Simona Homorodean – Start When The Past Is Over

Solo Show / Galeria Calina
24 noiembrie 2014 – 9 ianuarie 2015

Vernisaj: Luni, 24 noiembrie 2014, ora 18.00

echipa1Simona Homorodean a studiat arta, design, multimedia și literatură la Universitatea de Vest din Timișoara. Mizând pe conceptual a ales non-conformismul, zona underground și proiectele feministe, sociale. Lucrează la Timișoara cu grupul H.arta, la Dublin, Berlin, Liverpool cu aceiași doi curatori Jota Castro și Christian Viveros-Faune. Temele sunt arta, criza, sansa, colapsul istoriei, confuzia.

Proiectul „Început când trecutul s-a terminat” din Galeria Calina se axează pe colaborarea cu Jay Thorne, artist și activist din segmentul educațional, cu un puternic atașament spiritual față de România. Jay Thorne este interesat de dificultățile sociale, emoționale, de comportament și de dezechilibru chimic din viața modernă.

Obligată ca studentă să-și formeze propria ei identitate, Simona Homorodean gândește cu o sinceritate dezarmantă timpul. Timpul uman, timpul tehnic, timpul alegoric. Diferite feluri de timp, diverse calități pentru timp. Lucrează retrasă, admițând ca îi place uneori să fie ‘quite social’. Joacă poetic pe tema căutării și a identității misterioase. Simona Homorodean are câteva teme personale: memoria, așteptarea care nu se termină niciodată, explorarea materialității mediilor alese, diversele acțiuni care curios sunt și eroice și modeste. Tandrețea reflexivă rămâne însă și în format ‘off-topic’ și un display de lucruri devine un statement radical despre imaginația umană.

Tehnic Simona Homorodean folosește o meditativă forma de atenție. Refuză și acceptă dispariția trecutului. Prezența și urmele lui ordonează evenimentele și crează coincidențele.

Secvențele vizuale din care este compusă imaginea sunt destul de minimale: natura, moralitatea, limitele din chestionarea minții, pacea, liniștea. Un sistem sofisticat, uneori în tradiție modernistă – să spui povești și în același timp să fii sceptic față de ele, alteori radical – să desenezi cu lumina pentru și despre un loc.

Legătura fizică dintre obiect și imagine propune o zona de siguranță. Elegantă, bine compusă.
Stilul este particular, laconic, intens în afara oricărei convenții.
Mediul proiectului are emoție chimică, timp stratificat și „reflection of another”.
Și ce poate fi mai reflexiv decât imaginea unui dublu?
(Liviana Dan)

Galeria Calina (Timișoara, str. 1-3 Mărășești) este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane. Galeria Calina susţine Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Patricia Teodorescu – Soloshow

Program Bucharest Art Weekend la StudioARTE
Ora: 14.00 – 20.00

Proiect realizat cu sprijinul AIURART (Aiurart Contemporary Art Space)

Soloshow PATRICIA TEODORESCU

Patricia Teodorescu a studiat la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, departamentul de sculptură, clasa profesor Napoleon Tiron. A expus la Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti, România, la NGBK, Berlin, Germania, la Casino Luxemburg – Forum d’art contemporaine, Luxemburg, la Renaissance Society Chicago, SUA, la The Kitchen, NYC, SUA, la Centrul Contemporan de Artă Konkordia, Vršac, Serbia, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu, România. A primit în 1997 bursa pentru sculptură a Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi în 2005 premiul 1 oferit de Centrul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, România.

Studio ARTE este o galerie independentă coordonată de artista Patricia Teodorescu. Galeria este în același timp un spațiu expozițional și un loc al dialogului și al creației, un work in progress realizat cu participarea artiștilor, curatorilor, teoreticienilor și al consumatorilor de artă în general. Studio ARTE se regăsește conceptual în statementul lui Joseph Beuys, care declară în 1979 în Berlin:”Creativitatea nu e monopolul artiștilor. Acesta e lucrul crucial de care am ajuns să-mi dau seama, și acest concept mai larg de creativitate este conceptul meu despre artă. Cînd spun că oricine e artist, mă refer la faptul că fiecare își poate influența conținutul vieții sale într-un domeniu particular, fie pictură, muzică, inginerie, grija pentru bolnavi, economie sau altceva. In jurul nostru fundamentele vieții strigă pentru a fi create sau a li se da o formă. Dar ideea noastră despre cultură este restricționată sever deoarece noi întotdeauna am aplicat-o artei. Dilema muzeelor și a altor instituții culturale apare din faptul că cultura este un cîmp atît de izolat, iar arta este încă și mai izolată: un turn de fildeș în cîmpul culturii înconjurat mai întîi de întregul complex al culturii și educației, apoi de către media. … Conceptul nostru despre artă trebuie să fie universal și să aibă natura interdisciplinară a unei universități, trebuie să existe un nou department universitar cu un concept de artă și știință”

