Salonul Naţional de Miniaturi Textile

Gânduri, zâmbet, emoţie…

La Galeria Orizont este deschis, până la 18 martie „Salonul Naţional de Miniaturi Textile”, seria nouă, aflată la a doua ediţie. O reluare a unei manifestări ce devenise tradiţională cu mai mulţi ani în urmă, după ce cunoscuta artistă Şerbana Drăgoescu a iniţiat şi a organizat, anul sau bianual, acest gen de manifestări, incitată de participarea ei la „Concursul Internaţional de Miniatură Textilă” de la Londra, pe care l-a şi câştigat.

Expoziţia actuală, curatoriată de Marijana Biţulescu şi Dan Liviu Roseanu, prezintă 38 de artişti din întreaga ţară.

„Miniatura textilă este un subiect interesant pentru că artiştii se confruntă cu aceleaşi legi ale compoziţiei (cu probleme de formă, culoare, tehnică) ca şi pentru o piesă de mari dimensiuni. Dimensiunea mică presupune minuţiozitate în execuţie, stăpânirea unei tehnologii care să implice şi folosirea lupei, multă imaginaţie, atenţie, pentru ca lucrarea să fie precum o bijuterie. Miniatura textilă poate avea multă forţă şi splendoarea unei lucrări monumentale”, afirma Marijana Biţulescu.
Ineditul acestor miniaturi în perioada contemporană a determinat şi concursuri internaţionale ale genului, cum ar fi cel de la Angers, din Franţa, oraş considerat capitala tapiseriei.

Selecţia lucrărilor a avut în vedere o gamă largă de tehnici şi materiale. În zilele noastre, accepţiunea termenului „textile” lărgindu-se considerabil şi înglobând forme diversificate de construcţie a operei şi materiale care, uneori, nu mai au nimc de-a face cu firul textil. Vizitatorul descoperă astfel piese ţesute, mici bijuterii de tapiserie, cum ar fi cele semnate de Ruxandra Mermeze, autoarea unui peisaj abstractizat, într-o gamă cromatică rafinată, sau Cela Neamţu, la care regăsim motivele tradiţionale ale tapiseriilor de mari dimensiuni, cum ar fi ferestrele ei gotice, dar care se joacă şi pe acest format cu tehnicile şi cu firele de lână.

Aceleaşi fire apar în mici „instalaţii” tridimensionale cu rol decorativ la Ecaterina Marghidan, de exemplu, creează compoziţii mişcate şi pline de culoare la Angela Semenescu, cărora „rama” le conferă aparenţa unui tablou sau „îmbracă” corpuri gemetrice a căror montare într-o compoziţie spaţială oferă multiple posibilităţi decorative.

Frecventă este şi tehnica colajului, mariind materiale diverse, piele pe fond textul, ca la Agnes Forro, ceramică şi fire textile la Cristina Bolborea, prezenţa hârtiei la Claudia Muşat, metal şi material textil în „Insectarul” Ilenei Dana Marinescu sau în compoziţia cu trimiteri medievale semnată de Maria Grumăzescu.
Tridimensionalitatea şi combinarea materialelor este excelent folosită şi în lucrările Danielei Frumuşeanu, într-o piesă în care forme elegante, delicate, textile, din material sintetic, se întreţes, găzduind în centrul lor flacoane subţiri de sticlă al căror lichid, într-un cautat şi reuşit echilbru de mat şi transparent, amintesc de mai vechile ei preocupări alchimice, în timp ce Daniela Drăghici creează somptuoase inflorescenţe albe cărora firele textile le servesc drept caliciu.

Aceeaşi diversitate se regăseşte în mesajul transmis de artişti. Cele mai multe piese au, evident, un caracter decorativ, presupus atât de apartenenţa textilelor la artele decorative, cât şi de dimensiunile lucrărilor. El este mai accentuat în cazul pieselor în care tehnica broderiei joacă un rol preponderent, ca la Georgeta Hlihor, sau în care dantela este materialul de predilecţie, ca la Natalia Udrea, ori în piese tridimensionale, reluând, cu sau fără ironie, obiecte ce împodobeau casele multora dintre bunicile noastre, cum ar fi păpuşile Leontinei Măilătescu, modernizate însă postmodernist, cu întregul umor pe care acest curent îl presupune.

