Arte București), publicitate (Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) și design de carte (Universitatea Reading, secția Typography și Graphic Communication). Lucrează ca graphic designer specializat în publicații și typography. (revista Esquire, bienale de arhitectură, diverse expozitii și evenimente).
SURSA: graphicfront.ro

Folio?

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Probabil că titlul cărții noastre incepe să devină agasant. Nădăjduim totuși că pentru cei pasionați de tehnici, cărți, urme făcute în diverse moduri și pe diverse materiale încă mai e loc.
Să luăm un exemplu: unul dintre motivele principale pentru care excludem hârtia colorată în masă atunci când gândim o copertă e că nu se poate tipări un titlu, de pildă, suficient de vizibil. E greu să găsești o cerneală offset acoperitoare, puternică, vizibilă. E greu, poate chiar imposibil. Deseori tipărim fontă plină și lăsăm litera albă în spărtură, și atunci obținem un efect ca și cum am tipări cu deschis pe închis. (vezi cartea cu coperte poloneze din articolul meu precedent). Însă e clar că hârtia colorată în masă e greu de egalat când vorbim de calități tactile sau de strălucire.
„Folio” are multe înțelesuri – e relevantă aici înrudirea cu folie, peliculă subțire. Ca și alți termeni folosiți la noi în domeniul tiparului, probabil că e preluat din lb. germană de la Folienprägung (imprimare cu folie colorată); altfel folio se referea inițial la formatul de pagină/carte. În sensul în care îl folosim noi astăzi e practic un transfer al unei pelicule de pigment de pe o folie, pe suportul dorit: hârtie, piele, diferite texturi etc. Acest transfer se face la cald, cu o presă specială, folosind un metal (zinc) corodat chimic așa încât suprafața activă devine desenul sau litera pe care vrem să le imprimăm. Acest zinc se poate folosi și pentru timbru sec dacă reglăm la aceiași presă o presiune corespunzătoare.

Cei mai mulți dintre noi știm rezultatul acestui tip de imprimare pe eternele mape de licență /doctorate imprimate cu cel mai isteric auriu, la unele legătorii din oraș. Chiar se asociază în mod eronat acest auriu cu cuvantul folio. Puțini știu însă că există folio de diverse culori cu diferite grade de strălucire sau mate, de o mare varietate, iar imprimeul iese foarte elegant, curat, uniform, mai frumos uneori decât serigrafia.

Am experimentat această tehnică la coperta ultimei noastre cărți. Folio la două culori și timbru sec. Până veți ajunge să atingeți cartea – și mai durează foarte puțin! – vă oferim câteva imagini. (Carla Duschka)
SURSA: GraphicFront.ro