Salonul artelor textile 2014

Galeria Orizont

Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala de Arte Decorative – București organizează în perioada 25 februarie – 10 martie, Salonul artelor textile 2014.

SALONUL TAPISERIE 2014

Inedit și pictură (realizată de artiști textiliști)

Vernisajul are loc marți, 25 februarie 2014, ora 18.00
Prezintă: criticul de artă Mihai Plămădeală
Coordonator de proiect: Alexandru Dan Liviu Roșeanu.

Salonul Artelor Textile

Tapiserii rafinate,
compoziţii inedite, surprize

 Puţin mediatizate, artele textile oferă din timp în timp surprize, aşa cum se întâmplă acum cu expoziţia de la Galeria Orizont. Intrigă, mai ales, multitudinea tehnicilor întâlnite în creaţiile celor 33 de artişti veniţi din întreaga ţară, cu accent, numeric cel puţin, pe Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Vezi lista artiştilor participanţi pe Evenimente 2011/ianuarie-iunie

Dacă până nu foarte de mult, vizitatorul se aştepta să găsească într-o asemenea expoziţie tapiserii şi broderii, genurile clasice ale artelor decorative, în ultima jumătate de veac, speciile s-au amestecat, formele pieselor s-au multiplicat, iar în rândul materialelor folosite s-au înregistrat noutăţi, uneori aparent fără nicio legătură cu această artă.
Unul dintre meritele Salonului este tocmai dorinţa de a îngloba toate formele de manifestare actuale ale genului.

Vizitatorul tradiţionalist va regăsi tapiseria clasică, cea ţesută în război, menită să acopere peretele, să-l încălzească, să confere cu somptuozitate ei eleganţă interioarelor. Cu subiecte împrumutate din natură, ca în „Vegetală” a Gabrielei Drăghici, cu preţioasele sale tonuri de verde, roşu şi griuri pe fondul alb, modelat de irizări amintind culoarea fildeşului, sau „Anotimp” de Lucia Puşcaşu, extrem de decorativă cu armoniile ei de ocruri, portocaliuri, brunuri şi albastruri, bătrâna tapiserie ne oferă confortabilul spaţiu de receptare. Uneori poartă simboluri mai uşor sau mai greu descifrabile, ca în „Coloana pământului”, semnată de Mircea Larionescu, coloană-copac a cărui coroană aminteşte scoarţele româneşti, iveşte vagi forme umane, ca în piesa amintind de un triptic a Eugeniei Goraş, „Explozie”, propune un „Om peşte” complicat, în nuanţe de albastruri reci, rafinat combinate cu negruri şi griuri pe fondul alb dungat cu fine linii negre, ca un ştergar, în lucrarea Marianei Voicu.

Şi tot simbolică se detaşează pe o latură a sălii, „Raza de lumină” a Celei Neamţu, sora celebrelor ei ferestre, în care tapiseria îşi aliază pânza de sac şi broderia cu punctul „de Putna”, specific artistei. Jocul de texturi amplifică latura decorativă a piesei şi o apropie, în acelaşi timp, de broderia medievală.
Colajul este aproape suveran în expoziţie. Uneori este un joc de tapiserie pe tapiserie, ca în cazul Ruxandrei Mermeze, din „Plutire”, care are şi intervenţii de cusătură. Alteori, diferenţele cromatice şi de textură a fragmentelor de pânză sau de satin amintesc patchwork-urile, ca la Rodica Banciu Regep, jocul de benzi divers colorate dând un plus de picturalitate. Pânza de sac îşi aliază materiale nobile, cum ar fi pielea, şi împrumută o altă tehnică a aceleiaşi arte, tricotajul. Rezultatul este „Arborele” Anei Maria Rugescu.

Jocuri de dantelă, broderie, materiale fine, aliate cu metalul dau monumentalitate „Graalului” Mariei Negreanu, şi delicateţe cu un surâs vag ironic altor două compoziţii de mai mici dimensiuni ale aceleiaşi artiste. De altfel, Maria Negreanu a obişnuit publicul şi cunoscătorii cu inovaţiile sale, fie tehnice, fie la nivelul materialelor folosite în lucrările de mare delicateţe.