Dacă Marijana Biţulescu imprimă lucrărilor sale o emoţionalitate delicată, prin jocul cu sugestii vegetale al materialelor, prin ţesăturile preţioase, dantelele, elementele de broderie şi prin coloritul predominant pastelat, trecând de la alb la ocru, verde până la negrul încălzit de roşu, într-un joc apropiat de trompe-l’oeil, Mihai Moldovanu introduce în piesele sale portretul cu sugestii de sacralitate, geometrizat, perfect conturat de alternanţa volumetrică pe de o parte, de gama cromatică de cealaltă parte. Un subiect declarat sacru întâlnim la Zoe Vida, cu sfinţii ei brodaţi, coborâţi parcă de pe un perete de biserică, sau la Alina Ioana Muntean, care iveşte din alăturarea firelor de lână un fel de dveră de altar. Un altfel de spiritualitate se degajă din piesa Şerbanei Drăgoescu, care-şi declină pe suprafaţa infimă coordonatele fizice, apartenenţa la o lume mai vastă, marcată de ştampile poştale din alte colţuri ale pământului, alături de simboluri atotputernice ale lumii contemporane, cum ar fi semnul dolarului, întrebându-se şi întrebând, evident, privitorul care este relaţia individului cu ceilalţi, până unde poate merge comunicarea şi dacă este ea posibilă.

Poate că selecţia Salonului de miniatură textilă ar fi putut fi ceva mai riguroasă. Pe de altă parte, o asemenea manifestare este menită în primul rând să ia pulsul creaţiei artistice la un moment dat şi din acest punct de vedere, prin numărul mare de expozanţi din întreaga ţară şi prin diversitatea tehnicilor, ea se dovedeşte şi necesară, şi bine gândită.

În plus, o mare parte dintre exponate pledează convingător pentru statutul de artă fără atributul decorativ, pledoarie importantă în concertul contemporan al tehnicilor artistice.

Şi nu în ultimul rând, această a doua ediţie a noii serii marchează o revenire la normalitate. Să sperăm că ea va dura. (Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro
Citiţi pe aceaşi temă La galeria „Orizont” – Salonul Național de Miniaturi Textile
Fotografiile din expoziţie au fost publicate prin amabilitatea doamnei Viorela Mihăescu.

Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?

Centrul Areopagus din Timişoara, alături de Facultatea de Arte şi Design din cadrul U.V.T., vă invită în spaţiul Galeriei Bastion din Timișoara să vizitaţi expoziția „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”, deschisă până în data de 10 februarie 2012.

Coordonator proiect: prof. drd. Iuliu Bălău
Curatori evenimente: prof. univ. dr. Alexandra Titu,
prof. dr. Liviu Nedelcu

 În proiectul prezentării unor direcţii din arta contemporană sensibile la problematicile etice, dedicat actualităţii acute a unor repere esenţiale ale convieţuirii sociale, ale construcţiilor comunitare (restrânse sau de amploare) de-a lungul istoriei, am debutat în 2011 cu imperativul „Să nu ucizi!”, formulat de codul de legi cuprins într-una dintre cele mai prezente cărţi ale antichităţii, în fondurile culturii moderne, europene şi transatlantice, dar care este formulată cu neînsemnate diferenţe în toate culturile lumii. Expoziţia din acest an deschide câmpul interogărilor asupra acestei interdicţii, atât de contrară impulsurilor originare ale speciei umane plasate (conştientizate ca situate) între condiţia animală şi cea angelică, a păzitorilor, a entităţilor de putere a căror condiţie este responsabilitatea asumată, sub controlul exigent, sever, implacabil, al armoniei.

