Tescani 40

Galeria Romană
2 noiembrie-4 decembrie 2016

tescani-40

Despre acest proiect. „În spaţiul magic numit Tescani, acum 40 de ani, cu bunăvoinţa şi dragostea pentru acest loc a domnului Alexandru Popovici, s-a petrecut primul atelier de artă plastică. Până azi, nici măcar un an, acest bun obicei de a aduă  laolaltă artişti din toate zonele artelor plasice nu s-a oprit, devenind astfel, cel mai longeviv şi consecvent eveniment de acest fel.
Tabăra de la Tescani, denumire ce s-a păstrat multă vreme, a fost iniţiată de pictorul Ilie Boca, cel care a fost martorul tuturor întâlnirilor fericite ale artiştilor, şi cel care a trăit şi pictat peisajul de neegalat al locului, an de an.
Printre prietenii acestui loc se numără pictorul Horia Bernea, mare iubitor de Tescani, membrii grupului Prolog, grup ce işi leagă existenţa de Tescani, şi, cu siguranţă, nume de artişti ce impresionează pe iubitorii artelor frumoase.
Vă invităm să intraţi în starea de Tescani, stare pe care artiştii care expun au trăit-o în felul lor, punând-o pe pânză sau hârtie, însoţindu-ne la vernisajul expoziţiei retrospective de peisaj  Tescani 40, ce va avea loc marţi, 22 noiembrie 2016, ora 19:00, la Galeria Romană, B-dul Lascăr Catargiu nr.1,  Bucureşti.”

Expoziţia este deschisă în perioada 22 noiembrie-4 decembrie 2016, iar programul de vizitar eeste: Luni-vineri: 10:00-18:00, sâmbătă: 10:00-15:00.

In memoriam Horia Bernea

„8 picturi şi mai multe fotografii
In memoriam Horia Bernea.

Retrospectiva Taberelor de pictură de la Tescani”

Muzeul Naţional George Enescu

în faţa unei lumi ameninţate de descompunere, forţate să renege reperele fundamentale ale existenţei sale, artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea, el trebuie „să salveze”. (Horia Bernea: „Avantaje spirituale ale unui artist din est”, 1979)

Expoziţia îşi doreşte comemorarea artistului la 11 ani de la stingerea sa din viaţă, prin prezentarea  câtorva picturi, fotografii şi texte ce ilustrează Tescanii lui Horia Bernea. Expoziţia conţine un fragment din opera sa, momente din  taberele de creaţie, picturi, figuri, gesturi de artişti şi de prieteni, fragmente de peisaj, de alei şi plopi. Se dezvăluie, astfel, o mică parte a picturii desăvârşite sau începute la Tescani, iar cei care cunosc artistul şi locul îşi pot trezi amintirile şi pot împărtăşi cu acestă ocazie, prin viu grai sau în scris, mărturii care vor rămâne în arhiva Tescanilor.

Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” funcţionează în fostul conac al renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu şi are statut de monument istoric. Edificiul a fost construit în 1880 într-un frumos parc dendrologic, situat într-o zonă colinară, la 37 km de oraşul Bacău, în proximitatea satului Tescani.  Prin Actul de donaţie făcut de Maria Cantacuzino-Enescu în 1947, conacul familiei sale a devenit aşezământ cultural. În 1980 a fost inaugurată „Casa Memorială Rosetti – Enescu” din incinta imobilului principal, devenită, în 1990, Centrul de Cultura Tescani, apoi din 1993, Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu”. Din anul 2006, casa memorială din Tescani este secţie a Muzeului Naţional „George Enescu”.
Horia Bernea a iubit locul şi locul l-a iubit pe el. În memoria sa,  încăperea din conac în care lucra  îi poartă numele.
În această retrospectivă sunt expuse cele 8 lucrări din colecţia Secţiei „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, realizate de artist în perioada 1978-2000, atât în cadrul taberelor anuale de pictură, cât şi în perioada vizitelor de suflet. Vor fi etalate, de asemenea două afişe, unul desenat de artist însuşi şi altul realizat  de Tudor Marinescu cu prilejul ultimei prezenţe la Tescani a lui Horia Bernea. Expoziţia este întregită cu fotografii cu prieteni, colegi, peisaje, lucrări şi cu două afişe unul desenat de artist însuşi şi altul realizat de Tudor Marinescu cu prilejul ultimei prezenţe la Tescani a lui Horia Bernea.
Expoziţia este deschisă publicului până pe 22 decembrie 2011.

