Decorarea corpului uman

Tatuajul – un produs al imaginaţiei umane

Subiectul tatuajelor a rămas, aprope peste tot în lume, unul controversat. Mulţi sunt cei care îndrăgesc tatuajele, le fac pentru a le admira sau a fi admiraţi, dar la fel de mulţi sunt cei care le blamează, asociindu-le cu o manifestare aparţinând clasei de jos a societăţii.

Prin descoperiri vechi de secole, studiile antropologice atestă că de mii de ani oamenii se află în căutarea unor tehnici şi mijloace de individualizare, care să permită disocierea vizuală a insului de restul populaţiei şi apartenenţa la un grup sau o idee. Fiecare continent, fiecare cultură, rasă şi religie are o formă de înţelegere şi aplicare a ritualurilor de modificare corporală. Unele dintre aceste modificări reprezintă o estetică în sine. Din vremuri străvechi, oamenii au încercat să îşi schimbe aspectul fizic din dorinţa de a fi altfel, de a dobândi un anumit statut social sau de a transmite puterea pe care o deţin într-o comunitate.

Tatuajele, de diferite forme şi mărimi, introducerea unor obiecte în buze, ascuţirea dinţilor, alungirea lobilor urechilor, dopurile pentru nări, gâturile alungite şi modelarea craniilor sunt câteva exemple de modificari corporale tradiţionale, mai ales de de natură tribală. Primele manifestări a ceea ce numim astăzi „body art” au apărut cu aproximativ 12.000 de ani în urmă. Mumiile tatuate, descoperite de-a lungul secolelor, din Egipt până în estul şi în vestul Europei sau în Asia, atestă preocuparea străveche a omului de a-şi personaliza corpul. Tatuajul nu este nicidecum o descoperire a societaţii moderne.

Capitanul James Cook este cel care a introdus cuvantul „tatoo” în vocabularul englez. Căpitanul Cook s-a documentat cu privire la practicile de însemnare a corpului în cazul diferitelor triburi şi culturi pe care le-a întâlnit în cele trei expediţii întreprinse în jurul lumii, în anii 1700. De la el ne parvin primele informaţii şi reprezentări ale uneltelor primitive de tatuare precum şi ale greutăţilor pentru urechi. Tatuajele diferă de la o populaţie la alta, dar ideea rămâne aceeaşi, cei tatuaţi erau o clasă privilegiată, tatuajul urmărind în primul rând dobândirea virtuţilor, o manifestare a puterii cereşti sau o emblemă tribală. La majoritatea popoarelor, conducătorii erau cei care aveau aceste tatuaje pe corp; imagini cu plante sau animale sacre pentru comunitatea respectivă sau simbolul totemic care arăta descendenţa persoanei în cauză. Nu o să insist asupra istoriei tatuajului şi nici ce a însemnat el în diferite culturi ale lumii, deoarece s-a scris destul de mult în acest sens.

Tatuajul, aşa cum îl cunoaştem noi azi, a evoluat timp de secole şi, deşi religia şi guvernele au încercat să înfiereze acest obicei, el este acum mai popular decât oricând. În veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea, marinarii au fost cei care au adus tatuajul în Europa, iar în Statele Unite tatuajele au continuat să facă deliciul mateloţilor până în secolul al XX-lea. După cel de-Al Doilea Război Mondial, obiceiul a devenit blamat fiind asociat delincvenţei juvenile şi stilului biker. În cultura americană tatuarea pielii nu era foarte apreciată. Alături de piercing-uri (obiecte metalice înserate în diverse organe şi părţi ale corpului), tatuajele au fost asociate în societaţile civilizate cu mediile frivole şi anturaje nocive, însă în ultimii ani aceasta prejudecată a început să piardă teren.

În anul 1961, în urma izbucnii unor epidemii de hepatită şi a unor forme de intoxicaţii a sângelui, practicarea acestui obicei a dus la interzicerea lui în mai multe state americane. Curentul hippie şi cel Rock and Roll se fac vinovate, prin conceptele lor icnonografice, de promovarea şi menţinerea fenomenului tatuării în rândul tinerilor din societatea modernă. La începutul anilor ’90 fenomenul a pierdut din amploare, iar semnificaţia tatuajelor s-a redus la mercantilism, într-o societate care părea că se îndreaptă spre desacralizare. În prezent, tradiţia a revenit cu forţe noi, sub forma unui trend în continuă dezvoltare. Tatuajuele sunt considerate o formă a artei, specialiştii fiind capabili să aplice pe pielea umană adevărate „capodopere”. Amatorii societăţii noastre nu au aceleaşi motivaţii pe care le aveau pasionaţii erei de început a tatuajelor. Astăzi nimic nu are de-a face cu trecutul. Din era rock tatuajele au păşit spre noi orizonturi şi momentan sunt preferate de celebrităţi pop şi rap. Angelina Jolie a fost una dintre stelele de la Hollywood considerată în topul artistelor tatuate. Vedeta şi-a desenat pe corp, la un moment dat, numele fostului ei soţ, Billy Bob Thornton. După despărţirea de el, Angelina s-a supus operaţiei de scoatere a respectivului tatuaj. Implicată în misiuni umanitare, vedeta şi-a scris pe gât un tatuaj care spune: „Know your rights” (Cunoaste-ţi drepturile), în amintirea unei acţiuni organizată de Naţiunile Unite. Lista stelelor de la Hollyood şi cel al vedetelor pasionate de tatuaje este destul de lungă. Printre ele se numară Pamela Anderson, Drew Barrymore, Robbie Williams, Christina Aguilera, Tommy Lee, Pink, Paris Hilton, Mike Tyson ş.a.
Din acelaşi registru al modelării pielii umane face parte şi tatuarea cu hena. În prezent hena este folosită în arta body art, în aplicarea tatuajelor non-permanente şi pentru vopsirea podoabei capilare.
În jurul nostru vedem o mulţime de persone care se tatuează. Aceşti oameni provin din cele mai diverse medii sociale cum ar fi de exemplu: avocaţi, sportivi, soldaţi, mecanici şi artişti. În cele din urmă, tatuajele au început să se înscrie în anumite trenduri, cu linii mai mult sau mai puţin moderne.