În expoziţia centrată pe această temă a relaţiei de responsabilitate faţă de celălalt, de fraternitate, şi mai ales de interogare asupra acestui pachet de angajamente, palierul abordărilor este larg. Sunt prezenţi artişti care au manifestat un interes constant pentru un fond de sacralitate codat religios sau general, mai arhaic decât segregările confesionale – ca Marin Gherasim (care pune în cauză paradoxul aparent al iertării divine, inexplicabilă când s-a uitat continuitatea profund semnificativă a substituirilor reciproce dintre theandrosul/mielul mistic, animal şi om şi jertfa simbolică, agrară, jertfa lui Cain, sacrificatorul), Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Gheorghe Zărnescu, Ilie Boca, Delia Corban, sau pe care o serie de lucrări îi legitimează în acest areal, ca Dana Acea, Adriana Lucaciu, Angela Tomaselli, artişti preocupaţi de temele corporalităţii apologizate sau abuzate, al căror expresionism dă dimensiunea dramatismului/tragismului relaţiilor cu celălalt, ca festin polisemic sau solitudine ca dimensiune a existenţei urbane – Marilena Preda Sânc, Mihai Chiuaru, sau melancolia reflexivă după răul ucis, (lucrarea lui Aurel Vlad) ce implică dimensiunea politică referinţei mitice.

Politicul mai explicit şi actualizat, localizat, sau istoric susţine discursuri ca în lucrările lui Liviu Nedelcu, Mihai Zgondoiu, Manole Olteanu, în timp ce referinţa directă la episodul biblic este abordat în lucrări surprinzătoare prin originalitatea frapantă a discursului ca în cazul Şerbanei Drăgoescu sau a lui Dorel Găină. Dincolo de trimiterea directă la fondul veterotestamentar, care impune eticii universale temele păcatului, maculării, căderii, de la căderea din Paradis (Letiţia Oprişan) la temele decadenţei şi la deliberarea temei mitice a fraternităţii (Vasile Pop Negreşteanu), la actualitatea figurării personajului agresiv, asocial, nepăsător şi egocentric, imagologia dezimplicării de celălalt, a deturnării semanticii sacrificiale, şi a declinului moral, apar semnalate în versuri explicite, sau aplicate metaforic, în imagini la limita abstragerii, sau chiar abstracte, ca în pictura lui Romul Nuţiu, unde doar intensitatea dramatică a expresiei cromatice trimite la nucleul epic, sau al Magdalenei Zărnescu, cu dominantele sale de negruri şi brunuri, sau jocul gratuit al lecturii unei scriituri, ca exploatarea aporiilor şi implicaţiilor lăsate deschise de polisemia termenilor: 2 „Păzitor”, de la protector la supraveghetor, sau „frate”, care acoperă semnificaţii de la stricta legătură de sânge la cea general umană.

Plecând de la acest palier semantic, expoziţia pune în evidenţă disponibilitatea momentului cultural contemporan, conştient de eclectismul său asumat de a dezvolta retorici apte să susţină discursurile îndreptate asupra realităţii prin inevitabile filtre culturale, ca trasee hermeneutice înainte de a fi direct creatoare. (Alexandra Titu,  fragmente din catalogul  expoziţiei „Sunt eu, oare, păzitorul fratelui meu?”, Ed. Brumar, 2012, ISBN 978-973-602-729+1)
SURSA: Modernism.ro (unde puteţi vedea mai multe imagini din expoziţie).
Mai multe informații despre proiect găsiți pe: www.sanuucizi.ro

Cartea-obiect, vehicul de comunicare simbolică

Galeriile de artă Focşani
Perioada: 23 ianuarie – 11 februarie 2012

Proiectul WEST MEETS EAST – A Cultural Book Exchange, subliniază prin expoziţiile de carte-obiect organizate în America şi România în intervalul 2009-2012, dorinţa de comunicare a artiştilor de pretutindeni.
Baza proiectului o constituie colaborarea pe plan artistic începută în aprilie 2009, dintre Daniela Frumuşeanu (România) şi Joanne R. Luongo (U.S.A.).

Societatea modernă a făcut din comunicare un idol la care se închină toți cei care participă voluntar la jocurile schimbului de idei și de bunuri simbolice.
Această frenezie a dialogului prin cuvinte sau bunuri simbolice invită de fapt la reevaluarea capacității oamenilor de a trăi în comuniune, împărtășind idealuri nobile, generoase cu gândul la ideea unei societăți de unde singurătatea sau alienarea să fie excluse. Trebuie privit cu atenția alertei că și excesul de comunicare poate dăuna grav idealului de armonie socială. A fi singur între ceilalți pare a fi o luptă pentru identitate și supraviețuire, societatea informațională oferindu-ne pe toate canalele un exces de vești, nu întotdeauna cele așteptate.
Globalizarea ne refuză dreptul la solitudine, altfel spus, la intimitate. În această zonă sensibilă arta propune  o veritabilă medie de aur plasată la egală distanță dintre moderație și exces. A fi informat este, desigur, un privilegiu, a fi bombardat supraabundent poate deveni o dramă.


Artiștii români, integrați spațiului artistic planetar operează prin limbajul artei la configurarea unor alternative, creația lor fiind deschisă către individ și colectivitate.  Proiectul românesc privind Cartea obiect, semnifică efortul aplicat al unor creatori care știu că prin imagine și cuvânt putem locui simultan atât în trecutul utopic, cât și în dimensiunea viitorului. Inevitabil fac referire la celebra Carte de nisip, carte care începe acolo unde o deschizi și se sfârșește în clipa în care o închizi. Așadar, atunci când Ion Bițan configura din pământul ars al unor cărămizi, simbolice piramide ale cunoașterii anticipa o revenire prin artă la plăcerea lecturii, alta decât pe internet sau alte tehnologii media. Cartea ca dimensiune sacră, indiferent dacă evocă ori constată, are sensul unei practicabile relații între tine și ceilalți și, mai important, dintre tine și tine. Marile povești ale lumii, nemuritoarele basme, ne hrănesc cu fabuloase fantasme, amintindu-ne că noi înșine ne-am născut dintr-o minunată poveste. În multe cazuri, povești autentice de dragoste.


Fervoarea intelectuală a unor confrați artiști, unii deveniți autorități în materie, s-au dedicat în timp unor succesive recuperări ale ideii de carte ca o metaforă a cunoașterii în general. Expozițiile naționale sau cele transatlantice au adunat artiști atât de diferiți, încât acest spectacol are frumusețea varietății și perenitatea unui proiect destinat timpului lung. Expoziția Cartea obiect de la Focșani, reprezintă o staționare pe un traseu cultural generos și stimulator pentru artiștii participanți, după ce operele au putut fi admirate la București, Iași și în alte locuri. Calitatea lucrărilor a generat interes prin soluțiile plastice ale compozițiilor, prin prestigiul autorilor, și, evident, prin atașamentul spontan al publicului așezat între uimire și acceptare. Daniela Frumușeanu, cunoscută prin proiectul Batik, prin albumele editate s-a asociat cu numele mari ale domeniului artelor vizuale decorative între care, desigur, Joanne R. Luongo, Șerbana Drăgoescu, Suzana Fântânaru, Miruna Hașegan, Letiția Oprișan, Lisandru Neamțu, Liviu Nedelcu, precum și foarte devotații domeniului Cristina Bolborea, Adela Bonat, Andra Florentina Georgescu, Anca Alexandra Higiu, Ecaterina Marghidan, Ruxandra Ștefan Munteanu, Ana Maria Rugescu, Sabina Mariana Stan artiști selectați pentru evenimentul de la Focșani.


Privesc cu încredere și atașament acest mod de a interacționa prin intermediul unui concept care adună creatorii de bunuri simbolice și-i solidarizează în planul creației și al dialogului intercultural. Cei vechi spuneau: carte frumoasă, cinste cui te-a scris, iar , mai apoi, s-a ajuns la elogiul carte frumoasă cinste cui te citește, spre a ajunge finalmente la formula  carte frumoasă, cinste cui te imaginează și te privește ca pe o icoană a sufletului omenesc dintotdeauna…(Valentin Ciucă)
Mai multe imagini din expoziţie pe Faceboock, Daniela Frumuşeanu – West Meets East
Citiţi şi Vitrina cu cărţi-obiect

Vitrina cu cărţi-obiect

 West Meets East

Expoziţia „West Meets East”, de la Sala „Constantin Brâncuşi”, este a cincea etapă a proiectului cu acelaşi nume, centrat pe creaţia de carte-obiect. Fiecare etapă a însemnat o expoziţie, deschisă la Bucureşti, în Statele Unite, la Iaşi.

Ideea nu este nouă. De la Ion Biţan, primul artist român care a practicat acest gen, la Ion Stendl sau la Mircia Dumitrescu, cu seria dedicată lui Nichita Stănescu, conceptul are deja o istorie.
De data aceasta simbolul este folosit nu numai în sensul lui strict cultural şi estetic, dar şi ca modalitate de comunicare între artişti de pe continente şi din culturi diferite. Proiectul, iniţiat în 2009 de Daniela Frumuşeanu de la „Universitatea Naţională de Arte” din Bucureşti şi de Joanne R. Luongo, de la „Worcester State College” din Statele Unite, a reunit până acum 45 de artişti din România, Statele Unite, Olanda, India, Republica Slovacă. Etapa a V-a s-a concretizat în această impresionantă expoziţie de la Bucureşti, ce va fi deschisă până către mijlocul lunii noiembrie, cu 41 de participanţi din toate generaţiile şi venind din tehnici artistice diverse. Unii dintre ei au în „repertoriul” lor cartea-obiect de multă vreme, ca în cazul Şerbanei Drăgoescu, ale cărei transpuneri plastice ale unor opere importante ale literaturii româneşti şi universale sunt deja cunoscute, alţii se află la primele experienţe artistice de acest gen, ca foarte tânăra Alexandra Corina Dănescu.

Romantic şi ludic, introspecţie şi discurs

Ce înseamnă pentru privitor o carte obiect? De ce este nevoie de ea alături de cea tipărită normal? De ce ar dori un artist vizual să creeze o carte, şi nu o pictură, o sculptură, o instalaţie sau un performance? Sunt întrebări al căror răspuns nu este întotdeauna simplu.
În primul rând, o carte-obiect este un unicat. Nu în sensul textului semnat de un autor, ci pentru că a doua la fel nu va mai fi creată niciodată. Apoi, ea este menită în primul contemplării. De la forma piesei, la materialul din care este construită, la cromatică şi desigur, la conţinutul ei format din imagini, luate din natură, din viaţa personală (fotografii, de exemplu), din simboluri cunoscute sau inventate, din litere care compun sau nu un text. Cel care o „citeşte” nu parcurge un text linear, emoţionant sau interesant, desigur, ci este chemat să se scufunde concomitent în mai multe universuri.

Titlul este sugestiv, de multe ori, ca în cazul „Cărţii zburătoare pentru îngeri” a Mirunei Mihaela Haşegan sau al „Cărţii naturii” de Elena Daniela Dumitraşcu, ori „Cartea Răului” a Danielei Frumşeanu. El poate trimite gândul către alte tărâmuri, cum o face „Cartea japoneză” a aceleiaşi autoare, sau către alte epoci („Cartea în timp” de Aniela Elena Ovadiuc). Alteori, artistul pare că vrea să se destăinuie prin ea aşa cum nu o poate face prin altă artă, ca Suzana Fântânariu sau Cristina Bolborea în cartea ei de ceramică, „Lecturi despre mine”.
Într-o asemenea creaţie, semnul vizual ia locul cuvântului, culoarea declanşează imediat emoţia sau ia locul discursului despre soarta cărţii, ca în „Carte arsă”, de exemplu, litera obişnuită este schimbată cu un alfabet personal, care ţâşneşte din „pagină”, invitând la decriptare, iar filele legate tradiţional se pot desfăşura pe verticală sau pot fi rulate în suluri amintind de timpuri străvechi. Interiorul cărţilor este şi el deosebit de complex, incluzând toate domeniile vieţii cotidiene şi întreaga gamă de emoţii prin care fiecare vizitator trece măcar o dată în viaţă.

Diversitatea materialelor este la fel de incitantă. Cele mai diferite tipuri de hârtie se pierd între ţesături fine, între broderii şi frunze, între lemn şi ceramică, între piatră şi metal… O altă senzaţie, un alt sentiment tactil de fiecare dată.
Vizitând expoziţia de la Sala „Constantin Brâncuşi” oscilezi între „Cartea Alchimiei”, realizată de Daniela Frumuşeanu, fastuoasă prin culorile folosite, prin preţiozitatea materialului şi impresionantă prin căutarea unui fond de simboluri care să facă vizibilă unitatea spirituală a omenirii: mister, ritual magic, ştiinţă, transformare, spaţiu alchimic, semne, simboluri, culoare, vindecare, şi „Psalmii”-aripi ai Şerbanei Drăgoescu, cu înălţări spirituale rar atinse de cuvântul scris, între fineţea voalului de lână pe care prima „scrie” gânduri şi simboluri şi „Culorile melancoliei” a celei de a doua, cu trimiterile lui blagiene, pe un paravan care, pliat, se poate transforma în carte. Poţi să zâmbeşti privind „File din copilărie” a Alexandrei Neacşu, te transpui în lumea romanelor poliţiste sau în cea, mai gravă, a căutării identităţii cu amprentele Alexandrei Cristina Buduru, şi eşti prins de avalanşa de culoare a porţilor şi caligramelor Letiţiei Oprişan, nou convertită la această modalitate de expresie.

Expoziţia „West Meets East” este un alt fel de întoarcere la obiectul carte în epoca internetului, care, de altfel, nu lipseşte din expoziţie, ca în ceramica Angelei Bonat, aşa cum nu lipsesc ziarele, fie prin modul de imprimare al unor litere fie prin resturile lor, prinse în casete de carton şi intitulate, ironic sau nu, „Biblioteca” Şerbanei Drăgoescu.

Pictură, grafică, broderie, sculptură, colaj, textile, sigilii de ceară, gresie, ceramică… toate convertite în carte şi discurs despre carte. Romantic şi ludic, ecologie şi introspecţie, cuvânt şi imagine.

O altfel de bibliotecă, al cărei conţinut aparţine nu numai autorilor pieselor, ci şi privitorului şi care este menit să stea „sub semnul solidarităţii intelectuale”, după inspirata expresie a criticului Valentin Ciucă de la Iaşi.
(Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro

Participă artiştii: Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Letiţia Oprişan, Miruna Mihaela Haşegan, Liviu Nedelcu,  Georgeta Hlihor,  Adela Bonaţ,  Ana Maria Rugescu,  Aniela  Elena Ovadiuc, Cristina Ecaterina Bolborea, Daniela Frumuşeanu, Adina Iftode, Adriana Emilia Popa Canija, Adriana Mirela Ciupercă, Alexandra Georgiana Coman, Alexandra Cristina  Buduru, Alexandra – Corina Dănescu, Alexandra Neacşu, Alida Mirela Păun, Amalia Rodica Ailincăi, Anca Alexandra Higiu, Andra Cristescu,  Andra Georgescu, Carmen Emanuela Popa, Carmen Iordache, Diana Raluca Ghencea, Diana Şochina, Elena – Daniela Dumitraşcu, Joanne R. Luongo (U.S.A.), Maria Miertoiu, Marián Králik  –  (Republica  Slovacă), Mioara Mei-Roşu, Ruxandra Ştefana Munteanu, Sabina – Mariana Stan, Tatiana Cociorva, Alexandra Andreea Ionaşcu, Cătălina Elena Florescu, Daniela Arseni, Florentina Micu şi Ana-Maria Bunescu. Expoziţia poate fi vizitată până pe 28 octombrie 2011.

Salonul Artelor Textile

Tapiserii rafinate,
compoziţii inedite, surprize

 Puţin mediatizate, artele textile oferă din timp în timp surprize, aşa cum se întâmplă acum cu expoziţia de la Galeria Orizont. Intrigă, mai ales, multitudinea tehnicilor întâlnite în creaţiile celor 33 de artişti veniţi din întreaga ţară, cu accent, numeric cel puţin, pe Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Vezi lista artiştilor participanţi pe Evenimente 2011/ianuarie-iunie

Dacă până nu foarte de mult, vizitatorul se aştepta să găsească într-o asemenea expoziţie tapiserii şi broderii, genurile clasice ale artelor decorative, în ultima jumătate de veac, speciile s-au amestecat, formele pieselor s-au multiplicat, iar în rândul materialelor folosite s-au înregistrat noutăţi, uneori aparent fără nicio legătură cu această artă.
Unul dintre meritele Salonului este tocmai dorinţa de a îngloba toate formele de manifestare actuale ale genului.

Vizitatorul tradiţionalist va regăsi tapiseria clasică, cea ţesută în război, menită să acopere peretele, să-l încălzească, să confere cu somptuozitate ei eleganţă interioarelor. Cu subiecte împrumutate din natură, ca în „Vegetală” a Gabrielei Drăghici, cu preţioasele sale tonuri de verde, roşu şi griuri pe fondul alb, modelat de irizări amintind culoarea fildeşului, sau „Anotimp” de Lucia Puşcaşu, extrem de decorativă cu armoniile ei de ocruri, portocaliuri, brunuri şi albastruri, bătrâna tapiserie ne oferă confortabilul spaţiu de receptare. Uneori poartă simboluri mai uşor sau mai greu descifrabile, ca în „Coloana pământului”, semnată de Mircea Larionescu, coloană-copac a cărui coroană aminteşte scoarţele româneşti, iveşte vagi forme umane, ca în piesa amintind de un triptic a Eugeniei Goraş, „Explozie”, propune un „Om peşte” complicat, în nuanţe de albastruri reci, rafinat combinate cu negruri şi griuri pe fondul alb dungat cu fine linii negre, ca un ştergar, în lucrarea Marianei Voicu.

Şi tot simbolică se detaşează pe o latură a sălii, „Raza de lumină” a Celei Neamţu, sora celebrelor ei ferestre, în care tapiseria îşi aliază pânza de sac şi broderia cu punctul „de Putna”, specific artistei. Jocul de texturi amplifică latura decorativă a piesei şi o apropie, în acelaşi timp, de broderia medievală.
Colajul este aproape suveran în expoziţie. Uneori este un joc de tapiserie pe tapiserie, ca în cazul Ruxandrei Mermeze, din „Plutire”, care are şi intervenţii de cusătură. Alteori, diferenţele cromatice şi de textură a fragmentelor de pânză sau de satin amintesc patchwork-urile, ca la Rodica Banciu Regep, jocul de benzi divers colorate dând un plus de picturalitate. Pânza de sac îşi aliază materiale nobile, cum ar fi pielea, şi împrumută o altă tehnică a aceleiaşi arte, tricotajul. Rezultatul este „Arborele” Anei Maria Rugescu.

Jocuri de dantelă, broderie, materiale fine, aliate cu metalul dau monumentalitate „Graalului” Mariei Negreanu, şi delicateţe cu un surâs vag ironic altor două compoziţii de mai mici dimensiuni ale aceleiaşi artiste. De altfel, Maria Negreanu a obişnuit publicul şi cunoscătorii cu inovaţiile sale, fie tehnice, fie la nivelul materialelor folosite în lucrările de mare delicateţe.

Un altfel de fineţe a realizării întâlnim în „Grădinile suspendate” ale Zoei Vida Porumb, remarcabil colaj de pânză de sac, traversată de tigheluri fine, o marcă a artistei clujence, creând parcă o ramă pentru centrul de postav cusut cu elemente vegetale stilizate, amintind de interesul ei pentru alternanţele de materiale şi de suprafaţă plată şi volum ce creează o adevărată arhitectură a compoziţiei.
Chiar dacă lipseşte din expoziţie tapiseria tridimensională, distanţarea de perete apare în câteva piese, cum ar fi decorativa „Scara cu flori” a Iustinei Silvana Ursu sau inflorescenţa creată de Angela Semenescu din gheme şi cordoane de lână pe un suport tricotat.