Christian Paraschiv – Historyline

Christian Paraschiv prezintă expoziţia de instalaţie Historyline – Exil et communism en Roumanie, la Galeria Oudin CONTEMPORARY ART, 3 Rue Martel, 75010 Paris, Tel./Fax: (33) 01.42.71.83.65.
Vernisaj: 7 aprilie la ora 18:00.
Perioada: 08.04 – 28.05.2011.
Tot cu această ocazie (în 26.05 2011) va fi lansată cartea Christian Paraschiv/MonographieLe noir est la Couleur du limbaj un proiect în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti.
Le noir est la Couleur du limbaj (Negrul este culoarea limbajului) este o întâlnire cu universul mitic: cei mai mari artişti români contemporani, fiii spirituali ai lui Cioran, Ionesco şi Tristan Tzara şi concetăţenii săi.
Din sumar: interviu cu Ion Grigorescu şi texte critice de Ralf Marsault, Marin Gherasim, Bohantov Dorina, Magda Cârneci, Carmen Iovitu, Mihai Plămădeală, Adriana Oprea, Giard Agnès, Adrian Guţă, Alain Oudin şi Sébastien Lecordie. Ediţie bilingvă: Franceză/Română. Preţ 39 euro.

Christian Paraschiv este unul dintre cei mai renumiţi artişti din generaţia anilor ’80 din România, o generaţie care a transformat decisiv arta experimentală românească, deschizând drumul ei spre postmodernismul estetic internaţional.
Christian Paraschiv s-a născut în anul 1953 şi este absolvent de Belle-Arte la Bucureşti. S-a afirmat în anii ’80, ca  fiind unul dintre tinerii artişti români de mare anvergură. A părăsit definitiv România în anul 1986 şi s-a stabilit la Paris, unde faima şi valoarea sa a luat amploare, fiind reprezentat de Galeria „A l’enseigne des Oudin”. A revenit în ţară pentru prima dată în anul 2002. Christian Paraschiv este unul dintre cei mai bine cotaţi artişti români ai lumii, fiind cunoscut ca un experimentalist a tuturor tehnicilor şi formelor artei (de la pictură şi sculptură până la fotografie, instalaţie, film şi artă pe computer).

În aprilie 2008, a deschis, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Băcău, expoziţia de pictură, instalaţie şi obiect cu titlul „Când sunt român sunt francez, când sunt francez sunt român”. Participarea la Tabară internaţională de pictură de la Tescani a însemnat pentru Christian Paraschiv revenirea într-un loc unde a pus bazele grupului „Prolog”, alături de alţi mari artişti români. Lucrările sale sunt construite din obiecte aparent comune, precum un cui, o pâine acoperită cu foiţă de aur, o luminare, un biscuit, o cărămidă, un şpaclu sau un săpun, elemente constitutive ale unei arte ce nu putea fi acceptată în spaţiu comunist, din care Christian Paraschiv a plecat când i s-a interzis să mai expună.

În continuare vă prezint un fragment dintr-un  interviu cu Christian Paraschiv, publicat pe site-ul Fără filtru – cultura fără cenzură!, în data de 25 august 2009.

Christian Paraschiv: „Dacă rămâneam în România aş fi lucrat cam 20 la sută din ce-am lucrat în Franţa”

Fără Filtru: Vorbiţi puţin, vă rog, despre lucrările expuse aici. Observ că aţi folosit mai multe mijloace, sunt şi multe elemente româneşti.

