Partea a II-a
Dobrogea, Delta Dunării
Fotoreportaj de Grigore Roibu
Din Constanţa drumul nostru a continuat spre Tulcea. Pentru că aveam suficient timp la dispoziţie (şi pentru că anul trecut am fost la Histria – vedeţi În căutarea civilizaţiilor pierdute de pe ţărmul Mării Negre) ne-am abătut din drum către localitaea Sinoe, unde circulă un zvon, popularizat de Popovici Stere din satul Lunca, cum că Dumnezeu ar fi apărut în această localitate.
Pescari în satul Sinoe
Unitatea Sinoe, formată din lacurile Sinoe, Nuntaşi şi Tuzla, păstrează legătura cu Marea Neagră printr-un stăvilar. Nu poţi să priveşti decât cu îngrijorare cum, din păcate, în loc ca minunile cereşti să facă ceva pentru micile comunităţi, sărăcia pune stăpânire peste satele dobrogene. O dată ajunşi pe malul lacului Sinoe zărim o colonie de pelicani şi uităm de drumul prost pe care, atunci când plouă, rişti să te împotmoleşti cu maşina. În sfârşit am găsit o parte din „Edenul” spre care Dumnezeu şi-a îndreptat, probabil, privirea.
Galeria de ară din Tulcea
Tulcea, atestată documentar în anul 1506, este municipiul reşedinţă a judeţului care poartă acelaşi nume, oraşul fiind situat pe o vatră colinară populată din perioada culturii Gumelniţa. Izvoarele istorice pomenesc de o aşezare greacă, numită Aegyssus, în veacul al VIII-lea î.Hr.,apoi, în secolul I şi al II-lea d.Hr este semnalat portul şi oraşul roman şi, în sfârşit, în vremea lui Mircea cel Bătrân, Tulcea, este menţionată că localitate. După o scurtă plimbare prin portul şi centrul oraşului, din Tulcea ne-am îndreptat spe Nufărul, unde peste Braţul Sf. Gheorghe se poatre trece cu bacul. Preţul unui bilet este de 18 lei.
Traversarea Braţului Sf. Gheorghe cu bacul
Cercetările arheologice de la începutul veacului trecut au semnalat în această localitate existenţa unui bogat material arheologic. Denumirea istorică a satului Nufăru este Prislava, fiind menţionată în lucrări istorice ca localitatea prin care a trecut cneazul Svitaslav Igorevici al Kievului în drumul său spre Bulgaria. Din Iliganii de Jos, aflat pe malul stâng al Braţului Sf. Gheorge, sat despre care datele statistice arată că este cel mai sărac din ţară, pe un drum de piatră, nu tocmai bun dar circulabil când nu plouă, de aproximativ 7 km, ne-am îndreptat spre Partizani.
Intrarea în satul Partizani
Pe Braţul Sulina
De partea cealaltă a Braţului Sulina se află satul Ilganii de Sus, o zonă cu lacuri (Lacul Tătaru, Nisipos şi Tatarciuc), un tărâm al apelor, păsărilor şi al peştilor. Vegetaţia este tipică zonelor mlăştinoase, cu stuf, papură şi rogoz. Pentru prima dată aparatul de fotografiat nu avea timp să se mai odihnească în rucsac. Pentru fotografierea deltei şi pentru a putea colinda peste terenurile inundate, peste mlaştini şi lacuri printre zăvoaile cu trestie şi sălcii aveţi nevoie de o barcă.
Ilganii de Sus
Bărcile cu vâsle, fabricate din lemn pentru a fi uşoare, deşi se deplasează încet au avantajul de a nu speria păsările. Cu ajutorul lor şi un ghid care cunoaşte zona puteţi intra prin locuri inacesibile unei bărci cu motor. În apele Deltei creşte o bogată floră submersă, plutitoare și amfibie, pe care o întâlnim de regulă în apele bălţilor, plante care se depun pe elicea unei bărci cu motor. Pentru a surprinde un spectacol ce nu merită ratat, cum este, de exemplu, zborul pelicanilor, aveţi nevoie de un teleobiectiv. Nu o să vorbesc despre partea tehnică a fotografierii. Aş risca să devin plictisitor şi despre tehnicile fotografierii în deltă s-au scris nenumărate articole. După câteva încercări, poate nereuşire, testând filtrele, fotografierea de pe trepied sau din mână şi timpii de expunere veţi obţine, dacă nu vă descurajaţi, imaginile care vă caracterizează. Pentru a realiza fotografii de calitate trebuie să precizez, însă, că este necesar să ţineţi cont de încadrarea imaginii, cu alte cuvinte de compoziţie, unghiul de fotografiere şi focalizarea rapidă a subiectului, un lucru care la început pare puţin dificil. Apusul, răsăritul, momentele atmosferice de tranziţie sunt spectaculoase.