Îndepărtarea tapiseriei de canoanele tradiţionale a generat încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea o serie de discuţii privind denumirea noului ei stadiu de evoluţie, care făcea de multe ori impropriu chiar numele de „Arte Textile”. Una dintre propuneri este cea de Fiber Art (Arta fibrelor). Pe de o parte ea acoperă modalităţi noi de folosire a firului textil, pe de altă parte, introduce în această zonă materiale noi, de negândit cu jumătate de veac în urmă, cum ar fi hârtia. Cresc astfel posibilităţile de exprimare volumetrică, sculpturală, chiar dacă unele dintre materiale sunt mult mai perisabile decât cele tradiţionale. Claudia Muşat, de exemplu, realizează „Grafii” pe hârtie lucrată manual, care constituie un fond elegant pentru liniile fine de sfoară subţire, cusute ca şi micile forme tridimensionale, ce dau impresia unei partituri muzicale, dacă simetria plasării micilor volume n-ar asculta de regula simetriei. La Vintilă Mihăescu, în „Aprilie”, hârtia japoneză transparentă, pictată, pliată ia locul lânei, bumbacului sau mătăsii. Răsucită în jurul unor vergele, hârtia de ziar oferă un joc cromatic aleatoriu pe suportul textil prins în ramă de lemn, din panourile decorative, la limita kitschului asumat, ale Gabrielei Codruţ.
De cele mai multe ori însă artiştii păstrează firul textil, folosindu-l însă altfel. Înfăşurat pe tije din material dur, el creează structuri ce sunt amplasate apoi în compoziţii înglobând şi alte materiale nespecifice textilelor, cum ar fi ceramica şi metalul în preţioasa „Simbol ascuns”, realizată de Mihail Moldovanu, sau dubla grilă în degradeuri cromatice, desenând o cruce din „Împlinire” semnată de Nicolae Zâmbroianu.
Lemnul, metalul se alătură în colaje pânzei de sac, ca în piesele lui Paul Constantin, introducând volumetrii accentuate ca în „Ochi” sau „Christ”.

O categorie distinctă o formează imprimeurile, uneori, de la distanţă, reuşind să înşele ochiul prin asemănarea lor cu tapiseria. Abstract sau floral, înfăţişând „Scena vieţii” ca la Ana Hoble, în tonuri calde, solare, ca în „Primăvara” lui Carmen Bazilescu, sau mustind de umor suprarealist ca în „Nunta” lui Victor Gingiu, în care capul unuia dintre personaje devine o pâlnie, el se înscrie fără niciun dubiu în gama estetică a artei textile. Ca să nu mai vorbim de pictura pe pânză, „Spaţiu alchemic”, a Danielei Frumuşanu, artistă al cărei nume este întotdeauna o garanţie.

În sfârşit, o lucrare singulară, unica tridimensională, aflată la graniţa dintre arte, îi aparţine cunoscutei tapiserese Şerbana Drăgoescu, spirit curios, cercetător, ale cărei instalaţii au smuls premii şi cronici elogioase nu numai în ţară. „Coroana de spini”, propusă de ea, este o piesă din metal şi sârmă ghimpată, „legată” cu aţă, profundă şi dramatică reflecţie asupra condiţiei umane.
Apărută din dorinţa de a conferi o dimensiune estetică unui obiect utilitar, tapiseria, menită să acopere recile ziduri de piatră ale castelelor medievale, şi-a schimbat şi mesajul, şi tehnicile, intrând, cu drept de cetate în artele vizuale. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu liturgicele sau frivolele broderii ce acopereau odăjdii sau veşmintele elegantelor altor vremi. Căutându-şi noile dimensiuni interioare, relaţia cu timpul şi cu diferitele filosofii de viaţă, ele au devenit astăzi „Fiber Art”. Păstrând ceva din vechile proprietăţi, asumându-şi altele noi şi promiţând, cu fiecare expoziţie de gen, ceva nou.
Ce va fi mâine? Greu de ghicit. (Victoria Anghelescu)
SURSA: cotidianul.ro