„O viaţă împărţită 
poate deveni un întreg”
Numele ei este Eva Hild şi este din Suedia. New York Times scrie despre ea că „o nouă stea a apărut pe firmamentul ceramicii, ca un creator de sculpturi uimitoare[1]”. Eva Hild demonstrează o stăpânire a formei care sfidează limitele obişnuite şi devine eterică, amintind de curbele senzuale ale lui Brâncuşi şi Georgia O’Keefe. Rezultatul este un spectacol uimitor al formei spaţiale tridimensionale, într-o viziune articulată ce aparţine lumii trans-disciplinare în care lutul se întâlneşte cu estetica artistică contemporană.
Proiectele spaţiale ale Evei Hild se conjugă ca forme estetice de mari dimensiuni, construite manual (fără negative), din argilă. Delicate, sugerând curgerea şi stilizate până la abstractizare, lucrările ei sunt analize ale percepţiei spaţiului ca o consecinţă a unei presiuni care vine atât din interior, cât şi din exterior. „Sculpturile mele sunt organisme expuse la presiune şi mişcări. Pe de o parte este masa formei realizată în straturi subţiri de lut, iar de cealaltă este spaţiul gol, aerian, cu volume care reflectă lumină şi formează conturul acestora”, îşi descrie Eva Hild producţiile plastice. Alcătuirea pieselor este realizată cu ajutorul golurilor, găurilor de aer, într-o relaţie negativ-pozitiv, plin-gol, o construcţie a cărei frumuseţe este definită prin volum şi dinamica spaţiului înconjurător.
Relaţia intern-extern şi dualismul între interior şi exterior se transformă într-un „joc” estetic de analiză a formei pure, ce conferă o senzaţie de autonomie, expresivitate şi frumuseţe în sine. Forma curge continuu. Se transformă şi dă sculpturii uniformitate şi identitate. Spaţiul gol este elaborat ca o formă şi devine unul şi acelaşi lucru cu forma însăşi.
„Lucrările mele sunt o meditaţie interioară. În fiecare zi, am o experienţă cu tensiunea care apare între relaţia dintre prezent şi absent. Anxietatea o simt ca o stare atât constructivă, cât şi distructivă. Sculpturile mele arată o necesitate a contrariilor ca paradoxuri. Lutul este un material prin care pot crea spaţiu, iar spaţiul este o condiţie pentru a realiza forma din lut. Spaţiul gol şi lutul sunt materiale cu care lucrez”, afirmă Eva Hild.
Lucrările Evei Hild sunt, de fapt, autoportrete care simbolizază o structură asemenea scheletului de pe care a fost îndepărtată carnea, pentru a ajunge la esenţa formei pure şi ideale. „În ciuda gradului ridicat de abstractizare, sculpturile Evei Hild au o calitate narativă care reflectă diferite faze din viaţa ei”, scrie Kerstin Wickman, într-un articol [2]. Echilibrul dintre umbră şi lumină apare ca o necesitate profund spirituală a unei soluţii care este mai apropiată de vis şi fragilite, decât de meşteşug. Un meşteşug pe care nu se poate spune că Eva Hild nu îl stăpâneşte. „Am sentimente destul de brutale şi supărătoare în interiorul meu în timp ce lucrez cu lut. Aspectul final este adesea surprinzător de armonios. Aceasta este soluţia mea[3]”, completează Hild.
Piesele ei sunt modelate liber, cu mâna, radicând pereţii din suluri de lut suprapuşi, pentru a obţine o suprafaţă care brusc îşi schimbă direcţia. Este o procedură lentă, ce necesită săptămâni de muncă. Pereţii sunt lustruiţi cu şmirghel şi stropiţi cu un amestec de caolin opac, care dau o suprafaţă netedă şi albă. Apoi, argila este uscată şi, uneori, „împroşcată” cu nisip. Piesele sunt arse, de două ori, la temperatura de 1200 ° C şi, în cele din urmă, suprafeţele sunt tratate cu silicaţi coloraţi şi pigmenţi.
