Lansarea albumului Peştera Ponorâci – Ciclovina cu apă

Cioclovina 1Astăzi, 20 iunie 2013, la Galeria de Artă a Municipiului Hunedoara, în prezenţa iubitorilor de munte, a celor pasinaţi de fotografie şi a unui număr mare de elevi a avut loc lansarea albumului „Peştera Ponorâci – Ciclovina cu apă”, un album-document care prezintă complexul carstic din Nord-Vestul Munţilor Sebeş.

Cioclovina 6A fotografia o peşteră este un lucru dificil. A edita un album de fotografie presupune, pe lângă multe ore petrecute în peşteră, o muncă de selecţie, de editare şi documentare. Cele mai spectaculoase imagini surprinse în ultimii 2 ani de membrii Clubului Sporturilor Montane Hunedoara au fost adunate într-un album care prezintă în primul rând legătura omului cu muntele. În prezentarea filmului care a avut loc cu ocazia lansării cărţii, alături de autori, am fost invitaţi să ne „plimbăm” pe teritoriul umbrelor, pe meleagul unei lumi milenare care impresionează prin dimensiunea veşniciei şi a interpretărilor secundare ca sălaş ascuns şi tainic.

Cioclovina 2Cioclovina 3 „În urmă cu peste 25 de ani descopeream perseverenţi „tainele” peşterilor din Munţii Şureanu. Timpul a trecut, iar generaţia ce ne-a călăuzit paşii în speologie abia mai numără câţiva veterani. Lor le dedicăm cu recunoştinţă acest album şi celor care nu au ezitatat de-a lungul timpului să urmărească misteriosul drum subteran al râului Ponorâci”, acesta este motto-ul albumului.

Cioclovina 4„Acum, după lansarea acestui album, după munca depusă aproape contracronometru pentru a duce la final acest proiect, când tragem linie şi ne uităm în urmă, consider că a meritat. Mulţumesc tuturtor celor care au venit la această festivitate de lansare. Este punctul din care dorim să pornim cu mai multe proiecte de promovare a peşterilor din judeţul Hunedoara şi nu numai. Pe copertă, ne-am dorit iniţial să scriem Peşteri din Hunedoara. Avem, însă, o bază de date consistentă în ceea ce priveşte fotografia speologică din România. Am realizat imagini spectaculoase din multe peşteri, cum ar fi, de exemplu, Şura Mare, Cioclovina uscată, Epuran, Peştera Craiului ş.a. Ne gândim la alte proiecte şi în momentul în care vom avea suficiente imagini o să edităm un nou album,” spune Adrian Sopincean.

Cioclovina 5„Albumul de fotografie Peştera Ponorâci – Ciclovina cu apă, pe care l-am lansat astăzi, va ajunge în ţară în Bibloteca Naţională, în cele judeţene şi în cele din comune. Dorim să trimitem cartea la cât mai multe ONG-uri, mai ales la cele care se ocupă de protecţia mediului şi cultură. Dorim, de asemenea, ca acestă carte să ajungă în şcoli, pentru a fi la îndemâna tinerilor care preţuiesc natura. În curând vom scoate o nouă ediţie destinată iubitorilor de natură care îşi doresc să aibă acest album în bibliotecă ”, completează Mihaela Sopincean.

Peştera Ponorâci – Cioclovina cu apă

Lansare album de fotografie

Galeria de Artă a Municipiului Hunedoara
Joi, 20.06 2013, ora 18.00.

afis

Albumul „Peştera Ponorâci – Cioclovina cu apă” (Editura Karina, Deva, 2013) este lansat de către Asociaţia Clubul Sporturilor Montane din Hunedoara (CSM). Pentru a vedea lumina tiparului, publicaţia este rezultatul muncii în echipă, de documentare şi multe ore de coborât în peşteră sau ture de suprafaţă, acţiuni întreprinse din pasiune, în dorinţa unei tinere echipe de speologi de a promova şi pune în valoare această zonă de o frumuseţe unică.

Echipa: Simoma Elena Buduran, Adrian Cristian Sopincean, Mihaela Sanda Sopincean, Marius Romulus Isfan, Cosmin Ovidiu Stan, Lazăr Laurian Gherman.

CSM Hunedoara este o organizaţie de şi pentru tineri, afiliată Federaţiei Române de Speologie, care face parte din Fundaţia pentru Tineret Hunedoara. Scopul asociaţiei constă în participarea activă la conservarea patrimoniului natural şi cultural prin implicarea unui număr cât mai mare de persoane.

Am avut şansa, în luna mai 2013, alături de membrii CSM, să vizitez această zonă, a Cioclovinei şi, alături de ei, să cobor în peştera Ponorâci-Cioclovina. Am asistat la o zi din munca depusă de echipă pentru realizarea acestor fotografii, de a transporta echipament în galeriile subterane ale peşterii, de a traversa prin apă aparatura şi luminile obligatorii realizării imaginilor de calitate, toate acestea în dorinţa lor de a face cunoscute frumuseţi care greu sunt acesibile ochiui fără echipamentul corespunzător unor astfel de expediţii. Pentru realizarea imaginilor în mediul subteran, care este mai mult decât o simplă drumeţie, pe lângă problemele de siguranţă în mediul cavernicol, echipamentul trebuie protejat şi, datorită trepiedelor, reflectoarelor şi a bliţurilor, acesta devine mult mai voluminous decât cel necesar unei ture de suprafaţă.

Peştera Ponorâci- Cioclovina cu apă (coperta faţă)

Peştera Ponorâci- Cioclovina cu apă (coperta faţă)

Peştera Ponorâci- Cioclovina cu apă (coperta spate)

Peştera Ponorâci- Cioclovina cu apă (coperta spate)

Pentru a face o fotografie bună în peşteră sunt necesare mai multe persoane. Cineva trebuie să lumineze, altcineva trebuie să „stea model” şi altcineva să declanşeze aparatul. Fotografia de peşteră este un gen de fotografie experimentală, ce nu se supune aceloraşi legi ca fotografia de suprafaţă. Pentru realizarea unei imagini bune se poate munci câteva ore. Urcuşul în peştera Cioclovina cu apă este dificil, dar în faţa a ceea ce îţi dezvăluie natura uiţi de problemele şi de necazurile cotidiene. Felicitări echipei pentru realizarea albumului.
(Grigore Roibu)

Citiţi un interviu cu Adrian Sopincean, şeful echipei Salvaspeo Hunedoara şi vicepreşedinte al CSM Hunedoara: Adrian Sopincean: Cioclovina este raiul speologiei hunedorene