SENS / BERNEA

GALERIA 45
Vernisaj: marți, 24 mai 2016, ora 18:00.

afis

 Comunicat de presă

Filiala Interjudețeană Cluj-Bistrița a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează în GALERIA 45 (strada Iuliu Maniu nr 45, Cluj-Napoca) expoziția de pictură SENS /BERNEA  – douăzeci și una de picturi din Colecția dr. Sorin Costina.
Expoziția și evenimentul se bucură de sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.
Vernisajul expoziției are loc marți, 24 mai, ora 18:00, în prezența colecționarului, dr. Sorin Costina.

Curatorul expoziției este sculptorul Alexandru Păsat, care a făcut selecția și prezentarea lucrărilor.
Expoziția este prezentată de criticul de artă Oliv Mircea.

Expoziția va putea fi vizitată pe perioada lunilor mai, iunie, iulie, de marți până sâmbătă între orele 13:00 și 19:00.

invitatie-imagine

SENS /BERNEA prin ale sale douăzeci şi una de lucrări din colecţia doctorului Sorin Costina alese de organizatorii expoziţiei îşi dorește să dezvăluie modul în care în spatele şi în interiorul fiecărui mesaj „spiritual” Horia Bernea (1938-2000) pune în mediile materiale vădite şi ascunse ale picturii sale o măiestrie exemplară. Deşi a fost la sfârşitul anilor 60 un susţinător al practicilor artistice ale avangardei, asumându-şi gestul iconoclast care era gândit pentru a servi deopotrivă la înlăturarea a ceea ce era fals şi lipsit de putere, dar şi la punerea în drepturi a ceea ce era puternic, Horia Bernea devine artistul generaţiei sale prin care imaginea îşi întăreşte rostul de loc al epifaniei spiritului devenind, cu fiecare lucrare, şi un loc al epifaniei materiei. Iconofilia sa se întemeiază pe o atitudine faţă de locuri şi de obiecte, principial contemplativă. Acestora (locurilor şi obiectelor) le protejează „aura” simbolică şi pe care, folosindu-se de intruziunea în interiorul lor şi, în general şi de punerea lor în relaţie cu practicile vieţii, le dezvăluie sensul emblematic care le predispune la o deschidere de tip iniţiatic. Horia Bernea face artă pentru a-şi manifesta şi pentru a-şi mărturisi, după cum el însuşi mărturiseşte „bucuriile drumului spre adevăr”.  Pentru artist, după cum chiar el mărturiseşte într-un dialog din 1985: „Interesul pentru peisaj, pentru subiecte tradiţionale a apărut dintr-o nevoie de disciplinare, dar şi din convingerea că aceste lucruri nu s-au golit de conţinut. Asta e un program interior pentru mine” Înţelegem uşor că arta este cunoaştere care se oferă văzului, iar creaţia de artă e un caz special de dezvoltare organică în timp ce, în cazul lui Bernea, gândirea lui plastică oscilează între un naturalism larg şi o concepţie idealistă a limbajului pictural ca pură creaţie. Pictorul face în așa fel încât abstracţia şi semnificaţia să se condiţioneze mutual, pentru el pictura trebuie să semnifice pentru că altfel, limbajul redus la realitatea sa de lucru „nesemnificant” ar deveni inutil şi absurd. Stilul lui Horia Bernea este tocmai maniera de a da limbajului picturii sale, cu toate riscurile pe care acest lucru le comportă, o rezistenţă de unde răsare firesc şi lucid, sensul.

Opera lui Horia Bernea participă la revelarea substanţei unui areal spiritual pe care gândirea şi istoria modernă îl privesc cu interesul celui care vrea să înţeleagă cum moştenirea bizanţului poate fi răscumpărată împreună cu comprehensiunea vitală a spiritului nostru.

SENS / BERNEA este prin această expoziţie un sens întrupat.

Doctorul Sorin Costina şi-a asumat libertatea de a nu gândi şi de a nu trăi precum contemporanii săi: la îndemâna oamenilor şi a vremurilor. Refuzând  somnambulismul, uniformizarea şi colectivismul intelectual, doctorul Sorin Costina a trăit un banchet al muzeului, un convivio în miezul unui model utopic pe care l-a înţeles ca zid de apărare şi ca spaţiu respirabil al propriei lui libertăţi.

