Grafica pe care călcăm

Articol preluat de pe GraphicFront.ro

Un indicator bun al gradului de civilizație al unui oraș sau al unei țări e suprafața pe care călcăm, rulăm, ne mișcăm. Aș spune că e chiar unul dintre primele indicatoare percepute. Îți dai seama de lucrul ăsta de îndată ce ajungi în alte orașe, din alte țări. Dacă trăiești în București trebuie să fii în permanență atent. În mod normal acțiunea mersului pe jos sau cu bicicleta nu necesită prea multă gândire, e aproape instinctivă. În România această simplă activitate necesită concentrare. Trebuie să devenim un fel de detectori de gropi, denivelări, spărturi, fiare, țevi și fire ieșite din pământ, conducte, grătare, capace sparte, deplasate, găuri pur și simplu, borduri strâmbe, dar multe, stâlpișori ornamentali căzuți sau strâmbi, obstacole de tot felul. Trebuie să le observi la timp ca să ieși nevătămat din acțiunea asta numită mersul pe jos. Dacă nu ești suficient de atent ori ai căștile în urechi sau ești visător, riști multe chiar și în zonele cele mai centrale. Dacă te lași dus un pic de gândurile tale, de bună seamă că Bucureștiul nu e un loc prea bun. Aici mersul pe jos cere implicare. În fine, în general simplul fapt că trăim în această țară ne implică foarte mult în chestiuni inutile. Aici e loc de multă vorbă.

Trag din nou focul la oala noastră și spun că spațiul în care ne deplasăm ar trebui să fie într-un fel. Deși netede, suprafețele pe care călcăm nu au voie să fie alunecoase. Ele sunt structuri, rețele de linii, semne, basoreliefuri, piste indicatoare, trasee, planuri colorate, benzi vopsite. Rugozitatea necesară unei bune deplasări lasă loc de grafică, așa cum probabil vă gândeați că voi spune. Nu e chiar o găselniță – toate reprezentările pe care călcăm sunt, sau ar trebui să aibă, pe lângă componenta principală utilitară și una cu caracter estetic. Desigur nu e ușor să îmbini utilitarul cu esteticul, cu vizibilitatea, sau de ce nu, cu fantezia. Ține de meseria asta pe care o tot dezbatem aici. Dacă te preocupă e greu, iar dacă nu te preocupă zeci de ani, rezultă un dezastru. Orașul se umple de fire, conducte, gropi mai mari și mai mici, cârpeli de tot felul, stâlpi de toate formele și mărimile, balustrade, benzi reflectorizante desprinse de asfalt, capre (pet-uri, scaune, după caz) în parcări, pete, mizerii, făcute uneori chiar de către cei care ar trebui să vegheze la buna rânduială în urbe. Fiecare își vede de treabă și montează nestingherit orice, oriunde și mai ales oricum. A devenit evident, ostentativ chiar, faptul că atunci când apar borduri noi sau se asfaltează o stradă care era în regulă oricum, și multe altele, trebuie cheltuiți niște bani, sau mai bine zis, ei trebuie să intre în buzunarul cuiva; nimeni nu se gândește cu adevărat la nevoile pietonului, șoferului etc. Într-un cuvânt, orașul se sufocă și devine neprietenos. Procesul e lent, mizeria ni se administrează lent. Dacă prin absurd asta s-ar întâmpla brusc, am fi realmente șocați.

Foarte relevantă a fost experiența lucrului la volumul doi al seriei noastre de cărți GF. Fotografii ce vizau același obiect, făcute acum 4-5 ani comparativ cu cele făcute anul ăsta. Atunci aveau un fir și o doză pe lângă, acum abia mai sunt vizibile: zeci de cabluri, aere condiționate, fire, găuri, spărturi etc. Veți spune că nevoile omului contemporan s-au schimbat. Da, dar pare că acest lucru are astfel de efecte doar la noi. În alte părți nu sunt atât de agasante. Alții au preocupări în această zonă a spațiului public. Se găsesc rezolvări, sunt și unitare, și rezistente, și plăcute văzului.
Mă întorc la grafica pe care o călcăm în picioare.

