Ultimul interviu cu Ioana Nemeş

Ioana Nemeş (1978 Bucureşti-2011 New York) a absolvit Universitatea de Arte Plastice Bucureşti, secţia Foto-Video (2000-2005). Înainte de a ajunge artist vizual, Ioana Nemeş a urmat studiile de educaţie fizică şi sport. Practica handbalul, însă un accident la genunchi a determinat-o să se reorienteze, specializându-se în artă. A avut rezidenţe în 2010 – C-tin Brâncuşi, Cite des Arts, Paris (3 luni), 2009 – ICR Stockholm (1 lună), 2007 – ICR London with Liste Noire (1 lună), 2003 Kulturkontakt, Vienna – (3 luni) şi în 2011Art In General & Pavilion, SUA. Art in General este un spaţiu dedicat artei contemporane din New York, care în data de 19 aprilie a.c. a găzduit o acţiune şi un dialog al Ioanei Nemeş cu Andrea Codrington Lippke, critic de artă, editor şi colaborator al unor prestigioase publicaţii şi edituri precum The New York Times, I.D. Magazine, The Washington Post, Cabinet sau Phaidon Press. Conversaţia a tratat proiectul „Monthly Evaluations” (2005-2010) al Ioanei Nemeş şi recenta sa expoziţie personală „Times Colliding”, vernisată în data de 25 martie la cunoscuta instituţie newyorkeză.

Proiectul de autoevaluare „Monthly Evaluations” al Ioanei Nemeş s-a desfăşurat pe o perioadă de cinci ani, începând din 2005. În tot acest timp, artista şi-a propus înregistrarea obiectivă a gândurilor şi experienţelor sale zilnice, făcând apel la o serie de parametrii fizici, emoţionali, intelectuali sau financiari şi, incluzând arbitrariul, în funcţie de care a descris şi măsurat zilele. Astfel, fiecare zi a fost înregistrată, codată cu ajutorul culorilor, analizată şi clasată. În final acest proiect a devenit un catalog al experienţei personale.

În continuare vă prezint un ultim interviu al artistei, acordat pentru Modernism.ro, lui Cosmin Năsui, curator şi specialist în arta contemporană românească şi bursa tablourilor.

 „Nu mai ai unde să fugi pentru că deja eşti înăuntru”

Cosmin Năsui: Care sunt reperele tale stilistice?

Ioana Nemeș: Îmi plac câţiva artişti, dar de obicei cei care au un discurs diferit de al meu. Îmi plac artiştii care îşi pun sufletul pe tavă, cu toate că lucrul ăsta poate fi interpretat în toate felurile, îmi plac artiştii emotivi, iraţionali, demenţi. Îmi mai plac artiştii care recunosc mediul pervers în care se scaldă şi care joacă după regulile acestui sistem. Dacă ar fi să concentrez răspunsul la o propoziţie, ar fi aceea că îmi plac artiştii care sunt sinceri cu ei înşişi în primul rând, pentru că asta se vede şi în lucrările lor.

– Sunt de găsit reperele artistice în muzee sau în ateliere?

– Am fost foarte influenţată de realitatea din jurul meu, de contextul în care trăiam în acel moment. Ce se întimplă în jurul meu era mult mai direct, mai live şi mai interesant, chiar dacă mai dureros, decât ce se întâmplă în cataloage şi reviste de artă. Modul estetic pe care l-am ales a fost cel mai potrivit pentru a-mi comunica ideile cât mai bine cu putinţă. Reperele artistice nu înseamnă nimic fără un conţinut pe măsură.

– Ai avut maeştri?

– Da, Iosif Kiraly a fost pentru mine cel mai important profesor din şcoală. A reuşit să spargă cumva amorţeala şi monotonia orelor de facultate. A reuşit să predea fără să predea, să mă facă să caut informaţii şi în afara orelor de curs. Pot spune că el mi-a conturat şi felul de a gândi, atunci, în primii ani, când habar n-aveam ce vreau să fac şi cum, îndreptându-mă indirect spre arta conceptuală. Chiar dacă acum nu mai sunt artist, felul ăsta de a gândi în spirală logică mă ajută şi în drumul pe care l-am ales (fashion design). E aproape ironic pentru că lui nu-i prea plăcea fotografia de modă! Se şi observă cât de importantă a fost prezenţa lui în acele momente, pentru că în următorii ani a apărut ceea ce s-a numit atunci generaţia 2000. Chiar dacă acum se dovedeşte a fi doar o generaţie confuză şi leneşă.

– Ai urmat învăţăturile maeştrilor? Dacă nu, în ce mod le-ai ocolit?

– Întotdeauna am pus la îndoială regulile unui sistem. M-a fascinat ideea că în spatele fiecărei reguli există nişte interese care s-ar putea să nu mă reprezinte pe mine, dar pe care mi se cere să le respect. Întotdeauna am fost pentru libertatea individului, oricit de bolnăvicioasă sau în afara legii ar părea această libertate.