Colecţia doctorului Sorin Costina nu trebuie înţeleasă ca un “labirint”, ca o enciclopedie de sensuri ale ordinului vizualităţii ci ca o construcţie realizată pe principiul “arborelui polifonic” care are drept trunchi de susţinere atelierul şi pictura lui Horia Bernea. Ciclurile majore ale creaţiei artistice ale lui Bernea vertebrează iconologic-iconografic şi simbolic colecţia care l-a ajutat pe colecţionar în efortul său de “cunoaştere personală” a misterului artei în general.

lucrare

Colecţia aceasta “oficiază” în cel mai înalt sens o “întâlnire” care este aşezată sub augurii bucuriei şi ai frumuseţii.

GALERIA 45 găzduieşte pentru aproape două luni, iată, expoziţia SENS/ BERNEA, o expoziţie  care este gândită ca un loc de întâlnire al unei voci profetice care are darul de a spori în privitor facultatea de a citi sensul lucrurilor în spatele imaginii lor.

Paul Neagu – (R)evoluţia formei

Galeria Jecza
Curator: Horea Avram
Vineri, 28 noiembrie, ora 19.00.

Paul Neagu - (R)evolutia formeiFundaţia Interart Triade, alături de Paul Neagu Estate RO, readuc în sfera dezbaterii critice, la 10 ani de la dispariţia artistului în anul 2004, locul pe care şi l-a construit Paul Neagu în arta contemporană.

Timișoara
28 noiembrie 2014, ora 19
Galeria Jecza Timişoara, Calea Martirilor 51/52-53
Expoziţia Paul Neagu. Obiecte regenerative

Lucrări din colecţiile Ovidiu Şandor, dr. Sorin Costina, familia Neagu Curator: Horea AVRAM / Cluj-Napoca
Dezvelirea lucrării pentru spaţiul public Double New Hyphen, realizate după macheta artistului (donaţie Paul Neagu Estate RO, în cadrul proiectului „Timişoara 21).

30 noiembrie 2014, ora 12
Muzeul de Artă Timişoara, Piaţa Unirii 1
Expoziţia Paul Neagu. Opera ca o hermeneutică vizuală

Lucrări din colecţiile dr. Sorin Costina, Muzeul de Artă Timişoara, familia Neagu Curator: Ileana Pintilie / Timişoara.

Cluj Napoca
29 noiembrie 2014, ora 18
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piața Unirii 30
Expoziţia Muchii infinite. Colecţia Mircea Pinte Curator: Simona NASTAC / Londra

Parteneri: Galeria Jecza Timişoara
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Muzeul de Artă Timişoara

Colecţia de artă al lui Sorin Costina

Partea a II-a

Despre arta contemporană românească

dr. Sorin CostinaFiecare pictură, sculptură sau lucrare de ceramică ascunde o mică istorie, o poveste sentimentală, o perioadă din creaţia autorului şi multe amintiri. Capacitatea colecţionarului de artă este cea de a vedea dincolo de aparentele succese, dincolo de viziune şi etichete ataşate artei contemporane. Colecţionarul este curatorul propriei colecţii. Doctorul Sorin Costina, în vremuri grele, de neimaginat pentru unii, a colecţionat o mulţime de artişti, a făcut ceea ce o instituţie de stat ar fi trebuit să facă. În continuare o discuţie cu domnul doctor Sorin Costina despre arta românescă contemporană.

 „Fiecare lucrare are povestea ei”

Grigore Roibu: Este clar că în perioada comunistă nu exista o piaţă de artă în România. Acum consideraţi că există o piaţă de artă formată în România?

Sorin Costina: Nu există. Nu există piaţă de artă şi nu există colecţionari. Există doar investitori.

GR: Să înţeleg că arta este doar o afacere?