Se pune întrebarea dacă tatuajul este o artă?

Pentru mulţi tatuajul este artă atâta timp cât poate imita orce reprezentare artistică, luată din lumea artelor vizuale şi transpusă pe piele. Vă avertizez însă, dacă Monalisa a fost pictată pe pânză şi apoi  transpusă pe piele, acest lucru nu are de-a face cu arta. Nu valorează mai mult decât ceea ce este – un desen transpus pe spatele sau braţul unui individ. Am auzit de multe ori idei greşite care susţin, de exemplu, că medicul este un artist. Medicul chirurg nu este nicidecum un artist prin ceea ce face, eventual un bun profesionist. Arta este un act de creaţie şi nu un meşteşug. O operaţie bine făcută, la fel ca şi Monalisa desenată pe braţ, nu au nimic comun cu arta. Într-o oarecare măsură, îl poţi numi artist pe cel care face un tatuaj, dacă imaginea produsă este rodul imaginaţiei lui. Dar, de cele mai multe ori, nu acceptăm tatuaje ce sunt rezultatul imaginat de alţii, simboluri care nu reprezentă nimic din personalitatea noastră.
Body art-ul a fost adoptat de cele mai multe ori în cadrul unor manifestari ample, cum ar fi festivalurile gay sau prezentările de modă excentrice. În altă ordine de idei a fost pur şi simplu o „marcă” a celor dornici de emancipare, a găştilor din cartierele mărginaşe ori a deţinutilor din penitenciare, pentru care tatuarea corpului devenise echivalentă cu atitudinea „watch out”. Pictarea feţei şi a corpului reprezintă, pe de altă parte, un semnal cu valoare culturală, ţinând de comunicarea non-verbală. Prin această formă de exprimare care acceptă nenumărate semnificaţii, se susţine, o dată în plus, complexitatea procesului comunicării.

Dar, cum rămâne cu acţiunea lui Dan Perjovschi din anii ’9o, care s-a lăsat tatuat, în faţa publicului, scriindu-şi pe umăr România?  Artistul îşi intitulează acţiunea ca fiind o „anti-performanţă” care va dura cât artistul. Semnul, aplicat la fel ca pe vite, într-un spectacol cu public, avea drept scop transmiterea unui mesaj de „exorcizare a republicii lui Iliescu”. Acţiunea, ţine de arta experimentală de la începutul anilor ’90, practicată de o serie de artişti ce îşi găseau prin intermediul performance-ului libertatea de exprimare. Semnul în sine nu reprezintă nimic. Relaţia artistului cu publicul, prin intermediul spectacolului, „activează” mijloacele artelor interdisciplinare încărcându-le cu un mesaj politic. Artistul spunea că şi-a făcut tatuajul din dragoste pentru ţara lui, tatuaj pe care în anul 2009 l-a şters.

Decizia de a purta un tatuaj pe piele nu are nimic comun cu arta. Oamenii care aleg să-şi imprime un simbol permanent nu fac altceva decât să marcheze un anumit eveniment, să onoreze o anumită persoană sau să-şi amintească o idee.  Tatuajul, ca semn grafic, comunică un mesaj ce defineşte personalitatea celui care îl poartă. Un mesaj care nu poate fi definit ca o explorare a reacţiei de comunicare culturală.
Ca toate celelalte metode străvechi, cum ar fi de exemplu: cicatrizarea, alungirea buzelor sau a gâtului, ascuţirea dinţilor şi modelarea cutiei craniene, aceste practici nu demonstrează altceva decât rodul imaginaţiei umane – fie ea creatoare sau distructivă – ce nu cunoaşte limite în modul prin care transmitem imaginea personalităţii noastre, ca fiind distinctă, în mediul social din care facem parte. (Grigore Roibu)