Fiind puțin adus de spate, sunt mai mult cu privirea în pământ decât în înaltul cerului. Asta m-a ajutat și să găsesc tot felul de obiecte pe jos dar și să observ detalii, finisări, rezolvări. În timp ce la noi aproape totul e la vedere: conducte de gaz, contoare, cabluri de net, de electricitate și chiar scurgeri de apă, în alte părți ele sunt ascunse și capace frumoase stau la gurile de acces. Le vezi pe cele de gaz, pe cele de electricitate, telefonie, fibră optică etc. Frumoase piese turnate, cu structuri, simboluri, litere, desene. Până și unii copaci au plăcile lor încastrate în paviment. Mă rog, am văzut și stoluri de papagali verzi care zboară prin acești copaci…dar, din nou asta poate fi o altă temă.

Postul din arhiva GF pe care vi-l sugerez astăzi cuprinde câteva reprezentări grafice peste care se calcă în Barcelona. Se calcă liniștit.
De aici încolo vă las și pe voi să spuneți ce credeți… (Ciprian Isac)
SURSA: GraphicFront.ro
Citiţi de acelaşi autor SantralIstanbul. Muzeul energiei

Noul far al Marsiliei

Turnul construit de Zaha Hadid
devine al doilea simbol al oraşului

Turnul CMA-CGM, noul sediu de la Marsilia al celui de al treilea armator din lume, a fost imaginat de celebra arhitectă anglo-irakiană Zaha Hadid ca „O trăsură de unire între oraş şi mare”.
Ridicându-se într-o zonă urbană situată între două autostrăzi, în cartierul de afaceri Euroméditerranée, edificiul inaugurat recent, fără fast, de altfel, domină portul cu cei 147 de metri ai săi, aproape la fel de înalt ca basilica „Nôtre-Dame de la Garde”, de 229 de metri, simbol al oraşului.

Turnul CMA-CGM, noul simbol care domină oraşul

„Velă gigantic”, după unele comparaţii, „pinten”, după altele, clădirea cu 33 de etaje va primi 2.700 de persoane, are un parking pe cinci niveluri cu 800 de locuri, un auditorium de 200 de locuri şi un mare restaurant. Ansamblul este servit de 16 ascensoare, dintre care două „panoramice”.
Structura lui cuprinde 1.172 de piloni din beton ce se ridică deasupra solului, poziţionaţi oblic pe diferite direcţii, ponind de la o bază largă de 70 de metri. Betonul a fost conceput special pentru această structură ce trebuie să reziste la vânturi de peste 200 de kilomtri pe oră. Construcţia a durat aproape patru ani.

Jean Dunand, cele două panouri în lac aurit din Sala de Consiliu
a sediului companiei CG-CGM din Marsilia

Zaha Hadid, laureată a Premiului Internaţional „Pritzker”, în 2004, campioană a proiectelor asistate de computer, este în mod sigur cea mai cunoscută femeie-arhitect, iar studioul ei este cel mai controversat. Ea a realizat mai multe edificii remarcabile, dar şi extrem de scumpe, cum ar fi „Uzina BMW” din Leipzig, în 2005, Muzeul de Artă Contemporană „MAXXI”, din Roma (2010), „Opera” din Canton, terminată anul trecut. Toate sunt calificate drept „futuriste”, deşi arhitecta este o reprezentntă a epocii sale, folosind tehnicile şi materialele disponibile.
Edificiul din Marsilia este primul turn de birouri construit de Zaha Hadid şi prima sa comandă în Franţa. Anul acesta ea va termina o construcţie colosală la Beijing, botezată „Galaxy”, comandată de grupul imobiliar chinez „Soho”.
Destul de indiferentă la realizarea proiectelor sale, arhitecta lasă în grija partenerilor şi antreprenorilor responsabilitatea detaliilor. La Marsilia a verificat şantierul numai de cinci ori, de exemplu. Executanţii turnului marseillez au trebuit să împace caracterul fantastic al proiectului cu exigenţele clientului, armatorul Jacques Saadé.
Mai mult decât dimensiunile sale, noul turn uimeşte prin formă, pe care unii o compară cu cea a unui coş de transatlantic. Alţii, mai ireverenţioşi, o apropie de un corset cu balene, acoperit delicat cu sticlă în loc de mătase.