– Nu, nu este o afacere. Mulţi cred că îşi bagă banii în valori sigure. Eu cunosc fenomenul pentru că am fost căutat de case de licitaţii. Unii au venit mai mult să mă miroasă, să vadă ce ar putea lua de la mine după ce mor. Îmi vin cataloage de la licitaţii şi mă uit la ele pe internet. Acolo după 4 sau 5 tablouri vândute, vezi cum o să meargă vânzarea. Cei care cumpără sunt, de cele mai multe ori, nişte parveniţi. Habar nu au ce cumpără. Sunt investitori. Aşa-zisa piaţă de artă este distorsionată de anumiţi oameni, persoane pe care le cunosc şi eu.

GR: Mai există totuşi şi colecţionari împătimiţi, care pun pasiune în artă?

– Adică nebuni ca mine. Sunt cam puţini. Este unul pe care l-am cunoscut prin Sorin Neamţu. Dar, în general, nu prea există astfel de oameni.

Andrei Rosetti: Un exemplu de om care a căutat un refugiu în artă ar fi părintele Bizău…

– A da, părintele Bizău. Dar părintele Bizău s-a apucat ceva mai târziu decât mine.

dr. Sorin Costina

GR: Cum este să trăiţi între atâtea poveşti cu şi despre artişti, fiecare lucrare având povestea ei şi dvs. să le cunoaşteţi pe toate?

– Fiecare lucrare are povestea ei şi pe fiecare am scris-o. Toate lucrările au o fişă. Cea mai lungă poveste este cea a lucrării cu pasărea şi clepsidra. Este o poveste de 10 ani de zile. Vasile Gorduz lucra într-un ritm extrem de lent, la fel ca şi Paul Gherasim. La ei niciodată o lucrare nu era terminată. Lucrarea cu ţăranul am luat-o din atelier cu ajutorul unor beţe, pentru că nu se uscase culoarea de pe ea. A lucrat până în ultima secundă. Asta era mania lui Paul Gherasim. El nu termina niciodată lucrarea…

dr. Sorin Costina

GR: Aveţi vreo colaboarare cu o instituţie publică sau cu Uniunea Artiştilor Plastici?

Cu Uniunea de unde să am? După ’89 nu exista nici o zi în care să nu am lucrări date la o expoziţie. Poate timp de o săptămână să fi fost toate acasă.

AR: Cu expoziţia Vasile Varga va fi o premieră. În expoziţia de la Deva lucraţi cu mine şi cu UAP…

– Da, este o premieră în acest sens.

Vasile VargaGR: Care sunt obstacolele pe care le întâmpinaţi în alcătuirea colecţiei?

– Singurul obstacol este cel că nu mai am spaţiu. Totul este plin. Am sute de desene. De exemplu, cartea lui Bertalan este realizată în procent de 90% cu lucrări de la mine.

GR: Cum ar trebui, în opinia dvs, să fie încurajaţi colecţionarii de artă?

– Nu ştiu ce să zic. Să fie lăsaţi în pace.

GR: Este păcat că aceste lucrări nu pot fi văzute de publicul larg. Nu există nici un pliant. Eu am aflat prin intermediul colegului meu Andrei Rosetti. Bradul este un oraş destul de mic şi necunoscut. Vă întreb dacă oricine poate veni la dvs. în vizită?

– Poate să vină oricine doreşte. După 1990 nu a mai venit nimeni. Înainte venea foarte multă lume. Acum se duc la Paris, la Londra sau New York.

AR: Ne puteţi spune câteva vorbe despre Vasile Varga, mai ales că urmează expoziţia de la Deva. Cum l-aţi cunoscut?

– L-am cunoscut prin domnul Paul Gherasim. Erau prieteni foarte buni. L-am cunoscut la Bucureşti.
Vasile Varga a fost un autodidact, dar un autodidact în ce sens? El era un fel de portar la muzeul Toma Stelian, după care a devenit un mare specialist al combinaţiilor de culori. Dacă aveai o întrebare despre amestecuri cromatice, el avea toate răspunsurile. Te lămurea. Unii l-au considerat o catastrofă. Astăzi, tot acei oameni zic despre el că a fost formidabil.

AR: În dosarul Prolog, Mihai Sârbulescu spune că atunci când Vasile Varga a fost invitat să expună, alături de grup, lumea a zis: „gata cu Prologul, au trădat avangarda…”

– Să ne înţelegem. Christian Paraschiv era într-o perioadă ezitantă. Făcuse „Strunga” şi, apoi, câteva desene avangardiste. Eu m-am mirat că se afla la Tescani pentru a picta „Flori de măr”…

Mihai Sârbulescu AR: Lumea se aştepta de la Flondor şi de la Bernea la altceva?

Cei din Grupul Prolog au fost reacţionari. Aici Kessler are dreptate când spune ca ei au fost reacţionari în perioada ordinară a propagandei ceauşiste. De curând a apărut o carte la Cărtureşti, editată în Germania, cu toţi cei care l-au pictat pe Ceauşescu. Viorel Mărgineanu a făcut 17 case de la Scorniceşti. Toate consiliile judeţene voiau o casă de la Scorniceşti. Şi…Prolog, în timpul ăsta, picta flori de măr. Era un scandal. Aia proslăveau la Ceauşescu sau îi dădeau cu muncitorii şi ăştia pictau flori de măr.

GR: Cu toate acestea, în România, înainte de anul 1989, nu a existat o artă protestatară. Am avut o artă experimentală, neagreată de regimul comunist, dar nu una protestatară…

– Pictura este pictură. Nu ştiu cum să spun acest lucru. Bitzan a făcut nişte porcării, dar porcării de calitate şi, încă, de o calitate excepţională. Una este ceea ce a făcut Popescu Negreni, dar Bitzan picta bine. Eu nu cred că pictura are ceva comun cu politicul. Nu trebuie să fie protestatară.

AR: Varga spunea: „Noi n-am avut mari probleme cu regimul. Am evitat să fim prea pentru sau prea contra, ne-am adresat sufletelor din oameni, prin artă mai mult decât prin cuvinte, fără să ne oprim la situaţiile aparente. Cine avea simţuri să simtă, simţea…”

– Da, nu-i interesa politica. Exact ca şi Bertalan. Nu-l interesa politica…

AR: Uneori deveneau incomozi prin ceea ce făceau.

– Sigur, Bertalan era incomod, pentru că s-a deplasat de la realismul socialist. Toată şcoala de la Timişoara a pus-o la punct Bertalan, aşa cum a fost el considerat de unii sau de alţii. Exact ca şi Livius Ciocârlie, care părea că nu are nici o treabă şi e picat din lună, dar în a cărui umbră a crescut o pleiadă întreagă de scriitori cum ar fi Mircea Mihăeş, Marcel Tolcea, Adriana Babeţi ş.a.
Părea un tip cu capul în nori şi, cu toate acestea, din dosarul de la securitate am aflat că 40 de inşi îl urmăreau. Eu aş dori să scot dosarul lui Bertalan de la securitate. Toată lumea spune că a fost nebun şi avea mania persecuţiei. Eu sunt convins că dosarul lui are câteva volume.

Lucia Maftei - Vas răsucitGR: Pe undeva asta am vrut să zic şi eu în legătura artelor cu politicul, legătură care nu poate fi negată în totalitate. Dacă o anumită grupare dorea să picteze, de exemplu, flori de măr, subiectul risca să devină incomod şi partidul considera că gruparea respectivă este suspectă. Pentru faptul că anumite subiecte au fost interzise, unii artişti, cum este exemplul lui Christian Paraschiv, au plecat din ţară.

– Aşa spun unii. Eu zic că puteai să faci orice, numai că nu te cumpăra nimeni, nu te expunea şi erai într-un circuit periferic. Nu intrai în expoziţii mari. Erai în afara circuitului oficial.

AR: Lui Ion Grigorescu pare că i-a convenit acest circuit periferic. Acum este scos în faţă, deşi lui îi plăcea să stea într-o zonă mai retrasă.

– Eu cred că Ionică este supărat în sinea lui. El este luat acum în seamă pentru lucrurile pe care le-a făcut acum 40 de ani.

GR: La Ion Grigorescu putem vorbi însă de o artă protestatară, de un militantism repulsiv, mă refer la filmele lui, cum ar fi, de exemplu, Dialog cu Ceauşescu, în care punea în discuţie consecinţele regimului politic.

– Da, dar atunci nu îl vedea nimeni. Filmele lui au fost văzute de aproximativ 20 de inşi la Timişoara. Şi asta în anii ’80.

Ion GrigorescuGR: Acum, după toate lecturile şi cu experienţa pe care o aveţi, ce credeţi că ridică cota unui artist?

– Nu are nici o legătură cota cu valoarea artistică. De exemplu, lucrările lui Băncilă se vând cu 6000-7000 de euro, dar el este un manufacturier. El a făcut industrie, nu artă, lângă Iaşi, ceva asemănător cu ceea ce face Marian Zidaru acum.

Paul Vasilescu GR: Cu alte cuvinte piaţa de artă este artificial întreţinută?

– Absolut. Unii se fac că vând, alţii că doresc să cumpere. De multe ori pentru a spăla bani….

AR: În cazul acesta ceea ce am învăţat noi la Istoria artelor, începând cu Leonardo da Vinci şi ajungând la Brâncuşi, nu este valabil? Nici în acest caz nu putem vorbi de valori?

Ba da. Dar, era vorba de comandă socială. Când Brâncuşi a făcut complexul de la Târgu Jiu a fost vorba de o comandă socială. Principiul era: „Ştii să-l faci… fă-l”. Nu s-a amestecat nimeni şi a făcut ce a vrut acolo.

dr. Sorin CostinaAR: În corespondenţa pe care aţi avut-o cu diverşi artişti, cum ar fi, de exemplu, cea cu Paul Neagu, aţi fost interceptat de către securitate.

– Cu Paul Neagu am zeci de scrisori. Paul Neagu era formidabil cu scrisorile pe care le ansambla cu fotografii lipite. Am corespondenţa cu Bernea de pe vremea când nu era telefon. Am vrut să-mi scot dosarul de la securitate şi mi s-a spus că nu am aşa ceva, nici eu, nici soţia mea.
Am cerut dosarul tatălui meu de la securitate şi nu am primit nici un răspuns. Nici că are nici că nu are. Am cerut dosarul lui Horia Bernea care are 50 de pagini, de când era elev la şcoala tehnică de arhitectură. În dosarul domnului Bernea (când spun domnul m-am referit la Ernest, tatăl lui Horia) sunt mii de pagini, iar în una dintre acestea este specificat faptul că securitatea va instala tehnică de ascultare în atelierul fiului. Ori, în atelier la el era ca la piaţă, venea toată lumea, venea Paul Gherasim şi chiar Nicolae Steinhardt.

Lucia Maftei - Cutie pecetuităVă mulţumim pentru ospitalitate şi timpul acordat.
(Interviu realizat de Andrei Rosetti şi Grigore Roibu)
Citiţi prima parte a interviului:
Povestea colecţiei de artă al lui Sorin Costina

Povestea colecţiei de artă al lui Sorin Costina

Partea I

Micul muzeu de artă din Brad

Vasile GorduzFaptul că educaţia vizuală ţine de trăirea interioară este un lucru încă o dată confirmat. Într-un orăşel mic, cunoscut pentru exploatarea aurului, împreună cu alţi patru colegi plasticieni, am descoperit un om cu o mare pasiune pentru arta contemporană. De profesie medic chirurg, Sorin Costina (născut în anul 1942, la Brad, judeţul Hunedoara) deţine o colecţie de artă a cărei valoare este inestimabilă. Şi, când vorbesc de această valoare mă refer la sentimentele pe care domnul Sorin Costina le investeşte în fiecare obiect pe care îl colecţionează şi despre care poate povesti ore în şir.

dr. Sorin Costina

Fiecare pictură, sculptură sau lucrare de ceramică ascunde o mică istorie, o poveste sentimentală, o perioadă din creaţia autorului şi multe amintiri. Istoria artelor se învaţă în şcolile cu profil artistic. De cele mai multe ori cursurile devin plictisitoare din cauza predării cronologice a acestei materii. Cu atât mai puţin sunt predaţi artiştii perioadei contemporane din arta românească, mulţi dintre aceştia fiind mai cunoscuţi acum în afara ţării decât la noi. Stând la poveşti cu domnul Sorin Costina timpul trece fără să vrei. Analogii, elemente care ţin de predarea artei comparative şi poveşti hazlii cu diverşi artişti pe care i-a cunoscut sunt spuse pe nerăsuflate. Micul muzeu de artă din casa lui Sorin Costina reprezintă o pagină din istoria artelor contemporane româneşti. Voi numi câţiva artişti pe care i-am descoperit în casa muzeu a doctorului Costina: Corneliu Baba, Henri Catargi, Horia Bernea, Paul Neagu, Sorin Dumitrescu, Ion Grigorescu, Ştefan Sevastre, Ştefan Bertalan, Paul Gherasim, Georgeta Năpăruş, Octav Grigorescu, Constantin Flondor, Marin Gherasim, Napoleon Tiron, Vasile Gorduz, Mihai Sârbulescu, Aurel Cojan, Flaviu Dragomir, Marian Zidaru, Gheorghe Berindei, Ion Nicodim, Eugen Tautu, George Apostu, Silvia Radu, Ion Pacea, Ion Gheorghiu, Şerban Epure, Paul Vasilescu, Flaviu Dragomir, Eugenia Pop, Lucia Maftei. O parte din această discuţie, care nouă ne-a făcut o reală plăcere vi-o împărtăşim şi dumneavoastră. Pe această cale, îi mulţumim încă o dată domnului doctor Sorin Costina.

„Totul este să îţi alegi un om care să te îndrume”

Grigore Roibu: Sunteţi de profesie medic. Spuneţi-mi povestea acestei colecţii şi cum de aţi făcut o pasiune pentru artă?

Sorin Costina: Nu are nici o legătură cu medicina. Singura legătură între pictură şi medicină este, glumind, apostolul Luca cel care a fost medic şi pictor.

GR: Şi Ţuculescu a fost medic şi pictor.

– Da. Da. Şi Ţuculescu. Numai că el a fost amator…

GR: Totuşi, care ar fi momentele de început, când v-aţi hotărât să vă înconjuraţi de tablouri şi să realizaţi această colecţie de artă contemporană?

dr. Sorin Costina

– Da, colecţionez artă contemporană. Asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să am şi Andreescu, să am Ţuculescu sau Luchian, Pătraşcu, nu ştiu ce să mai zic… Dar, nu am avut bani pentru aşa ceva. Atunci, m-am orientat spre arta contemporană. Domnul Ion Frunzetti, pe care l-am cunoscut la expoziţia lui Horea Bernea, cea cu „Dealul IV”, care a avut loc la muzeul partidului de atunci, m-a întrebat: „Domnule de unde ai bani? Din furat sau din mila artiştilor?”.
Eu am colecţionat din mila artiştilor şi din sărăcia lor. Adică, era o perioadă când toţi aceşti artişti pe care îi vedeţi expuşi acum, aici pe pereţii aceştia, erau total marginalizaţi. Nimeni nu ştia de ei.

Vasile Gorduz

GR: Cum aţi ajuns să faceţi acest lucru?