Str. Episcopiei, nr 2-4 (lîngă Ateneul Român), sect. 1, București
patricia_iteo@hotmail.com
http://www.arte.com.ro/

Patricia Teodorescu – ROSE – Breath

Solo Show

Galeria Calina
2 Octombrie – 15 Noiembrie 2014

Deschiderea: Joi, 2 Octombrie, ora 18.00.
DCIM109GOPROGaleria Calina are plăcerea să vă invite la cel de-al treilea proiect al platformei DESENUL SANS RIVAGES / curator Liviana Dan / o platformă despre gândirea în desen, despre desenul contemporan ca idee şi proces, despre intenţionalitatea şi flexibilitatea lui.

În ROSE – Breath, Patricia Teodorescu dezvoltă o strategie mai mult ficţională. Manipulează paleta, compoziţia şi media. Imaginile ilustrează vulnerabilităţi şi disconfort. Timpul şi schimbarea devin teme majore. Linia rămâne expresionistă; forma se referă adesea la conţinut, şi vice versa.  Desenul Patriciei Teodorescu este o animaţie umbrită. Ambiguitatea, contradicţia, momentul neterminat şi finalul incert reproduc de fapt fluctuaţia cadru / desen, următorul cadru / redesenarea. Există o suspensie curioasă între static şi mişcare, o schimbare constantă şi o redefinire constantă. Tactilitatea tangibilă a acestei animaţii home made conţine memoria fiecărei secvenţe. Elementul narativ apare în desen ca un prezent continuu. Sensul enigmatic este preluat de expresia privată şi transformat într-o casă a emoţiei versatilă, poetică, pură.

Patricia Teodorescu a studiat la Universitatea Naţionala de Arte Bucureşti, departamentul de sculptură, profesor Napoleon Tiron. A expus la Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti, România, la NGBK, Berlin, Germania, la Casino Luxemburg – Forum d’art contemporaine, Luxemburg, la Renaissance Society Chicago, SUA, la The Kitchen, NYC, SUA, la Centrul Contemporan de Artă Konkordia, Vršac, Serbia, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu, România.  A primit în 1997 bursa pentru sculptură a Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi în 2005 premiul 1 oferit de Centrul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, România.

Galeria Calina este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane.
Galeria Calina susţine Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Flavia Lupu – Upper Class Supervised

Solo Show

Galeria Calina
16 iunie – 23 iulie 2014
Curator: Olivia Niţiş

Flavia LupuVernisaj: luni 16 iunie 2014, 18.00.

Upper Class Supervised este un prim episod al unui proiect work-in-progress, cel de-al doilea episod sub titlul I’m a Spoiled Daughter of a Politician fiind programat în toamna acestui an la Victoria Art Center din Bucureşti.

Proiectul autoreferenţial încearcă să ilustreze nu doar asumarea unui statut şi a unei/unor identităţi la graniţa dintre public şi privat pe fondul unor realităţi politice implicit accesibile, ci si procesul de asumare al unui discurs despre relaţiile de putere dintre cele două sfere în contextul transferurilor permanente şi influenţelor politicului asupra vieţii personale.
Mediul din care face parte, fiind fiica unui om politic, deputat de Constanţa, îşi revendică drepturile de supraveghere până la ratarea initimităţii şi vieţii private.
„Cina cea de taină” este un eveniment care modifică iconografia culturală în arhitectura gândirii. Devine o paradigmă politică al cărei sens iconografic se pliază pe relaţia dintre gen şi putere. (Curator Olivia Niţiş)

Galeria Calina (Timișoara, Str. Mărășești 1-3) este un spaţiu independent, dedicat artei contemporane.
Galeria Calina susţine Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.