Christian Paraschiv: Da, sunt mijloace diferite, nu numai pictură sau lucru pe computer, cum sunt acelea de aici, cu foaie de aur, sunt şi obiecte recuperate, de exemplu biscuiţii aştia, foarte asemănători cu aceia pe care-i mâncam în anii ’80. Secera şi ciocanul desenate pe un biscuit fac aluzie la timpurile acelea, de demult. La fel, cele două săpunuri pe care scrie simbolic „Primăvara”, tăiate de spaclul ăsta, deci primăvara era un pic tristă. Iar aici sunt nişte melci, transformaţi în nişte tancuri, o bătaie între Armata Roşie şi fascişti – nazişti. Şi pentru că, bineînţeles, naziştii întotdeauna erau bătuţi i-am înegrit. Armata Roşie e victorioasă. Este ce vedeam la cinematograf în epoca aia. Aici, spre exemplu, este scris cuvintul „Strîmb”, în română, cu cuie, pe un suport în lemn, fiindcă am luat un sac de cuie, voiam să bat ceva, şi unul din trei se îndoia, şi atunci am zis că, dacă am avut şansa să dau peste cuiele astea bizare, să le utilizez. Şi atunci am scris „Strîmb” în română, în franceză, în rusă, în engleză, în germană, până şi în coreană, deci în limbile colegilor mei. Toţi s-au bătut să-mi dea cum se scrie în limba lor, drept pentru care am numai găuri în degete.

Aţi venit la Tescani cu un proiect dinainte stabilit sau l-aţi conceput aici?

– Ideea cu care am venit este asta de jos (foto dreapta), o pictură pe pânză, imprimată şi relipită pe moduli, însă restul sunt de aici, din Tescani. Pâinea asta, spre exemplu, este făcută aici, panourile alea de acolo unde sunt nişte fructe de pădure, un pic de şerbet, nişte rostopască, tot ce vedeţi este de aici.

– Aţi mai fost la Tescani?

– La Tescani am fost în ’83 cu grupul „Prolog”, practic atunci l-am pus în loc, cu domnul Paul Gherasim, Horia Paştina, Mihai Sârbulescu. Aici am găsit şi numele de „Prolog”, la discuţii, seara. Am discutat foarte mult împreună, se impuneau două sau trei nume şi cum era vorba de un început permanent am rămas pe ideea asta de „Prolog”. Deci, locul pentru mine este foarte important. Mi-am găsit şi o lucrare veche, din ’83, cu o oaie şi mi-a făcut plăcere s-o văd. E în camera mea, o ţin acolo.

–  De ce v-aţi înscris să participaţi anul acesta în tabăra de la Tescani?

– Am găsit proiectul pe internet şi mi s-a părut foarte interesant. În anii ’80, cu domnul Paul Gherasim şi cu domnul Horia Bernea lucram direct în natură. Ei, lucrurile s-au mai schimbat, e normal, fiindcă şi societatea a evoluat într-o altă măsură, altfel decât lumea se aşteapta. Ideea de spaţiu mi s-a părut foarte interesantă mai ales că avusesem deja experienţa figurativă a supunerii în faţa naturii. Mă interesa foarte mult acum să intru într-o zona experimentală vizavi de ideea de „spaţiu” şi cum putem lucra astăzi cu alte mijloace, altele decât cele de atunci. Asta nu înseamnă că mâine, spre exemplu, nu o să fac o pictură în ulei, ca atunci; fiindcă am terminat ambientul, deci cu modestie o să ne întoarcem să mai facem o pictură.

– Care este activitatea pe are o desfăşuraţi în prezent în Franţa?

– Sunt la Paris din ’86, lucrez acolo şi expun în fiecare an la Galeria „Oudin” şi în afară de asta am pus bazele unei Şcoli de Arte şi Meserii prin anii ’91. Şcoala asta se adresează şomerilor şi celor care vor să se recalifice în meserii de artă. Deci este vorba de formaţie. Durează zece luni, timp în care am între 15 şi 18 studenţi care învaţă toate tehnicile, inclusiv restaurare de artă cu foiţă de aur, tot ce este ipsos, învaţă să ia o amprentă (un negativ, n.red.), învaţă teoria culorilor, toate tehnicile pe bază de cazeină, fresca cu var, până la pictura în ulei sau cu acrilic. Nu este vorba de a scoate artişti, ca la Beaux Arts, ca la Arte plastice, deci este mai mult vorba de a scoate „muncitori”, între ghilimele, calificaţi, care fac legătura între muncitorul necalificat şi absolventul de arte plastice, deci o verigă care lipseşte pe marche-ul francez şi care este foarte căutată pentru că îţi poţi găsi de lucru. Acolo şcoala e condiţionată în fiecare an de rezultate. Şcoala dacă nu are rezultate se închide.

– Aveţi proiecte şi în România?

-Da, aş vrea să incep o colaborare anul viitor cu muzeul (Muzeul Naţional „George Enescu”, n.red.), să încercăm să aducem nişte artişti tineri, din Franţa, şi bineînţeles să luăm artişti de aici şi să-i ducem în Franţa.

– Ce credeţi că aţi pierdut şi ce aţi câştigat plecând din România?

– Nu pot să vă spun ca am pierdut. Din contra, am câştigat, în primul rând în viteza de execuţie. Dacă rămâneam în România aş fi lucrat cam 20 la sută din ce-am lucrat în Franţa.

– De ce spuneţi asta?

– Pentru că este vorba de o stare de spirit, acolo oamenii sunt foarte în concurenţă, nu neaparat cu ceilalţi dar şi cu ei înşişi, este vorba de un ritm de lucru, pe care nu-l aveam aici şi pe care nu pot să-l regret deloc.
Învăţământul în România, însă, era foarte bun în epocă, mult mai bun ca în Franţa, vorbesc de arte plastice. Dacă este un lucru bun pe care trebuie să fim cinstiţi să-l recunoaştem, ne aducem aminte cu plăcere că partea de învăţământ, de pedagogie, era net superioară. Şi poate încă un lucru bun, nu erau droguri în România.
Însă nu regret deloc că m-am dus în Franţa. M-a ajutat enorm. Bun, muzeele şi aşa mai departe, dar contactul cu artişti importanţi, care aveau porţile deschise şi m-au primit la atelier. Am putut să discut cu ei, am putut să văd un tip de muncă şi de spiritualitate care aici, la epoca respectivă, era mai mult vorbit decât făcut.

– De ce aţi plecat?

– Luasem un premiu în Franţa, am aşteptat patru ani paşaportul să mă duc să îi iau. În al doilea rând, făceam ciclul Feminin/Masculin pe care nu mai puteam să-l expun, de trei ani de zile era interzis, fiind vorba de corpul uman. Nu era nimic pornografie. Nudul este o temă clasică în istoria picturii. N-am putut să înţeleg. Deci a trebuit să plec, ca să pot să continui să expun. Pentru că nu puteam să lucrez în atelier fără să expun.

– Cum aţi găsit arta românească, revenind acum, după mai bine de 20 de ani?

– Bine, dar la nivelul celor tineri. Ceilalţi, cei mai în vârstă, după părerea mea, încearcă să se adapteze la o pluridisciplinaritate pe care tinerii au adus-o fiindcă s-au uitat mult în afară şi lucrează pe computer, ş.a.m.d., e normal.
Şi acum e un pic greu de înţeles pentru cei în vârstă că se poate lucra orice. Fiindcă ei erau obişnuiţi ca înainte, când aveai o singură specialitate, pictor, sculptor, decorator. Acum artistul e pluridisciplinar, de tip Renaştere. S-a terminat cu artistul numai pictor sau numai sculptor şi dacă vreţi aici e singura mică problemă, poate mare, fiindcă tinerii n-au loc, sunt blocaţi de peste tot şi e mai greu. (Interviu realizat de Laura Huiban, SURSA: Fără filtru)
Citiţi pe aceiaşi temă:
În dialog cu artistul Christian Paraschiv

Avangardă, avangardă…

Artişti în rezidenţă la Palatul Mogoşoaia

Colecţia de artă al lui Sorin Costina