– Cum am ajuns să fac treaba asta? Aici este o poveste mai lungă. Eu am început şcoala în 1948, în perioada Reformei Învăţământului. Era o perioadă grea, în plină epocă comunistă, pe care cu greu vi-o puteţi închipui. Te ridicau de acasă şi te arestau chiar dacă nu făceai nimic. Luai trei ani fără condamnare. Nu existau cărţi, nu exista nimic. Rămăseseră doar amintiri şi rămăşiţe ale timpurilor trecute. Ale timpurilor „normele”, cum se zicea atunci. Dacă, însă, pronunţai cuvintele „timpuri normale” în acele vremuri puteai intra la puşcărie. Atunci, m-am trezit într-o casă unde erau trei lucrări de pictură. Acestea aprţineau unor indivizi de la Cluj, care umblau prin tot Ardealul şi vindeau intelectualilor, medici şi avocaţi, lucrări fără nici o valoare, lucrări care se situau în coada celor de la Baia Mare. Când am intrat la facultate nu aveam nici o educaţie plastică. Eram zero. Am mers la facultate la Iaşi, deoarece tata fiind şi el doctor era considerat un mic burghez. Ca să înţelegeţi, tata a avut un cabinet medical şi acest lucru era de netolerat, era o treabă fatală. La Iaşi m-am apropiat de teatru şi am cunoscut mai mulţi scriitori. Erau nişte scriitori caraghioşi, oameni fără valoare, foşti muncitori, cum ar fi de exemplu Istrati, Igna, nume care nu mai spun nimănui nimic acum. În anii ’50 erau redactori şefi la revista „Iaşiul literar”. Când eram în anul III de facultate am avut un prim contact cu un pictor, unul Bobuşcă. Era unul caraghios care picta tablori cu Eminescu şi cu Luceafărul. Era însă în mare vogă pe vremea aceea. În anul V am văzut la Iaşi expoziţia intinerantă a lui Ţuculescu realizată de Radu Bogdan. Nu am înţeles nimic atunci din acea expoziţie. Respingere totală.
A urmat o expoziţie de artă contemporană englezească. Am şi acum catalogul. Tot aşa, respingere totală. Eram în afara problemei. Atunci am hotărât să mă instruiesc. Începuseră să apară cărţi franţuzeşti. Cred că se numeau „Muzeul imaginar”, dar nu mai ţin minte exact. Erau 20 de volume. Eu am cumpărat 4. Cele mai teribile volume, pe care nu le cumpăra nimeni, cum ar fi, de exemplu, arta paleocreştină şi cea a catacombelor. Toţi se repezeau la Cézanne şi la alţi impresionişti, dar astea se vindeau pe sub mână. Am început să citesc. Citeam cronica din Contemporanul a domnului Frunzetti şi am început, încet, să mă apropii de arta plastică.
În anul 1956 am venit la Brad. Aici, la Brad ce să faci? Cu ce să te ocupi? Trebuia să mă apuc de băut, de pescuit sau de vânătoare. Cum să spun…asta era situaţia. Eu am ales să merg la sfârşit de săptămână la Bucureşti, împreună cu soţia, la teatru. Stăteam câteva zile şi vedeam 7-8 spectacole. Într-o zi, la un anticariat de pe B-dul 6 Martie, am găsit cele 4 volume de Istoria artelor ale lui Oprescu. Am început să citesc şi să mă lămuresc. Vă daţi seama că aveam o „rezistenţă” totală faţă de arta contemporană.

dr. Sorin CostinaPrima expoziţie de artă contemporană pe care am văzut-o a fost a lui Horea Bernea, cea de la sala Apollo, unde este acum Hotelul Continental. Nu am priceput nimic: Bernea, Şetran, Bitzan. Bernea avea perioada aceea cu grafice, Şetran cu decupaje traforate, lipite şi vopsite şi Bitzan cu obiectele, de exemplu, avea o mânecă prin care introduceai mâna ca să găseşti un ou. Nu am înţeles nimic.
În anul 1971, am dat examenul de secundariat la Bucureşti. Mergeam la toate vernisajele, fără nici un criteriu. Din anul 1968, am început să colecţionez tablouri pentru a decora casa. Aveam obiecte fără nici o valoare. Le am şi acum ca document. Prima lucrare pe care am luat-o a fost de la Deva, de la Fondul Plastic, două gravuri de Hans Herman şi Mazanec – doi meseriaşi din Şcoala de la Sibiu. La Bucureşti prima lucrare pe care am cumpărat-o a fost un Catargi. De ce? Auzisem de el şi ştiam că este bun. Atunci ăsta a fost motivul. Lucrarea era în galeria Orizont şi costa 6500 de lei. Mi-a făcut reducere şi am luat-o cu 4600.
A doua lucrare a fost a lui Corneliu Baba. Am dat 2000 de lei. Foarte puţin atunci. Eu aveam salarul de 1800 de lei. Dar strângeam bani pentru aşa ceva şi mergeam la Bucureşti cu 7000 sau 8000 de lei.
Aţi zice că am început extraordinar cu Baba şi Catargi, lucrări excepţionale. A treia zi mi-am dat în petec. Era o profesoară Sevastiţa Stanu, lăudată de Comarnescu într-un catalog. Pe urmă am aflat că el lăuda pe toată lumea. Am cumpărat o pastişă după Andreescu.
După aceea am luat mai multe lucrări fără nici o valoare. Pornisem pe artă contemporană fără nici un criteriu.
În 1971 am luat o lucrare a lui Ioan Gânju, apoi Mircea Ionescu cu începutul gestualismului şi am făcut o mare descoperire, de care sunt mândru, şi anume fraţii Grigorescu, Octav şi Ion. La început pe Ionică îl confundam cu producătorul de la TV, dar, apoi, l-am cunoscut.

 Flaviu Dragomir - ceramică

GR: Colecţia pe care o aveţi a început din pasiune sau aţi încercat o afacere?

– Nu este nici o afacere, domnule. Asta nu este o afacere. Ca dovadă nu am vândut nici o lucrare. Niciodată, nimic…

GR: A fost deci o pasiune?

– A fost pasiune şi un fel de închidere în faţa mizeriei şi a nenorocirii care se abătea asupra culturii româneşti. Eu îmi cream un mediu artificial şi izolat de tot ceea ce era în jur. Doream să am un univers propriu în faţa imposturii şi a prostului gust.

Andrei Rosetti: Cum l-aţi cunoscut pe Horia Bernea?

– În septembrie 1972 am văzut expoziţia intitulată „Deal”. Atunci l-am cunoscut pe Horia Bernea. Bernea era un tip foarte ţepos. Nu-i plăcea să facă cunoştinţe noi.

Mi-a cerut pe un tablou o sumă imensă pentru vremea aceea, 7000 sau 8000 de lei. Eu aveam salariu de 1800 de lei. De unde atâţia bani?…În martie, anul următor, m-am dus la Bucureşti la Bitzan. Vroiam să ajung la atelierul lui Bernea. Bitzan mi-a dat două lucrări cadou şi mi-a spus că domnul Bernea a umplut târgul cu lucrări. Era un fel de râcă între ei. Apoi îmi zice: „în Şelari”. De unde să ştiu eu unde în Şelari? Mă interesez şi merg la atelierul de pictură al lui Horea. Mi-a pus două lucrări în faţă. După ce am cumpărat-o pe una, l-am dat gata. Era o lucrare nouă. A văzut la mine un fel de intuiţie şi dorinţa de a cumpăra lucrări. Din momentul ăsta a început colecţia. Din momentul întâlnirii cu Horia Bernea.Tot ce vedeţi este rodul acestui contact al meu cu Bernea. După ce am luat 4 sau 5 lucrări timp de 10 ani de la Bernea, el mi-a spus: „Ai luat destul de la mine, acum te duci şi iei de la ăla, de la celălalt”….
Totul este să îţi alegi un om care să te îndrume.

GR: Horia Bernea este cel care v-a învăţat ce anume să colecţionaţi?

– Nu numai că m-a învăţat. Venea cu mine. A venit cu mine vreo 10-15 ani prin ateliere şi îmi spunea ce lucrare să cumpăr. După 15 ani, m-a lăsat să merg singur la Maitec. Ovidiu Maitec avea o expoziţie la Muzeul Satului. Eu am mers împreună cu doamna Maitec la atelier, unde Horia mă aştepta împreună cu Paul Gherasim. Ei erau comisia de examinare. Vroiau să vadă ce iau. Singura indicaţie a fost: „vezi să nu iei o porcărie!”…

Horia Bernea

GR: Când cineva priveşte acestă expoziţie pe care o aveţi în toată casa, ar putea afirma că aţi avut fler. Toţi artiştii pe care îi aveţi în cadrul acestei colecţii au devenit nume cunoscute şi personalităţi marcante ale artei contemporane. Acum spuneţi că Horia Bernea a fost profesorul dvs…

– Nu am avut nici un fler. Am mai spus acest lucru unei televiziuni când am fost întrebat de ce am ajuns în zona asta artistică? Nu ştiu, am răspuns. Aşa a vrut Dumnezeu… este o taină. Puteam să merg în altă zonă, cea cu Sabin Bălaşa sau Florin Gheorghiu. Am cumpărat o lucrare de la Florin Gheorghiu şi nu am mai continuat. Nu se potrivea….

(Un material realizat de Andrei Rosetti şi Grigore Roibu)
Mâine vom publica partea a doua a interviului: Colecţia de artă al lui Sorin Costina.