Un altfel de fineţe a realizării întâlnim în „Grădinile suspendate” ale Zoei Vida Porumb, remarcabil colaj de pânză de sac, traversată de tigheluri fine, o marcă a artistei clujence, creând parcă o ramă pentru centrul de postav cusut cu elemente vegetale stilizate, amintind de interesul ei pentru alternanţele de materiale şi de suprafaţă plată şi volum ce creează o adevărată arhitectură a compoziţiei.
Chiar dacă lipseşte din expoziţie tapiseria tridimensională, distanţarea de perete apare în câteva piese, cum ar fi decorativa „Scara cu flori” a Iustinei Silvana Ursu sau inflorescenţa creată de Angela Semenescu din gheme şi cordoane de lână pe un suport tricotat.

Îndepărtarea tapiseriei de canoanele tradiţionale a generat încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea o serie de discuţii privind denumirea noului ei stadiu de evoluţie, care făcea de multe ori impropriu chiar numele de „Arte Textile”. Una dintre propuneri este cea de Fiber Art (Arta fibrelor). Pe de o parte ea acoperă modalităţi noi de folosire a firului textil, pe de altă parte, introduce în această zonă materiale noi, de negândit cu jumătate de veac în urmă, cum ar fi hârtia. Cresc astfel posibilităţile de exprimare volumetrică, sculpturală, chiar dacă unele dintre materiale sunt mult mai perisabile decât cele tradiţionale. Claudia Muşat, de exemplu, realizează „Grafii” pe hârtie lucrată manual, care constituie un fond elegant pentru liniile fine de sfoară subţire, cusute ca şi micile forme tridimensionale, ce dau impresia unei partituri muzicale, dacă simetria plasării micilor volume n-ar asculta de regula simetriei. La Vintilă Mihăescu, în „Aprilie”, hârtia japoneză transparentă, pictată, pliată ia locul lânei, bumbacului sau mătăsii. Răsucită în jurul unor vergele, hârtia de ziar oferă un joc cromatic aleatoriu pe suportul textil prins în ramă de lemn, din panourile decorative, la limita kitschului asumat, ale Gabrielei Codruţ.
De cele mai multe ori însă artiştii păstrează firul textil, folosindu-l însă altfel. Înfăşurat pe tije din material dur, el creează structuri ce sunt amplasate apoi în compoziţii înglobând şi alte materiale nespecifice textilelor, cum ar fi ceramica şi metalul în preţioasa „Simbol ascuns”, realizată de Mihail Moldovanu, sau dubla grilă în degradeuri cromatice, desenând o cruce din „Împlinire” semnată de Nicolae Zâmbroianu.
Lemnul, metalul se alătură în colaje pânzei de sac, ca în piesele lui Paul Constantin, introducând volumetrii accentuate ca în „Ochi” sau „Christ”.

O categorie distinctă o formează imprimeurile, uneori, de la distanţă, reuşind să înşele ochiul prin asemănarea lor cu tapiseria. Abstract sau floral, înfăţişând „Scena vieţii” ca la Ana Hoble, în tonuri calde, solare, ca în „Primăvara” lui Carmen Bazilescu, sau mustind de umor suprarealist ca în „Nunta” lui Victor Gingiu, în care capul unuia dintre personaje devine o pâlnie, el se înscrie fără niciun dubiu în gama estetică a artei textile. Ca să nu mai vorbim de pictura pe pânză, „Spaţiu alchemic”, a Danielei Frumuşanu, artistă al cărei nume este întotdeauna o garanţie.

În sfârşit, o lucrare singulară, unica tridimensională, aflată la graniţa dintre arte, îi aparţine cunoscutei tapiserese Şerbana Drăgoescu, spirit curios, cercetător, ale cărei instalaţii au smuls premii şi cronici elogioase nu numai în ţară. „Coroana de spini”, propusă de ea, este o piesă din metal şi sârmă ghimpată, „legată” cu aţă, profundă şi dramatică reflecţie asupra condiţiei umane.
Apărută din dorinţa de a conferi o dimensiune estetică unui obiect utilitar, tapiseria, menită să acopere recile ziduri de piatră ale castelelor medievale, şi-a schimbat şi mesajul, şi tehnicile, intrând, cu drept de cetate în artele vizuale. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu liturgicele sau frivolele broderii ce acopereau odăjdii sau veşmintele elegantelor altor vremi. Căutându-şi noile dimensiuni interioare, relaţia cu timpul şi cu diferitele filosofii de viaţă, ele au devenit astăzi „Fiber Art”. Păstrând ceva din vechile proprietăţi, asumându-şi altele noi şi promiţând, cu fiecare expoziţie de gen, ceva nou.
Ce va fi mâine? Greu de ghicit. (Victoria Anghelescu)
SURSA: cotidianul.ro