„Turnul este spectaculos… ca o fustă flamenco cu o trenă de beton a cărei lungime este egală cu înălţimea lui. Dacă ne imaginăm rochia devenită deja cult a Pippei Middleton, avem o idee destul de exactă a acestui edificiu haute couture în care totul înseamnă curbe, falii, oblice”, scria jurnalista Sylvie Santini. Asemănătoare este şi părerea arhitectului Yves Bonnel, care exclama: „Nimic nu e drept!”.
Situat în faţa mării şi a portului către vest, cu masivele care înconjoară cetatea foceeană pe celelalte trei laturi, Turnul oferă o imagine uluitoare.

Macheta turnului din Marsilia

Un sistem sofisticat limitează folosirea aerului condiţionat. Arhitectura interioară, datorată studioului „Bernard Grenot”, favorizează albul şi griul, cu tuşe de roşu carmin şi planuri tăiate în formă de origami pentru plafoniere. Birourile au un stil „new age”, şi, în plus, beneficiază de privelilşti ale radei portului, ale celebrului castelului If şi ale insulelor Friuli.
Opere de artă marchează punctele-cheie ale construcţiei. În vârful turnului, sala de consiliu a administraţiei este decorată cu două magnifice panouri în lac aurit, de mari dimensiuni, stil Art Deco, semnate Jean Dunand (1877-1942), care provin din fumoarul de la clasa I al pachebotului „Normandia”. Cele două opere au fost create de Dunand în 1931 şi, după distrugerea pachebotului, au fost găzduite, din 1961, de „Muzeul de Artă Modernă” al oraşului Paris. După 50 de ani, „Cucerirea calului” şi „Pescuitul” (acestea sunt titlurile celor două piese) se reîntorc la Compania maritimă, care şi-a mărturisit orgoliul de a le avea: „A fost o adevărată bătălie pentru a le recupera”. Muzeul parizian achiziţionase chiar un al treilea panou, „Sportul”, pentru a completa ansamblul.
Disputa dintre muzeul public şi compania particulară datează din 1996. Comisia de Cultură a oraşului Paris şi-a dat acordul în 2004. La picioarele turnului din Marsilia se află şi o altă operă importantă, „Geniul mării” de Carlo Sarrabezolles, vechea sculptură de provă, comandată, dar niciodată fixată pe vasul „Normandie. ” şi care a fost mult timp amplasată în portul Havre.

Carlo Sarrabezolles, Geniul mării, sculptură plasată în faţa turnului marseillez

Între 16 ianuarie şi 8 martie 2012, la Köln este deschis „AIT Architektur Salon”, cuprinzând o selecţie de proiecte ale studioului „Zaha Hadid Architects”. Sunt marcaţi astfel cei 30 de ani de existenţă a studioului. Trei decenii marcate de zgârie-nori construiţi la Marsilia, Milano, Barcelona, Bilbao, Bratislava, Beijing şi Singapore. Machete, picturi, prezentări multimedia ilustrează tipologia inspirată de conceptele şi ambiţiile a ceea ce s-a numit „parametrism”.
Expoziţia, intitulată „Parametric Tower Research”, urmăreşte studiile realizate de Zaha Hadid şi studioul său de la proiectele la scară mică, ce au început cu design de obiecte, până la enormele planuri urbanistice.
Creaţiile „Marii Doamne a arhitecturii internaţionale” vor fi apoi expuse la „AIT Architektur-Salons” din Hamburg, München şi Rotterdam. (Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro