Povești, în fotografii, la munte

Vacanța la schi, pe lângă plăcerea practicării sporturilor de iarnă, ca pasionat de fotografie, mă detemină să caut oamenii, mișcarea, emoția și comunicarea. Pentru marea majoritate dintre fotografi o ieșire la munte, pe timpul iernii, reprezintă momentul oportun pentru realizarea unor peisaje în care amestecul de lumină rece, a zăpezii, cu cea caldă, a răsăritului sau asfințitului, devine un exercițiu de surprindere a realității.

Asemenea fotografiilor realizate pe stradă, fotografiile executate în stațiunile de schi sunt, într-o mare măsură, asemănătoare, cu precizarea că oamenii se mișcă în jurul tău cu o viteză ceva mai mare. Pe pârtiile de schi găsim tineri care practică diverse sporturi de iarnă, uneori extreme, persoane care se plimbă, stau pe trase sau care, pur și simplu, admiră spectacolul naturii. În activitatea de fotografiere de pe marginea pârtiilor, atât obiectivele cu deschidere mare, care presupun apropirerea de subiect, cât și teleobiective, transformă realitatea în imagine, de cele mai multe ori, spectaculoasă.

Capturarea imaginilor cu schiori temerari, care se avântă pe pârtiile abrute după căderea unui nou strat de zăpadă, nu este simplă. Cu răbdare, oprindu-te de fiecare dată pentru a căuta un loc ideal de stație, de cele mai multe ori scufundându-te în zăpada proaspătă până la brâu pentru a-ți pregăti aparatul care trebuie scos din rucsac, imaginile surprinse cu oameni în plină viteză, sărind cu schiurile sau placa, devin instantanee atrăgătoare, dar deloc ușor de realizat.

La munte vremea este capricioasă. Ploaia şi lapoviţa de la altidudini mici se transformă în zăpadă la altitudini mari. În această mini-vacanță, petrecută în Alpi, am avut parte de cer noros și multă ninsoare, soarele fiind „scump” la vedere. Condițiile atmosferice extreme sunt spectaculoase în imagine, dar devin repede un partener incomod. Ceaţa, care se lasă peste văile din josul pârtiilor, contribuie la crearea unei atmosfere dramatice, fiind un fundal expresiv și mijloc creativ în conceperea compoziției. Umezeala poate fi dușmanul fotografului, datorită ceții focalizarea devenind ceva mai dificil de controlat, dar, tot ea, poate deveni un prieten a fotografului, accentuând ideea de depărtare și de mister, asemenea tehnicii sfumato din pictura Renașterii. Cei care merg frecvent pe munte cunosc aceste momente care, uneori, te pot surprinde pe creastă. Pe munte vremea se poate schimba de la un minut la altul. Spun acest lucru fără a exagera… Lumina care pătrunde printre nori conferă o imagine spectaculoasă doar câteva secunde, după care soarele „se ascunde” lăsând loc efectului de softbox. Modificările climatice sunt spectaculoase, dar incomode datorită frigului și vântului. Hainele se umezesc, fiind ca după ploaie, ochelarii aburesc şi, apoi, îngheaţă.

Față de fotografia de stradă, unde dotat cu un echipament minimal și o geantă de umăr se pot obține fotografii spectaculoase, la munte pe lângă îmbrăcămintea groasă care îngreunează mișcările, echipamentul foto trebuie transportat în siguranță. Orice greutate în plus devine incomodă așa că este necesară o planificare corectă a obiectivelor, filtrelor și acesoriilor care urmează a fi transportate. A anticipa o fotografie bună însemnă să fii întodeauna pregătit.

Atmosfera, zăpada troienită, oamenii și detaliile crează o ambianță unică. Pasiunea pentru fotografia montană o descoperi în momentul în care urci pe munte. Muntele, și oamenii acestuia, nu sunt ușor de fotografiat, dar imaginile surprinse la înălțime, din pozițiii favorabile, sunt spectaculoase. Cromatica subtilă a cerului, griurile colorate și albul dunelor de zăpadă cu umbre prelungi, în opoziție cu îmbrcămintea colorată a oamenilor conferă imaginii contraste cromatice puternice. Trăsăturile unei forme de relief sunt determinate de structură și forțele interne și externe care se confruntă în modelarea ei. Din acest motiv formele geologice aparent statice, aflate la mari altitudini, au un dinamism interior ce izvorăște din energiile modelatoare.

Demersul fotografului merge de la formă la sens. O imagine are menirea de a informa și inspira, de a pune în lumină relația dintre noi, natură și societate. Figura umană surprinsă în cadru fotografic conferă o nouă dimensiune imaginii, subliniind relația dintre trecut și prezent sau dintre o cultură sau alta. Postura subiectului, atitudinea și expresia facială au efect major în mesajul pe care îl transmitem prin intermediul imaginii. Ninsoarea este un element ce conferă fotografiei o frumusețe aparte. Cerul, pentru mine, este cadru pentru o scenă dar nu un subiect în sine. Surprinderea clară a fulgilor de zăpadă presupune un timp de expunere scurt. Încercarea de a stabili un raport cu subiectul este importantă. Să nu uităm faptul că fotografia, în ultimă instanță, are rolul de a reda înfățișarea unei persoane sau a unui lucru, dar, în același timp procesul este unul de creație imagistică.

Încercarea de a evidenția și a comunica ceea ce alții nu au posibilitatea să vadă, prin intermediul fotografiei, presupune asumarea unui mesaj, un mesaj care oferă identitate, o poveste a realității subiective, un dialog plăcut și surprinzător. Având conștința relației cu fotografia, oferind privitorilor posibilitatea de a descoperi imaginile noastre, nu ne rămâne decât să simțim bucuria de a trăi cu adevărat. Pentru această bucurie, în finalul articolului țin să mulțumesc celor care au făcut posibilă, în acest an, aventura mea. (Grigore Roibu)

Nanshan, dealul transformat în afacere de iarnă

Fotoreportaj de Dan Tomozei

Profitând de vacanţa Festivalului de Primăvară am evadat din aglomeratul Beijing pentru a respira aerul curat şi pentru a mă bucura de linişte, departe de oportunităţile de relaxare pe care le găseşti oriunde aici. La mai puţin de 100 de kilometri de Beijing, rulând comod cu peste 150 Km/h pe autostrăzile perfecte care leagă capitala Chinei de provincii, în câteva zeci de minute ajungi la unul dintre locurile preferate de iubitorii sporturilor de iarnă: Nanshan (Muntele de Sud).

Locaţia se află la Nord de Beijing şi încă din start trebuie să spun că, pentru câteva ore, am avut impresia că sunt undeva în Europa, în Alpi, într-una dintre staţiunile similare din Austria sau Elveţia.
Nanshan este un deal mai măricel, nicidecum un munte, înălţimea maximă de aici fiind de 1813 m. Însă, aici, tenacitatea chineză a demonstrat încă o dată că orice se poate, sau altfel spus că în China nu există „nu se poate”. E o chestiune de admirat în mai toate domeniile, încăpăţânarea chinezilor de a transforma ţara într-un spaţiu cu adevărat evoluat, modern, păstrând reperele tradiţionale fiind evidentă.

Am avut de parcat maşina într-una din cele patru parcări pentru maşini mici, la care se adaugă o altă parcare rezervată exclusiv microbuzelor şi autocarelor, parcări care cumulează, atenţie, 4000 de locuri! După înregistrarea la recepţiile organizate fie pentru situaţii individuale, fie pentru grupuri, am purces la preluarea harnaşamentului necesar: schiuri, clăpari, ochelari etc. totul aflat la dispoziţie în două „depozite uriaşe” în care mii de perechi de schiuri cu toate dotările îţi erau puse la dispoziţie în baza cardului electronic de acces primit de la recepţie. Cu acel card şi o legitimaţie pe care aveai trecute toate reperele orare legate de prezenţa în Nanshan, aveai acces gratuit pe toate pârtiile şi la toate telescaunele care te transportau pe vârfurile pârtiilor. Şi aici ai de ales între 16 pârtii amenajate pe două dealuri, cu diferite grade de dificultate şi pentru toate sporturile de iarnă, la care se adaugă un tobogan, pârtii de săniuş şi spaţii de joacă pentru copii. Peste tot se perindă monitori de schii, supraveghetori şi oameni care asigură primul ajutor. În mulţimea de iubitori de iarnă, am identificat rapid turiştii străini, nu puţini, majoritatea dintre ei preferând placa de snowboard.

Cu cardul de acces, la Nanshan turiştii au acces gratuit la toate facilităţile sportive, inclusiv la sistemele de curăţare a schiurilor sau plăcilor cu aer comprimat, fără să mai amintesc de telescaune, cabluri sau benzile de urcat pe vârfuri (12 în total). În mod firesc, am rămas plăcut surprins de experienţa de aici, gândindu-mă la investiţiile de zeci de milioane de euro din staţiunile montane de acasă, de care majoritatea celor care ajung acolo se plâng.
După câteva ore de schiat a venit şi nevoia de încarcare a bateriilor şi stomacului, aşa că, alături de prieteni, am abordat unul dintre cele două restaurante amenajate, suficiente pentru a asigura un flux continuu de clienţi şi o servire promptă. Preţurile, evident mai mari decât în Beijing, sunt totuşi rezonabile ţinând cont că suntem într-o staţiune. O ciorbă, o salată de crudităţi, o bere totul pentru mai puţin de 12 euro. Apoi, din nou pe pârtii, bucurându-mă de locul în care animalele sălbatice cum sunt iepurii, căprioarele, cerbii sau cocoşii de munte pot fi văzuţi alergând dincolo de plasele de protecţie.

Am aflat discutând cu cei care vin aici constant, că de mai mulţi ani locaţia a devenit NIKE Nanshan Park, pentru că aici sunt organizate multe competiţii internaţionale de iarnă, părţi dintre pârtii având un grad de dificultate ridicată, pe care nu am ratat ocazia să le testez şi fireşte să fac cunoştinţă cu zăpada.
Poate este interesant să dau câteva repere financiare, legate de ce înseamnă o zi pe pârtiile de la Nanshan, unde inclusiv pe timp de vară poate fi practicat schiul pe iarbă. Accesul pe pârtii, telescaune, schiuri (timp de patru ore) costa 80 de lei în timpul săptămânii, 130 de lei în weekend şi 140 în perioada Anului Nou Chinezesc – Festivalul de Primăvară. Cei care doresc să rămână aici pentru mai multe zile pot fi cazaţi la vilele care seamănă perfect cu cele din staţiunile din Alpi, multe purtând nume occidentale de genul „Norvegia”, „Canada”, „Finlanda” şi fireşte „Nanshan Plaza”.

Am părăsit Nanshan cu mulţumirea iniţiativei avute de prietenii mei din Beijing, dar şi cu regretul că Festivalul de Primăvară se apropie de final şi timpul liber va fi tot mai puţin. Dar, este cert, Nanshan a intrat în lista scurtă a recomandărilor personale reprezentative pentru modul în care chinezii ştiu să asigure nevoia de relaxare şi distracţie. (Dan Tomozei)
SURSA: O cărămidă din marele zid

De ce iubim Alpii?

Nira Alpina
www.niraalpina.com

De ce iubim Alpii? Pentru că Alpii înseamnă peisaje spectaculoase şi fascinante, vacanţe de iarnă demne de cărţile cu poveşti, o arhitectură tradiţională caldă, ospitalitate şi posibilitatea de a savura o cană de vin fiert în faţa unui şemineu. Toate aceste calităţi se regăsesc în proiectul hotelului deschis la sfârşitul lunii trecute în satul Silvaplana, din Elveţia.

Situată în apropiere de celebra staţiune St. Moritz, pe malul unui lac, clădirea pare „cuibărită” în panta muntelui, netulburând cu nimic echilibrul natural. De altfel, arhitecţii au acordat o atenţie deosebită aspectului „eco” al proiectului, hotelul funcţionând în permanenţă pe baza energiei geotermale. Intenţia de a aduce laolaltă tradiţia zonei şi claritatea unei estetici contemporane este limpede încă de la început. Astfel, Nira Alpina apare ca un volum stratificat, cu orizontale puternice, accentuate de finisajele din lemn şi granit, care exprimă, la nivelul faţadei, funcţiunile din interior. Aspectul cald al materialelor locale este contrabalansat prin folosirea generoasă a sticlei, creându-se, astfel, o senzaţie de echilibru elegant între diferitele texturi. Cel mai insolit şi original element al exteriorului este reprezentat de pasarela vitrată, care le asigură vizitatorilor accesul direct spre staţia de telecabină şi, astfel, şansa de a fi primii care se bucură de zăpada proaspăt căzută.
Toate cele 70 de unităţi de cazare sunt dotate cu balcon, terasă, sau chiar un mic spaţiu de grădină, în cazul celor de la parter, iar ferestrele sunt dezvoltate pe întreaga înălţime a camerei. În ceea ce priveşte amenajarea interioară, aceasta combină sobrietatea liniilor minimaliste cu varietatea şi caracterul tactil al texturilor folosite. Lemnul este utilizat din abundenţă şi aici, iar lenjeriile de pat şi pernele sunt realizate din bumbac organic.
Nira Alpina pune la dispoziţia oaspeţilor două restaurante, unul cu specific local şi, prin urmare, amenajat în stil rustic elveţian, cu mobilier de lemn cu motive tradiţionale şi trofee de vânătoare, şi al doilea, cu bucătărie internaţională şi o estetică modernă. Hotelul mai conţine un centru spa, un elegant bar cu lounge, o terasă unde se poate cina la lumina stelelor, precum şi mai multe spaţii de relaxare, unul dintre acestea fiind amenajat în jurul unui şemineu generos.

În ciuda tuturor acestor lucruri îmbietoare, Nira Alpina nu se doreşte a fi un loc închinat hedonismului, ci, mai degrabă, o oază de linişte în mijlocul naturii, un spaţiu potrivit pentru reflecţie şi, de ce nu, pentru regenerare. (Text: Anca Rotar, Foto: Design Hotels)
Articol publicat în numărul 120-121 al revistei igloo habitat&arhitectură.
Citiţi pe aceeaşi temă: Best of the Alps şi Koutalaki Ski Village în Laponia

Best of the Alps

Arhitectură, design şi ecologie

Celebrele staţiuni de schi din Alpi au crescut în mod organic din sate tradiţionale, stabilind bazele turismului modern. Dincolo de preocupările economice şi de marketing ce au generat şi alianţa Best of the Alps – un garant al calităţii, fiecare dintre cele 12 staţiuni membre desfăşoară programe strategice pentru o dezvoltare sustenabilă a turismului, cu respect şi grijă faţă de mediu.

Dacă în această iarnă vă doriţi nu numai să schiaţi cu peisaje impresionante în jur, ci să şi experimentaţi spaţii deosebite, inovatoare, concepute într-un spirit de respect faţă de tradiţia locală, dar şi în acord cu tendinţele internaţionale din arhitectură şi design, puteţi alege cu încredere una dintre staţiunile Best of the Alps. (www.bestofthealps.com)

Vă prezentăm în continuare o serie de proiecte care îmbină în mod ingenios arhitectura, tehnica, designul şi ecologia, exemplificând pe scurt oferta a trei celebre staţiuni aflate în apropierea graniţelor dintre Franţa, Elveţia şi Italia: Zermatt, strajuită de maiestuosul Matterhorn şi cunoscută drept localitate „car-free”, Chamonix, cu ai săi faimoşi gheţari şi cale de acces către faimosul Mont-Blanc (4807 metri) şi Megeve, un fermecător sat din Savoia, unde turiştii sunt în permanenţă însoţiţi de silueta vârfului Mont-Blanc.

Monte Rosa Hut
www.neuemonterosahuette.ch

Amplasarea la peste 2 800 de metri altitudine, în imediata apropiere a trei gheţari – Gorner, Grenz şi Mont Rose –, într-un loc predispus condiţiilor meteo extreme, fără racordare la electricitate şi apă curentă, a transformat construirea noii cabane Monte Rosa într-o adevărată provocare pentru arhitecţi şi ingineri. Prima cabană a fost construită în acest loc în 1863 de către Swiss Alpine Club şi a jucat un rol important în dezvoltarea regiunii, prin promovarea sporturilor de munte, cu toate că accesul nu se realizează facil. Având în vedere poziţia sa strategică pentru zonă, modernizarea într-un spirit sustenabil a venit de la sine: Facultatea de Arhitectură a Universităţii Tehnice din Zürich, Institutul Federal Elveţian pentru Tehnologie, Laboratoarele Federale Elveţiene pentru Materiale, Ştiinţă şi Tehnologie (EMPA), precum şi alte instituţii au lucrat împreună timp de 6 ani pentru a proiecta o nouă clădire uimitoare, cu cinci niveluri, care funcţionează în proporţie de 90% pe bază de energie solară, oferindu-le totodată vizitatorilor standarde de confort fără precedent într-un asemenea peisaj. Cu o structură din lemn şi „finisată” la exterior cu numeroase panouri solare, cabana oferă găzduire pentru 120 de persoane.

Omnia Design Hotel
www.designhotels.com/omnia

Situat chiar în Zermatt, la o altitudine de 1 649 metri, design hotelul Omnia le oferă vizitatorilor perspective impresionante ale Matterhornului, într-un cadru ce face referire la modernismul american. Arhitectul şi designerul Ali Tayar, cu origini europene, dar cu o carieră dezvoltată în Statele Unite, a ales să folosească în amenajarea celor 30 de camere de hotel (dintre care 12 apartamente) obiecte şi produse semnate de Mies van der Rohe, Raymond Loewy, Jens Risom şi Vladimir Kagan, obţinând din îmbinarea acestora cu alte detalii subtile de finisaj o atmosferă calmă, serenă, ce induce relaxarea. Chiar dacă bunul gust al designului mai degrabă atemporal pune pe planul doi spectaculozitatea sau teatralitatea interioarelor, amenajării nu-i lipseşte originalitatea: putem să ne referim doar la sistemele de iluminat realizate de Attila Uysal şi ar fi de ajuns. Pe timpul iernii, cel mai bun loc pentru relaxare se dovedeşte baia japoneză din cedru, înălţată pe o platformă, sub un luminator. Fiecare şipcă verticală a fost tăiată folosind un program special, iar elementele care le ţin împreună sunt practic invizibile, oferind spaţiului o înfăţişare autentică, în acord şi cu tradiţia locală.

Le Morgane
www.morgane-hotel-chamonix.com

Acest boutique-hotel renovat de curând în totalitate îmbină rafinamentul unei locuiri de 4 stele cu atmosfera sportivă ce caracterizează Chamonix-ul, oferindu-le vizitatorilor 56 de camere cu balcoane ce au perspectivă către Mont-Blanc sau Brévent. Totodată, este amplasat în apropierea celebrei staţii de teleferic ce duce către l’Aiguille du Midi, de unde pornesc majoritatea ascensiunilor pe Mont-Blanc. Formele brute şi texturile minerale specifice zonelor montane se regăsesc în amenajările de interior în combinaţii moderne, generatoare de confort, vizual şi fizic. După o zi intensă de schi sau de ascensiuni montane, oaspeţii hotelului se pot relaxa şi în zona spa unde se găsesc o saună, un hammam şi mai multe zone de îngrijire.
Dincolo de calitatea amenajării, Morgane se remarcă prin grija faţă de mediul înconjurător, adoptând multiple strategii de reducere a consumului energetic sau de recuperare a resurselor. Un prim pas au fost sortarea şi reciclarea tuturor deşeurilor rezultate în lunile de renovare. Apoi, pentru noul hotel, au fost utilizate preponderent materiale naturale, multe din zona locală, au fost gândite sisteme de iluminat şi pentru apă speciale, automatizate, astfel încât să nu mai existe pierderi inutile şi au fost integrate în proiect 55 mp de panouri solare care acoperă un sfert din necesităţile anuale de apă caldă.

Les Aiglons
www.aiglons.com

Adaptat stilului de viaţă contemporan, hotelul Les Aiglons din Chamonix le oferă vizitatorilor 107 camere amenajate într-un stil îndrăzneţ, în care se îmbină culorile calde şi cele moderne, sticla şi mineralul, lumina şi umbrele. Sălile de la parter se deschid către exterior, către grădinile hotelului şi către peisajele impresionante din jur, putând fi adaptate unor diverse tipuri de evenimente. Piesa de rezistenţă a zonei de relaxare este piscina exterioară încălzită de unde se vede direct silueta vârfului Mont-Blanc.
Prin programe tehnologice strategice, hotelul şi-a redus treptat emisiile de CO2 încadrându-se în tipul de dezvoltare durabilă. În plus, ca recunoaştere a eforturilor depuse pentru protejarea mediului, pe 31 decembrie 2010 hotelul va primi certificările “Eco-label européen” şi “Green Globe”.

Alpaga
www.lodgemontagnard.com

Situat în Megeve, un sat pitoresc aflat la aproximativ 1200 metri altitudine şi renumit pentru vizitatorii celebri pe care i-a avut încă din 1910, complexul Alpaga (cunoscut mai demult drept “cătunul lui Maverin”) se află în inima Alpilor, cu vedere către valea d’Arly şi cu privelişti impresionante asupra vârfului Mont-Blanc. Cele şase cabane din lemn, purtând numele unor renumiţi ghizi montani, au fost completate de curând cu un boutique-hotel: la dispoziţia vizitatorilor se află 22 de camere amenajate în stil contemporan, cu perspective asupra vârfurilor din jur, un lobby modern, cu bar, un restaurant cu terasă şi o zonă spa cu o piscină spectaculoasă, finisată în piatră neagră. Cu un nivel ridicat de confort, Alpaga reinterpretează în stil modern spiritul unei cabane tradiţionale, raportarea la aceasta realizându-se prin folosirea din plin a lemnului şi a altor materiale textile specifice. (Viorica Buică)
SURSA: iglooblog
Citiţi şi Subiecte magice la munte

Subiecte magice la munte

Peisaj la rece

Fotoreportaj de Grigore Roibu

Pentru cei pasionaţi de fotografie, vacanţa petrecută la schi aduce ocazia surprinderii „spectacolului” oferit de munte, pe lângă plăcerea practicării sporturilor de iarnă. Zonele înalte ale Alpilor francezi sunt uimitoare şi ideale pentru fotografiile panoramice sau de peisaj. Vederile largi şi zonele aglomerate, cu turişti şi sportivi îmbrăcaţi în haine călduroase şi viu colorate, sunt elemente care pot fi surprinse doar pe timpul iernii în staţiunile de schi.

De 4 ani îmi fac vacanţa de iarnă la sora mea, stabilită în Les Gets.
Les Gets este o comună din departamentul Haute-Savoie, în regiunea Rhône-Alpes din sud-estul Franţei. Primul teleschi a fost deschis publicului în anul 1938, iar primul telescaun, aflat pe Mont Chery, în 1954. Les Gets este situat pe un platou între Samoëns şi Morzine, la marginea de vest a Portes du Soleil, cea mai mare zonă schiabilă din Europa.

Pe parcursul celor 6 zile, cât am stat în Les Gets-Morzine, am avut parte de o vreme variată. În prima zi, ploaia şi lapoviţa mi-a fost un partener incomod, dar de care am profitat pentru a surprinde câteva cadre fotografice inedite. Ceaţa se lăsa peste văile largi, iar norii se „jucau” cu lumina în josul pârtiilor. Cei care schiază cunosc aceste momente care, uneori, te pot surprinde pe creasta muntelui. Sunt spectaculoase pentru peisajul oferit, dar incomode datorită frigului şi umezelii. Hainele sunt ude ca după ploaie, ochelarii aburesc şi, apoi, îngheaţă. Doar simplul fapt că trebuie să te opreşti pentru a scoate aparatul de fotografiat din rucsac, pe o vreme în care aşchiile de ghiaţă se „înfig” în faţa ta precum nişte cuţite, devine dificil. Un beneficiu sunt norii. Aceştia configurează forme uimitoare care prin perdeaua de ceaţă permit captarea unor lumini inedite.

Dotat cu îmbrăcăminte călduroasă, răbdare şi căutând locaţiile potrivite, în următoarele 2 zile ceaţa şi norii pufoşi mi-au oferit un alt tip de provocare. Brazii încărcaţi cu zăpadă şi cristalele de ghiaţă au transformat peisajul într-un monolit de culoare albă.

În cea de-a patra zi a ieşit soarele. Cerul era albastru şi senin. Ştiam locul unde trebuia să găsesc cu privirea vârful Mont Blanc, dar acesta nu se arăta. Norii de furtună îl acopereau, parcă pentru a nu se lăsa admirat. În cea de-a cincea zi vremea frumoasă mi-a permis să urc la altitudini mari, de peste 2000 de metri, vântul scăzând în intensitate. Şi, în sfârşit, marele vârf în formă de cocoaşă, mereu alb, pe care îl aşteptam să se ivească de atâtea zile, s-a arătat la orizont, la fel de impunător şi spectaculos ca de fiecare dată când l-am văzut.

Zona de schi din Les Gets constă, în principal, din pârtii albastre şi roşii, destinate începătorilor şi celor cu o experienţă intermediară. Există şi zone „negre”, uşor accesibile, cum ar fi, de exemplu „Yeti”, accesate prin intermediul telescaunelor. Mt. Chery, aflat pe cealaltă parte a satului, găzduieşte majoritatea competiţiilor de schi, având, de asemenea, pârtii cu diverse grade de dificultate.

Există multe puncte bune pentru off-piste schi şi snowboarding. Şansele medii de avalanşe în partea de sus a ascensorului Ranfoilly a transformat acest perimetru, conform evaluărilor, în una din cele mai bune zone cu zăpadă nebătută din afara pârtiilor.
Cei care doresc să surprindă imagini cu animale şi peisaje pot apela la un ghid turistic. Acesta te plimbă cu ajutorul rachetelor de zăpadă în zone mai puţin cunoscute, unde accesul se face cu dificultate. Cei care iubesc sporturile extreme practică parapanta. Turiştii pot alege, adresându-se unui instructor, o plimbare prin aer cu balonul sau parapanta.

Dimineţile şi apusurile, amestecul de lumină puternică, rece sau caldă, cu ninsoare şi soare a fost o provocare, în fiecare zi alta, de a surprinde cadre de peisaj. De multe ori nu ştiam ce să fac… Să mă opresc pentru câteva imagini  impresionante sau să continui să schiez, profitând de vremea frumoasă.

Viaţa de noapte este, la rândul ei, atractivă în staţiunile de schi, oferind un alt mod de a vedea lumea prin vizorul aparatului de fotografiat. Les Gets are multe pub-uri şi baruri, cu mese de biliard, un patinuar şi tarase unde pot fi ascultate concerte live. O mare parte a meniurilor oferite aici sunt specilizate în bucătăria locală Savoia.
De multe ori, în aceste baruri poţi întâlni personalităţi sportive internaţionale şi vedete de televiziune. Într-o seară am întâlnit o doamnă din Paris, stabilită de câţiva ani în Les Gets. Era pasionată de artă. Când i-am spus că predau studiul desenului în România şi sunt ceramist m-a întrebat care este salarul meu, convinsă fiind că am o meserie apreciată. I-am spus că în România un profesor câştigă aproximativ 200 de euro pe lună. „Dacă ai fi predat la Paris, ai fi avut de 15 ori salarul acesta”, mi-a răspun ea, lăsându-mă fără replică.

Lecţiile de schi pentru copii, avansaţi sau începători, sunt pe diferite categorii de cursuri, având 150 de monitori din cadrul Şcolii de Schi Franceze Les Gets (ESF Les Gets), care, deşi par mulţi, sunt insuficienţi pentru numărul de cereri. Toate acestea transformă staţiunea în una cu un turism extrem de atractiv pentru toate vârstele. Un turism care se bazează, începând din luna decembrie până în aprilie, pe oameni împătimiţi după sporturile de iarnă, oameni care sunt gata să cheltuiască oricât de mulţi bani pentru a se distra, măcar o săptămână.

Aici, în Les Gets-Morzine vin turişti din toate colţurile lumii. Uitându-mă pe Internet la momentul inaugurării unei noi pârtii din Braşov nu ştiam dacă trebuie să am un sentiment de revoltă sau tristeţe. Politicienii noştrii nu înţeleg cum se face turismul. Nu înţeleg cum să atragă turişti din toată lumea, oameni care iubesc muntele şi sunt deschişi la noi provocări în descoperirea unor locuri inedite. Nu înţeleg că din turism se pot câştiga sume importante de bani. Dacă în Les Gets cineva ar întrăzni să oprească un telescaun pentru simplu fapt că un politician este aşteptat la o inaugurare de pârtie, acesta nici nu ar mai călca în staţiune. Pierderile ar fie enorme şi de neconceput. În faţa unui bar de pe o pârtie era instalat un scaun de culoarea partidului aflat la putere în România. Ar fi bine ca Ministrul Turismului de la noi să meargă, măcar pentru două ore, să se instaleze comod în acest fotoliu şi să vadă cum se face turismul, la alţii…

Poate, atunci, nu ar ieşi oamenii în stradă datorită sărăciei în care au fost aruncaţi. Aceiaşi persoană, din restaurantul de care aminteam, mi-a spus că dacă în Franţa cineva ar fi îndrăznit să reducă salariile cu 25%, oamenii ar fi blocat întreaga infrastructură. Dar, din păcate, ţările la care cu invidie ne uităm, nu le vom putea ajunge din urmă nici dacă acestea s-ar opri din propria dezvoltare timp de 20 de ani. Sună dur, dar, gândind că în fiecare an, începând de acum, salarul unui angajat din România ar creşte cu 100%, ne-ar trebui 5 ani să ajungem la veniturile celor din statele pe care le numim civilizate. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Iarna, iarna vine iar vacanţa