„Desenaţi o linie peste o bucată de hârtie. La orizont… Totul este posibil. O viaţă împărţită poate deveni un întreg. Acest lucru este exact ceea ce vreau să spun prin sculpturile mele”, adaugă Eva Hild. Formele ei sunt construcţii optimiste. Sculpturi care radiază o energie din austeritate şi integritate. Culoarea şi forma sunt reduse la câteva elemente de bază: suprafeţe monocromatice care alternază cu forma concavă sau convexă. „Spaţiu gol este material şi el. Acest spaţiu gol este întocmit ca o formă. Nu se poate imagina unul, fără cealaltă…”, spune Eva Hild. Structurile ei sunt precum un film alb-negru, un negativ care se desfăşoară pentru a reda imaginea. Simbolistica râmâne ancorată ireductibil în materia aflată sub incidenţa luminii. În cazul lucrărilor „negre” materia destructurată nu pare a fi într-o confruntare cu structura, sugerând linişte, o linişte ce aparţine unui univers fizic tăcut, dar aflat într-o continuă mişcare.
Eva Hild (n. 1966) este un sculptor-ceramist care trăieşte şi lucrează în sud-vestul Suediei. A obţinut un MAE, iar între anii 1991-1998 a urmat cursurile Şcolii de Design şi Meserii de la Universitatea din Gothenburg şi, în anul 1995, a absolvit Şcola de Artă Gerlesborg. Una dintre sculpturile Hildei a apărut pe coperta revistei Ceramica americană. Ea a participat la numeroase expoziţii internaţionale, lucrările ei fiind achiziţionate de multe muzee şi colecţii publice din Suedia (National Museum, Stockholm), Europa (Sèvres Ceramics Museum, Paris), Asia (Museum of Modern Ceramic Art, Gifu, Japan; Icheon World Ceramic Center, Gwang-dong, South Korea; Museum of Contemporary Ceramics, Shanghai, China) şi SUA (New Orleans Museum of Art;. Museum of Arts and Design, New York). Lucrările ei pot fi descrise ca forme elegante, topologice care amintesc de minimalism, cu suprafeţe care au o geometrie hiperbolică. Este interesant de notat faptul că formulele estetice nu au la bază formule matematice, ci sunt inspirate din experienţele ei de viaţă. „Inspiraţia mea este peisajul în continuă schimbare, propria mea viaţă şi mediu. Încerc prin munca mea să transpun momente din viaţa mea. Ce se întâmplă şi cum te simţi. Presiune. Debit. Străin. Ramificaţii. Totul se transformă în interiorul şi în afara mea. Ca punct de plecare am sentimentele mele şi folosesc pereţii ceramici ai lucrării pentru a traduce acest lucru în trei dimensiuni. Dimensiunea piesei se referă la corpul meu. Apoi pereţii subţiri sunt traşi şi îndoiţi în direcţii diferite”, completează Eva Hild.
Volumele lucrărilor ei sunt frumoase, cu forme graţioase, evocând structuri arhitecturale care mă uimesc prin forma ce pare laborios studiată. Răspunsul vine, însă, chiar de la artistă. Lucrările ei nu ascund nici un calcul matematic în spatele lor, aşa cum am mai spus. „Păsările zboară, dar ele nu înţeleg aerodinamica”, afirmă Eva Hild. Ea simte forma fără a o calcula. Lucrările ei trebuie percepute ca entităţi, piese a căror „existenţă” este concepută ca atare. Acţiunea creativă este o expresie a tensiunii interioare care vine din gust şi intuiţie, cu scopul de a transpune sentimente şi trăiri personale. Munca Evei Hild este o luptă cu ea însăşi, între natura şi formarea ei continuă. (Grigore Roibu)
artavizuala21 