NOIMA – SURVIVANTS

Curator: Diana Boldog
Perioada: 4-10 septembre 2020, à la galerie | JOSEPH | 16 PERCHE
Adresa: 16 rue du Perche, 75003 Paris

NOIMA va avea în perioada 4-10 septembrie 2020 prima expoziție în Paris. Comunicatul de presă al expoziției anunță un demers dedicat naturii și renașterii sale, o meditație despre înviere, vindecare, reașezare în matcă. Termenul SURVIVANTS a fost propus de Diana Boldog – curatoarea expoziției – cu puțin timp înaintea crizei COVID-19, ce avea în vedere și sensul renașterii unei școli de artă, a unui stil, a unui oraș, după disiparea tenebrelor unei perioade istorice nefaste. Tensiunea celor câteva luni de distanțare pare să susțină pledoaria pentru conținuturile propuse de NOIMA. Expoziția SURVIVANTS propunea așadar un caz – o grupare ce devine în 2003 o posibilă soluție de atelier comun pentru câțiva tineri pictori formați la finele anilor ´90, într-o facultate aflată în plin proces de reîntemeiere (Astăzi, Facultatea de Arte și Design din Timișoara). NOIMA, un context fertil pentru aspirațiile acelor ani, un cadru potrivit căutărilor și un amplificator al unor voci, altfel izolate.

În expoziția pariziană vor fi prezente lucrări recente de pictură, fotografie sau instalație – obiect semnate de Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Fruntes, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu.

Expoziția are loc sub egida IESA (Institut d’Études Supérieures des Arts), un institut privat din Paris fondat în 1985  și recunoscut de autoritățile statului francez din 1998. Diana Boldog a urmat în cadrul acestui institut studii de masterat în comisariat de artă și expertiză a pieței artei contemporane. IESA a urmărit din primii săi ani un profil internațional și avantajul studiului aplicat în instituții de prestigiu (muzee etc), afilierea la rețele sau programe precum Studialis – Galileo, Erasmus etc. În ultimii ani IESA a preluat și componenta de formare în domeniul artei și culturii a holding-ului Drouot Patrimoine. Institutul este activ acum în Paris, Londra, Bruxelles și Beijing.

În preambulul expoziției pariziene va avea loc la Ambasada României în Republica Franceză un eveniment privat (datorită contextului actual) în care va fi proiectat filmul „NOIMA Work in Progress”, realizat de Olimpiu Vuia, Simone Vumbaca și Sorin Scurtulescu. Documentarul cuprinde interviuri cu pictorul Constantin Flondor, istorici de artă, curatori sau galeriști cu care grupul a interacționat în timp: Ileana Pintilie (Timișoara), Ovidiu Bădescu (Timișoara), Denise Parizek (Viena), Alan Jones (New York și Veneția) și imagini din arhiva personală a lui C. Flondor, sau din arhiva grupării. În cadrul evenimentului realizat cu sprijinul domnului ambasador Luca Niculescu, vor fi invitate cadre didactice ale IESA, curatori, artiști și personalități culturale din Franța și România.