– Aparţii unei şcoli de pictură, grafică, sculptură, fotografie, decorative etc.?

– Aparţin unei şcoli de pictură, sculptură, grafică, fotografie etc.? Nu cred. Mă îndoiesc. Câţi dintre cei care au terminat cursurile secţiei Foto-Video au făcut asta după terminarea studiilor? Asta chiar este o întrebare.

– Ai aversiune faţă de învăţământul artistic românesc?

– Am o aversiune pentru întreg sistemul de învăţământ românesc şi nu doar pentru cel de artă. Atâta timp cât profesorii vor fi compensaţi cu salarii ce ating limita penibilului, cât bugetul pentru învăţământ nu contează pentru guvern, învaţământul românesc va fi tot aşa, îmbătrânit, anchilozat şi absurd. Trebuie să menţionez şi lipsa flexibilităţii, cei mai buni studenţi nu au reuşit să termine niciodată Facultatea de Artă pentru că orice libertate era imediat sancţionată.

– Eşti dezamagită de arta românească?

– Arta românească este la nivelul potrivit stării de fapt a întregii realităţi româneşti. Suntem primitivi şi avem un drum foarte lung de parcurs până la civilizaţie, şi când spun civilizaţie, nu-mi iau neapărat ca reper Vestul.

– Îţi pare rău că nu ai plecat din ţară?

– Am tot plecat şi m-am tot întors. Ideea de fugă pare naivă acum, după 17 ani de la Revoluţie. S-a perimat. Nu mai ai unde să fugi pentru că deja eşti înauntru. Eşti cetăţean european cu drepturi depline, nu?

– Ţi-a fost recunoscut talentul în România?

– Sistemul comercial inexistent m-a frustrat întotdeauna. Faptul că pur şi simplu ceea ce faci nu contează pentru nimeni.

– Estul poate deveni mai interesant dacă nu mai aleargă în direcţia Vestului?

– Categoric. Deja este.

(Interviu realizat de Cosmin Năsui)
SURSA: Modernism.ro

Ioana Nemeş în coliziune cu timpul

Artista Ioana Nemeş, considerată unul dintre cei mai importanţi artişti români de pe scena de artă contemporană, a încetat din viaţă la New York, în seara zilei de 23 aprilie 2011, în urma unui stop cardiac.

Ioana Nemeş inaugurase prima sa expoziţie personală din New York, într-unul dintre cele mai importante spaţii de artă din SUA – Art In General şi se afla în rezidenţa Art In General & Pavilion. Institutul Cultural Român din New York şi Art in General a prezentat, în data de 19 aprilie 2011, un dialog cu Ioana Nemeş, cu ocazia recent vernisatei expoziţii personale, intitulată „Times Colliding”. Proiectul este o sculptură de mari dimensiuni, ce reprezintă manifestarea fizică a unei coliziuni temporale. Intersectarea zilelor subliniază perceperea şi folosirea timpului de către Ioana Nemeş ca formă maleabilă, sfidând naraţiunea liniară măsurată convenţional ca trecut, prezent şi viitor. Oferind materialitate zilelor sale, artista a provoacat privitorii să se gândească la relaţia lor fizică cu timpul şi spaţiul. „Times Colliding” este o grupare de lucrări care se construiesc una pe cealaltă pentru a crea un timp paralel.

Ioana Nemeş - Rosettas, 2009Ioana Nemeş (1979 – 2011) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români din generaţia ei. Ea a absolvit secţia Foto-Video a Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti şi a expus, de cele mai multe ori, instalaţii, de obicei atât de pretenţioase din punct de vedere tehnic încât nici o galerie din România nu s-a încumetat să colaboreze cu artista pentru a le prezenta publicului de aici. Costurile de producţie ale lucrărilor Ioanei Nemeş au fost ridicate, iar galeriile de la noi nu au specialişti angajaţi care să se ocupe cu execuţia unor opere atât de pretenţioase. Producţiile ei artistice au fost expuse la Secession Vienna (2010), Bienala de la Istambul (2009), Smart Project Space Amsterdam (2009), U-Turn Copenhaga (2008), Bienniala de la Praga (2007), Bienniala de la Bucureşti (2006) şi Kunsthalle Fridericianum, Kassel (2006). A obţinut rezidenţe la IASPIS Stockholm (2010), Kulturkontakt Vienna (2004), Art-In-General (New York) şi a primit Future of Europe Art Prize din partea Galerie Für Zeitgenössische Kunst, Leipzig (2007). Ioana Nemeş a reprezentat România, în anul 2009, la Bienala de la Istanbul, unde a decorat un perete exterior cu un sistem încriptat de notaţii personale, fragmente dintr-o meditaţie personală concentrată ca un haiku japonez.
Dispariţia Ioanei Nemeş a îndurerat lumea artei româneşti care a pierdut unul dintre cei mai promiţători plasticieni. Odihnească-se în pace!