Colonie de pelicani pe lacul Tătaru
În Delta Dunării întâlnim incinte amenajate pentru culturi agricole şi creşterea animalelor. Porcii şi vitele de lângă sat se plimbă în voie pe canalele pline de apă şi noroi, ajungând, de multe ori, pe dune unde cu greu îţi vine să crezi că poate sta un animal domestic. Un lucru care m-a impresionat este vechiul cimintir de lângă satul Ilganii de Sus, care acum se află sub apă şi peste care poţi trece cu barca.
Tot aici, la Ilganii de Sus, am avut parte de o masă tradiţională, cu borş de peşte şi peşte prăjit cu mujdei, cină pregătită de gazda noastră Mirela.
Pregătirea unei mese tradiţionale cu peşte
Pe o ploaie torenţială, după ce am încins senzorul aparatului de fotografiat pe bălţile din jurul satului, am plecat spre Mahmundia. Sursele romane, bizantine şi genoveze denumesc localitatea Salsovia. În epoca otomană apare numele de Mahmudia, păstrat de Regatul României după 1878. În absenţa unor cercetări arheologice sistematice informaţiile despre castrul roman şi istoria cetăţii sunt insuficiente. Din portul Mahmundia ne-am deplasat cu vaporul spre Sfântul Gheorghe.
În drum de la Mahmundia la Sf. Gheorghe
Situat în Delta Dunării, Sfântu Gheorghe este singurul oraş şi port din România unde se pot vedea cu ochiul liber atât Dunărea, cât şi Marea Neagră laolaltă.
Insulele Sacalin
Vărsarea brațului Sfântu Gheorghe în mare este absolut fascinantă, un spectacol oferit de acest muzeu al biodiversităţii. Plaja este alcătuită din cel mai fin nisip cochilifer având o întindere impresionantă. La vărsare se formează insulele Sacalin considerate drept un început al deltei secundare.
Plaja de la Sf Gheorghe
Aşezarea este recentă (secolul al XVII-lea) deoarece, anterior, zona era încă submersă, grindurile nefiind încă formate. Aici, pe canalele întortochiate ce te duc spre mare, printre lacuri, am descoperit o varietate de plante acvatice precum: nufărul alb şi galben, stomata, lintita etc. Atât fauna cât şi flora, precum şi ospitalitatea oamenilor pe care i-am întâlnit ne-au impresionat.
Insulele Sacalin
În ultima zi a călătoriei noastre am asistat la o discuţie interesantă între doi localnici. Oamenii de aici trăiesc în sărăcie, principalele surse de venit fiind din pescuit şi turism. Pe de o parte era susţinută ideea de a avea o deltă sălbatică, virgină, iar, de cealaltă parte, de a amenaja principalele canale navigabile pentru a transporta turiştii în zone atractive, locuri tot mai greu acesibile. Canalele deltei, datorită vegetaţiei, se înfundă an după an. Turismul poate contribui la dezvoltarea zonei. Regiunile în care omul nu controlează creşterea vegetaţiei, deşi fascinante, nu atrag turiştii şi condamnă localnicii la sărăcie.
Ce a mai rămas din vechiul punct de colectare a peştelui din Sf Gheorge. Cu bărcile era adus sturion care era încărcat apoi cu macaraua
Deşi sunt pescar, de data aceasta, în faţa frumuseţii deltei am rămas un simplu admirator. M-am bucurat şi am fotografiat o lume pentru care priorităţile sunt diferite în comparaţie cu cele pe care le avem în lumea citadină. Am încercat să surprind o realitate fără a ţine cont de şabloane, o realitate crudă şi în acelaşi timp mirifică, fascinantă şi sălbatică. (Grigore Roibu)
Partea I: Dobrogea, sub cerul balcanic al tradiţiei româneşti
artavizuala21 